4,062 matches
-
canoane destinate societății spaniole. în același timp, s-a înregistrat o intensificare a activității literare a Bisericii, în care au fost implicați chiar și regii: regele Sesebut, de pildă, a fost un scriitor și un poet destul de cultivat. Prin urmare, convertirea vizigoților a fost un succes deplin al comunităților creștine din Spania și rezultatul activității lor energice. 1. Martin de Braga înainte de Isidor de Sevilia, cea mai însemnată personalitate din Spania a fost Martin de Bracara (astăzi Braga), care s-a
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
Firenze, 1991. 2. Leandru din Sevilia Printre scriitorii minori din Spania vizigotă îl putem aminti pe Leandru, originar din Cartagina, fratele mai mare al faimosului Isidor, episcop de Sevilia; Leandru a fost călugăr și a desfășurat o intensă activitate de convertire a vizigoților. El a fost sufletul conciliului din Toledo care a consfințit trecerea lor la catolicism ca urmare a convertirii regelui Reccared, în 589. Leandru fusese în 582 și la Constantinopol, unde îl cunoscuse pe Grigorie, care apoi avea să
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
fratele mai mare al faimosului Isidor, episcop de Sevilia; Leandru a fost călugăr și a desfășurat o intensă activitate de convertire a vizigoților. El a fost sufletul conciliului din Toledo care a consfințit trecerea lor la catolicism ca urmare a convertirii regelui Reccared, în 589. Leandru fusese în 582 și la Constantinopol, unde îl cunoscuse pe Grigorie, care apoi avea să devină papă; printre epistolele lui Grigorie cel Mare găsim și unele adresate lui Leandru, căruia i-a dedicat și tratatul
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
Au existat și autori de cronici: de exemplu, Ioan din Biclarus, episcop de Gerona din 592 pînă în 621. Ioan era un got de religie catolică, educat la Constantinopol; întors în Spania, a asistat la luptele care au dus la convertirea goților la catolicism. A scris o Cronică prin care continuă opera lui Victor din Tunnuna, ajungînd pînă în al patrulea an al domniei lui Reccared, adică se întinde din 567 pînă în 590; Cronica este foarte interesantă deoarece prezintă întîmplările
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
lui Ioan se focalizează asupra evenimentelor din regiunea sa, asupra războaielor purtate de regele Leovigild pentru a recuceri Spania de la bizantini și asupra conflictelor dintre Leovigild și fiul său, Ermenegild, care, convertit la catolicism, se răsculase împotriva regelui. Urmează povestirea convertirii lui Reccared la catolicism, fără ca aceasta să implice și condamnarea lui Leovigild care, totuși, tocmai din acest motiv se luptase cu fiul său rebel și îl întemnițase. Așadar, Cronica prezintă evenimentele din Spania, dar povestitorul rămîne întotdeauna loial dinastiei conducătoare
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
fratelui acestuia, regele Reccared. între timp, Isidor își începuse formația culturală sub îndrumarea lui Leandru, fratele său mai mare, și a fost impresionat, probabil, de episodul crucial din istoria Spaniei marcat de renunțarea lui Reccared la arianism și de proclamarea convertirii goților la catolicism, în 587-589, în cadrul conciliului de la Toledo. în 599, Isidor ocupă scaunul episcopal al Seviliei, ca succesor al fratelui său Leandru, și rămîne aici pînă la sfîrșitul vieții (636), bucurîndu-se de prietenia și de stima regilor vizigoți. Sigur
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
fratelui său Leandru, și rămîne aici pînă la sfîrșitul vieții (636), bucurîndu-se de prietenia și de stima regilor vizigoți. Sigur de autoritatea sa, organizează al doilea conciliu provincial de la Sevilia în 619 și conduce marele conciliu de la Toledo din 633. Convertirea goților la catolicism a fost, nu încape nici o îndoială, un eveniment cu o semnificație majoră pentru istoria Spaniei, a catolicilor din acea țară și a lui Isidor însuși; era nevoie așadar de eforturi pentru reeducarea culturală (în sensul cel mai
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
ajunge pînă în 515 și la care se adaugă istoriile unor popoare, cum sînt Istoria goților, Istoria vandalilor, Istoria suabilor (Historia Gothorum, Vandalorum, Sueborum). Istoria goților este fundamentală pentru reconstituirea istoriei Spaniei și a ultimelor evenimente care au dus la convertirea barbarilor la catolicism. Cartea a fost scrisă în două versiuni, una mai scurtă, din 619, și alta mai lungă, din 625. însă opera sa profană cea mai importantă, care i-a adus și cea mai mare faimă, este o vastă
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
Scripturae) și în întrebări privind Vechiul Testament (Quaestiones in Vetus Testamentum). c) Doctrina creștină în sfera dogmaticii și a moralei creștine, partea cea mai semnificativă o reprezintă reluarea doctrinei augustiniene a harului și a liberului arbitru și a temelor ascetice ale convertirii și pocăinței, derivate din tezele lui Cassian. Doctrinele etice ale lui Isidor sînt adunate în cele trei cărți de Maxime (Sententiarum libri tres) care, potrivit unor studii recente, trebuie plasate în ultimii ani de viață ai scriitorului, adică în perioada
