2,171 matches
-
cîte mii de oameni, dar asta nu mai contează. În clipa de față... nu mai este pic de loc! Totul pare neîncăpător și acea mare de oameni pare să cuprindă o lume. Încerc să mă strecor. Încalec trupurile înghesuite pe dalele de piatră ale pardoselii, mă preling printre cele rămase în picioare, spectacolul este halucinant și încerc să mă regăsesc. Ce caut eu aici cu bietul, absurdul meu costumaș de gală? Puteam veni îmbrăcată oricum, și în pînză de sac, doar
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1495_a_2793]
-
la foaia această unicat: să știi, contează foarte mult vizitatorii: Ministrul Culturii din R.P Chineză, de exemplu, după ce i-a fost tradus acest articol: ,,Marele poet și patriot român, M. Eminescu, va rămâne Întotdeauna În inimile popoarelor”. Va rog, dle. Dumitru Grumăzescu, să-mi dați câteva exemple care au fost procurate mai greu. Era tânăr, puternic... Da, cu plăcere. O ediție apărută la Londra, În 1930, CianCiolo, ed. Roșa dal Conete, În limba italiană; ediția din 1936, tipărită la tiparnița
Mălin: vestitorul revoluției by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1671_a_3104]
-
adusă în 1960 de către americanii Peter C. Nowell și David A. Hungeford. Peter C. Nowell a debutat în 1949 ca biochimist, lucrând inițial cu Baldwin Lucké (cel care în 1932 a descoperit virusul tumorii renale la broasca leopard) și cu Dale Coman. După aceea a urmat medicina, preocupându-se din ce în ce mai mult de legătura dintre cromozomi și cancer. El însuși mărturisește că și-a ales acest domeniu de cercetare după ce a citit și a meditat asupra lucrărilor publicate de Th. Boveri și
Oncogeneza virală by Petre Calistru, Radu Iftimovici, Ileana Constantinescu, Petre-Adrian Muțiu () [Corola-publishinghouse/Science/91991_a_92486]
-
cu Dumnezeu știe cine. Gabriela își desprinse privirea de grădina pe care toamna o făcea strălucitoare, și se întoarse pe călcâie. Ușor agasată de invitația doamnei Dunin, o luă pe coridorul întunecos, irizat de scânteierea depărtată a zilei, supraveghind geometria dalelor: vârful piciorului trebuia să depășească la fiecare pas conturul cuștilor lor. În fața ușii secretariatului, stăteau multe eleve nerăbdătoare, în așteptarea corespondenților, care trebuiau să le scoată în oraș. Ea nu avea o asemenea grijă, nimeni nu va veni s-o
by Georgeta Horodincă [Corola-publishinghouse/Memoirs/1098_a_2606]
-
trebuiau să le scoată în oraș. Ea nu avea o asemenea grijă, nimeni nu va veni s-o caute înainte de sfârșitul anului, și nici în vacanță. Își făcu drum prin îmbulzeala lor, fără a pierde din vedere desenul ascuns al dalelor, și urcă la primul etaj, rezervat sălilor de clasă. A ei se afla în capătul culoarului, separată de cele mai agitate, ale celor mici. Câteva zeloase lucrau fără să se întrerupă, aplecate deasupra băncilor: nici măcar nu-și ridicară capul când
by Georgeta Horodincă [Corola-publishinghouse/Memoirs/1098_a_2606]
-
crocodil!”. COPACII SPERANȚEI <footnote Text publicat pe site-ul www.doxologia.ro al Mitropoliei Moldovei și Bucovinei, în perioada 11 noiembrie 2011 31 ianuarie 2012. footnote> Dimineața devreme, în curtea Mănăstirii Golia, pe ger. Zăpada înghețată se așterne neatinsă pe dalele de piatră și printre copaci. Doar pe aleea ce duce spre intrarea în biserică sunt întipăriți câtiva pași ce-și păstrează secretul... or fi de bărbat, or fi de femeie... Din biserica înaltă răzbat cântările slujbei, câte o pală de
AUTOBIOGRAFIA LUI PAISIE VELICIKOVSKI, O POETICĂ A DEVENIRII by NICOLETA-GINEVRA BACIU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/346_a_610]
-
răzbat cântările slujbei, câte o pală de vânt mai face să scârțâie trist copacii desfrunziți, pe aleea din dreapta curții se aude un târn măturând regulat zăpada. O femeie în vârstă de tot, aplecată din șale, curăță încet, fără de nici o grabă, dală după dală. Zici că este Sora Timpului și odată cu fiecare strat de zăpadă, mătură și câte o sută de ani din trecutul împovărat de păcate al lumii: hâști o dată, se duce zăpada și o sută de ani, hâști a doua
AUTOBIOGRAFIA LUI PAISIE VELICIKOVSKI, O POETICĂ A DEVENIRII by NICOLETA-GINEVRA BACIU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/346_a_610]
-
slujbei, câte o pală de vânt mai face să scârțâie trist copacii desfrunziți, pe aleea din dreapta curții se aude un târn măturând regulat zăpada. O femeie în vârstă de tot, aplecată din șale, curăță încet, fără de nici o grabă, dală după dală. Zici că este Sora Timpului și odată cu fiecare strat de zăpadă, mătură și câte o sută de ani din trecutul împovărat de păcate al lumii: hâști o dată, se duce zăpada și o sută de ani, hâști a doua oară, se
