3,132 matches
-
fusese negociată și la Niemirov (1737). Semnificativ este că independența separată a celor două Principate alterna sau chiar ceda pasul ideii unirii lor într-un singur stat, idee reluată într-o nouă viziune la începutul anilor ’80, sub forma regatului dacic. Firește, proiectele de independență și unire a Principatelor nu erau vehiculate întâmplător. Dincolo de intențiile nemărturisite ale Petersburgului, rămânea faptul individualizării locului Principatelor Române în temeiul unității lor etnice și statutului juridico-politic comun. Puterile nu erau însă pregătite să accepte independența
SCRIERI ISTORICE ALESE by Leonid BOICU () [Corola-publishinghouse/Science/100962_a_102254]
-
accentua în „fantezia dramatică” Meșterul Manole. Traducerea în limba germană a piesei a apărut la Leipzig, în 1923. O versiune fragmentară, cu titlul Mănăstirea Argeșului, s-a publicat în 1933. Piesa împletește, cam nebulos și fantasmagoric, legenda creației cu mitul dacic. Lumea fantastică, supranaturală rămâne vizibilă doar pentru Manole. Feeria amestecă mitologia, fabulosul folcloric și personajele alegorice. Dragoste nordică, o parafrază fadă după Ibsen, subintitulată O nouă Hedda Gabler, a fost scrisă în 1917, dar publicată abia în 1929, sub pseudonimul
ANTONESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285391_a_286720]
-
consumă alimente ceremoniale, În special colivă. Dacă În unele zone priveghiul era caracterizat de sobrietate, În altele era prilejul unor petreceri, dansuri ceremoniale, jocuri cu măști și glume fără perdea (fapt care a generat numeroase ipoteze speculative despre persistența „bucuriei” dacice În momentul morții - R. Vulcănescu, 1985). Bocetele cântate cu aceste prilejuri reamintesc, prin formule ceremonializate, ce a făcut cel dispărut pentru binele familiei lui și prezintă suferința fiecărei rude, fie certând pe cel mort că s-a grăbit să le
Introducere în antropologia culturală. Mitul și ritul by Mihai Coman () [Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
plasarea lor În istorie: la un pol se află protocroniștii Înfocați precum N. Brânda, Nicolae Densusianu, Iosif Constantin Drăgan, Ion Ghinoiu, Andrei Oișteanu, Romulus Vulcănescu, care susțin că mitologia română, considerată o expresie a unei mitologii proto-tracice, tracice sau măcar dacice, este anterioară (și chiar constituie originea) celorlalte mitologii europene și la fel de bogată și complexă precum acestea. La celălalt pol, alte interpretări, mai puțin radicale, axate pe un simț mai acut al circumstanțelor și schimbărilor culturale, cum sunt cele conținute În
Introducere în antropologia culturală. Mitul și ritul by Mihai Coman () [Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
putea identifica elementele antice (În special greco-romane) În folclorul românesc: instrumenta lizate, acestea susțineau cauza unității, vechimii și continuității etnice a românilor. În perioada interbelică, revelația dacismului a deschis o nouă fereastră spre căutarea rădăcinilor arhaice ale mitologiei folclorice. Perspectiva dacică a fost Îmbrățișată apoi cu mult entuziasm, Începând din anii ’70, de o seamă de cercetători, care, În consens cu intențiile propagandistice ale comunismului-național, au pus În mișcare un arsenal complex de interpretări, toate având drept scop identificarea mitologiei populare
Introducere în antropologia culturală. Mitul și ritul by Mihai Coman () [Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
modul său normal de funcționare, ca manifestare a gândirii folclorice și a unei civilizații rurale vii, corpusul mitologic a ajuns un pretext pentru un alt tip de discurs, devenind un instrument pentru construirea unor ipotetice (și nu rareori fanteziste) „mitologii”, dacice, predacice, tracice ori pelasgice. Tocmai pentru că nu are o existență vizibilă, ușor identificabilă etnografic, o mitologie trebuie descoperită, dedusă din multitudinea formelor de manifestare după care se ascunde. În ceea ce privește modul de identificare a figurilor și istorisirilor mitologice (prin decuparea lor
