1,144 matches
-
nu mai ajung până la țărm. Se naște mereu în jurul nostru o cu totul altă viață. Rămân ei depărtați, și nu noi ne depărtăm. Noi rămânem doar împietriți aici, în lentoarea unor astfel de clipe pustii, scorojite, schiloade, un fel de crustă a unor amintiri mincinoase. Viața reavănă, adevărată se naște și se trăiește tot mai departe de noi. Nu știu dacă-i mai plină, mai generoasă, mai pură sau mai autentică în frumusețile ei urzite. Este din ce în ce mai mult o altă viață
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
amintire zburătăcită sau gest crezut uitat, să doară și să sângereze ca și cum nu mai există în vecii vecilor leacuri pentru vindecare. Coborârea poate fi un astfel de leac. Dar nu-ți aparține. Tămăduitorul nu ești tu. Tu ești doar rana. Crusta sub care mereu sângerează o pală de suflet. Am pierdut acea povestire așa cum îți dispar, din senin, amintirile. Știi doar că ai putea să-ți amintești câte ceva, dar nu mai știi ce anume. Că ai iubit? Că ai fost iubit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
după școala magnetică de făcut cumpărături; se pare că pur și simplu atrag tot felul de lucruri când mă mișc prin magazin, chiar și într-un supermarket mic și jalnic cum e SavaMart. Charlie zice că mă întorc acoperită de crustă, ca o barcă plină de alge. E ceva adevărat în toată povestea. Prin urmare, după ce trecuseră vreo douăzeci și cinci de minute, am început să mă uit la ceas. Nu puteam să-mi dau seama ce e cu neliniștea care-mi dădea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2259_a_3584]
-
neprihănitele pe-acolo... Mai dă-mi un telefon când ai timp." Inginerul își trecu degetele peste pleoape. În pivniță zgomotele încetaseră. * Nucu Scarlat ținea lopata într-o mână, cu cealaltă se încheia la cămașă. Obrajii îi erau acoperiți de o crustă cărămizie, părul năclăit devenise cenușiu. ― Cum merge? întrebă Ionescu ridicîndu-se. ― Greu, dar până la urmă îi dăm de capăt. Aruncă o privire spre bătrîni: Aici? ― Liniște. ― Perfect. Du-te! Peste o oră îl schimb pe cretin. ― Se descurcă? Scarlat rânji. ― Are
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]
-
I DUPĂ TREIZECI DE ANI Mihai Panaitescu pătrunse în holul întunecos inhalând aerul cald. Se împiedică izbindu-se dureros de scrinul greoi din capătul încăperii. Fusese cândva o piesă elegantă cu linii trufașe. Anii ciuntiseră ciucurii stemei heraldice, așternuseră o crustă groasă de praf în pliurile florilor scobite în lemn. Pe placa de marmură plesnită, stăteau cocoțate două borcane uriașe cu gogoșari, legături de leuștean și pătrunjel erau puse la uscat. Cutia cu otravă pentru gândaci emana un miros pătrunzător. Panaitescu
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]
-
lipicios al cravatei și își scoase cămașa. Bluza de corp era și ea murdară de sânge, Ar trebui să mă spăl, asta ar trebui, să mă bag sub duș, nu, nu se poate, ar fi o prostie, apa ar îndepărta crusta care acoperă rana și sângele ar începe să curgă din nou, spuse el cu glas scăzut, ar trebui, da, ar trebui, ar trebui ce. Cuvântul era ca un trup mort care s-ar fi încrucișat cu el pe drum, trebuia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1963_a_3288]
-
Niciodată nu mi-am imaginat că cineva ar putea fi atât. Telefonul a fost întrerupt de cealaltă parte. Omul care fusese primar se ridică și se duse la baie. Se dezbrăcă și se băgă sub duș. Apa caldă dizolvă rapid crusta care se formase deasupra rănii, sângele începu să curgă. Pompierii tocmai găsiseră primul trup carbonizat. Deja douăzeci și trei de morți și nu știm câți vor mai fi descoperiți sub dărâmături, douăzeci și trei cel puțin, domnule ministru de interne
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1963_a_3288]
-
împărtășesc uneori soarta femeilor frumoase a cărora îmbrăcăminte le ascunde farmecul. Circumvoluțiunile - alți muguri de aripă umană. De mii de ani se străduiesc filosofii să pună în ecuație nefericirea lumii. Fără escaladarea deșertului, nu poți savura voluptatea oazei. Când spargi crusta epocii le furi oamenilor obișnuitul. Învinge gândirea atinsă de entuziasm. Nu te poți lupta cu infinitul. Nu ai de unde să-l apuci. Există o filosofie populară pe buzele tuturor. Se pare că cei mai convingători profesori de filosofie rămân, deocamdată
Chef pe Titanic by Vasile Ghica () [Corola-publishinghouse/Imaginative/528_a_1305]
-
