1,919 matches
-
său, vizionarul Caragiale nu recunoaște o sumedenie de Mitici ratați, ipocriți, veleitari, frustrați și așa mai departe... Din această perspectivă și în consens cu cele menționate mai sus, trădarea lui Caragiale vine, probabil, din confuzia cu iz de perversiune dintre derizoriu și derîdere : noi luăm în derîdere ceea ce Caragiale prezintă ca derizoriu - și, mai mult, ca atitudine stenică în fața condiției derizorii a existenței ! Caragialismul este astfel în noi, nu în Caragiale... în noi, dar nu în toți și nu totdeauna. Ca
Scutecele naţiunii şi hainele împăratului: note de antropologie publică by Vintilă Mihăilescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/609_a_1340]
-
veleitari, frustrați și așa mai departe... Din această perspectivă și în consens cu cele menționate mai sus, trădarea lui Caragiale vine, probabil, din confuzia cu iz de perversiune dintre derizoriu și derîdere : noi luăm în derîdere ceea ce Caragiale prezintă ca derizoriu - și, mai mult, ca atitudine stenică în fața condiției derizorii a existenței ! Caragialismul este astfel în noi, nu în Caragiale... în noi, dar nu în toți și nu totdeauna. Ca ilustrare conjuncturală, filmul recent al lui Tudor Giurgiu, Despre oameni și
Scutecele naţiunii şi hainele împăratului: note de antropologie publică by Vintilă Mihăilescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/609_a_1340]
-
și în consens cu cele menționate mai sus, trădarea lui Caragiale vine, probabil, din confuzia cu iz de perversiune dintre derizoriu și derîdere : noi luăm în derîdere ceea ce Caragiale prezintă ca derizoriu - și, mai mult, ca atitudine stenică în fața condiției derizorii a existenței ! Caragialismul este astfel în noi, nu în Caragiale... în noi, dar nu în toți și nu totdeauna. Ca ilustrare conjuncturală, filmul recent al lui Tudor Giurgiu, Despre oameni și melci, construit, aparent, ca un șpriț subțire de vară
Scutecele naţiunii şi hainele împăratului: note de antropologie publică by Vintilă Mihăilescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/609_a_1340]
-
suculent, care se transformă într-un nea Anghelache de un dramatism înduioșător cînd află de la autorități că sperma proletară este doar bonne pour l’Orient - și deci nevandabilă. Rîzi cu poftă, dar te cuprinde și o tristețe iremediabilă în fața condiției derizorii a omului post-socialist, pe care scenariul nu-l ia nici o clipă în derîdere. Caragiale va rămîne pentru totdeauna „contemporanul nostru”, nu știu însă dacă noi ne vom învrednici să fim contemporanii săi... Stai să-ți explic... — Cum a mers ? îl
Scutecele naţiunii şi hainele împăratului: note de antropologie publică by Vintilă Mihăilescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/609_a_1340]
-
țărancă din Bulgaria care, vorbind despre Sfînta Paraschiva, povestea cu aerul unei constatări îndrituite că „sfinții se nasc la noi, dar vin să moară la voi, în România”. N-aș putea să vă spun de ce, întrebați-i pe sfinți... Despre derizoriu S-a întîmplat să văd la un interval de numai cîteva zile două filme aparent fără nici o legătură între ele : Visul lui Adalbert și A fost odată în Anatolia. Primul se petrece în România comunistă și este un lung metraj
Scutecele naţiunii şi hainele împăratului: note de antropologie publică by Vintilă Mihăilescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/609_a_1340]
-
filme pun astfel în relief, sui-generis, un mod de viață ce se conturează ca un joc de umbre chinezești pe fundalul morții. La o a doua lectură, acest mod de viață capătă și un nume : derizoriul. Această categorie existențială a derizoriului este ceea ce leagă, în profunzime, cele două filme. Într un mod particular, le leagă mai departe pe ambele de comunism sau de spiritul său (deși unul dintre ele nu are nici o legătură directă cu acesta), căci ceea ce s-ar putea
