1,049 matches
-
unde acestea aveau un rol regulativ preeminent; judecata este condiția "logică" necesară a cunoștinței, ca și pentru logica organon, dar, mai mult, ea condiționează forma concept și forma raționament. Pentru a pune în evidență aceste condiționări către categorii, Kant operează deducția transcendentală a acestora, oferind, altfel spus, "explicația modului în care concepte se pot raporta a priori la obiecte."132 Pentru a evidenția condiționările judecății către raționamente, Kant concepe însăși dialectica transcendentală; 2) adevărul-corespondență ipostaza adevărului proprie dictaturii judicativului este funcțional
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
și în contextul de față, orizontul de interpretare cel mai generos cu putință pentru a formula aspectele de continuitate și de rezistență ale dictaturii judicative, în condițiile unei critici radicale a ipostazelor anterioare ale ei. 3.2.2. Reducție și deducție; constituirea cunoștinței 3.2.2.1. Introducere Prezența timpului în toate momentele importante ale prelucrării "subiective" a cunoașterii (sensibilitate, imaginație, intelect) ne conduce către ideea că am putea descoperi în proiectul critic toate elementele unei reducții judicative. De altfel, chiar
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
constând în recuperarea sensului de timp din toate elementele dictaturii judicativului, capătă o șansă, desigur, ca un sens posibil al criticii rațiunii pure, pe segmentul său "analitic". Totuși, ceea ce prinde o anumită formă la Kant nu este reducția propriu-zisă, ci deducția. Aceasta poate fi gândită și în termenii unei veritabile reducții, dar nu acesta este gândul cel mai bun în sesizarea sensurilor propriu-zis kantiene. De fapt, dincolo de chestiunea terminologică, și neaccentuând poziția foarte importantă în logica transcendentală a termenului "deducție", atunci când
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
ci deducția. Aceasta poate fi gândită și în termenii unei veritabile reducții, dar nu acesta este gândul cel mai bun în sesizarea sensurilor propriu-zis kantiene. De fapt, dincolo de chestiunea terminologică, și neaccentuând poziția foarte importantă în logica transcendentală a termenului "deducție", atunci când demersul kantian trece de la unele instanțe analitice la altele de exemplu, de la tipurile de judecăți la categorii are loc o coborâre pe linia "exemplificării" (folosind un termen al logicii organon), adică al pierderii de generalitate; ceea ce reprezintă, în primul
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
de la unele instanțe analitice la altele de exemplu, de la tipurile de judecăți la categorii are loc o coborâre pe linia "exemplificării" (folosind un termen al logicii organon), adică al pierderii de generalitate; ceea ce reprezintă, în primul rând, nu reducție, ci deducție. Acesta este drumul constituirii cunoștinței: de la "forma" apercepție originară transcendentală ("eu gândesc"), prin unitatea sintetică a conceptului, către schema imaginativă, la intuiția sensibilă, la "obiect". În această coborâre nu se pierde, totuși, nimic din substrat ("subiect"): doar se câștigă în
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
acum. 3.2.2.2. Analitica transcendentală ca organon al constituirii cunoștinței veritabile; semnificația ei judicativă ca topos al constituirii fenomenale (a fenomenului și a cunoștinței veritabile) Partea cea mai dificilă a "criticii", susține Kant însuși, este cea referitoare la deducția transcendentală a conceptelor pure ale intelectului (categoriilor). Și aceasta pentru că noi folosim multe concepte empirice, a căror justificare urmărește însăși originea empirică a lor, însă, susține Kant, există și câteva concepte "care sunt menite folosirii pure a priori (cu totul
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
