8,264 matches
-
o dată, încă o dată, și încă o dată. Fără să-și desprindă mâinile de pe față și, deci, neputând să vadă cine s-a apropiat de el și cine îl mângâie, Burkeviț întrebă deodată cu glas înăbușit: Vadim? Simțindu-mi sufletul ca un cristal, mă așezai lângă el pe trepte. Burkeviț a spus „Vadim“, m-a chemat pe nume, și faptul că a făcut asta fără să vadă cine s-a apropiat de el însemna, pentru mine, că, pentru prima dată, sunt remarcat nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
balconului. Se poate, nu-i așa? întrebă ea, iar Iag, înșfacă rapid și duse în balcon o măsuță rotundă acoperită cu un mileu de dantelă. O luă cu tot ce era pe ea: prăjituri, lichiorul verde într-o sticlă de cristal și niște păhărele roșii, a căror gravură amintea de niște vitralii turcești văzute din spate. - Cu plăcere, Sofia Petrovna, se întoarse Iag spre Sonia, ținând măsuța în mâini și punând-o apoi jos ca să-și poată desface mâinile a încuviințare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
am observat că în pachetul albastru e un alt pachet din hârtie albă, cerată. Pe lopățica de os, scoasă cu maximă grijă din săculețul care foșnea, se afla o grămăjoară de praf alb. Era foarte alb și strălucea cum strălucesc cristalele de naftalină. Foarte atent, Hirghe lăsă să cadă din acest praf în pachetul de pe cântar și, cu cealaltă mână, ridică sus balanța. Terezia cu greutatea era mai grea. Atunci, fără să coboare balanța ridicată deasupra mesei, Hirghe băgă din nou
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
Sub influența intrigii dramatice, sub influența iubirii pentru exemplarele umane cinstite și sublime care își primesc suferințele cu atâta smerenie, sub influența personajelor pe care le vede pe scenă și pentru fericirea cărora tremură, acest spectator, Ivanov, vibrează ca un cristal, cuprins fiind de cele mai umane și mai nobile sentimente, în aceste clipe binecuvântate bunul tânăr Ivanov nu poate simți nici calculul meschin de fiecare zi, nici dorință, nici răutate. Stă în liniștea desăvârșită a sălii de spectacol, stă cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
doară cu piciorul unul dintre ei care se rostogoli cu zgomot. În raza tremurândă a lanternei i se păru că vede o strălucire fugară. Se aplecă repede și îl ridică de jos. Partea care stătuse cu fața la pământ, era formată din cristale de cuarț, iar printre acestea răzbătea dintr-o parte în cealaltă o vinișoară subțire de culoare galbenă. Din nou se simți norocos, ținea în mână dovada că acolo era aur. Fără să mai stea pe gânduri începu să examineze atent
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
termine treaba asta, să ajungă la capătul galeriei și să se apuce el de forat. Voia din tot sufletul să vadă cu ochii lui filonul, să înlăture cu mâna lui ganga din jurul grăunților de aur. Parcă vedea cu ochii minții cristalele strălucind în perete, întinzându-se în sus sau înainte așteptându-l numai pe el să le extragă. Numai de-ar ajunge odată acolo! Simțea că nu mai poate răbda. Luase hotărârea să nu mai mărunțească minereul și nici să nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
pe masa de examinare. Privi prin ocular și ajustă distanțele. E sânge! declară el îndepărtându-se de catedră. Poftim, uită-te și tu! o îndemnă el pe Ileana să privească. Ce trebuie să văd? întrebă ea. S-au format niște cristale brun-închis, de formă romboidală, alungite. Nu se poate să nu le vezi. Urmărește în special granulele nedizolvate complet, deasupra lor ai să le observi. Sunt acolo, se văd foarte clar, spuse Ileana veselă. Am avut dreptate, e sânge așa cum am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
acum așteaptă numai să-i facem un semn. Ce spui? Ești gata? Gata să ce? Se întreba Cristi, în mintea căruia lucrurile erau învălmășite. Încă vedea lumina aceea în ochii femeii. Când se uita la ea, totul era limpede precum cristalul. Știa ce are de făcut și chiar nu mai putea de nerăbdare să se apuce de treabă. Atunci când privea în altă parte, parcă certitudinile nu mai erau atât de clare și întrebările prindeau să se contureze. Din partea opusă a poienii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