Scutecele naţiunii şi hainele împăratului: note de antropologie publică by Vintilă Mihăilescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/609_a_1340]
-
de comunism sau de spiritul său (deși unul dintre ele nu are nici o legătură directă cu acesta), căci ceea ce s-ar putea să fi fost cea mai tristă realizare a acestuia, dincolo de crimele sale, este instituirea obligativității modului de viață derizoriu. Dar derizoriul este o categorie mult mai largă, cu propensiuni spre universalitate, drept care filmele (mai ales A fost odată în Anatolia) au și o dimensiune mult mai profundă, ce depășește contextele evocate. Derizoriul nu este deșertăciunea deșertăciunilor din morala creștină
Scutecele naţiunii şi hainele împăratului: note de antropologie publică by Vintilă Mihăilescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/609_a_1340]
-
au și o dimensiune mult mai profundă, ce depășește contextele evocate. Derizoriul nu este deșertăciunea deșertăciunilor din morala creștină, nu este trăit dramatic și escatologic. El nu este nici absurdul modernilor, care devine un soi de sublimare - și mîntuire - a derizoriului prin estetizare solemnă. Derizoriul este mai degrabă orizontul „culturilor minore”, vitale și frustrate în același timp. Caragiale a pus în scenă derizoriul, și nu absurdul, iar Ionescu a devenit autor al absurdului doar la Paris, sub întruchiparea de Eugène Ionesco
Scutecele naţiunii şi hainele împăratului: note de antropologie publică by Vintilă Mihăilescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/609_a_1340]
-
s-a suit în trăsură cu vreo patru-cinci lucrări - acesta era, ne-a asigurat, singurul tablou, restul, sculptură - și s-a dus la câteva adrese, de oameni cu stare, dar nu colecționari de meserie. Și, evident, prețurile erau atât de derizorii, încît n-a avut nici o dificultate. Pretindea că știa de noi, că cineva din familia ei cunoscuse pe nu știu cine din familia noastră; bref, ne-a oferit Zeița. Prețul era cam tot atâta cât trebuie să fi fost costul ramei... - E
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
parcursului spre gradualele ruinări. Eșecul mistic raportează constant sacralitatea templului la realitatea materiei și finitudinilor umane nepermițându-i plutirea într-un absolut survenit prematur, desprinderea totală și saltul ireversibil spre transcendență. Însă, cel mai adesea, sincopele, decăderile, pasul în golul derizoriului și-al neputinței nu închid definitiv experiența mistică a unei conștiințe ce pășește în templu sub spectrul reculegerii și ratează extazierile credinței. Dimpotrivă, ele pot surveni ca încercări, drept baraje ce solicită efortul înălțării peste sine, obstacole purificante ce stimulează
Transcendența activă by Marius Cucu [Corola-publishinghouse/Science/1085_a_2593]
-
Dar aici, să fim drepți, nu avea dreptate ! Nu prea am avut noi lucruri cu adevărat de valoare, și la acea vreme când se pusese problema să fie vândute, și la Consignația, și la talcioc s ar fi luat prețuri derizorii pe ele. Așa că probabil tot mai bine a fost că Muti a ținut cu atâta încăpățânare la lucruri. Și, ca să-i facă plăcere, a mers într-o după-amiază cu ea, să-și găsească tâmplarul. Undeva pe lângă Piața Mare, pe lângă Bărăție
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
fi viața lui - un neînsemnat fragment, luminat de o rază întâmplătoare, un colț al uriașei tapiserii pentru care cât trebuie să te dai înapoi ca să poți vedea întregul ? Un înțeles adânc și poate definitiv flutura prin fața pleoapelor lui strânse, pierind derizoriu după spasmul iubirii care avea să-l arunce la mal - o făptură terestră, cu simțurile astupate ! Și ce dimineață albastră intra prin fereastra deschisă, deasupra acoperișurilor de ardezie ale vechiului burg ! Nimic nu are să reușească în lunile următoare s-o