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
imensul material erudit pe care ni l-a transmis. De aceea, erudiția lui Isidor nu trebuie înțeleasă ca un simplu conglomerat de informații, ci trebuie văzută în raport cu viața și personalitatea autorului care, catolic de origine, asistă în vremea sa la convertirea unui întreg popor la dreapta credință și vrea să ofere societății sale recent convertite un sistem cultural valabil atît în plan profan, cît și în plan religios. Isidor era perfect conștient că aceasta era sarcina sa permanentă, atît ca învățat
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
vindecă, ceea ce înseamnă că moartea sinagogii coincide cronologic cu mîntuirea celorlalți necreștini. însă și prima va învia, o dată ce acești necreștini vor intra sub aripa izbăvirii (Comentariu la Luca 8: PG 72, 637B-640A). O interpretare analoagă a destinului iudeilor și a convertirii lor finale - o temă preferată a lui Chiril, care se sprijină pe Romani 11, 25-26 - găsim în Comentariul la Ioan (ed. Pusey, vol. I, pp. 304-305), în episodul vindecării paraliticului (Ioan 5, 1 și urm.). După cum am arătat, Evanghelia după
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
cf. p. 000). Născut la Constantinopol prin 480-490, Leonțiu povestește într-o scriere a sa împotriva nestorienilor și a eutihienilor că și el a fost nestorian, dar s-a lepădat de acea rătăcire datorită anumitor „bărbați divini”. Probabil în urma acestei „convertiri” a fost primit la Noua Lavră, lîngă Ierusalim. în 514, Leonțiu făcea parte din grupul de călugări origeniști izgoniți de egumenul Agapet din Noua Lavră; ei aveau să fie reprimiți de către succesorul lui Agapet în 520 (Chiril din Scitopolis, Viața
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
într-o localitate ce trebuie situată poate în Mysia, ar fi stat apoi în Egipt și a fost trimis ulterior ca episcop în Etiopia. S-ar fi dus după aceea în Arabia Felix, unde ar fi obținut multe succese în convertirea iudeilor la creștinism. Această poveste ar putea fi legată de creștinarea omeriților din Yemen, intrați sub stăpînirea etiopienilor în epoca lui Iustinian. Dar nu putem fi siguri nici măcar că Gregențiu a existat. Pe noi ne interesează în măsura în care sub numele său
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
Telnescin; abia în ultimă analiză poate fi vorba de amintirile unui adevărat discipol. Există și o Viață în georgiană. într-un apendice la panegiricul siriac se găsesc Preceptele și învățăturile fericitului domn Simion, interesante, între altele, deoarece sfatul privitor la convertirea la credința în Dumnezeu, susținut de exemple biblice, se concretizează nu numai în îndemnul de a nu asupri săracii, străinii, văduvele și orfanii, de a-i plăti pe zilieri și de a-i evita pe soții adulteri, prostituatele, vrăjitorii și
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
e mult mai puțin accentuată în raport cu cea care se manifestă în Biserica occidentală): e vorba de interesul pentru misionarism, nu atît în interiorul imperiului, unde se mai găseau totuși întinse zone de păgînism, cît dincolo de granițele acestuia. Apare acum interesul pentru convertirea popoarelor barbare, cum sînt persanii, indienii, etiopienii etc.; chiar și în acele regiuni îndepărtate se găsesc sau ajung acum, în urma unor întîmplări stranii, oameni și femei cu credință în Dumnezeu. Publicul căruia i se adresează istoricii din această perioadă este
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
prezentată de Eusebiu: o dată cu triumful Bisericii, Biserica și Statul se confundă, iar situația a devenit ambiguă. Așa cum observă Grillet, „o istorie a Bisericii atît de desacralizată devine mai accesibilă pentru profani, care au mai multă nevoie de informație decît de convertire; prin urmare, aceasta nu este o operă de apologie a creștinismului, ci mai degrabă un document interesant pentru felul cum vede un istoric creștin religia sa și conflictele religioase din vremea lui”. Și totuși, Sozomen era un scriitor profund creștin
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
un lucru extrem de interesant pe care l-am amintit deja, e interesat de răspîndirea creștinismului în lumea barbară și persană. Ca atare, examinează împrejurările de ordin politic și economic care au facilitat contactele dintre creștini și barbari și, mai ales, convertirea acestora la dreapta credință. Bibliografie. Ediții: GCS 50, 1960 (J. Bidez, G.Chr. Hansen); SChr 306, 1983 (introduction par B. Grillet et G. Sabbah, traduction par A.-J. Festugière: livres I-II). Studii: Eltester; Chesnut; Downey, citați mai sus. 4
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