concepte empirice, a căror justificare urmărește însăși originea empirică a lor, însă, susține Kant, există și câteva concepte "care sunt menite folosirii pure a priori (cu totul independent de orice experiență) și a căror justificare are totdeauna nevoie de o deducție."133 Acestea din urmă se definesc printr-o anumită funcție în judecată, pe care tocmai deducția o pune în evidență. Totuși, nu este vorba nici despre o funcție oarecare, ci despre una determinată prin tipul de judecată, și nici despre
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
câteva concepte "care sunt menite folosirii pure a priori (cu totul independent de orice experiență) și a căror justificare are totdeauna nevoie de o deducție."133 Acestea din urmă se definesc printr-o anumită funcție în judecată, pe care tocmai deducția o pune în evidență. Totuși, nu este vorba nici despre o funcție oarecare, ci despre una determinată prin tipul de judecată, și nici despre orice concept al intelectului, ci doar despre acelea care pot îndeplini funcția în cauză și care
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
printr-o determinare de timp, cum ar spune Kant); dar este evident sensul acesteia: permanență în primul caz, succesiune în al doilea, simultaneitate în ultimul. Și faptul acesta este deosebit de important, fiindcă în demersul lui Kant nu este vorba despre deducție din concepte a unor "obiecte", "existențe", "realități" sau instituiri fenomenale. Kant însuși face precizări apăsate în privința diferenței radicale dintre modul de operare dogmatic, potrivit căruia, de exemplu, din conceptul existenței și modului de existență al unui lucru "se poate ajunge
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
de posibilitate ale fenomenului și ale cunoștinței. Poate chiar pentru motivul că este vorba despre două rânduri de obiecte: cel reprezentat de ipostazele propriu-zis fenomenale ale "obiectului" și cel propriu cunoștinței. Dar în structura ambelor deși, din sub exigența unei "deducții transcendentale" discriminarea aceasta strictă nu funcționează nu poate lipsi operația constitutivă, aceea care în-ființează. În plus, timpul este cel care prelucrează totul, adică își dă ipostaze operaționale și se încarcă de sensuri "ontologice", obiectuale. Până la urmă, timpul face cu putință
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
este cel care prelucrează totul, adică își dă ipostaze operaționale și se încarcă de sensuri "ontologice", obiectuale. Până la urmă, timpul face cu putință constituirea fenomenală și forma de judecată sintetică a priori a cunoștinței veritabile. De aici sensul judicativ al deducției transcendentale kantiene, în genere, al demersului "analitic" despre principiile intelectului pur. Mai sus precizam ideea despre unitatea șirului de operații de constituire fenomenală și a șirului de ipostaze obiectuale pe care aceste operații le determină. Ajungeam, în final, la apercepția
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
Kant reconstruiește analitica și dialectica într-un sens judicativ-constitutiv tare; e drept, sunt schematizate și câteva sensuri non-judicative, care au fost indicate aici. Constituirea fenomenală apare doar ca timporizare: de aici marca dictaturii judicativului; tehnic, este vorba despre sinteză și deducție, în primul rând. Ambele au de-a face atât cu sensibilitatea, cât și cu intelectul, iar în ultimă instanță, ele constituie "posibilitatea experienței". Totuși, "ultimul" lor sens este acela al unei reducții: la timp. Potrivit cercetării de față, din punct
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
ca părți ale logicii transcendentale, aceasta din urmă în mod necesar unită cu estetica transcendentală, se desfășoară astfel: 1. reducția (reducția transcendentală a conceptelor de spațiu și timp în sensul constituirii intuiției sensibile ca parte a unei constituiri fenomenale); 2. deducția (deducția transcendentală a categoriilor, în sensul unei constituiri fenomenale integrale, considerată sinteză formal-intuitivă); 3. reconstrucția (constituirea fenomenală, prin schemele imaginației transcendentale și prin principiile inetelectului pur: axiome ale intuiției, anticipații ale percepției, analogii ale experienței și postulate ale gândirii empirice