Introducere în antropologia culturală. Mitul și ritul by Mihai Coman () [Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
Romulus Vulcănescu (1985) Își propune să „umple un gol” și să „ Îndrepte un destin ingrat care a prezidat În trecut orice Încercare de redactare a unei mitologii române” (1985, p. 6). Cartea se vrea o reconstrucție a mitologiei predacice, protodacice, dacice, daco-romane precum și a mitologiei românești pe două axe: structura generativă (În care intră mitologia sorții, a morții, a moșilor și strămoșilor, haosul, teogonia, cosmogonia, antropogonia, etnogonia, nomogonia și erotogonia) și structura integrativă (În care include daimonologia, semideologia și deologia, fărmițată
Introducere în antropologia culturală. Mitul și ritul by Mihai Coman () [Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
fără a încerca datarea apariției sale. Având în vedere prezența sa în spații îndepărtate, fără posibilități de interinfluență, muzicologii propun o poligeneză independentă. Gh. Vrabie, referindu-se numai la materialul poetic al d., fixează apariția sa în Evul Mediu. Originea dacică a fost susținută, în afară de B. P. Hasdeu, V. Alecsandri, B. Delavrancea, și de Lucian Blaga, care invocă necesitatea primă de cunoaștere poetică. O teorie originală creează D. Caracostea, care este convins că d. a fost izvodită de femeile înstrăinate prin
DOINA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286815_a_288144]
-
putut stabili oare, în cazul unei veniri de peste Dunăre (cf. Roesler), o înțelegere între regalitatea ungurească și Imperiul cuman, în condițiile care, din veac în veac, au rămas neschimbate, cu un caracter vădit arhaic? Viața păstorească dăinuie încă din vremea dacică".2 În privința vieții ce se putea duce, după 275, în nordul Dunării, un cercetător francez afirma: "O invazie nu face să dispară niciodată decât o parte din populația supusă. Or, invazia, în sensul propriu, nici nu exista." Dispariția orașelor (cetăților
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
din ele erau concentrări de birouri, oficii economice, puncte de ocupație sau stații de vamă. Un singur oraș adevărat era în Dacia, cu adânci rădăcini aici, răspunzând unor nevoi militare și comerciale, Apulum, care descindea dintr-un Ampulum sau Ampelum dacic, "răsbotezat" de romani și apoi tradus de slavi în Bălgrad. În Dacia asistăm la o lentă pieire a orașelor, iar sensul de "loc fortificat" al cetății nu indică părăsirea Daciei, ci păstrarea și apărarea ei. Dacia, după 275, nu era
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
se impune ca formă generală, orașul-oppidum este numai un sat mai mare și întărit. Este o întoarcere la satul de unde se plecase. În luptă cu mândra civilizație romană, ca putere organizată militară și administrativă, în acest secol IV, satul tracic (dacic și moesic) învinge de la un capăt la altul al regiunii dunărene. Orașele din zona danubiano-pontică se întorceau, ca și cele din Noricum, Panonia și Raetia, la autonomii aproape rurale, decăderea orașelor în situația modestă de sate este și cauza dispariției
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
în speță, carpii din Moldova, au fost colonizați de romani și au întemeiat așezări proprii în provincia Dacia, la sfârșitul secolului al II-lea sau mijlocul secolului al III-lea, ceea ce este o eroare. De fapt, este vorba despre populația dacică din interiorul provinciei; s-a descoperit ceramică carpică la Șopteriu (Transilvania), Chilia și Govora-sat (la sud de Carpați), așezarea cu locuințe-bordeie de la Bezid. Unele obiecte (piese) ceramice aparțin culturii Sântana de Mureș-Cerneahov. La Reci s-a aflat o așezare autohtonă
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
