83,221 matches
-
produse într-o lume care este în mod necesar cea a sensibilității când nu se mai ține cont de sensibilitatea însăși. Aceasta nu dispare. Elementele sensibile subzistă ca suporturi imposibil de eludat ale acestei lumi-a-vieții. Se întâmplă doar ca aceste determinări sensibile să nu se determine și nu se mai dispună în funcție de legile interne ale sensibilității: o lume prin esența sa estetică va înceta să se supună unor prescripții estetice, aceasta este barbaria științei. Și iată câteva exemple. În Grecia, la
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
sale. În acel moment în care estetica a înțeles necesitatea de a se comporta față de opera de artă așa cum o fac celelalte științe față de natură, de a o supune unei metode de investigare care să se garanteze pe sine în determinări universale, raționale și certe, ea a devenit științifică și, așa cum vedem la Daphni, a constrâns mănăstirea să-i dezvăluie secretul său și să mărturisească, pe un buletin de analiză, ce este ea cu-adevărat. Și aceasta deoarece orice lucru ce
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
estetică, care, la rândul său și în mod reciproc, este sensibilă, o lume ale cărei elemente, culori și mai cu seamă forme își împrumută de la sensibilitate substanțialitatea ontologică. În măsura în care lumea științifică conservă o ultimă referință la universul sensibil și la determinările sale reale, ea poate, ca urmare a unei dispoziții proprii acestora, să fie și ea o lume estetică. Aporia de care ne lovim se lasă așadar formulată după cum urmează: cum poate opera de artă să aparțină lumii reale definite de
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
devin obiectul propriu-zis al analizei științifice, este totuși neglijat de aceasta, trecut sub tăcere, uitat? Nimic altceva decât ființa însăși a senzației, realitatea sa proprie. Potrivit științei, ființa senzației, cea a culorii și a sunetului sunt mișcări materiale a căror determinare și, în final, cunoaștere fac corp comun cu progresele acestei științe pe care o numim fizică și se confundă cu ele. Cu astfel de "mișcări", precum și cu "particulele" care le sunt atașate, ființa-reală a senzației nu are, tocmai, nimic de-
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
nimic de-a face: acesta se simte pe sine, se încearcă pe sine, în așa măsură încât realitatea sa constă și se epuizează în acest a se încerca pe sine lipsit în mod principial de mișcări, moleculare, particule și alte determinări fizice. Nu numai că ființa reală a senzației diferă de cea a unei mișcări materiale; această diferență este cea mai mare dintre cele pe care spiritul le poate concepe, presupunând că poate să o facă, este diferența sau, mai curând
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
aparținând lumii și obiectelor sale, legate de acestea ca proprietate a lor. Suprafața este cea colorată, zidul este cel amenințător, încrucișarea pustie și cufundată în întuneric este cea care devine suspectă. Iluzia constă astfel în a lua aceste proprietăți drept determinări lumești, de a le încredința exteriorității ca și cum ele ar putea să-și găsească în ea locul lor veritabil și esența lor, ca și ar putea să crească în ea și să se nutrească din ea, să fie, în sfârșit, ca
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
exterioare". Ca și cum ar putea fi "culoare", "amenințare" sau "suspiciune" fără ca această culoare să fie simțită sau această amenințare încercată, și ca și cum suprafața, încrucișarea sau zidul ar putea simți ori încerca ceva. Așadar nu în ele, nu în lume sălășluiesc aceste determinări lumești, ci acolo unde fiece lucru poate fi încercat sau simțit: în ceea ce se simte și se încearcă pe sine astfel încât să poată simți și încerca orice. Pretenția științei de a reduce lumea vieții la o lume de idealități și
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
Căci dacă opera este un imaginar pur și s-ar epuiza în sine la fel ca orice altă imagine, am încerca în zadar să găsim un fundament pe care să-l atribuim consistenței sale interne, prin aceasta înțelegând lizibilitatea sa, determinarea riguroasă a părților sale în calitate de elemente ale compoziției estetice, elemente despre care s-a arătat că sunt deja în ele însele estetice. În realitate, ceea ce caracterizează imaginea obișnuită este faptul că, fiind susținută în fiece moment de actul imaginator al
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
în acest fel: ca ceea ce survine odată cu efectul unei mișcări ceva care fiind prins, mișcat, manevrat, manipulat de acesta nu își trage substanța decât din faptul de a fi termenul său mișcător, limita sa practică și instabilă, problematică, a cărei determinare și fixare sunt lăsate în seama puterii acestei mișcări. Iată de ce instrumentul este detașat de natură pentru a fi încredințat inițiativei Corpului și pus la dispoziția sa. Totuși, o astfel de "detașare" nu este decât aparentă, nefăcând decât să sublinieze
