2,113 matches
-
epocă, bijuteriile de preț, armurile cavalerilor, figurile mitologice, alegoriile biblice, personajele „fluide” ale lui El Greco (o viziune ciudată, anunțând un modern avant la lettre), „pictura întunecată” a lui Goya - enigmatică în simbolismul său lugubru -, sau ororile gen Colosul și Saturn devorându-și fiii, Velázquez cu Piticul și Triumful lui Bachus, alte și alte pânze celebre, pe care le știai înainte de a le fi văzut aievea, iar acum le recunoști pur și simplu. Am văzut o femeie întinsă pe o bancă de pe
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
să fie iubirea, desăvîrșită, dar îndeosebi nemuritoare. Deși toți ne supunem lui Eros, în toate privințele, numai și numai de bună voia noastră 44, el se transformă cu timpul într-o putere atât de mare, încât este în stare să devoreze pe cel cu care s-a identificat, așa după cum Nichita Stănescu ajunge (ca și Eminescu) să înțeleagă suferința mortală a creației 45, ca și în iubire. Asumându-și tragismul shakespearian al unei posibile voci universale, Nichita Stănescu se întreba: De ce
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
greoi la scris - amândoi. Prea multe lucruri despre noi nu am a-ți spune, deoarece ne petrecem timpul mai mult În casă, soțul meu cu scrisul și lecturile, eu, mai puțin cu acestea și mai mult cu gospodăria, care Îmi devorează timpul și pe mine ... o dată cu el. În ce privește starea de spirit, deși nu am aici motive de tulburare, nu aș putea să spun că sunt prea liniștită, fiindcă mă gândesc mereu ce ar putea să se Întâmple sau să nu se
CORESPONDENŢĂ FĂLTICENEANĂ VOL.II by EUGEN DIMITRIU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/700_a_1279]
-
o zi întreagă de hoinărit împreună prin Herăstrău... dar atunci eram un sălbatic, lup tînăr de 19 ani, hămesit, iar femeia aceea, pe cît de inteligentă, pe atît de coaptă, a știut de minune să se ofere spre a fi devorată, cum nu ți se poate întîmpla decît o singură dată în viață... De pe sală răzbat pînă la noi cîteva voci, urmate de zgomotul unor uși descuiate. Cristina tresare, se retrage speriată, îndesîndu-se mai mult în pernă, șoptind: Ușa! Te rog
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
îmi urăsc chipul, sunt momente când îmi urăsc chiar și prețioasa, clara mea minte, în care îmi zumzăie ne întrerupt gândurile. Mă întreb de ce nu pot fi simplă, ca oamenii obișnuiți. Sau chiar simplă precum semințozaurii care reazemă gardurile străzilor, devorând fără încetare semințe și scuipând nepăsători cojile pe jos. De ce gândesc mereu? Simt umbrele a nenumărate cuvinte și idei, le resimt greutatea, și to tuși nu mă pot explica mie însămi, nu-mi pot explica această entitate cu contur precis
Emoţia by Mirela Stănciulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1358_a_2734]
-
și începu să citească jurnalul Clarei. Nu se mai opri. Ceea ce citea era aproape insuportabil, ca o autopsie pe un corp viu. Știuse, simțise de la bun început că ea e altfel, e altceva. Clara e altceva, își repeta el, în timp ce devora paginile cu scrisul ei impetuos. înainte de a adormi, spre zori, își spuse că, de fapt, nu era dracu’ chiar atât de negru cum dăduse semne mai devreme. La urma urmelor, putea să-l ducă pe Eduard cu vorba, să-i
Emoţia by Mirela Stănciulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1358_a_2734]
-
cale de nouăzeci și patru de trepte. Iar dacă stătea sub duș mai mult decât Îi lua unei ființe umane de condiție medie să se apele pe mâini, trebuia să asculte nesfârșite acuze la adresa nechibzuinței Occidentului, a felului cum acesta devorează resursele lumii. Când era copil, risipa era condamnată fiindcă erau săraci; acum era condamnată fiindcă erau bogați. În acest punct, descoperi cât de greu era să se bărbierească În timp ce rânjea, așa că renunță la catalogarea necazurilor sale și Își termină dușul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2078_a_3403]
-
nu chiar sărac și cinstit, sub care au crescut baroni, corupție și stagnare. La cum ezită și se plânge, începe să aibă ceva din amândoi. În apele otrăvite în care pare să se scufunde încetișor, Traian Băsescu riscă să fie devorat de rechinii pe care îi hrănește cu mâna lui. Să dispară otrăvit de propriile erori. Băsescu și remanierea. Capitulare, sau înfrângere de etapă? Traian Băsescu a semnat, vineri, 3 septembrie, prima capitulare majoră din cel de-al doilea mandat la