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
părți ale logicii transcendentale, aceasta din urmă în mod necesar unită cu estetica transcendentală, se desfășoară astfel: 1. reducția (reducția transcendentală a conceptelor de spațiu și timp în sensul constituirii intuiției sensibile ca parte a unei constituiri fenomenale); 2. deducția (deducția transcendentală a categoriilor, în sensul unei constituiri fenomenale integrale, considerată sinteză formal-intuitivă); 3. reconstrucția (constituirea fenomenală, prin schemele imaginației transcendentale și prin principiile inetelectului pur: axiome ale intuiției, anticipații ale percepției, analogii ale experienței și postulate ale gândirii empirice, a
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
aria analogiilor cu filosofia kantiană, am putea spune că cele două ipostaze ale judicativului au drept corespondent mai degrabă principiile intelectului. Cele constitutive, anume axiomele intuiției și anticipațiile percepției, constituie ca atare obiecte, ceea ce înseamnă, în registru kantian, operare prin deducția transcendentală, adică prin "aplicarea" categoriilor intelectului la un material empiric divers, prin mijlocirea schemelor temporale ale imaginației. Cele regulative, anume analogiile experienței și postulatele gândirii empirice, nu constituie ca atare "obiecte" (fenomene, adică), ci pun în anumite relații obiectele constituite
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
76 Cf. Analitica secundă, II, 19, 100 a; p. 188. A se vedea și definiția inducției din Topica, I, 12, 105 a: "Inducția însă este ridicarea de la individual la general.", p. 25. 77 "Aristotel a descris cunoașterea ca pe o deducție." Pierre Aubenque, Problema ființei la Aristotel, p. 58. 78 Aristotel, Metafizica, XII (Λ), 9, 1074 b; (1965) p. 393. 79 Pentru o discuție a acestei răvășitoare probleme, a se vedea Pierre Aubenque, Op. cit.; Introducere, Cap. II: "Filosofie primă sau metafizică
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
În defavoarea Închirierii, pe piața americană a locuințelor. Garanțiile pentru ipoteci oferite de Federal Housing Administration (FHA) și Veterans Administration (VA) au permis finanțarea a unui sfert dintre toate casele pentru o singură familie construite În ultima jumătate de secol 49. Deducțiile din taxa federală pe titlurile de ipotecă au accelerat deprecierea, iar alte stimulente au Încurajat cumpărarea locuinței În raport cu Închirierea În America. Politicile guvernamentale europene favorizează apartamentele În raport cu casele individuale și Încurajează Închirierea În defavoarea cumpărării. În Germania, Italia și Spania mai
[Corola-publishinghouse/Science/2290_a_3615]
-
să vă imaginați pe americani căzând vreodată de acord asupra unui efort coordonat și pe termen lung de planificare spațială pentru Întreaga țară. Atât timp cât terenurile neexploatate sunt Încă ușor de găsit, prețul benzinei scăzut, ipotecile pentru case la Îndemână și deducțiile din taxe pentru plata ipotecii continuă să existe, șansele că vom inversa cursul prezent al dezvoltării sunt mici. Cei care Își pot permite, se vor mulțumi cu o vacanță ocazională În Europa, unde se pot bucura de o scurtă pauză
[Corola-publishinghouse/Science/2290_a_3615]
-
muzici care își găsește în ea însăși rațiunile existenței, ale evoluției și ale dezvoltării sale; o muzică ce se conturează prin teme bine gândite și bine delimitate, având o relație între ele sau fiind contrastante, teme ce sunt dezvoltate în deducții, urmări, reinvenții și reprezentări variate. Simfonismul este mai mult decât o muzică - dilatată și mare -, el devine un mesaj personal, o atitudine și o gândire filozofică, o viziune subiectivă sau individuală asupra lumii. Este limbajul optimismului fantazat al lui Haydn