de luni și chiar de ani de zile. S-a scărpinat cu unghiile și a căutat o piatră plată și poroasă cu care s-a frecat pe corp, văzând cum îi rămâneau pe piele pete mai albe pe măsură ce se desprindea crusta de pământ, transpirație și praf, iar apa curgea albastră, aproape indigo, la picioarele lui, căci vopseaua grosolană a hainelor sale impregnase cu timpul fiecare centimetru al corpului său. Două ore lungi a rămas sub ploaie, fericit și tremurând, luptând cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
mulți metri. Adesea, curentele subterane de ape cu salpetru le alimentau când ploua, și în felul acesta în apropierea malurilor se forma o zonă de nisip umed și sălciu, păstos, pe care soarele îl ardea până îl transforma într-o crustă tare, precum coaja unei pâini proaspăt scoase din cuptor. Această crustă prezenta pericolul că se putea crăpa în orice moment, azvârlind călătorul într-o masă ce amintea de untul pe jumătate topit, care-l înghițea în câteva minute, mai primejdioasă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
când ploua, și în felul acesta în apropierea malurilor se forma o zonă de nisip umed și sălciu, păstos, pe care soarele îl ardea până îl transforma într-o crustă tare, precum coaja unei pâini proaspăt scoase din cuptor. Această crustă prezenta pericolul că se putea crăpa în orice moment, azvârlind călătorul într-o masă ce amintea de untul pe jumătate topit, care-l înghițea în câteva minute, mai primejdioasă decât trădătorul fesh-fesh, solul nisipos, fără bază, în care, dintr-o dată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
pupilele, cu toate că era obișnuit de mic copil cu luminozitatea violentă a nisipurilor deșertului. După un timp, căută o piatră mare, o ridică cu amândouă mâinile și o lăsă să cadă în fundul lacului. Așa cum se aștepta, când ajunse jos, piatra sparse crusta arsă de soare și dispăru de îndată. Prin gaura făcută țâșni imediat, bolborosind, o masă păstoasă de culoare maro-deschis. Continuă să arunce pietre, la o distanță din ce în ce mai mare de marginea prăpăstioasă, până când, la vreo treizeci de metri, începură să salte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
riscând să-și frângă gâtul, ci și la fiecare piatră, la fiecare așchie de rocă, căci știa că dedesubtul lor, acolo, lângă salină, își aveau cuibul mii de scorpioni. Răsuflă mulțumit când ajunse la fund, se opri și cercetă amănunțit crusta ce începea la patru metri distanță. înaintă și o încercă cu piciorul. Părea dură și rezistentă, și lăsă frâul liber cât era de lung, înfășurându-și capătul pe încheietura mâinii, sigur că, dacă s-ar afunda, mehari-ul l-ar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
-ul l-ar trage afară, scăpându-l de primejdie. Simți prima pișcătură de țânțar pe gleznă. Puterea soarelui începea să slăbească și în curând zona avea să devină un iad. începu să meargă și i se păru că aude geamătul crustei sub picioarele sale, iar în câteva locuri se ondulă, fără să se spargă. Mehari-ul îl urma ascultător, dar după patru metri, instinctul îl preveni probabil de pericol, căci se opri nehotărât și mugi nemulțumit, deși mugetul său putea fi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
unde nu se zărea nici măcar un amărât de tufiș. — Hai, prostănacule! mormăi. Nu te opri! îi răspunse un nou muget, dar o smucitură bruscă și două înjurături îl făcură să se hotărască. înaintă zece metri și părea mai liniștit pe măsură ce crusta de sare era mai dură, până deveni un sol tare și sigur. Merseră apoi încet, mereu spre soarele ce se ascundea, iar când se înnoptă se urcă pe mehari, lăsându-l pe acesta să continue marșul, sigur că nu se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
și l-am localizat pe fugar. Vine spre noi, deși, din nenorocire, cred că ne-a văzut. Aproape că auzi înjurătura surdă a sergentului care, după o pauză, spuse: — Eu nu pot continua. Am găsit o cărare ca să coborâm, dar crusta nu suportă greutatea jeepului. — Nu văd altă soluție decât să înconjurăm sebhka și să așteptăm ca setea să-l oblige să se predea. — Să se predea? - vocea lui era un amestec de uimire și incredulitate. Un targuí care a omorât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
întâmplă ceva, preiei comanda, preciză. Malik nu trebuie s-o preia sub nici o formă. E clar? N-aveți grijă. Săltând din piatră-n piatră, alunecând și cât pe ce să se prăbușească în gol, locotenentul ajunse jos, studie cu neîncredere crusta de sare subțire și, conștient că oamenii săi îl observă, își luă inima-n dinți și porni cu pas hotărât spre silueta îndepărtată a călărețului, rugându-se Cerului să nu se spargă dintr-o dată placa de sare sub picioarele lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
