3,317 matches
-
pe care scrie Chiquitas. Înăuntru este un alt cuplu, o femeie și o cowgirl În genunchi, cu capul băgat Între pulpele femeii. — Scuzați-mă, murmură Wakefield, dînd Încă o dată cu spatele. Așteaptă afară cîteva minute, În care vezica lui stă să crape, apoi se pișă sonor pe peretele budei. În timpul acestui exercițiu prea mult amînat, ambele cupluri ies, În cele din urmă, din cabine. — Bărbații, ce porci sînt! spune femeia care tocmai trăsese ceva pe nas În toaleta bărbaților. Cowgirl și partenera
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
-
Înclinarea unui acoperiș unde se ascunde o cameră uitată În timpul ultimelor partiționări ale spațiului. După ce a trecut În revistă strada, intră În cafenea și se așează la masa din colț, dar astăzi piața nu-l amuză deloc. Vede numai pietrele crăpate din pavaj și cerșetorii. CÎndva numită Place d’Armes, era scena biciuirilor În public și al cîte vreunei spînzurări ocazionale. Azi i se pare că chiar poate Întrezări silueta vechiului eșafod. De fapt, e o schelă Înălțată pe fațada catedralei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
-
participând la parastasul de an - după decesul doctoriței Elisabeta Ghica, fosta mea elevă la cl.V-VI la Priponești în perioada 1948-1950, urmând să plece după miezul nopții la București, la înmormântarea unei rude apropiate. Și afară un ger de crăpau pietrele. Se află oameni morți din cauza gerului la noi, dar și în alte țări. La TV se spune că Europa - de la Atlantic la Urali e sub imperiul gerului. Prea ne obișnuisem în ultimii ani să trecem peste iarnă direct la
CĂLĂTOR... PRIN VÂLTOAREA VREMII by Alexandru Mănăstireanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/562_a_745]
-
peste patruzeci de ani sau oricât speri tu că mai ai de trăit. Am încercat să pocnesc din degete, dar n-am reușit. Să mă fi îmbătat deja? Nu vreau să fiu morbidă, Gaz, zicându-ți c-ai putea să crăpi în orice clipă, dar ăsta e adevărul. Uită-te la Aidan, a murit și era mai tânăr decât tine, Gaz, cu câțiva ani. Dacă el a putut muri, atunci i se poate întâmpla oricăruia dintre noi, inclusiv ție. Nu c-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
-
o tradiție secretă (calcula el), nimic nu vorbește mai abitir decât tăcerea. „Dar ce interesant, ce interesant“, zicea Agliè, scoțându-și tabachera din vestă, cu aerul că se gândea la altceva. „Și... și harta?“ Iar Belbo se gândea: hoț bătrân, crăpi de poftă, bine-ți șade, cu toate aerele tale de conte Saint-Germain nu ești decât un șarlatan de duzină care trăiește din jocul uite popa - nu e popa, și pe urmă cumperi Colossem-ul de la primul șarlatan mai șarlatan decât tine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2111_a_3436]
-
-i așa, Al? O să aibă o mâncare absolut fantastică. —Așa e. Alice s-a uitat la sferele verzi din farfuria ei. Sau, mai curând, la fostul disc de joacă care îi servea de farfurie. Culesul verzei pe un ger de crăpau pietrele fusese ceva înfiorător. Mai ales atunci când te mai gândeai și la modul în care fusese crescută varza cu pricina. Varza ați plantat-o chiar voi? Ce inteligent. Doamna Duffield era hotărâtă să facă eforturi pentru a înveseli atmosfera. —Cum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
precaut. Nu fusese niciodată genul de tată Îngrijorat. Dar când Rupert fusese aproape pe moarte, trecuse prin clipe de agonie. Camera video nu mințise. Când fiul său tremura atât de tare Încât i s-ar fi putut sparge dinții și crăpa capul, știa că groaza remușcării se va adânci și va crește, cuprinzându-l, mâncându-i inima cu dinți de lapte. În vise, vedea acest lucru Întâmplându-se, ca În caseta video, derulat Înapoi și Înainte, Încercând din nou și din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2218_a_3543]
-
degete o ojă de culoare lactată; altele se spoiau în culori sangvinolente sau petrolifere, de negăsit prin magazine. Băieții erau puțini, nesemnificativi, curioși. Așa începea cursul și tot așa se termina: pândindu-ne absent, reciproc. Confruntarea părea interesantă. Iarna, vizitatorii crăpau ușor geamurile în spatele meu, să ies înțepenit de la ore; vara, dimpotrivă, închideau toate geamurile, până sus, cu cârligele de lemn, să clachez în etuvă. Mai încercau și-alte metode, mai puțin subtile, dar la fel de eficiente: clămpănitul ușii de la amfiteatru (la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