Repere istorice în muzica sacră şi documente magisteriale by Cristian Dumea () [Corola-publishinghouse/Science/101006_a_102298]
-
Mișcarea și contrapartea ei, cumpănirea (echilibrul), sunt În adevăr ceva absolut real care nu poate fi subtilizat prin nici un raționament sofistic. S-ar putea substitui lui Cogito ergo sum al lui Descartes axioma: „Umblu, deci sunt”. Cât despre fizică, aplicarea deducțiilor matematice conduce la stabilirea unor fapte confirmate apoi de experiență. D1 Bouasse dovedește acest principiu prin dezvoltarea catoptricei sau științei fenomenelor datorate reflexiunii luminii. Principiile fundamentale ale acestei ramuri a opticii erau cunoscute din Antichitate; dar aceste principii rămăseseră sterile
[Corola-publishinghouse/Science/2158_a_3483]
-
minune. D1 Bouasse ne zice: „Cu Newton optica geometrică s-a dezvoltat pe cale silogistică și, de 200 de ani, progresele acestei ramuri a fizicii sunt paralele cu progresele matematicilor” (p. 185). Cum ar putea Însă fenomenele fizice să asculte de deducțiile matematice, dacă acestea nu ar fi expresia Însăși a raporturilor reale ale naturii? Și tot așa cu astronomia. Cum s-ar putea stabili prin calcule eclipsele de soare și de lună și fixa cu precizie timpul când ele vor avea
[Corola-publishinghouse/Science/2158_a_3483]
-
prin mijlocirea conceptelor trase prin abstracție din experiență și apropiate unele de altele, așa ca să se obțină legile care fac cu putință coordonarea și prevederea” (p. 30), și aiurea el repetă aceeași idee, spunând că „noi Întrebuințăm conceptele noastre În deducții care duc la prevedere” (p. 16). Dl Job, pe de altă parte, arată că „În chimie metodele noastre ne permit a face să varieze Într-un chip regulat și prevăzut proprietățile materiei” (p. 126). Din punctul de vedere al explicării
[Corola-publishinghouse/Science/2158_a_3483]
-
deja” ca tipuri culturale ale vieții sociale. Vom recunoaște în edificiul sociologiei monografice gustiene această poziție teoretică prin câteva semne distinctive : acreditarea voinței sociale ca principiu catalizator, dinamic, causa causans ce conferă putere de actualizare ideilor, sentimentelor, reprezentărilor; recursul la deducția transcendentală a categoriilor din analiza acțiunii sociale pentru construcția teoriei cadrelor și manifestărilor voinței sociale, a conceptelor de unități, procese și relații sociale; valorizarea comprehensiunii în metodologia explicației fenomenelor și a proceselor sociale. Dacă D. Gusti ar fi construit sistemul
[Corola-publishinghouse/Science/2236_a_3561]
-
creatoare între tradiția fenomenologică și teoriile sociologice deterministe Punctul de plecare în elaborarea modelului cauzalității sociologice a fost analiza critică cuprinzătoare a științelor sociale particulare și a sociologiilor de ramură, întreprinsă de fondatorul Școlii de la București. Urmând metodologia kantiană a deducției transcendentale (Herseni, 1934, 98-99), Gusti a reținut patru categorii ce îndeplinesc funcțiunea de „condiție generală a priori sub care lucrurile pot deveni obiecte ale cunoașterii noastre în general” (Kant). Acestea sunt cadrele voinței sociale: cadrul cosmic (mediul natural geografic), cadrul
[Corola-publishinghouse/Science/2236_a_3561]
-
un ottocento Geist, constituit pe următoarele asumpții: - realitatea este dată o dată pentru totdeauna și este accesibilă înțelegerii și intelectului uman; - cunoașterea este un comportament total, autosuficient și autocentrat; - modalitatea de a ajunge la cunoaștere este cea a contemplării și a deducției ce își are originea în contemplare, datorită faptului că noțiunile și conceptele reprezintă realitatea. Asemenea greșeli nu mai pot fi urmate, crede Golopenția, într-un mod inocent fără a trebui să plătim un preț exagerat pentru acest idealism ce nu
[Corola-publishinghouse/Science/2236_a_3561]