BULVERSAREA VALORILOR by Dan Tãpãlagã () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1337_a_2737]
-
să se bucure atâta amar de ani. Porfiri era așa de prins de acest deznodământ emoționant încât desfăcu și ultima pereche de pagini netăiate pentru a putea termina lectura. Paginile formau o deschizătură sugestivă pentru paginile pe care tocmai le devora. Ochii săi se opriră asupra unei foi de hârtie împăturite care fusese strecurată între cele două pagini și care era lipită de partea pe care tocmai intenționa să o citească. Lărgi teaca de hârtie și scoase foaia afară, citind următorul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2228_a_3553]
-
Proudhon. A treia interpolare... Liputin îi făcu semn cu mâna lui Porfiri să nu spună nimic cât timp citi și ultimul pasaj: După cum se știe, Minerva este fiica lui Jupiter, fiind născută direct din capul tatălui său, după ce acesta a devorat-o pe mama ei însărcinată. Este la fel de bine știut că o asemenea deitate a fost și tatăl mai multor bastarzi. Cu o ironie pe care anticii ar fi apreciat-o, numele unuia dintre bastarzii lui Jupiter este Fides. ă Ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2228_a_3553]
-
carne ca oricare altă carne».” Și, Într‑adevăr, autorul vorbea mai mult decât era necesar despre aroma apetisantă. Vânătorii Îl asiguraseră că dacă ei ar fi fost cei Învinși, vrăjmașii i‑ar fi fript la fel și i‑ar fi devorat. La noi, ar fi fost o chestiune de rațiune. La ei era un fapt de viață. Jungla nu abundă În vânat. Vânătorii adeseori ajung vlăguiți de puteri În căutarea de hrană. Americanul Își continua speculațiile ilustrând cu Leningradul În zilele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2144_a_3469]
-
întrerupse cu un surâs, „Știu ce vrei să spui? Cum de am ajuns în starea aceasta, nu-i așa? Cărțile domnule, nu acelea de la bibliotecă, ehei, bine ar fi fost, ci cărțile de la Cazinou. Am prins patima asta care a devorat tot ce aveam, mi-a devorat familia, reputația și încetul cu încetul m-a devorat și pe mine. Ultima dată am jucat în tren și am pierdut chiar și cămașa de pe mine. Numai ceasul nu l-am jucat niciodată. Îmi
Parasca by Mititelu Ioan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91853_a_92383]
-
vrei să spui? Cum de am ajuns în starea aceasta, nu-i așa? Cărțile domnule, nu acelea de la bibliotecă, ehei, bine ar fi fost, ci cărțile de la Cazinou. Am prins patima asta care a devorat tot ce aveam, mi-a devorat familia, reputația și încetul cu încetul m-a devorat și pe mine. Ultima dată am jucat în tren și am pierdut chiar și cămașa de pe mine. Numai ceasul nu l-am jucat niciodată. Îmi amintește de ceva drag mie de
Parasca by Mititelu Ioan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91853_a_92383]
-
aceasta, nu-i așa? Cărțile domnule, nu acelea de la bibliotecă, ehei, bine ar fi fost, ci cărțile de la Cazinou. Am prins patima asta care a devorat tot ce aveam, mi-a devorat familia, reputația și încetul cu încetul m-a devorat și pe mine. Ultima dată am jucat în tren și am pierdut chiar și cămașa de pe mine. Numai ceasul nu l-am jucat niciodată. Îmi amintește de ceva drag mie de o veche iubire pe care nu aș vrea s-
Parasca by Mititelu Ioan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91853_a_92383]
-
se apropia de noi, am observat că era îmbrăcat în haine romane murdare și zdrențuite, care cândva fuseseră dichisite și luxoase. Ținea în mână un toiag noduros. Fața, dacă nu i-ar fi fost mutilată de o plagă ce-i devorase bărbia, ar fi părut a fi a unui bărbat încă în putere, chiar dacă cu chipul supt. Privirea îi era mândră, ai fi zis chiar trufașă. Cam la cinci pași de noi, s-a oprit și, sigur pe el, a întrebat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
marginea patului, cu caietul de schițe pe genunchi, și-am început să-i creionez trăsăturile, Purtând ceva în gură, e-un pui de rândunică, îi văd bine coada prelungă, pisica își caută din ochi un loc prielnic pentru a-și devora prada, Chipul ei refuza însă să se lege pe hârtia mea, reveneam mereu asupra acelorași linii, În cele din urmă dispare sub șezlongul lui Theo, nemulțumită, Insistam mult la umbrele din jurul ochilor, dar privirea nu era a ei, Nu-i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2310_a_3635]
