1,480 matches
-
ținem seama de faptul biologic că ea constituie o consecință evolutivă a vieții gregare a animalelor superioare și de faptul psihologic, potrivit căruia societatea umană trebuit să fie nu numai civilizată, ci și cultivată, altfel riscă să eșueze în banalitatea decadentă. Lăsînd pentru moment la o parte această posibilitate de pervertire, putem afirma că civilizația este o formație intelectuală, iar cultura una spirituală. Civilizația reprezintă organizarea lumii exterioare (viața socială), iar cultura pe cea a lumii interioare (viața personală). Civilizația tinde
Divinitatea: simbolul şi semnificaţia ei by Paul Diel [Corola-publishinghouse/Science/1411_a_2653]
-
exprimă prin simbolul "Prințului Lumii" reprezentat de Satan, simbolul intențiilor subconștiente: cînd al celor prea bune, cînd al celor prea rele. Intențiile prea rele ale banaității constituie principiul răului pentru că ele sînt mai mult decît moralismul cel puțin în epocile decadente ipostaziate în ideal și aceasta pînă în punctul în care plîngerile împotriva nedreptății vieții sînt subconștient motivate de regretul de a nu putea participa la triumful blazaților. Înțelepciunea mitică stigmatizează moralismul inhibitiv prin simbolul "posedat de diavol", care exprimă faptul
Divinitatea: simbolul şi semnificaţia ei by Paul Diel [Corola-publishinghouse/Science/1411_a_2653]
-
a modifica și de a alege forma trupului sau, în termenii săi, de a determina „destinul propriului ADN”. Demersul lui Stelarc se raportează în permanență la mutațiile glorificatorii operate în cadrul postumanului, la avantajele acestora față de limitele umane din „faza biologică decadentă”. Odată încheiat stadiul transformărilor protezice ale umanului este prizat nivelul „dezvoltării postevolutive”: evoluția încetează în momentul în care tehnologia înlocuiește corpul uman, susține artistul tehnologic. Stelarc nu urmărește schimbările psihologice produse de aceste mutații cyborgice întrucât consideră că trupul devine
[Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
-
conținutul inteligenței umane și să o imortalizeze noi suporturi artificiale. Prognosticurile conform cărora la sfârșitul secolului XXI nu va mai exista mortalitate grație tehnologiilor portabile ale creierului celebrează supraviețuirea minții umane în noi suporturi computaționale care lasă în urmă trupul decadent. Permanentizarea minții (comparată cu un softwareă echivalată cu identitatea însăși a unui individ este socotită un proces independent de corp (comparat cu un hardwareă și caracteristică mai multor concretizări materiale. Pretențiile spiritualiste ale transumaniștilor, izvorâte din domeniile inteligenței artificiale, ingineriei
[Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
-
a generației optzeciste. Ea racorda în mod surprinzător producția tinerilor iconoclaști la un filon autohton de creație, în condițiile în care autorii înșiși exploatau, declarativ, la maxim retorica rupturii, în timp ce puterea se străduia să-i compromită, denunțându-i drept cosmopoliți, decadenți, anemici. Ce oferea în fapt I.L. Caragiale era rețeta convertirii cotidianului în literatură, a revalorificării materialelor joase, paraliterare, reportericești, în scrieri canonice. Schimbând ce era de schimbat, instantaneele din primul volum al lui L. sunt de fapt reportaje tip Caracudi
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287735_a_289064]
-
din lumini și umbre rembrandtiene e al unui exilat în această lume, al unui Don Quijote tragic, al unui vînător de iluzii; sufletește, e un alchimist năzuind să asocieze timiditatea și orgoliul, izolarea și revolta, inutilul și inactualul, postura de fanariot decadent și cea a spiritului imperial bizantin; această coabitare dihotomică pur-impur, nobil-ignobil o percepe Vasile Lovinescu ca un izvor al dramei interne ce se va distila în frumusețea stilului matein: Nimic mai cutremurător, mai izbăvitor pentru Mateiu Caragiale, decît conștiința superiorului
[Corola-publishinghouse/Science/1499_a_2797]
-