AUTOBIOGRAFIA LUI PAISIE VELICIKOVSKI, O POETICĂ A DEVENIRII by NICOLETA-GINEVRA BACIU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/346_a_610]
-
petiționarii fericirii că trec pe lîngă ceea ce caută. Eu unul văd creștinismul ca pe un hiper acid lisergic și o versiune mai "tare" a unor cărți ca Arta de a fi fericit sau Cum să reușești în viață a lui Dale Carnegie. Isihie: fericire. Și nu numai în anumite locuri, la sfîntul munte. Pretutindeni. O rețetă universală". Nu există o singură cale pentru accedere la mîntuire, rezultatul contează, nu meandrele realizării absolutului. După cum i-a spus Părintele Cleopa, pe care l-
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1574_a_2872]
-
uragan”, face pagube considerabile, scoate din țâțâni nu numai stâlpi de telegraf și case de văiugă, dar și cariere - În sensul pe care-l dau eu acestui cuvânt: adică un exercițiu social ce ascunde sau exprimă o vocație! Nu, nu, dle Liiceanu, a existat o revoluție, deși dumneata și unii acoliți ai dumitale au contestat-o cu vehemență și plicticoasă insistență - dovadă că dumneata și alți câțiva scriitori de talent ai României v-ați „fracturat” vocația ce părea una autentică și
(Memorii IV). In: Sensul vietii. by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2231_a_3556]
-
oare aceasta debutul unei unificări planetare sau... forme ale decadenței, epuizarea tuturor formelor și modurilor pe care geniul uman le-a creat, altfel eficiente, productive, dovadă durata lor În timp și rezistența milenară a unor „principii” care le definesc?! Nu, dle Marx, nu numai că nu ne putem „despărți râzând de trecut”, dar se pare că nu ne putem despărți deloc; Îl purtăm În noi și nu rareori - cum se Întâmplă cu țările estului Europei care s-au desprins, În sfârșit
(Memorii IV). In: Sensul vietii. by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2231_a_3556]
-
din Elsinore Lane și eu stăteam în spatele unui microbuz convertit având în față doi asistenți (din câte am aflat erau doisprezece de toți și ai fi putut să-i iei drept niște computeriști anonimi, cu tipice tunsori perie de studenți). Dale, care m-a întâmpinat cu „Urâtă vânătaie,“ conducea, în timp ce Sam cotrobăia într-o trusă cu CD-uri și în tot acest timp se contraziceau unul pe altul cu privire la un film recent difuzat - doar doi camarazi în drum spre o „investigație
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
în timp ce am aruncat o privire la mocheta de un verde închis care încă mai creștea, apoi a trebuit să mă uit în altă parte. Miller studia ușa biroului, scoasă din balamale, roasă. - Da, am zis. Chiar așa a fost. În timp ce Dale și Sam începură să instaleze echipamentul în toată casa i-am arătat lui Miller attachment-ul video pe care îl primisem. N-am putut să mă uit, așa că am plecat din birou. Sus m-am uitat în camerele lui Robby și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
simțim cu toții. (Am pretins că n-o simt.) Exista un alt fel de tensiune în casă. Ne presa sub greutatea ei. Am încercat s-o ignor în momentul în care au început să ne pocnească urechile. Dar când Sam și Dale au început să râdă a trebuit s-o accept. După ce totul fusese deconectat, Sam și Dale au început să conecteze o serie de cabluri la generator. Camerele video cu infraroșii și micro-casetele activate de zgomote au fost montate pe trepiede
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
Ne presa sub greutatea ei. Am încercat s-o ignor în momentul în care au început să ne pocnească urechile. Dar când Sam și Dale au început să râdă a trebuit s-o accept. După ce totul fusese deconectat, Sam și Dale au început să conecteze o serie de cabluri la generator. Camerele video cu infraroșii și micro-casetele activate de zgomote au fost montate pe trepiede. Sam o supraveghea pe cea de sus, din coridor. Dale o supraveghea pe cea din dormitor
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
După ce totul fusese deconectat, Sam și Dale au început să conecteze o serie de cabluri la generator. Camerele video cu infraroșii și micro-casetele activate de zgomote au fost montate pe trepiede. Sam o supraveghea pe cea de sus, din coridor. Dale o supraveghea pe cea din dormitor. Iar Miller o va supraveghea pe cea din camera de zi, cu cel mai mare câmp vizual, incluzând holul de la intrare și scara care ducea la etaj. Fiecare cameră era dotată cu un detector
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
dotată cu un detector de câmp electromagnetic - un DCE. Toate draperiile și jaluzelele din casă au fost trase - n-am întrebat de ce - și interiorul casei s-a întunecat considerabil, dar cu suficientă lumină filtrându-se de afară. Îndată ce Sam și Dale s-au postat la etaj, Miller m-a rugat să întrerup curentul de la tablou. Se găsea în holul ce ducea spre garaj. Am deschis ușița. Am inspirat adânc în momentul în care am tăiat curentul. Întorcându-mă la Miller, am