incinerație din a doua jumătate a secolului al III-lea. Urmele descoperite, cum ar fi ceramică, urne funerare, aparțin dacilor liberi din Muntenia. În partea de mijloc și în sud-estul Transilvaniei se constată o îmbinare a patru elemente de cultură: dacică locală, romană provincială, daco-carpică extracarpatică și gotică. Pe baza urmelor descoperite, se poate afirma cu certitudine prezența dacilor liberi și a carpilor în fosta provincie romană, în a doua jumătate a secolului al III-lea și în secolul al IV
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
începea o nouă etapă istorică și în viața romanității nord-dunărene.20 Populația autohtonă din regiunile extra-carpatice (sec. IV-VI d. H.) Retragerea armatei și administrației romane din Dacia a dus la modificarea situației politice din nordul Dunării de jos. Spațiul dacic, în totalitatea sa, cuprindea regiuni cu statut politic diferit: teritoriul abandonat, Transilvania, Oltenia și Banat, era dezorganizat, dar era în continuare legat de Imperiu. Teritoriile aparținând dacilor liberi aveau alt statut: zone din Câmpia munteană și din sudul Basarabiei erau
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
s-a generalizat în Dacia, în timpul lui Constantin (306-337), în prima jumătate a secolului al IV-lea, ca rezultat al misionarismului inițiat și susținut de comunitățile și episcopatele din sudul Dunării. În concluzie, creștinismul daco-roman își are începutul pe pământ dacic în secolele II-III, iar creștinismul sud-dunărean a potențat apoi răspândirea noii credințe în rândurile autohtonilor, în secolele IV-VI. Ulterior, în perioada interbelică, Constantin Daicoviciu a publicat un studiu important, în care ajungea la concluzia că, în Dacia, nu există
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
jud. Cluj), cimitirul 1 Brateiu (jud. Sibiu), unde se practica, până la anul 400, același rit funerar, indică fără echivoc conservatorismul locuitorilor daco-romani din sate, întărit și de influențe venite din substrat, practici și obiceiuri funerare ce coboară în vremurile vechi dacice și daco-romane, care au lăsat urme în spiritualitatea creștină. Ca exemplu menționăm monede aflate în morminte ca obol, la Iernut și Brateiu, vase de băut pentru morți, însoțite de banchetul funebru, la Brateiu.22 Marea mutație, în plan religios, pe
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
circulație internă, acțiuni politice, stăpâniri periodice, relații economice) al populației din stânga (nordul) Dunării cu romanitatea sud-dunăreană. Pentru autohtoni, răspândirea creștinismului a reprezentat continuarea însușirii unor elemente de civilizație romană, noua credință a fost un mijloc de integrare a etnosului getic (dacic) într-o lume ale cărei valori nu-i erau străine. În secolul al IV-lea, s-a născut în mediile populare (probabil) conceptul de "Romania", prin care se desemna, deopotrivă, "unitatea ecumenică" înfăptuită de Imperiul creștin, "sentimentul colectiv" și "voința
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
în vedere și o serie de obiecte paleocreștine puse în evidență de investigațiile arheologice: chiar la Barboși s-au aflat două cruci de sidef, o amforă cu literele inițiale XP (Hristos), datate secolul III. La Cândești-jud. Vrancea, într-o așezare dacică, s-au descoperit o cruciuliță și o cupă getică cu cruce, la Mitoc-jud. Botoșani, cruciulițe din sidef din secolul III, iar la Tăcuta, la nord de Vaslui, obiecte ceramice având semnul crucii și morminte creștine 33. Un bastion al păgânismului
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
începutul unei noi etape în istoria spațiului nord-dunărean. Consecințele provocate de impactul invaziei popoarelor stepei conduse de huni au fost devastatoare: abandonarea orașelor, instalarea modului de viață rural, începutul uniformizării civilizației locale. În același timp, a continuat generalizarea romanizării, ceramica dacică se diminuează sau dispare, are loc încetarea practicilor funerare specifice dacilor și încheierea bilingvismului. Aceste evoluții istorice specifice și contradictorii au avut consecințe însemnate și în plan religios. Astfel, creștinismul atestat în secolul al IV-lea, în fosta provincie Dacia
