2,349 matches
-
de această dată, sub o altă formulă); până la urmă, un act de răzvrătire și afirmare națională. Este nu numai o satisfacție, dar și un privilegiu pentru mine să descriu ceea ce trebuie să treacă și în memoria generațiilor viitoare, spre a dăinui peste veacuri și a adăuga, astfel, la legitimitatea năzuințelor românilor spre un destin pe care să ni-l stabilim noi înșine. 3. Dar importanța specială, care atestă îndrituirea de a face cunoscută această pagină a diplomației române, o constituie faptul
[Corola-publishinghouse/Science/1455_a_2753]
-
Se poate spune, deci, că existau toate premisele pentru ca, mai târziu, mozaicul popoarelor balcanice și entităților lor statale să fie definit cu termenul de "butoi cu pulbere", gata oricând să explodeze sub cerul european. Vin de departe aceste amintiri, care dăinuiesc și în zilele noastre. Această importantă zonă este socotită ca subdezvoltată, irațională și chiar barbară de către unii istorici. Așa s-a ajuns, de altfel, ca la sfârșitul primului război mondial să apară și termenul de "balcanizare", care semnifică existența unor
[Corola-publishinghouse/Science/1455_a_2753]
-
războiul existent aici este de fapt o luptă de clasă în care domină tema transnaționalismului dunărean, dorința de hegemonie și, mai ales, interesele politice și economice ale marilor puteri. Dacă nu se pune capăt acestei politici nefaste, liniștea nu va dăinui în Balcani și va curge mereu sânge pe Dunăre, care nu mai este de mult albastră. Ar trebui avute în vedere câteva direcții prioritare privitoare la relansarea încrederii. Pe prim plan, se află acțiunile privind cooperarea multilaterală, în strânsă legătură
[Corola-publishinghouse/Science/1455_a_2753]
-
despre melancolia care-i Încearcă atunci când se simt atinși de senectute, de privirea dezamăgită sau chiar de indiferența vechilor admiratori. În cazul dandy-lor scriitori sau artiști, mai trainic decât orice bronz este Însă corpusul propriilor opere, care le-ar putea dăinui și i-ar ajuta să Înfrunte timpul senini. Deși unii sunt conștienți de acest adevăr, În momentul În care simt că se sting, cu o ultimă străduință, Își pregătesc ca niște veritabili regizori ieșirea din scenă. Dacă viața le-a
Dandysmul by Barbey d Aurevilly () [Corola-publishinghouse/Science/1926_a_3251]
-
săriră drept În Regență”. Nu se vorbește nici despre Buckingham, nici despre Hamilton, nici chiar despre Carol al II-lea Însuși, nici despre toți cei pentru care amintirile exilului au fost mai puternice decât impresiile trăite la Întoarcerea acasă. Au dăinuit mai mult cei care, rămași englezi, nu s-au lăsat prea tare contaminați de suflul străin și au Întemeiat regatul numiților Frumoși*, ca sir George Hewitt, de pildă, sau Wilson, ucis - se spune - de către Law Într-un duel, sau Fielding
Dandysmul by Barbey d Aurevilly () [Corola-publishinghouse/Science/1926_a_3251]
-
intri În viața obișnuită: Încetezi să mai fii un dandy 3. Dar să lăsăm toate acestea. Să-i facem numai dreptate lui Brummell, cel care a rămas neschimbat, Înainte de a se prăbuși În sărăcie și foame. Înzestrarea sa dominantă a dăinuit multă vreme trează pe ruinele propriei vieți. Alții, care nu existau decât pentru a o susține armonizându-se cu ea, n-au mai putut face nimic pentru gloria și nici mare lucru pentru fericirea sa. De aceea el era poet
Dandysmul by Barbey d Aurevilly () [Corola-publishinghouse/Science/1926_a_3251]
-
reflectare a omului și a spaimelor sale, a fricii primare și primitive, atunci aurul este un element, un reper al acestei religiozități. Apropierea de aur și divinizarea aurului a fost soluția pentru rezolvarea unei probleme insolubile. Cum să facem să dăinuim? Să sfidăm timpul și să depășim clipa scurtă care este viața noastră și pe care ne-a oferit-o natura și Creatorul. Se întâmpla așa pentru că mintea umană este atotcuprinzătoare, iar corpul uman este trecător, muritor și slab în fața timpului
Feţele monedei: o dezbatere despre universalitatea banului by Dorel Dumitru Chiriţescu () [Corola-publishinghouse/Science/1442_a_2684]
-
aur. Dar, să revenim la primele forme de existență a monedei metalice bătute. Grecia și Roma antică vor da naștere unui adevărat sistem monetar, adică unui ansamblu de instituții, dar și de norme și legi cu caracter monetar, care va dăinui o perioadă lungă de timp, adică până în anul 1204, când Constantinopolul a fost cucerit de cruciați 484. Discutăm despre aproape încă 2000 de ani de circulație monetară bazată pe principii comune, chiar dacă foarte diversă. Solidus, de exemplu, moneda romană despre
Feţele monedei: o dezbatere despre universalitatea banului by Dorel Dumitru Chiriţescu () [Corola-publishinghouse/Science/1442_a_2684]
-