fenomenului, Sebastian își dă seama, de prin 1936, că bunul său prieten Mircea Eliade se convertește spre legionarism (sau, păstrîndu-ne în termenii vestitei piese de teatru a lui Eugen Ionescu, se "rinocerizează"). A fost această observație a lui Sebastian despre convertirea lui Eliade la legionarism o efectivă tragedie, o rupere dramatic tulburătoare. Își dădea seama, disperat, că pierde un prieten de inimă, drag cu totul. Nu e un lucru oarecare o astfel de lovitură primită în adîncul sufletului de un tînăr
O ediție neconcludentă by Z. Ornea () [Corola-journal/Journalistic/17125_a_18450]
-
iconoclaști la un filon autohton de creație, în condițiile în care autorii înșiși exploatau, declarativ, la maxim retorica rupturii, în timp ce puterea se străduia să-i compromită, denunțându-i drept cosmopoliți, decadenți, anemici. Ce oferea în fapt I.L. Caragiale era rețeta convertirii cotidianului în literatură, a revalorificării materialelor joase, paraliterare, reportericești, în scrieri canonice. Schimbând ce era de schimbat, instantaneele din primul volum al lui L. sunt de fapt reportaje tip Caracudi: un fel de variațiuni pe temă dată aduse tehnic la
LACUSTA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287735_a_289064]
-
se caracterizează prin discontinuitate temporală și continuitate spațială, în timp ce „slujirea” celorlalți presupune, dimpotrivă, continuitate temporală - impusă de cult - și discontinuitate spațială (insularitate). Rolul profeților itineranți este esențial pentru că, pe de o parte, lor li se datorează un mare număr de convertiri, iar, pe de altă parte, asigură legătura permanentă între comunitățile creștine dintr‑o anumită regiune. O dată cu fenomenul instituționalizării, mai precis cu crearea structurilor cultural‑administrative cvasiautonome sub autoritatea episcopilor, se produce o „paralizie”. Profeția de tip itinerant trebuie să respecte
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
în privința figurii Anticristului. În fața unui public păgân, această figură ar fi reprezentat, dimpotrivă, un argument de primă importanță. Miza principală a celor două Apologii este deculpabilizarea creștinismului în fața puterii imperiale. În plan secundar se află sensibilizarea păgânilor și eventuala lor convertire. Descoperim în Iustin un creștin înzestrat cu tehnica persuasivă și puterea de seducție proprii filozofiei. A.D. Nock a arătat în ce punct se întâlnesc, în fond, modelele filozofice păgâne (mai ales cel platonician), cu cel iudeo‑creștin. Credința într‑un
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
să admitem două eternități, fie „paralele”, fie „concomitente”. Dar a admite două eternități simultane înseamnă, deodată, relativizarea principiului divin, singurul veșnic și universal. Aporia nu‑i este necunoscută lui Origen, care se vede obligat, în De principiis, să postuleze speranța convertirii diavolului, formulând, o dată cu aceasta, celebra ipoteză a apocatastazei. Admițând veșnicia iadului, recunoaștem implicit o neputință din partea lui Dumnezeu în a combate răul, fapt evident absurd din punctul de vedere al unei religii monoteiste. După această lungă paranteză etică și metafizică
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
În al doilea rând, inventarul concentrat prezentat mai sus vorbește despre tirani al căror orgoliu și a căror sete de putere au fost pedepsite de Dumnezeu: Nabucodonosor prin nebunie, ceilalți doi prin moarte violentă. Hipolit insistă asupra ideii pocăinței și convertirii acestora în fața morții. Ei își recunosc vinovăția și îndrăzneala de a fi gândit să se măsoare cu Dumnezeu, singurul stăpân al lumii. Prin aceste trei destine pilduitoare, Hipolit face aluzie, în realitate, la epoca sa. El sugerează posibilitatea oricărei schimbări
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
îndrăzneala de a fi gândit să se măsoare cu Dumnezeu, singurul stăpân al lumii. Prin aceste trei destine pilduitoare, Hipolit face aluzie, în realitate, la epoca sa. El sugerează posibilitatea oricărei schimbări de atitudine din partea autorităților romane în privința creștinilor (ideea convertirii) și, în același timp, îi amenință cu pedepse pe împărații care nu vor pune capăt persecuțiilor. Venirea Anticristului Sfârșitul lumii va fi precedat de venirea obligatorie a lui Anticrist. Acesta beneficiază de o descriere convențională, în limitele „tradiției” reprezentate de
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
Anticrist, pentru a reface Bisericile și a le întări împotriva persecuției de nesuportat” (7). Activitatea profetului Ilie are loc într‑o perioadă de haos social și de persecuție (8). Cu toate acestea, ea se va solda cu o serie de convertiri ale evreilor și păgânilor. În capitolul 11 se vorbește însă nu de unul, ci de doi martori, insistându‑se asupra activității lor înfricoșătoare: „Toate plăgile pe care îngerii le vor dezlănțui se vor abate [asupra pământului] la cuvântul celor doi
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]