2,675 matches
-
măciucă, stârnind un sunet puternic și, pentru urechile mele, supărător. În felul ăsta zgomotos se dădea de veste credincioșilor începutul slujbelor mai importante. Culmea este că, în ziua botezului, pentru prima dată zarva aceea nu m-a enervat. Mozaicul de pe cupola cristelniței îl reprezenta pe Iisus pășind dinspre apus spre răsărit, botezat în apă neîncepută în timp ce asupră-i se pogora Sfântul Duh. Sub această scenă episcopul aștepta sosirea celor pe care trebuia să-i prezint. După cum era obiceiul, am atins cele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
nespus de frumoasă. Sasha era obsedat de bunul gust. Nimic din casa lui sau din persoana lui nu trebuia să fie sau să pară comun sau degradant. Prin ferestrele deschise Îi zâmbeau un șir de acoperișuri roșii și, foarte aproape, cupola strălucitoare a bisericii San Pietro. Ce frumoasă e casa aceasta - casa mea. Dar de ce nu e a noastră? Zdrobi acest gând cu ciudă. Trebuie să te mulțumești cu atât, astăzi e zi de sărbătoare. Deschise bilețelul. Iubitul Îi scrisese, cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
Își făcu semnul crucii și Își aplecă genunchiul, privind altarul - iar polițiștii care Îl urmau Îl imitară. Antonio nu intrase niciodată În Sant’Agostino. Înălțimea tavanului Îl impresionă. Așa cum Îl impresionase și cerul albastru presărat cu stele care străluceau pe cupola din dreapta. Peste capelele laterale erau Întinse pânze Întunecate, iar În centru se Întindeau bănci lungi de culoare Închisă. Coloane, marmure prețioase și statui erau Împrăștiate peste tot. Îl intimidară și-i aduseră aminte că nu mai fusese la preot de la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
trebuia să treacă și timpul ăsta cumva. Sasha Își drese vocea, Înecată de oboseală, Încercă să restabilească ordinea, fără succes Însă. Ca și cum ar fi putut fugi și scăpa din aula aceea, din școala aceea, și apoi să ajungă sus pe cupola de la Santa Maria Maggiore și mai sus În cer, se Întoarse spre fereastră. Lumina soarelui Îi ardea ochii și Înflăcăra aerul dens. O mulțime de oameni erau la plimbare, acolo, afară, pe străzile din Esquilino. El Însă, era Închis ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
de la parter era prinsă o plăcuță cu inscripția: DE VÂNZARE. La câțiva metri mai Încolo, pe cealaltă parte a străzii, era poarta mereu Închisă a misterioasei vile a Prioratului Maltei. Dacă te uitai prin gaura de deasupra Încuietorii vedeai exact cupola catedralei San Pietro. Nu-și mai aducea aminte de ce, dar locul acela era numit buricul Romei. În timp ce aranja sistemul de blocare a volanului, atinse cu cotul din nou plicul alb. Maja coborâse. Mergea În Întâmpinarea unui tip cu haină și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
florile, dar unde Emma - Emma aceasta nouă care se născuse după ce Emma lui plecase - venea În fiecare zi, de când nu mai trăia pentru el. Ajunsese să urască Întreaga Romă, atât de feminină, cu forme rotunde, o urbe maternă făcută din cupole prospere, ca niște sâni și din porți deschise ca niște picioare de femeie - al cărei simbol, ca al tuturor femeilor, e golul: neliniștitul gol roman care subminează totul, e o boală incurabilă. Ura Roma, așa cum o ura pe Emma și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
muți. Pești, cum spune Aris. Rostise numele lui Navidad pentru că nu avea ce spune, ca să nu tacă, să nu se gândească la apartamentul din fața Vilei Cavalerilor de Malta, la parfumul mandarinului, la ochiul prin care dacă te uiți vezi exact cupola de la San Pietro, la marele salon În care i-ar fi plăcut să-și Întindă rogojina ei de cocos și În care i-ar fi plăcut să-și atârne șalurile și tablourile aborigenilor australieni - pe care, deoarece nu erau În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
Întreaga Romă se aprinseră. O dâră de lumină șerpuia printre acoperișuri. Un rând de felinare susținute de lampadare din fier forjat se materializară pe neașteptate În piață, galbene pe fundalul crepuscular al cerului. Acum se vedeau din nou palatele și cupolele, antenele și colinele - și rândurile de case care Închideau din toate părțile linia orizontului. Soarele apunea. Se lăsa seara. Ceva fluid Îl atinse pe Sasha În cap și apoi Îi alunecă pe tâmple. La atingere era lipicios ca un mucus
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
la Barcaccia dispăreau În Întunericul tunelului care Îi Înghiți. Mulțimea se apropia ca un șuvoi. Dacă aș putea să uit cuvintele, promisiunile, minciunile. De-a lungul pereților galeriei, panourile publicitare Îl obsedau cu amăgirile lor. Și deasupra lui, agățat de cupola goală a galeriei, străbătută de cabluri electrice și tuburi de neon, Îi atrăgea atenția un afiș albastru ca și semnalizatoarele stradale. Era un indicator. RESPECTAȚI SENSUL DE MERS, sublinia un mesaj Întâlnit din zece În zece pași. Pentru că aici dedesubt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