cu o uitătură mijită, prin care s-ar fi Întrezărit albeața, ca la lunatici, dar ei cîntau psalmi și rugăciuni; astfel erau ei purtați de lunatici prin galeriile peșterii, pe sub bortele cavernei, printre găvane adînci cu temple din spumă de cristal, prin galerii Înguste cu arcada joasă. Dar de unde, oare, atîta siguranță În pașii lor, de unde acea liniște solemnă În care se deplasau printre atîtea obstacole, purtîndu-și povara cu atîta sprinteneală și Îndemînare, deși abia de-o atingeau cu palmele lor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
care să se recunoască, În care să-și prindă uitătura, starea de veghe. Dacă ar fi putut măcar să Înhațe privirea vreunui copil, al unuia dintre Îngerașii În straie albe, pe care-i zărise pe de lături ori În logia de cristal ca un templu; zadarnic Însă. Abia i se păru că unul dintre copii Îl privea cu niște ochi lumești, și totuși angelici, abia i se păru că unul din ei Îi căuta privirea, nici n-apucă să Întoarcă bine capul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
pe pat, Înălțînd lumînarea pîlpîitoare. În lumina tulbure a flăcării văzu pentru o clipă, doar pentru o clipă, În oglindă, privirea Înspăimîntată a fiicei celei mici. (Daca nu erau chiar ochii ei Înspăimîntați.) Atunci alergă la dulap. Se auzi clinchetul cristalului. După care, zgomot de sticlă spartă. Doamna Brener se Întoarse ținînd În mînă o sticluță cu oțet sau apă de colonie ori săruri. Fetița ședea pe pat, trupșorul ei era convulsionat de spasme, ochii-i priveau În gol. Fetița Își
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
21-23 .II 1954 (viteza vântului a fost de 20-30m/s, iar stratul de zăpadă a ajuns la 45-60cm. Poleiul, fiind un strat de gheață sticlos, compact, omogen și transparent îngreunează circulația vehiculelor, iar chiciura, un strat alb, afânat, format din cristale sau granule de gheață, produce avarii rețelelor electrice și telefonice, precum și livezilor și pădurilor. Efectele sunt și mai puternice când chiciura se asociază cu vântul. Pagube însemnate produc descărcările electrice (trăsnetele) care avariază rețele electrice, în condiții de ploi torențiale
Pe Valea Dunăvăţului : Lunca, sat al bejenarilor bucovineni by Ion Cernat () [Corola-publishinghouse/Administrative/91889_a_93195]
-
să mă bată ușor pe umăr și a plecat cu cartea mea sub braț. — L-ai impresionat, știi? a zis vocea din spatele meu. M-am Întors spre a descoperi surîsul ușor al nepoatei librarului, bîjbîind În gol. Avea glasul de cristal, transparent și atît de fragil, Încît mi s-a părut că vorbele ei aveau să se spargă dacă o Întrerupeam la jumătatea frazei. — Unchiul meu mi-a zis că ți-a oferit o sumă frumoasă pentru cartea lui Carax, dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
Duminică, dragi compatrioți, va fi o zi frumoasă. A fost, într-adevăr, o zi frumoasă. Dimineața devreme, cum cerul care ne acoperă și ne protejează se afla în toată splendoarea lui, cu un soare de aur arzând pe fondul de cristal albastru, conform cuvintelor inspirate ale unui reporter de la televiziune, alegătorii începură să iasă din casele lor pornind spre respectivele secții de votare, nu în masă oarbă cum s-a spus că se întâmplase cu o săptămână înainte, dar totuși mergând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1963_a_3288]
-
de mână, candelabrele atunci când existau, poate chiar și vreo candelă veche de alamă în trei colțuri, din acelea alimentate cu ulei, toate ferestrele deschise și revărsând în afară, în șuvoaie, un râu de lumină ca o inundație, o difuzie de cristale făcute din foc alb, însemnând drumul, marcând ruta fugii dezertorilor ca să nu se rătăcească, ca să nu se abată din drum prin scurtături. Prima reacție a responsabililor cu siguranța convoaielor a fost aceea de a lăsa deoparte toate măsurile de precauție
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1963_a_3288]
-
Îmi imaginez că În atelierul dumitale construiești și oglinzi, continuă priorul. - Oglinzile sunt mândria mea, fala atelierului meu. Faimoase În toată Toscana. Privește. Arnolfo se apropie de un banc pe care un lucrător monta o ramă din bronz În jurul unui cristal lat de o palmă. Smulse obiectul din mâinile băiatului și Îl ridică În fața poetului cu o expresie de mulțumire. Dante se contemplă În tăcere. Imaginea sa Îi venea Înapoi ca și când un văl de apă ar fi acoperit suprafața sticlei, făcând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
aplecându-se spre dulăpior și făcându-i semn să facă același lucru. Pe raft era un ciudat felinar de alamă, ceva mai Înalt de un cot, de formă octogonală. O ferestruică se deschidea pe una din laturi, ocrotită de un cristal gros. Filosoful atinse cu un deget suprafața metalică, ca și când ar fi vrut să Îi parcurgă conturul. - E ultima operă a maestrului meu, Elia da Cortona, zise el cu afecțiune. - Un felinar? Arrigo Încuviință. - Dar de un tip extraordinar. Fratele Elia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