iluștri, pe care nu ți-era rușine să-i lauzi, darămite să-i urmezi: Rabelais, Villon, Bogza, Brad Pitt (în Fight Club) (pare a fi vb. despre o relatare imediat postrevolutionara; fight club a aparut mult mai tirziu). Nu-mi crăpa obrazul în compania lor, înmuiaseră și ei penelul în pasta groasă a intestinului, înainte să ajungă celebri. Cât de mult își iubiseră patriile (care, drept răsplată, le pregătiseră spânzurători, temnițe și-un pistol lung și nichelat, cu glonț pe țeavă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
de sticlă. Ai și tu, probabil, în pivniță la Câmpulung, doar că sunt de apă.“ „Da, domne. Mi le-a montat un tembel, în fiecare iarnă mi se sparge o bucată. Iar îl chem, iar mi le izolează. La anu’, crapă din nou.“ „Ăstora le-au crăpat cazanele. Când a căzut blocul, din cauza presiunii, s-au făcut praf și țevi, și izolații: toată păcura s-a scurs în apă, a plutit dintr-o cameră într-alta. La un moment dat, s-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
în pivniță la Câmpulung, doar că sunt de apă.“ „Da, domne. Mi le-a montat un tembel, în fiecare iarnă mi se sparge o bucată. Iar îl chem, iar mi le izolează. La anu’, crapă din nou.“ „Ăstora le-au crăpat cazanele. Când a căzut blocul, din cauza presiunii, s-au făcut praf și țevi, și izolații: toată păcura s-a scurs în apă, a plutit dintr-o cameră într-alta. La un moment dat, s-a aprins. Poate a fost o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
freca mecanic de pantalon, vârând-o din minut în minut în buzunar. Ticul avea părțile lui bune, îl ținea ocupat. Când se întorcea cu spatele la clasă, îi descopereai pata albă de pe crac, suflată în pudră de făină. De-atâta frecat, pantalonul crăpase, curgeau ațele din el. Probabil că nevastă-sa i-l cususe o dată, de două ori, de zece ori, dar, până la urmă, renunțase și ea și-acum buzunarul flutura ca o batistă fiartă. Recitalul putea începe. Belcin striga catalogul rar, poticnit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
dispăruse. La fel și salariul, cuprins de opt ani în aceeași „anvelopă de 14 %“ (mă gândeam întotdeauna la un cauciuc de mașină). Salariile păreau la fel de moarte ca noi: înghețaseră perpetuu, ca dinozaurii, cuprinse de-o glaciațiune totală și ireversibilă. Îți crăpa obrazul de rușine când băgai mâna-n portofel. Așa dispăruseră și multe alte lucruri, despre care elevii, și-apoi studenții mei citiseră doar în cărți. Zburaseră bideurile (closete mai mici și joase, cu robineți și fără capac, puse-n fața
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
făcut încă un semn, de data asta să ieșim. Am oprit motorul și-am coborât. Ploua atât de rău, că apa ți se scurgea peste tot: în gură, prin haine, în ghete. Ca într-o povestire de Bradbury. Mihnea a crăpat o ușă de lemn și ne-a împins înăuntru. Din când în când, privea peste umăr. Apoi a aprins lumina și-am tropăit cu toții într-o cameră mare, albă, cu miros de cherestea. Maria s-a apucat să caute păienjeni
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
să răspunzi, senin și optimist ca un veteran de război, „sunt critic literar“ sau să scoți din portofel cartea de vizită: „Scriitor/Writer/Écrivain“. Erau vremuri frumoase, mai sunt poate și-acuma, n-am mai stat să număr; nu-i crapă nimănui obrazul de rușine. Am renunțat deci la meserie înainte să mă apuc de ea. Într-un fel, mințeam în continuare, pentru că, dincolo de catedra de la înălțimea căreia le înșiram studenților povești, rămăsesem tot un fel de „critic literar“: aduceam cărți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
35 de grade la umbră. După o oră, te întorceai acasă plângând, cu pete roșii, maro și cafenii pe brațe. În iulie, curgeau apele pe tine și-n plus te luau pe sus migrenele. Parcă razele fuseseră lansate să-ți crape capul, sfredelind ce mai rămăsese intact din creier. Așa strălucea noul soare, îmbunătățit. Laptele parf, băncile de lemn, soarele. Schimbaseră tot decorul. Nimeni nu ceruse nimic, dar lucrurile nu mai arătau la fel, vârtejul trecuse și luase cu el case
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
New York. Robanii veneau și ei cu jandarmii, se urca dealul în forță, călare, și, pe întuneric sau la lumina torțelor, începea bătaia. Oamenii se loveau puternic, cu plăcere, chiuind de nervi și bucurie. Din jumătate în jumătate de secol, mai crăpa țeasta câte unuia și, odată cu sufletul nefericitului, se ridica la ceruri o binemeritată pace. Bătaia se-oprea, la fel furturile: un armistițiu nesigur, dar durabil, se instala între părți și toată lumea cobora la cârciumă, unde Robanii făceau cinste. Așa s-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