anses, chanson d'or survolant notre peur des énigmes qui trépassent. Es-tu oiseau ? Ou cloche portée dans le monde ? On dirait une coupe sans anses, un être nu, chanson dorée survolant leș angoisses que nous donnent leș énigmes disparues. Dăinuind în tenebre că în povești, cu fluier părelnic de vânt cânți celor ce somnul și-l beau din macii negri de sub pământ. Existante dans leș ténèbres comme dans leș contes, d'une imaginaire flûte à vent tu joues pour ceux
[Corola-publishinghouse/Science/1467_a_2765]
-
Cum s-ar fi putut stabili oare, în cazul unei veniri de peste Dunăre (cf. Roesler), o înțelegere între regalitatea ungurească și Imperiul cuman, în condițiile care, din veac în veac, au rămas neschimbate, cu un caracter vădit arhaic? Viața păstorească dăinuie încă din vremea dacică".2 În privința vieții ce se putea duce, după 275, în nordul Dunării, un cercetător francez afirma: "O invazie nu face să dispară niciodată decât o parte din populația supusă. Or, invazia, în sensul propriu, nici nu
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
sensul de "loc fortificat" al cetății nu indică părăsirea Daciei, ci păstrarea și apărarea ei. Dacia, după 275, nu era singură, izolată, iar Pârvan o spune direct: "cu toate năvălirile barbare, viața civilizată în centrele vechi dobrogene nu încetează a dăinui în formele ei originale"3. Pe de altă parte, lipsa elementelor germane în limba română nu este o dovadă că daco-romanii nu erau pe malul stâng (nordic) al Dunării. Exploatările inițiate de romani nu au fost abandonate de provinciali, după
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
epigrafice) oferă date referitoare la continuitatea daco-romanilor în fosta provincie. În Transilvania, Oltenia și Banat, teritorii componente ale Daciei romane, populația autohtonă este atestată prin numeroase vestigii arheologice (așezări, cimitire, obiecte, monede). Populația din vechile orașe ale Daciei a mai dăinuit, în condiții modeste, până în secolele V-VI, pe locul și în apropierea orașelor romane de odinioară. Persistența populației daco-romane în vechile orașe provinciale este dovedită, în unele locuri, cel puțin până la invazia hunilor în Europa centrală (după 375), iar în
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
lui Iorga, Vasile Pârvan ajungea și el la concluzia importantă că religia păgână a strămoșilor noștri, anterioară creștinării, n-a putut fi învinsă de noua religie, ba, mai mult, o bună parte din credințele și tradițiile (eresurile) populare vechi au dăinuit și mai departe în creștinism. În terminologia sa romană, creștinismul nostru ne dovedește faptul că acesta nu este atât originar daco-roman, cât mai ales de sorginte misionară, consideră Pârvan, răspândit cu repeziciune, în scurtă vreme, la o epocă dată. Misionarii
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
după 602, episcopatele latine de la Dunăre dispar, în urma colonizării slavilor păgâni în sudul Dunării (vezi mau jos). Pătrunderea creștinismului în zona Dunării de Jos, în secolul al IV-lea, a avut loc sub forma unor episcopate latine puternice ce au dăinuit câteva secole. Așa cum am văzut, adoptarea creștinismului în Dacia nord-dunăreană este urmarea întăririi noii credințe latine, provenite din sudul fluviului, foarte vii în secolele IV-VI. Din această perioadă avem urme edificatoare și în Dacia traiană. Pe lângă donariul de la Biertan
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
statului, a împăratului, a autorităților, religie oficială, care se retrăsese peste Dunăre cu legiunile și administrația Imperiului".51 Afirmațiile lui Panaitescu sunt nu doar exagerate, ci de-a dreptul eronate: este de neconceput să credem că vechea religie zalmoxiană, ce dăinuia în Dacia de o mie de ani, n-a mai avut adepți în nordul Dunării, după 275. La fel de greu de admis este afirmația că religia romană, împărtășită de numeroșii coloniști aduși în Dacia, după 106, ar fi încetat să existe
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
inevitabil ca noutatea religioasă adusă de creștinism să întâmpine împotrivirea adepților vechilor credințe păgâne. Același istoric, Pârvan, susține fără echivoc faptul că păgânismul n-a putut fi învins de creștinism, ba mai mult, numeroase credințe și practici vechi populare au dăinuit și mai departe în noua religie. Terminologia creștină în limba latină Religia creștină s-a răspândit în nordul Dunării în limba latină. Întreg vocabularul creștinismului este la noi (românii), latin, susține și Iorga, cu exemple bogat ilustrate. Noua religie are
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
creștinismul daco-roman: atunci când am fost lăsați în vălmășagul barbarilor slavo-turanici, după 602, în secolele VII-X, noi nu eram niște copii, ci un popor romanic, creștin, viguros, încă tânăr, dar deplin închegat. De aceea, coloniștii daco-romani n-au pierit, ci au dăinuit și s-au înmulțit, extinzându-se în spațiul vechii Dacii.58 Sfârșitul creștinismului antic Secolul VII marchează începutul unor fenomene istorice care au afectat profund evoluția creștinismului în sud-estul Europei. Cel mai spectaculos dintre ele este puternicul recul al creștinismului