aduce din veacul romantic acea "atracție specială pentru excepțiile morale. Pe el îl interesează tocmai acea umanitate care iese din clarificații, și arta lui e a artificialității somptuoase" (Ov. S. Crohmălniceanu) orientări ce se recunosc și în estetica simboliștilor și decadenților, atît de opusă principiilor clasicismului cărora le-a fost credincios Ion Luca Caragiale: "...oricît ar părea de oribil, verva bătrînului Caragiale, ostentativa-i comportare plebeiană, verdeața limbajului său, era dispus să le convertească în trivialitatea volubilă a lui Pirgu, sub
[Corola-publishinghouse/Science/1499_a_2797]
-
Scenă de seducere 166 Scenă declarației de dragoste 170 Scenă așteptării 171 Scenă răpirii 171 Scenă căsătoriei 172 Scenă rupturii 173 2.3. Tactici de reușită ale parizienei: palimpsest-ul exprimării 175 2.3.1. Jocul de roluri versus osmoza decadenta 176 2.3.2. Teatralizarea verbalului și nonverbalului 190 2.3.3. Modă că po(i)etică a creației 206 REZU MAȚ 219 RÉSUMÉ 220 ABSTRACT 221 Concluzii 223 Bibliografie selectivă 233 I. Opere literare 233 ÎI. Texte de epocă
Pariziana romanescă : mit şi modernitate by Elena Prus [Corola-publishinghouse/Science/1427_a_2669]
-
revoluționar, Imperiul al Doilea (1852-1870) al lui Napoleon al III-lea este un climat de "sărbătoare", care succede războaielor. Odată cu proclamarea Republicii a Treia (1871-1940) se intră într-o nouă perioadă. Începând cu Imperiul al Doilea, Franța devine un Imperiu decadent și obscurantist, iar Parisul capătă renumele unei capitale fără moravuri, oraș de pierzanie. Zola este romancierul angajat în reprezentarea acestei epoci febrile: "L'Empire allait faire de Paris le mauvais lieu de l'Europe. Îl fallait à cette poignée d
Pariziana romanescă : mit şi modernitate by Elena Prus [Corola-publishinghouse/Science/1427_a_2669]
-
Societatea, asemeni lui Nana în românul eponim. Răutăcioasa și de o imoralitate contagioasă, cu o putere nefasta, ea distruge viața bărbatului. De la La morte amoureuse de Téophile Gautier, unde Pariziana este demon și vampir, literatura reprezintă nenumărate Salomee în perioada decadenta. În prefață la volumul sugestiv intitulat Diaboliques (1874), Barbey d'Aurevilly prezintă eroinele sale drept noi Eve, monștri cu aparente de îngeri. Eroinele sunt femei-sfincși, femei dominatoare și virile, reprezentări ale mamei teribile și devoratoare. Diferitele variante ale mitului Parizienei
Pariziana romanescă : mit şi modernitate by Elena Prus [Corola-publishinghouse/Science/1427_a_2669]
-
demitizare, legată de scoaterea în evidență a părților întunecate, nu în sensul de misterioase, ci în sensul lor infernal și animalic 56. Puțini autori îndrăznesc să pună la îndoială superioritatea bazată pe atributele cele mai venerate ale Parizienelor 57. Perioadă decadenta a făcut ca în capitala tipul de Pariziana să se reducă tot mai mult la burgheza și la midineta, care nu sunt greu de imitat [Dash, p.148-149]. Altfel zis, Pariziana însăși devine, cu timpul, o ființă mai comună. Textele
Pariziana romanescă : mit şi modernitate by Elena Prus [Corola-publishinghouse/Science/1427_a_2669]
-
viseze viața, este deosebit de evidentă când vine vorba de femei. Personajul flaubertian apare izolat de lume și deziluzionat. Personajul lui Maupassant este caracterizate prin aceeași "incomunicabilitate" [Roy-Reverzy, 1998, p.96]. Dar adevărată ruptură de eroul tradițional se produce în perioada decadenta, în românul lui Huysmans A rebours (1884), în care autorul refuză să reprezinte un personaj ce ar înfrunta societatea, chiar și cu prețul eșecului. El alege personaje retrase, care trăiesc la marginea societății. Importantă demersului naturalist este de a fi
Pariziana romanescă : mit şi modernitate by Elena Prus [Corola-publishinghouse/Science/1427_a_2669]
-
deviner, pressentir, comprendre mille choses que leș autres ne voyaient point, orgueilleuse de son esprit, que tânt d'hommes supérieurs appréciaient, et ignorante des barrières qui fermaient son intelligence" [Maupassant, Notre cœur, p.83]. Morală sau lipsa ei, în perioada decadenta, îi interesează în mod deosebit pe romancierii timpului 119. Morală Parizienei este una a negarii, incluzând un repertoriu de forme asemănător cu cele ale dandy-ului, care poate fi considerat omolog masculin al mondenei franceze: indiferență, nepăsarea, ignorarea convențiilor, provocarea