vitrinele luminate chiar dacă magazinele erau Închise, oprindu-se să admire obeliscul din Piața Panteonului, coloanele Înțesate de turiști japonezi și de vânzători ambulanți de cărți poștale. În ciuda orei târzii era Încă deschis, căci se desfășura o vizită organizată, nocturnă. În cupola templului era o gaură prin care se vedea un disc albastru Întunecat tăiat În două de umbra unui nor - cerul. De ce-au lăsat o gaură-n mijloc? Întrebă Kevin. Antonio nu știu să-i răspundă, era un ghid prost
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
Emma Îi ducea pe copii să vadă catacombele, bisericile și Forul Roman. El nu-i Însoțea niciodată. Nu avea timp și lucrurile vechi Îl Întristau. Nu știu, Kevin, admise el. Nu toate lucrurile au o explicație. Dar gaura aceea din cupolă Îi părea o rană În iluzia cerului. ÎI părea ca un ochi, o pupilă - dar la ce se uita? Este ceva de văzut În infinit? Între coloane Îi propuse lui Kevin să-i cumpere un balonaș de plastic aurit În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
chef. În jurul gării Termini roiau drogații și traficanții, iar tati o luă și pe Valentina de mână. Îi ținu strâns, căci voia să-i apere de străinii aceia care le puteau face rău. În strada Cavour totul era Întunecat, doar cupola Bisericii Santa Maria Maggiore strălucea. Bătea clopotul - iar sunetul acela, pe care nu-l auziseră de mult timp, le dădea fiori. Aproape de obelisc, nemișcat În centrul pieței, Într-un mod nefiresc - ca o antenă sau ca un copac -, stătea un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
cu frenezie - dar agentul principal nu-l aude, simte nevoia să iasă, și iese În balcon. În fața lui Roma, infinit de Îndepărtată. Nepăsătoare și luminoasă. Un labirint Întortocheat de mașini, de pietre și ciment, un zigzag fantastic de ziduri, cruci, cupole, acoperișuri și antene, blocuri haotice, copaci și palate brăzdate În lung și-n lat de fâșiile goale ale străzilor. O pulbere strălucitoare ce luminează cerul fără stele. Orașul reflectat este cel adevărat, făcut din umbre. Și nu știe care dintre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
dispoziție. A văzut-o din cameriste și croitorese, cu ochii femeilor, dar și cu ai bărbaților care jucau stos pe masa de fag, pusă special pentru ei în pavilionul cel mare, care era un fel de chioșc acoperit cu o cupolă înaltă și care făcea legătura între două corpuri de clădire, ca un fel de pod suspendat. Aici era spătăria de vară a mănăstirii care, după ce Caragea îi alungase pe călugări, fusese primenită ca o sufragerie domnească. Zogru era confuz și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
sus și, când ochii i-am deschis, aici jos, porumbelul a unit tangent lumea mea cu lumea Lui... Priveam cerul, mare nesecată de suflete și eram uimită de faptul că pot să Îl văd... să Îl ating... Sunt Creația Lui. Cupola zenitului era pictată în culorile asfințitului și nourii formau dreptatea existenței de copil... Dreptul meu, al tău, al nostru... Sunt un copil al cerului Și am drepturi de când m-am născut într-o coajă de divinitate. Pe lângă mine ... rămân în
Antologie: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a. In: ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
domeniul croazierelor de lux. Nava era descrisă ca un adevărat paradis plutitor. Iată cum s-ar fi putut desfășura - depindea doar de el - primele momente ale croazierei sale: „Mai Întâi, veți pătrunde În marele hol inundat de soare, sub imensa cupolă din sticlă. Cu ascensoarele panoramice, veți urca până la puntea superioară. Acolo, prin imensa fereastră de la prova, veți putea contempla marea ca pe un ecran uriaș.” Puse deoparte prospectul, promițându-și să-l studieze mai atent. Să se plimbe pe puntea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2052_a_3377]
-
seama că plângea. 5 Când avionul se apropie de plafonul de nori care se Întindea la nesfârșit sub cerul intangibil, avu sentimentul că Întreaga lui viață trebuia să ducă la acest moment. Preț de câteva clipe n-a existat decât cupola imensă a azurului și un plan imens, ondulat, În care alternau un alb orbitor și un alb mat; apoi au pătruns Într-o zonă intermediară, schimbătoare și cenușie, În care percepțiile erau confuze. Dedesubt, În lumea oamenilor, existau pajiști, animale
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2052_a_3377]
-