Călcam pe vârfuri, marmura părea umplută cu pungi de întuneric, oricând putea să-ți scape piciorul. Ne-am oprit profesionist, lângă ușă, cu lanterna stinsă. Nu se-auzea nimic, hârtiile se odihneau înăuntru, cu certificatul meu pierdut printre coperți. Am crăpat ușa catedrei, luminând de jur-împrejur. Sadoveanu, Filimon și Maiorescu dormeau laolaltă, lipiți de pereți; îi pândeau vazele cu mușcate și violete. Pe mese, lângă referatele uitate de studenți, sclipeau vreo două farfurioare de ceramică. Sus, pe dulap, o pendulă miniaturală
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
am smucit zăvorul, cu tot cu lacăt: a culisat pe loc, eliberând ușa. Când am tras de ea, după un clănțănit, au sărit bucăți de praf și moloz, pe care Mihnea s-a repezit să le prindă în brațe. Cu grijă, am crăpat ușa, doar cât să putem intra. „Hai, maestre...“, l-am îndemnat, „Lasă pietrișul și vezi dacă încapi!“ Ne-am turtit între zid și cantul ușii, Mihnea mi-a trecut lanterna și, plini de praf și de speranță, am pătruns în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
de pe vremuri. „După ce trece controlul la unguri, încuiați cu-ambele încuietori și trageți și lanțul de siguranță. Sticla o puneți între ușă și lanț. Doar așa se blochează perfect; altfel, vă deschide cu cârligul.“ Mai auzisem de povestea asta, ungurii crăpau ușile de trecere dintr-un vagon de dormit într-altul. Nimeni nu știa dacă o făceau intenționat; până și controlorii austrieci se încuiau în cabine și nu mai ieșeau până la Brück-an-der-Leita. Până la Budapesta, auzeai numai tropăieli pe holuri, unii bocăneau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
Michelangelo a fost al nostru; Jos Iliescu!, la fel; Invitation e făcut tot de noi. Două decenii de sabotaj cibernetic.“ „Invitation?“, am verificat, „Cel de la Jocurile Olimpice?“ „Exact. Le-am pus nume pitorești, educative, care să arate bine, înainte să-ți crape calculatorul. Ăsta îți aprindea o torță olimpică pe ecran, care însă nu venea de la Torino și-ți ardea în câteva secunde sectorul de boot.“ „Frumoasă realizare...“, am recunoscut, aproape invidios. „Mulțumesc.“, a zis scriitorul, din sac. „De fapt, algoritmii rulează
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
despre tatăl tău? - Ba da, răspunse Alexandru. De el. - Allorà? - Niente. Poate... poate că e prea departe. Nu știu nici eu... - A, Înțeleg... spuse, grav, Giovanni. Nu e ușor să ai un tată erou. Dar știu pe cineva care o să crape de furie. * - Il condottiere Montassini! anunță ușierul dogelui, deschizând ușa. - Poftește, condotiere, spuse dogele Pasquale Malipiero, dar te avertizez că nu avem mult timp. Voi ieși cu Buccintoro În larg, să inspectez galerele de luptă din Golful San Marco. - Scuze
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2302_a_3627]
-
ar fi Învins oștile reunite ale principilor europeni, se retrage cu adevărat din fața lui Ștefan? - Nu pot să cred... spuse Alexandru. Parcă nimic nu e real... Ștefan izbi cu sete capul unui turc anatolian, Îmbrăcat Într-o armură de Samarkand, crăpându-i coiful și despicându-i țeasta. Lângă el, Oană prinse cu coada ochiului Încercarea unui călăreț otoman de a-l ataca pe voievod cu lancea scurtă scoasă rapid de la oblâncul șeii, dădu pinteni și Îi reteză brațul din umăr. La
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2302_a_3627]
-
23 februarie 1476, Mohacs, Ungaria Văzută de pe malul Dunării, câmpia ungară era o Întindere albă care se unea, la orizont, cu albastrul unui cer fără pic de nor. Era o zi senină, aspră, supusă unui ger nemilos. „Un ger de crapă pietrele”, cum spusese Erina, iar Amir ridicase din sprâncene, neînțelegând unde văzuse frumoasa viitoare soție a căpitanului Oană o urmă de piatră În ținuturile acelea acoperite de nenumărate straturi de zăpadă. Caii Înaintau cu greu, spărgând cu copitele crusta de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2302_a_3627]
-
lui, apoi spre Erina, făcu un pas Înapoi și Închise ușa la loc. Ștefănel ridică o sprânceană, a nedumerire. Din bucătărie venea un miros imbietor. Atunci de ce nu intrau? - Psssst! Șopti fratele său, ducând mâna la buze. Ai răbdare! - Păi, crăp de foame! protestă Ștefănel. Și o am de primit și cana cu vin, că te-am Întrecut la călărie! - M-ai Întrecut pe dracu gol! Te-am lăsat eu, că ești mai mic! - Ce-ai făcut!?? Eu? Mai mic? - Taci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2302_a_3627]