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
dificultățile referitoare la inteligența praxisului provin din gândire: din momentul în care în loc de a trăi desfășurarea interioară a corpului organic în tensiunea subiectivă a Corpului original ni s-a năzărit să o reprezentăm. Trebuia atunci înțeles în ce fel o determinare subiectivă poate modifica o stare naturală, în ce fel "sufletul" poate acționa asupra "corpului". Problemă cu atât mai imposibil de soluționat cu cât, în deplasarea sa de la o dimensiune a ființei unde acțiunea se produce ca simplă punere în operă
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
din ea însăși, în măsura în care Natura veritabilă este natura corpropriată și în care acțiunea sau munca elementară nu este decât actualizarea acestei Corproprieri. În formele superioare ale culturii, precum arta, etica sau religia, care sunt și ele moduri ale tekhne, această determinare a praxisului de către viață este încă și mai evidentă, în măsura în care habitusul moral sau religios, precum și creația estetică sunt expresii directe și imediate ale subiectivității vii, aflându-și în ea atât principiul, formele organizării lor, cât și locul ajungerii lor la
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
deoarece acțiunea nu este în sine nimic obiectiv, și nici nu ar putea fi. O astfel de cunoaștere a devenit, tocmai, cunoașterea unei obiectivități, adică a unui proces natural redus de altfel de către știință la parametrii săi ideali abstracți, la determinările fizico-matematice ale lumii științei galileene. Acțiunea și cunoașterea identificată ca fiind cea a științei cad de acum una în afara celeilalte, cea dintâi nemaifiind decât un soi de curiozitate empirică, "acțiunea" prin care savantul își mișcă globii oculari sau întoarce paginile
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
aruncăm asupra sa este tocmai situația științei în relația sa cu domeniul culturii. Atâta vreme cât nu luăm în considerare decât intenția științifică modernă și coincidem într-un anumit fel cu ea, nu ne preocupăm de fapt decât de natura redusă la determinările sale matematice abstracte de o natură din care au fost expulzate toate proprietățile subiective. Considerând drept esențială această ființă determinată științifică, ba mai mult, considerând-o ca fiind singura care există cu-adevărat, și în același timp singura cunoscută în
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
niciodată în orizontul nici unei transcendențe și nu compun niciodată nici o obiectivitate, este cea care le sustrage reflecției științifice atunci când nu le sustrage reflecției filozofiei înseși. În calitate de modalități vii ale subiectivității absolute, prestațiile științifice nu îi aparțin doar ca unele dintre determinările sale, cu titlu de efectuări incontestabile; acestea nu sunt ceea ce sunt într-un soi de factualitate transcendentală de nivel superior care ar trebui chiar recunoscută dacă ar exista mijloacele de a o face. Mai mult, "esențele" pe care le actualizează
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
toate drept corelatele unei intuiții eidetice, și este greșit să i se atribuie acesteia din urmă capacitatea de a le face manifeste și, astfel, de a le stabili la origine în ființă. Esențele originare nu sunt nimic ideal, nimic transcendent. Determinările practice primitive ale vieții și, în această calitate, nu date, obiect al unei viziuni, corelat al unei theoria, ci potențialități sunt cele pornind de la care ființa se esențializează într-un praxis și sub această formă doar, ca o determinare a
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
transcendent. Determinările practice primitive ale vieții și, în această calitate, nu date, obiect al unei viziuni, corelat al unei theoria, ci potențialități sunt cele pornind de la care ființa se esențializează într-un praxis și sub această formă doar, ca o determinare a acesteia. Tocmai pentru că esențele originare esențele concepției, ideației, abstracțiunii mai cu seamă sunt modalități ale praxisului și astfel ale vieții înseși pe care aceasta este în măsură să le desfășoare, aceasta le ține constant la dispoziția sa, ca pe
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
asta o spunem noi căci pe ea nu o interesează câtuși de puțin. Scoaterea din joc a vieții capătă din acest moment două semnificații diferite. Una, șubredă, rezultă din recunoașterea unui fapt, a acelui fapt că, tematizând natura redusă la determinările sale ideale, știința nu mai tematizează nici viața sensibilă, nici viața în general. Neluarea în considerare a calităților sensibile nu este cu toate acestea nici orbească, nici gratuită. Sensibilitatea, mai precis subiectivitatea acestor calități sensibile este îndepărtată deoarece adevărul nu