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
găsit aici preoți greci (bizantini), nu latini. Dar, la rândul lor, solii Papei au arătat că, înaintea venirii slavilor și bulgarilor, aceste teritorii din sudul Dunării aparțineau Romei, bisericii apusene (latine). În momentul creștinării din secolul al IX-lea, mai dăinuiau urme ale latinității dunărene și ale unui creștinism de limbă latină. În cele din urmă, instituirea definitivă a bisericii slavo-bulgare, ca parte a creștinătății răsăritene, s-a făcut prin traducerea cărților sfinte în limba slavonă și propovăduirea credinței în Bulgaria
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
și în perioada migrațiunii popoarelor (secolele III-XIII), până la nașterea feudalismului românesc, în secolul al X-lea, și chiar după aceea. După retragerea stăpânirii romane din Dacia, populația autohtonă "nu s-a strâns în obști sătești", ci ele au continuat să dăinuie în noile condiții. Așa-numiții "deditici" din Dacia nu erau coloniști aduși aici, ci populația țărănească autohtonă din provincie, de unde existența unei țărănimi provinciale, organizată în obști. Sub romani, ca și înainte de ei, Dacia a rămas o țară de obști
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
același înțeles ca și sat. Aceasta înseamnă că obștea țărănească la noi s-a continuat fără întrerupere, de la obștea primară (primitivă) la cea dacică, sub stăpânirea romană, și, în sfârșit, la cea din vremea migrațiilor, prefeudală, obștea clasică, ce a dăinuit o mie de ani (secolele III-XIII), până la întemeierea statelor medievale. Dar, subliniem, obștea s-a împotrivit și adesea a reușit, chiar și după întemeierea statelor, în secolul al XIV-lea, încercărilor de supunere ale boierilor și mănăstirilor.13 Structura obștii
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
primejdiilor de orice fel. Apărarea acestor interese colective ale comunității era încredințată unor persoane, care îndeplinesc funcții sociale (comunitare) și care sunt învestite cu atribuții ce reprezintă germenii puterii de stat. Aceste obști existau dinainte de 106 (cucerirea romană) și au dăinuit după această dată, iar după 275 (retragerea romană), au devenit singurele forme de organizare social-politică ale autohtonilor pentru următoarele secole. Actul patristic din 374 menționează existența obștii sătești autohtone, adunarea și sfatul ales dintre "oamenii buni și bătrâni". Pe măsură ce diferențierea
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
realității istorice. Astfel, documentul Diploma cavalerilor ioaniți (1247) vorbește despre acei "majores terrae" (mai marii pământului), adică aristocrația boierii, care beneficiau de o serie de privilegii. Funcțiile (dregătoriile) au apărut după întemeiere, dar boierimea, ca o categorie socială distinctă, exista (dăinuia) încă înainte de apariția statului medieval și provenea din acei fruntași ai cnezatelor și voievodatelor, formațiuni prestatale, și era alcătuită din proprietarii de pământ, slavi la origini, apoi români, după asimilare. Așa se explică o mare parte din toponimia noastră-ei au
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
fost sciții iranieni (agatârșii), coloniștii greci, celții, bastarnii, sarmații (iazigi și roxolani), dar acestea n-au schimbat caracterul etnic al spațiului autohton. În secolele I î. H-I. d. H., s-a închegat aici un mare regat dacic ce a dăinuit de la Burebista (82-44 î. H) până la Decebal (87-106 d. H.). Se pune întrebarea: care a fost rolul dacilor în acest proces (etnogeneza)? După C. C. Giurescu, dacii alcătuiesc baza etnică a poporului român. Această afirmație se întemeiază pe argumentul că majoritatea
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
retras întreaga populație a Daciei, în 275, nu mai pot fi astăzi susținute, fiind contrazise de realitatea istorică. Nordul Dunării (Dacia) nu a devenit o țară pustie (terra deserta), culoar de perindare a migratorilor, deoarece în regiunea intrași extracarpatică au dăinuit numeroase așezări rurale anonime. Elemente de continuitate s-au păstrat, în secolul al IV-lea, chiar și în unele așezări urbane din Dacia și Sciția (Dobrogea), deși orașele au decăzut și cu timpul s-au ruinat cu totul -după năvălirea
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
stratul gotic aflat în nord se revarsă în sudul Dunării. Ei lasă în urmă o vagă autonomie peste care se întinde, alături de pretențiile Imperiului, numai "suzeranitatea" de caracter mongolic fiscal a hanului turanian din Panonia. Această stare de lucruri va dăinui, cu o Dunăre păzită de romani pe ambele maluri, până la apariția altor cete turanice, care fac același lucru ca și hunii, ei nu aduc nici o atingere acelei autonomii până la Justinian și după el. Pe când în Balcani barbarii cad unii peste
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]