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
vizigoți). În concluzie, succesiunea de aluviuni spirituale (religioase) barbare și interferența cu valorile locale, a reprezentat una din importantele căi ale genezei creștinismului popular al românilor. La tabloul religios păgân al epocii hunice (375-454), trebuie adăugată și contribuția credințelor vechi dacice și romane, prezente mai ales în mediile rustice.45 Aportul autohton a intrat în patrimoniul spiritual al locuitorilor din nordul Dunării, odată cu generalizarea modului de viață rural și începutul uniformizării civilizației și spiritualității locale. Menținerea în lexicul limbii române a
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
romanității creștine. Într-o vreme când misionarismul imperial cunoștea sub Justinian mari reușite, epocă de reafirmare a superiorității romane prin valorile creștinismului, latinofonii creștini nord-dunăreni au fost adevărați "apostoli" anonimi printre păgânii alături de care conviețuiau. Pierderea specifității obiceiurilor funerare getice (dacice) în fosta provincie și a celor sarmatice în nord -vestul Daciei, în cursul secolului V, se explică prin creștinarea acestor populații de către romanici, aceeași realitate a stat și la baza asimilării de către autohtoni a gepizilor, în secolele V-VI, și
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
Mai mult, el susține, cu vădită exagerare, că "nici una, nici alta (din cele două religii) nu fuseseră mai mult decât o lege impusă de sus, fără rădăcini și nu o realitate pentru conștiințe". Astfel, "religia lui Zalmoxis fusese credința aristocrației dacice și se stinsese odată cu căderea ei", iar cât despre "religia Capitoliului" aceasta era "religia statului, a împăratului, a autorităților, religie oficială, care se retrăsese peste Dunăre cu legiunile și administrația Imperiului".51 Afirmațiile lui Panaitescu sunt nu doar exagerate, ci
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
alcătuiau un sistem filosofic sau o mitologie închegată, ci tradiții, obiceiuri și datini în legătură cu calendarul agricol și păstoresc, care țin și de folclor și magie, nu doar de religie. Aceste credințe s-au menținut în popor și sub aristocrația (regalitatea) dacică și sub stăpânirea romană. După retragerea legiunilor (275) și până la începuturile creștinismului, aceste credințe populare au persistat, în paralel, cu menținerea religiei zalmoxiene și a celei romane. Credințele vechi populare, consideră el, au constituit "singura credință după retragerea Imperiului (275
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
Daciei, alogeni de neamuri diferite. Ele erau obligate să le furnizeze tributul anual în produse agricole și animale, anumite prestații în muncă și diverse corvezi oneroase. Spre deosebire de autohtoni și cu excluderea hunilor, instalați între Dunăre și Tisa-stăpânii războinici ai spațiului dacic, goții și gepizii, s-au stabilit doar în anumite zone ale fostei provincii romane, de unde, apoi, ori au plecat spre alte zări, ori s-au pierdut cu timpul printre "oamenii pământului" (Iorga). În concluzie, semințiile migratoare pre-slave, stabilite în fosta
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
pierdut (topit) în masa barbarilor (cf. Roesler), ci cu o populație numeroasă, majoritară, care trăia pe tot întinsul țării, această populație autohtonă, latinofonă și creștină, constituie baza demografică și fermentul proceselor istorice ulterioare. Perpetuarea hidronimiei (râurile mari), continuitatea civilizației vechi dacice, circulația monetară adeveresc că factorul de permanență istorică și muncă productivă constantă, în noile condiții și structuri sociale (obști) au fost "oamenii pământului"(N. Iorga) autohtonii. Migratorii au fost mereu (au rămas) niște enclave etnice dominante (stăpânitoare), stăpâni cu sabia
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]