din stirpea Kel-Talgimus ce-a făcut dreptate după o lege de mii de ani; mulți ani înainte ca vreunul dintre voi să fi visat să pășească pe aceste pământuri. Locotenentul Razman se lăsă să cadă cu grijă, așezându-se pe crusta tare de sare, în timp ce îl contrazicea cu convingere: — Pentru mine nu ești un împuțit de „Fiu al Vântului“. Ești un imohag nobil și viteaz și-ți înțeleg motivele - făcu o pauză. Și le împărtășesc. Probabil că și eu aș fi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
sau în zori, dar impresionanți prin număr și ferocitate, și trebui să plesnească pe brațe și pe gât, căci erau atât de mulți și așa de mari, încât unii reușiră să-l piște chiar și prin haine. Simți clar cum crusta de sare începe să se subțieze și să devină tot mai periculoasă sub picioarele lui, dar înțelese că pe întuneric nu putea face altceva decât să se încredințeze lui Alah și să aștepte ca El să-i conducă pașii, așa că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
nu avea putere să strige, să plece fără el. în cele din urmă, dormi trei zile lungi. Când se trezi, pătura era îmbibată de transpirație și sânge, dar sângele nu mai curgea din răni, iar bandajul se transformase într-o crustă tare, lipită de piele. încercă să se miște, dar durerea era atât de insuportabilă, că trebui să rămână complet nemișcat câteva ore, înainte de a se încumeta să schițeze gestul de a-și atinge rana. Mai apoi, reuși să se târâie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
lateral, lăsând-o să treacă. Ea era ușurată, dar și puțin speriată, simțind scrisoarea Împăturită În palmă. Fusese pusă În situația să introducă ceva prin efracție? Un drog? Apoi unul din soldați se Întoarse după ea. Îi auzi cizmele spărgând crusta de noroi, dar se Încurajă spunându-și că-și imagina tot felul de lucruri. Dacă avea ceva cu ea, putea s-o strige, iar tăcerea lui Îi dădu curaj. Totuși grăbi pasul. Compartimentul fetei era În vagonul următor, iar iubitul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
asta sunt sigur. Înaintau foarte încet, atenți la cel mai mic semn de pericol. Selva devenea din ce în ce mai deasă, mai istovitoare, mai călduroasă. Ultimul teren mlăștinos pe care îl trecură îi acoperi cu noroi, și acest noroi, acum uscat, devenise o crustă. — Ce loc de căcat! — Liniște! Își continuară marșul cu lovituri de macete, deschizându-și calea unul câte unul, zgâriindu-și mâinile și fețele în hățișuri și în urzici. O mlaștină rău-mirositoare cu palmieri nipa. Apoi alta. Și o a treia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
-și calea unul câte unul, zgâriindu-și mâinile și fețele în hățișuri și în urzici. O mlaștină rău-mirositoare cu palmieri nipa. Apoi alta. Și o a treia, și nici un râu în care să te răcorești și să te despoi de cruste. O oră. Și încă una. Și o a treia, și nici un luminiș în care să te poți odihni fără primejdie. — Țară de căcat! — Liniște! Se auziră primele împușcături, clare și îndepărtate. După aceea, nimic. Apoi, răpăitul mitralierelor. Consultară busola și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
nimic. Apoi, răpăitul mitralierelor. Consultară busola și harta. Veneau dinspre Nord-Vest. — Sergent, cine e pe-acolo? — Compania „Charlie“, domnule locotenent. — Aș zice că are probleme. Haideți, să-i dăm o mână de ajutor. Grăbiră pasul, uitând de căldură și de cruste. O nouă mlaștină, și încă o oră, și aproape și a treia. În sfârșit, caporalul care mergea în frunte ridică brațul și se opri. Dădu frunzișul în lături și arătă spre câmpia întinsă, spre câmpurile cultivate, spre lanurile de orez
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
Aleea era umbrită de viță de vie și strugurii, în pîrg, atîrnau ca niște candelabre așezate alandala. Miruna privește atentă la amănunte, la butoiul ruginit cu apă de ploaie, la burlanul căzut jos, la ușa casei cu vopseaua desprinsă în cruste subțiri și contorsionate, la geamurile crăpate și la stîngăcia cu care erau puse cîteva foi de carton pe șindrila putrezită. Își aminteștește mesajele cu care o încîntase scriitorul Viorel Pacoste: Stau în Vila "3 cireși"... Miruna vede doi cireși rătăciți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1511_a_2809]