1 zicere. — Da’ ceva despre foișoare n-a zis? întrebă Hugo, conducându-mă spre construcția în chestiune. Acesta era construit în jurul unui colț al zidului grădinii, era format de arcuri de fier forjat care se uneau la vârf, formând o cupolă și era acoperit de o perdea de trandafiri și plante agățătoare atât de groasă încât de pe terasă nici nu observasem prezența foișorului. Am presupus că tocmai asta îl atrăgea pe Hugo. De-a lungul celor două laturi ale zidului se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
cenușiul zorilor cântec de cocoș Valuri clipocind - cum duce apa-n vale tot cerul senin Și în vitrine culoarea noroiului - model de sezon Cerul mohorât - prin frunzișul rărit cânt vesel de scatii Bat clopotele - zbor de porumbei și ciori peste cupole Albul peste alb - din zăpada mieilor răsar ghiocei Tresar apele - mâțișorii salciei plesnesc pe ramuri Vârtejuri de vânt ridicând nisipul spre cer - sosesc graurii Dimineață de martie fără soare - doar triluri pe ram Înfrântă-i iarna - mii de fire de
BROTACUL DIN LUNĂ. In: Brotacul din lună by Tania Nicolescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/445_a_847]
-
de benzină de proastă calitate plutea deasupra orașului, lipindu-se de fațadele edificiilor, de reclamele luminoase, de panourile mari de afișaj și de geamurile ferestrelor. Un kilometru în linie dreaptă îl despărțea de Piața Armelor și de Palatul Congresului, dar cupola acestuia de abia se distingea în spatele perdelei de particule în suspensie plutind în atmosfera poluată a orașului Santa Cruz. Spre Sud-Vest, aproape de port, coșuri gigantice se alăturau cu fumăraia lor eșapamentelor de mașini și, cum munții din apropiere care dominau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
paradoxală, care atingea mocheta roșie și se transforma în șuvoaie ce șerpuiau pe sub scaunele acoperite cu o catifea albastră. Curios, spectatorii nu protestau în fața umezelii, ba chiar dădeau senzația că le place și că nu văd nimic nelalocul său sub cupola circului. Iepurele din joben începu să facă tumbe și să râdă prostește, un râs pițigăiat care îi făcu pe unii dintre spectatori să ducă degetele la gură și să fluiere, apoi plânse în hohote, cu urechile pleoștite - un alt val
Roman care se scria singur by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91657_a_93186]
-
protecție - așa cum, obligatoriu, ar trebuie să aibă oricare circ - îl feri de impactul fatal, apoi îl trimise din nou în aer. Se dădu peste cap de vreo trei ori, apoi se prăbuși încă o dată și fu din nou trimis către cupolă. Iar se dădu peste cap și crezu că va vomita. Mișcarea se repetă obsedant până în clipa în care auzi vocea inconfundabilă a Magicianului, venind de undeva, de departe: - Priviți, doamnelor și domnilor, priviți și admirați un iepure care știe să
Roman care se scria singur by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91657_a_93186]
-
în sufragerie și observă imediat laptopul, iar amintirile ieșiră din cutele memoriei, făcându-i gura pungă. Dinții i se strepeziră instantaneu, ca și cum ar fi ronțăit kilograme de lămâi. Un iepure fricos, cu urechile pleoștite, scos din jobenul uriaș, aruncat către cupola circului, în rostogolire amețitoare, un magician - de unde naiba a mai apărut și ăsta, cu prostiile lui și cu insistența aceea agasantă? -, care dorea să-i transmită ceva important, mesaje disparate, concluzii pe care ar fi trebuit să le tragă chiar
Roman care se scria singur by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91657_a_93186]
-
lui Dumnezeu! - și încearcă să o introducă în broască... Clovnii înțepeniră, cu gurile căscate. Dansatoarea rămase nemișcată, cu un picior ridicat în aer. Spectatorii înghețară, la rândul lor, într-un stop cadru neașteptat. Nu se mai auzi niciun sunet. Sub cupola circului, Magicianul extrase din joben o ciocolată, o desfăcu tacticos și mușcă din ea, cu poftă... 7 Când încercă să introducă cheia în broască - schimbase yala cu vreo patru zile în urmă, luase una despre care se spunea că rezistă
Roman care se scria singur by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91657_a_93186]
-
o parte îl făcu să tremure, iar ochii călăului sclipiră. A bucurie. A amenințare voalată. A certitudine fatală. Scriitorul nu reuși să articuleze niciun cuvânt, dar simți cum o mână uriașă îl apucă de urechi și îl ridică. Reflectoarele de sub cupola circului îl orbiră instantaneu, iar ropotele de aplauze loviră dureros timpanele. - Iată Iepurele, doamnelor și domnilor, primiți-l cu toată atenția cuvenită, reprezentația continuă! Anunțul Magicianului fu întâmpinat cu chiote nesfârșite de bucurie, spectatorii - mulți, foarte mulți, atât de mulți
Roman care se scria singur by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91657_a_93186]