Pariziana romanescă : mit şi modernitate by Elena Prus [Corola-publishinghouse/Science/1427_a_2669]
-
Zola, La Curée, p.65]. Avida, egoistă, lacoma, Pariziana lui Zola devine vampirul bărbatului, cum este Nana sau Renée. Maupassant și Zola vor face vizibilă deosebirea între Pariziana epocii celui de-al Doilea Imperiu, din românele lui Balzac, si parizienele decadente ale timpului său. "Après leș rêveuses passionnées et romanesques de la Restauration, étaient venues leș joyeuses de l'époque impériale, convaincues de la réalité du plaisir; puis voilà qu'apparaissait une transformation nouvelle de cet éternel féminin, un être raffiné, de sensualité
Pariziana romanescă : mit şi modernitate by Elena Prus [Corola-publishinghouse/Science/1427_a_2669]
-
preconceputa: "Leș femmes du monde l'inquiétaient un peu, car îl ne leș connaissait guère. Îl leș supposait en même temps rouées et niaises, hypocrites et dangereuses, futiles et encombrantes" [Maupassant, Fort comme la mort, p.46]. Pariziana din românele decadente este considerată, cum o face Sar Péladan, "le relatif de l'homme" (Curieuse!), buna amantă, dar departe de activitatea spirituală. Femeia este un compus binar (corp și sentiment) și nu ternar, cum este bărbatul, deoarece nu posedă spirit. Femeia și
Pariziana romanescă : mit şi modernitate by Elena Prus [Corola-publishinghouse/Science/1427_a_2669]
-
fost și ea denumită "la République des Favorites" [v. Gramont, p.391]. L'Ancien Régime, constată Gisela Bock, a avut la baza "uneltirile nocturne ale femeilor" [Bock, p.106]. Sub controlul tacit al preferințelor feminine, strategiile pariziene sunt o formă decadenta a atmosferei de la curte, unde totul se făcea prin intrigă, aranjamente, zvonuri 200. Rolul Parizienei în urzeala intrigii vorbește despre maturitatea și impunerea să că personalitate în societatea franceză. În acest domeniu ea ajunge la perfecțiune: "Leș Parisiennes savent seules
Pariziana romanescă : mit şi modernitate by Elena Prus [Corola-publishinghouse/Science/1427_a_2669]
-
urmează. Scriitorii timpului sunt fascinați de caracterul dual al individului și, în special, de facultatea anumitor ființe de a prezenta caracteristicile stării sociale sau genului opus simultan cu cele ale propriului sex. 2.3.1. Jocul de roluri versus osmoza decadenta Revoluția a buleversat și a deplasat totul, inclusiv mobilitatea claselor: "Leș mœurs se modifient, leș modes se succèdent" [Maupassant, Le Pardon, în La parure, p.281]. Ca motiv literar, schimbarea statutului social este pentru român un furnizor infinit de variații
Pariziana romanescă : mit şi modernitate by Elena Prus [Corola-publishinghouse/Science/1427_a_2669]
-
al timpurilor moderne. Oraș cu energii descompuse și nostalgii, Parisul de la sfârșitul secolului este un fel de androgin, femeie-bărbat cu sexualitatea inversata 351, populat de femei vampiri și de barbati afeminați la Maupassant și Flaubert (care anunța o temă a decadentei prin personaje cu sexualitate inversata). Într-o nuvelă, sugestiv intitulată L'homme-fille, Maupassant mărturisește: "Car nous sommes tous, en France, des hommes-filles, c'est-à-dire changeants, fantastiques, innocemment perfides, sans suite dans leș convictions ni dans la volonté, violents et faibles
Pariziana romanescă : mit şi modernitate by Elena Prus [Corola-publishinghouse/Science/1427_a_2669]
-
gust dubios: "le goût naturel du public parisien pour leș gentillesses un peu polissonnes, pour leș élégances du genre canaille, pour le faux-joli et le faux-gracieux, leș chanteuses de café-concert et leș couplets d'opérette" [Maupassant, Bel-Ami, p.205]. Literatura decadenta aduce tot mai mult în discuție tema unei deteriorări progresive a societății și a unei degradări din ce in ce mai evidente a personajului. Vom constata că semnul epocii este confuzia, iar la baza acestei confuzii este o ruptură între lucruri și discursuri, idei
Pariziana romanescă : mit şi modernitate by Elena Prus [Corola-publishinghouse/Science/1427_a_2669]