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
sa, între o modalitate subiectivă și însuși țesutul din care este ea făcută. Cum este posibilă o astfel de contradicție? Purcede ea dintr-o simplă scăpare a omului de știință? Faptul că privirea științifică se îndreaptă asupra obiectului și asupra determinării sale categoriale, care este ea însăși un obiect, este oare motivul pentru care, nepreocupându-se de sine, ea își uită într-un anumit fel ființa proprie, înainte de a o nega? Însă, așa cum am văzut, negarea subiectivității vii, negare care determină
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
urmă. Ființa patetică a științei este complexă, iar analiza sa, dacă se vrea exhaustivă, se desfășoară în mod necesar pe mai multe niveluri. În primul rând, prestațiile transcendentale care produc idealitățile științifice sunt ele însele, în calitate de efectuări ale subiectivității absolute, determinări afective, nu sunt doar intenționalități deschise asupra corelatului lor intențional și dând acces la acesta, modalități ale cunoștinței, ci, prin faptul de a se auto-afecta, prin faptul că nici o viziune care nu se încearcă văzând nu este posibilă, aceste intenționalități
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
îmbrățișarea sa cu sine potrivit modalităților fundamentale ale Suferirii, o individualitate, în măsura în care esența patosului său este cea a ipseității și în care ea nu se istorializează niciodată decât într-un individ și ca ființa sa proprie, o singularitate, în măsura în care orice determinare patetică este în mod ineluctabil aceasta, și nu o alta. Faptul că acest adevăr este cel al Individului înseamnă: el singur îl găsește și îl poate găsi, nu în afara lui și ca independent de el, ca fiind acolo înainte de el
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
de ansamblul presupozițiilor și al deciziilor care definesc această știință. De pildă, știința galileană a ales să excludă din cercetarea sa proprietățile subiective ale naturii pentru a nu reține din aceasta decât formele sale geometrizabile, singurele care se pretează unei determinări ideale și în acest fel "obiective". Am lăsat deja să se înțeleagă ce înseamnă darea la o parte a ființei-dăruite-subiectivității a naturii, a ființei-sensibile și corpropriate a acesteia și, în ultimă instanță, a subiectivității înseși în care Natura își află
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
ca efect intemporal al acestuia. Pe de o parte, viața transcendentală însăși se obiectivează, furnizându-i oricărui fenomen "uman" nucleul său concret și mai întâi omul însuși, individul empiric. O asemenea obiectivare nu este poate posibil de conceput fără o determinare naturală care îi servește drept punct de sprijin, corpul natural, însă ea nu se explică nicidecum prin aceasta și nu se reduce la ea. Nu numai că obiectivarea este un proces subiectiv, subiectivitatea însăși în structura sa ek-statică, ci ceea ce
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
în mod principial puterea de a simți lumea și de a se raporta la ea, cea, mai cu seamă, de a se simți și a se încerca pe sine. Căci ochiul, de pildă, nu vede, ci numai sufletul; mâna în calitate de determinare naturală și propriu-zis "obiectivă" nu simte și nu atinge nimic, după cum nici urechea nu aude. Dacă, în calitate de parte a corpului obiectiv, mâna se îndreaptă spre un solid pentru a-l atinge și a-l pipăi, dacă ochiul vede și urechea
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
Ne învață ele oare despre sexualitate ceva ce nu știam deja, care să fie diferit de cunoașterea pe care fiecare o poartă în sine în calitate de fiind, dacă este adevărat că la această cunoaștere prealabilă și presupusă se raportează fiecare dintre determinările ideale din care este făcută știința? Oare nu această cunoaștere prealabilă, chipurile vagă și indeterminată (ea nu este astfel decât în ceea ce privește proiectul obiectivist al științei), este mai curând cea pe care se cuvine s-o aprofundăm, și aceasta într-o
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
știința care o va explica negreșit într-o bună zi), pentru ea care se angoasează în fața corpului său, în fața posibilității pe care o suscită acesta în ea și care, pentru a pune capăt angoasei sale, se lasă în voia jocului determinării obiective, a devenirii sale care, în oroarea ființei-naturale, a devenit a sa. Cititorul lucrării Conceptul de angoasă a lui Kierkegaard nu știe oare despre sexualitate ceva mai mult decât cel care a parcurs totalitatea tratatelor științifice trecute și viitoare despre
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]