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
care ar trebui să anvizajeze un doctorat luat cu brio, o catedră universitară obținută pe merit, el se risipește în cozerie cu personaje politice de mâna a doua, frecventând lumea parcă numai cu scopul de a tezauriza de peste tot informații derizorii ? O tentativă la fel de vană ca umplerea butoiului Danaidelor și care, în sufletul magistrului, deșteaptă tot mai mult bănuiala ușurătății ? Și de ce oare sau, mai exact, de unde această mică-înviorătoare-bucurie care refreșisează fața suptă a Profesorului Mironescu, în timp ce enumeră în mintea sa
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
Astfel se irosește des pomenita inteligență pasivă românească, discreditând lucrul fiecăruia, mai înainte ca acela să fi reușit să-l ducă până la capăt ! Numai că, așarnându-ne împotriva omeneștilor scăderi ale semenilor, ne discredităm și principiile ! Aruncând în permanență oamenii în derizoriu, vom sfârși prin a arunca și idealele... Brusc îngrijorat, domnul Mironescu își oprește ochii asupra micuței Yvonne care, de câteva minute, se învârte fără rost în jurul măsuței cu fotografia, riscând să răstoarne candelabrul cu lumânări aprinse. Dar, înțelegând mustrarea din
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
frățească se instalează în el. Da, iartă totul, chiar și faptul că, în ciuda dezagreabilei sincerități, nu a înaintat spre sufletul tânărului cu nimic ! Că junele nu intră în conversație, iată, decât atunci când are ocazia să aducă una din anecdotele lui derizorii, păstrând cu prudență distanțele, ca să-și apere... Ce ? O prea mare delicatețe a sufletului ? Un cinism ipocrit ? Un năucitor vid sufletesc ? — Dar bineînțeles, bineînțeles ! Bineînțeles că despre răposatul Rege vorbeam ! răspunde grăbit domnul Ialomițeanu. Iar datele - chiar persoane din cel
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
importanță. Era splendid, și noi teribil de încântați, Tudor tocmai aflase vestea angajării lui definitive. Acum e perioada soldurilor și e o minune să vezi cum în tot orașul magazinele se întrec să ofere îmbrăcăminte și încălțăminte frumoasă, la prețuri derizorii. Mi-am luat două bluze și o pereche de pantofi Bally superbi. Dar ce neatentă sunt, madam Delcă ! Stai de atâta vreme cu farfuria goală și nu spui nimic ! Hai să-ți pun și felul doi ! Pui cu mazăre... Carne
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
programe de știri și reportaje care vă vorbeau despre miracolele industriei făuritoare de produse de Înaltă tehnicitate și ale agriculturii de basm - aflate sub cîrmuirea Genialului. Iar presa scrisă era un instrument grotesc de preamărire a puterii, la fel de prăbușit În derizoriu. Cenzura ceaușistă era ca un zid În spatele căruia Omul Nou ar fi trebuit să Își desăvîrșească Îndobitocirea. Atunci nu știați că pe 4 iunie frontul Solidaritatea cîștigase alegerile În Polonia - una din primele lovituri pe care Partidul Comunist le-a
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
teatru, În drum spre casă. Se opresc o clipă și ne privesc gravi și perplecși. Probabil că n-au mai văzut așa ceva decît În filmele despre război - acele producții ale căror estetică și respect pentru adevărul istoric sînt aruncate În derizoriu de intenția naționalist-propagandistică. Doar că noi nu avem bărbi false, iar vestimentațiile sînt autentice, nu sînt piese de recuzită. Cineva strigă spre noi „Hai liberare!“, probabil vreun tînăr localnic care n-a apucat să uite armata. O altă voce Întreabă
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