-
Beria, principalul călău aflat în slujba lui Stalin, executat pe 23 decembrie 1953. Pe 28 august 1954, tablouri de Matisse, Picasso și Van Gogh sunt scoase de la „secret” și expuse la Ermitajul leningrădean, după ani de interzicere ca „opere burgheze decadente”. La un an și două luni după premiera Directorului nostru (25 martie 1955), Hrușciov atacă mitul lui Stalin la Congresul XX al PCUS. Alarmă în munți (1955) sau Prima tovarășă fatală Nici următoarea producție a Studioului Cinematografic București, Alarmă în
Filmul surd în România mută: politică și propagandă în filmul românesc de ficţiune (1912‑1989) by Cristian Tudor Popescu () [Corola-publishinghouse/Science/599_a_1324]
-
curent invers, care va fi promovat cu insistență în filmele anilor ’70 și ’80 : părăsirea orașului de către ingineri, medici, profesori în favoarea unor zone rurale nedezvoltate, la emanciparea cărora vor contribui cu elan. Anticitadinismul, orașul prezentat ca sediu al reminiscențelor burgheze decadente, în cazul de față Bucureștiul, pe care doctorul Vrancea (Cristea Avram) îl abandonează pentru un loc sălbatic din Deltă, va fi, alături de antiintelectualism, o trăsătură caracteristică a propagandei ceaușiste, care va duce până la „închiderea” orașelor mari pentru absolvenții de facultate
Filmul surd în România mută: politică și propagandă în filmul românesc de ficţiune (1912‑1989) by Cristian Tudor Popescu () [Corola-publishinghouse/Science/599_a_1324]
-
foarte bun. Problema filmelor necorespunzătoare aduse din Occident N. Ceaușescu o rezolvă fără rest : Noi ne propunem, tovarăși, să luăm ceea ce este bun din întreaga cultură universală. Nu ne- am propus și nu ne propunem niciodată să luăm ceea ce este decadent, ceea ce este putred, ceea ce este chemat să împingă pe om spre abrutalizare, spre decadență, de a- l împiedica să gîndească și să-și găsească soluțiile la problemele sale. Asemenea artă nu are ce căuta în țara noastră, și de aici
Filmul surd în România mută: politică și propagandă în filmul românesc de ficţiune (1912‑1989) by Cristian Tudor Popescu () [Corola-publishinghouse/Science/599_a_1324]
-
La ce sînt chiar așa de sensibili și de receptivi ? La faptul că trebuie să prezinți neapărat o artistă dezbrăcată - să mă scuze tovarășele -, la asta sînt receptivi ? La faptul că trebuie să prezinți niște dansuri obscene sau o muzică decadentă ? La faptul că trebuie imitat dezgustător ceea ce se face în filmul și în arta occidentală ? Pentru că în multe filme nu e nici cel puțin o inovație, ceva care să spui, e într-adevăr o sensibilitate. [...] M-am uitat chiar acum
Filmul surd în România mută: politică și propagandă în filmul românesc de ficţiune (1912‑1989) by Cristian Tudor Popescu () [Corola-publishinghouse/Science/599_a_1324]
-
și bine. Editorul Harrison e preocupat de concurentul său, Armitage, care „l- a scos pe Nabokov cu Lolita lui, un bătrân libidinos care face amor cu fetițe de 13 ani” și trebuie să-l „taie” cu cartea lui Sandman. Menționarea „decadentului”, „degeneratului” roman al lui Nabokov, adică al unui rus alb fugit în Occident odată cu victoria bolșevismului în Rusia, putea, cu numai câțiva ani mai devreme, să te trimită direct în pușcărie. În oferta grotescă pe care șeful închisorii Alcatraz i-
Filmul surd în România mută: politică și propagandă în filmul românesc de ficţiune (1912‑1989) by Cristian Tudor Popescu () [Corola-publishinghouse/Science/599_a_1324]
-
imediat secvențe dintr- o piesă „modernă”, jucată de actori români în Germania, în care tânărul El țipă inter minabil la Ea, care țipă și mai ascuțit, în vreme ce smulge cearceafuri albe atârnate pe scenă și i le aruncă în cap. Occident decadent... Mătușa lui Hans declară sistematic că iubește pictura. Doina îndrăznește să zică și ea la un moment dat că-i place literatura : „În România aș fi putut să studiez literatura. Aici aș putea ?”. Tăcere, prim-plan cu chipul trist-întrebător al
Filmul surd în România mută: politică și propagandă în filmul românesc de ficţiune (1912‑1989) by Cristian Tudor Popescu () [Corola-publishinghouse/Science/599_a_1324]