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
Pentru că știe că suntem aici, murmură din nou Miller. Miller se întoarse spre mine. - Pentru că e curioasă. Am așteptat o eternitate. Casa părea să devină tot mai întunecată odată cu trecerea timpului. Într-un târziu, Miller strigă la cei de sus. - Dale - nimic? - E liniște acum, i-a răspuns Dale. - Sam - nimic? Răspunsul lui Sam a fost întrerupt când DCE-urile începură din nou să piuie. După care urmă huruitul camerelor video. Apoi s-a auzit un sunet care m-a tulburat
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
Miller. Miller se întoarse spre mine. - Pentru că e curioasă. Am așteptat o eternitate. Casa părea să devină tot mai întunecată odată cu trecerea timpului. Într-un târziu, Miller strigă la cei de sus. - Dale - nimic? - E liniște acum, i-a răspuns Dale. - Sam - nimic? Răspunsul lui Sam a fost întrerupt când DCE-urile începură din nou să piuie. După care urmă huruitul camerelor video. Apoi s-a auzit un sunet care m-a tulburat mai mult decât bătaia ritmică sau sunetele emise
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
De fapt, mă informă scriitorul, Sam se înșela. A ieșit din camera lui Robby, din moment ce Robby este, în realitate, ținta bântuirii. Nu tu, Bret. Ai realizat asta? Nu totul e despre tine, deși ți-ar place să crezi asta. Dinspre Dale: - O văd și eu, Bob. - Care e locația actuală? strigă Miller. ...cum eram altădată... - Se îndreaptă spre scări...va coborî la parter... Sunetele lor surescitate au for brusc înlocuite de ceea ce se-auzea ca un soi de admirație sufocată. - Sfinte
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
deschiși. - Te aud, am șoptit. Te aud. Apoi luminile din casă au pâlpâit pe moment. În momentul în care casa renăscu în lumină arătarea se opri înclinându-și capul înainte de a se răsuci într-un ciclon de cenușă. Sam și Dale urmăreau scena de sus. În momentul în care casa a explodat în lumină s-au repezit jos. Miller mă întrebă: - Ai închis siguranțele? - Da, da. Miller inspiră adânc. - Există două spirite care acționează aici... Atunci când Miller zise asta, ușa biroului
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
se afla tapetul în dungi verzi care acoperise pereții casei noastre din Sherman Oaks. Când mi-am șoptit mie însumi cuvintele „Te aud“, casa era din nou cufundată în întuneric. Afară, stăteam pe gazon, năuc, murmurând de unul singur. Afară, Dale și Sam pășeau surescitați înainte și înapoi pe trotuar, vorbind pe celulare, povestind prin ce trecuseră celorlalți asistenți din echipa lui Miller. Afară, Miller încerca să-mi explice cum stătea situația. Implica o stafie care vroia să-mi comunice ceva
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
ne-ar fi luat în primire cu indiferență, dacă în locul acestor îmbrățișări spumoase de festival interminabil am fi găsit un peron gol - nici un om, nici o vietate -, doar niște sticle de plastic plimbate, iritant, încolo și încoace, de rafalele vântului pe dalele de ciment... Ce s-ar întâmpla dacă am fi lăsați să ne descurcăm singuri într-un oraș pustiu, în care nimeni să nu ne aștepte și să nu întrebe de noi, unde ar fi posibil să ne întâlnim, înfricoșați, propriul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
a lui Ierunca, spusă prin ’76 parcă, mi-a sunat ca acea celebră izbitură cu un prosop ud pe ceafa unui condamnat la moarte prin ghilotinare, izbitură care, se spune, poate doar ea provoca șocul letal: „Ce-ai făcut dumneata, dle Breban, e atât de neverosimil încât nici azi nu ne vine să credem!...”. E adevărat, și-apoi... la drept vorbind, eu nu am așteptat laurii nici unui fel de revolte sau dizidențe! S-a văzut asta cu claritate la întoarcerea mea
(Memorii II). In: Sensul vietii by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2354_a_3679]
-
puține lucruri de văzut, dar atâtea de spus (prezența ghidului indispensabilă). Mă plimb pe platforma bătătorită ascunzându-mi politicos plictisul, poate mai bine zis incompetența, în ciuda exaltării inițiale de a mă afla cât mai aproape de acest creuzet inaugural. Pe aceste dale au călcat contemporani ai lui Isus, asceți care așteptau ca și el sfârșitul timpurilor, se împărtășeau cu pâine și vin și reînnoiau vechiul cult al purificării. Cine mai calcă azi pe aici? Opt din zece vizitatori sunt creștini, mi se
Candid în Ţara Sfântă by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Memoirs/905_a_2413]