nivelul digului... Pe-acolo au trecut mașini toată noaptea... se vedeau farurile cum se Înalță și apucații ăștia Încercau să ne convingă că sînt elicoptere care atacă unitatea... Nu am pierdut nimic. Ce povestește Cristian, oricît de absurd și de derizoriu pare, e adevărat. Pe locotenentul Stancu Îl văd În stare să tragă cu acele tunuri enorme după cine știe ce Dacie ruginită, cărînd clandestin produse agricole, poate chiar un porc sacrificat cu ocazia Crăciunului, la adăpostul nopții, hrană de contrabandă pentru cîteva
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
și nu reacții emoționale. Ziarul sistemului trebuie să fie ieftin sau foarte ieftin. Nu se recomandă un ziar gratuit pentru că, în timp, această gratuitate face ca ziarul să își piardă din valoare. De aceea, o sumă cît de mică, chiar derizorie, este recomandabil a fi plătită pentru un asemenea tip de ziar. Ziarul sistemului trebuie să apară cu o anumită periodicitate: o dată pe săptămînă, o dată la două săptămîni, o dată pe lună și poate să conțină un număr diferit de pagini. Există
by Flaviu Călin Rus [Corola-publishinghouse/Science/1035_a_2543]
-
sistemului, trebuie să existe persoane de contact, care să poată da explicații necesare fiecărui vizitator. Trebuie să existe și standuri cu diferite materiale promoționale care, în acest caz, vor costa o sumă de bani, sumă care trebuie să fie, totuși, derizorie. Pe parcursul derulării zilei porților deschise este foarte important ca unul din punctele pro-gramului, în special pentru grupurile organizate, să fie o întîlnire cu unul din membrii conducerii sistemului, care trebuie să aibă loc undeva în partea a doua a vizitei
by Flaviu Călin Rus [Corola-publishinghouse/Science/1035_a_2543]
-
ca om, mult după 1990. De unde îl crezusem un optzecist marginal, nichitist votcar și, la ocazii, familiar cantautor al cenaclului Flacăra, l-am citit (și auzit pe CD) acum ca pe un suflet oropsit, de urs bătrân plimbat la bâlciuri derizorii, sincer și frumos mirat de tot ce i se întâmplă. Doar ce am dat de câteva ori mâna pe la târgurile de carte, el ca atent redactor la Editura All, eu ca nevinovat samsar de carte. Ce ne-a apropiat frățește
Ce mi se-ntâmplă: jurnal pieziş by Dan C. Mihăilescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/580_a_1318]
-
trebuia căutată fără Îndoială În timpurile viceregatului. Și cînd te gîndești că grasul trăia Într-o căsoaie veche cu tindă, ca pe vremuri, În centrul Limei și doar mătușa lui mai avea ceva bani și-i dădea săptămânal o sumă derizorie și uneori ceva pe deasupra ca să-și cumpere cîte o carte. N-avea mașină acest Lalo Bello, dar mergea cu taxiul și se ducea la toate petrecerile de felul celei organizate de Altamira, pe urmă lumea Îl invita la masă și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
singurătate pur și sim plu, în cel mai concret sens - ușa-nchisă la birou, cel mic dor mind în pătuțul lui, în altă cameră, cea mare făcând ceva prin sufragerie...) ca să mă gândesc la Irina, „prima mea femeie“ și o derizorie enigmă. O jalnică enigmă a unor jalnice vremuri. Eram student la Litere, grafoman, sărit de pe fix, poet până-n vârful dinților (în închipuirea mea) și totuși șters, mărunt, mort de slab, încât singura parte din umanitate care mă interesa, fetele, se
De ce iubim femeile by Mircea Cărtărescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/589_a_971]
-
plăcea ceea ce făceam, dar tânjeam uneori după viața mea dinamică de dinainte, când nu-mi scăpa nimic, citeam și vedeam tot, acum mi se părea că nu mai știu nimic și, mai grav, nici nu mă mai interesa. Totul era derizoriu. Deși nu-mi stă în fire să mă consult în timp ce lucrez, de data asta i le-am arătat lui R., și text, și sunete, și ce mai aveam eu. Tocmai pentru că îmi eram teamă, teamă că nu iese nimic, că
Non-stress test. In: Poveşti cu scriitoare şi copii by Elena Vlădăreanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/801_a_1784]