i se aprindea În piept, iar răsuflarea Îi devenea tot mai grăbită. Cu o altă mișcare, femeia se răsucise, scoțând la iveală pântecul Încă acoperit de văl. Un tremurat al pupilelor arăta că somnul Îi era pe sfârșite. Ochii de cristal clipiră de două ori; apoi, după un sfios gest de teamă la vederea bărbatului aplecat deasupra ei, pe buze Îi apăru un zâmbet misterios și Îndepărtat, ca acela pe care Dante Îl văzuse la statuile zeițelor antice. Îl fixă pentru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
parcă devenise incandescent și Îi clocotea Între degete. Nu o cupă de vin, ci de moarte. Cu aceasta fusese ucis Frederic. De un mișel, de un „om neîntreg”. Fixă chipul filosofului, deja neclar printre umbrele serii. Ca și când un geam de cristal s-ar fi interpus, Îndepărtându-l de lume. Pe trăsăturile sale Încă nu coborâse masca batjocoritoare a morții. Avea o Înfățișare senină, ca și când ieșirea sa din scenă ar fi fost ultimul act dintr-o reprezentație pregătită din timp, o ultimă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
în uniforma călcată impecabil, croită parcă pentru un manechin de la casa de modă Poiret. Războiul îl făcea lângă o sobă de fontă, așezat într-un fotoliu confortabil de catifea, și când se lăsa seara, sub lambriuri aurite și lustre de cristal, le povestea despre război fetelor în rochii de bal, cu un pahar de șampanie în mână, printre acordurile vioaie ale orchestrei de cameră. Cu pălăria Cronstadt și cu aspectul său de ins ghiftuit cu bucate alese, judecătorul Mierck era un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
minte un citat și n-a rezistat tentației de a-l rosti cu voce tare: „All the perfumes of Arabia will not whiten this little hand.“ Ea și-a Înălțat privirea, iar scânteia de lacrimă din colțul ochiului părea un cristal de gheață. — Nu-ți prea pasă. Amory a Înțeles, greșit. — Scumpă Isabelle, sunt sigur că... — Nu mă atinge! a țipat fata. N-am destule de cap, mai și râzi de mine! Atunci Amory a gafat din nou: — Păi, situația este
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
își aduce aminte nebuna de gresia pe care o vrea și de parchet și celelalte. Domnul Popa se îndreaptă cu sticla spre geamul bucătărioarei lor de la parter și îl deschide, în timp ce doamna Popa merge să scoată din vitrină paharele de cristal. - Cu-cu! Blițul îl orbi pe domnul Popa, dopul sări, șampania se scurse fix până la jumătate, iar heruvimul roșcat căzu secerat de dop peste grădina de pătrunjel a doamnei Popa. Aceasta, mândră de spontaneitate, își lăsă aparatul foto peste pieptul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2066_a_3391]
-
pe mine fericit încă puțină șampanie... - Și poate peste nouă luni o să-mi mai zică cineva mami... Mă rog, peste nouă luni și un an. Fetiță sau băiat? întinse ea doi pumni plini de pete maronii, în care ascunsese niște cristale magice de la doamna doctor. Domnul Popa uitase de amenințarea domnului doctor. Năvăli la geam după o gură de aer curat și de luciditate. - Floricăăă! Băiatul de la chioșcul de vizavi (avea patruzeci și cinci de ani, dar față de domnul Popa, care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2066_a_3391]
-
Și dacă mai tare greșea încercând să facă bine? Dar realitatea era atât de rece, încât până și Contesa se trezi. Omul acesta își va reveni în curând și ea nici nu apucase să se pieptene! Alergă la oglinda de cristal și părul ei lung, mătăsos, nerușinat de bogat, începu să se unduiască aruncând scânteieri de stele în nările păroase ale lui Popa. Iar aici? își spuse el, încercând să-și aducă aminte ultimele evenimente. Era la nunta lui Mișu. Și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2066_a_3391]
-
de dans, pe muzica ce se auzea de jos. Contesa, chiar și atunci când nu stătea cu el, încerca să-l împresoare cu zumzetul pianului, cu adierea parfumului ei sau cu câte un poem băgat pe sub ușă. În fața oglinzii mari de cristal, domnul Popa se gândea, din nou, la nevastă-sa. Păi dacă l-ar vedea Margareta lui acum, cu halat de mătase, curat, pieptănat, parfumat, cu buzele păstrând dulceața mierii... Domnul Popa își descheie halatul. Parcă și burta îi mai scăzuse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2066_a_3391]