-
tainică ce vede peste veacuri, cum pictorul se străduiește în portretul logofătului Tăutu, totul era firesc, logofătul înaintea tronului lui Iisus închinând biserica, și astăzi?! mai pot fi pictate tablouri votive fără să n-ai impresia neputinței într-o lume devorată de mass-media, te mai ajută modelele vechi să pictezi cu credință?! buzele tale se întreabă astfel, eu doar mă uit înalt la tine și nu-ți pot răspunde decât că iubirea, și aceștia nu pot fi decât sfinții Constantin și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2310_a_3635]
-
atenție și sunt foarte sincer cu tine acum, Știu! Îți dovedește asta ceva? mă întreabă el curios, Nimeni nu l-ar recunoaște, Radu! Nimeni! Asta pictez eu, ceva ce nu recunoaște nimeni și totuși e acolo! și sentimentul acesta mă devorează, că nu văd! Vei vedea, Theo, vei vedea, sunt acum tot mai convins de asta, Până una alta, mă întorc eu spre el, trebuie să-mi schimb ochelarii, cei pe care-i port acum nu-mi mai sunt buni, Să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2310_a_3635]
-
mai departe, recu- noscând că ele sunt drumul tău adevărat. După vreo câteva săptămâni de școală - În care m-am abținut să deschid cărțile care mă interesau cu adevărat, de teamă să nu dispar complet În ele - m-am trezit devorând cele mai variate lecturi care mi-au picat În mână. Pe tarabele cu cărți - mai Îndrăznețe decât librăriile În perioada de imediat după ’89 - Începuseră să apară din ce În ce mai multe titluri care mi-ar fi putut aduce noi indicii asupra Shambhalei
Şaman by Adina Dabija () [Corola-publishinghouse/Imaginative/858_a_1756]
-
cat de două zile. Abia așteaptă o bucată fragedă de carne de om, spuse el târându-se pe zăpadă la picioarele mele. Nu-l asculta ! strigă angalok-ul. Nu-l lăsa să te atingă ! Fluturii dinăuntrul lui abia așteaptă să- ți devoreze inima ! Vino ! strigă el apucându-mă de mână și trăgându-mă spre ieșire, În timp ce câinii de pe umerii săi s-au năpustit asupra nefericitu- lui meu frate. m-am smuls din strânsoare și am alergat să-l iau În brațe pe
Şaman by Adina Dabija () [Corola-publishinghouse/Imaginative/858_a_1756]
-
Întrucât timp de opt sute de ani trăiseră netulburați, călugării subestimaseră schimbările prin care trecuse țara În ultimii ani. În numai o jumătate de noapte, muntele se transformase Într-un iad pe pământ. Cu oarecare Întârziere, pe la miezul nopții, când flăcările devorau totul, reprezentanții Muntelui Hiei, cuprinși de spaimă și panică, veniră la tabăra lui Nobunaga să ceară pacea. — Îi vom da orice sumă de bani dorește și vom accepta orice condiții ne impune. Nobunaga fulgeră doar un zâmbet și le vorbi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2247_a_3572]
-
Cât de trist era că Takeda Shingen nu avusese Înțelepciunea de a prevedea acest lucru. Kai, apărată de munți, de râpe și de râuri, era Îndepărtată de miezul lucrurilor și izolată de influențele străine. În plus, pe samuraii săi Îi devora o Îndărătnicie și o Înfumurare caracteristice pentru locuitorii unei provincii montane. Se temeau foarte puțin de propriile lor neajunsuri și nu erau interesați de obiceiurile altor pământuri. Concluzia era că se bazau exclusiv pe cavalerie și pe trupele lor de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2247_a_3572]
-
nu e doar o problemă de numere și de avantaje logistice. Moralul oamenilor din castel se Îmbunătățise chiar; nu se zărea nici cel mai mic semn că ar fi putut capitula. Desigur, puteau duce lipsă de hrană. Soldații asediați Își devoraseră, probabil, vacile și caii, chiar și rădăcini de copaci și iarbă. Toate lucrurile despre care Hideyoshi crezuse că aveau să ducă la căderea castelului nu făceau decât să Întărească moralul și unitatea apărătorilor. În Luna a Cincea, Începu anotimpul ploios
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2247_a_3572]
-
ca hrană. Multe dintre vrăbiile și sfranciocii care se adunau dimineața și seara În copacii din curte, fuseseră prinse și mâncate, iar cele rămase Încetaseră, În ultima vreme, să mai vină la castel, știind, poate, ce le aștepta acolo. Oamenii devoraseră atât de multe ciori, Încât acum rareori mai reușeau să prindă măcar una. În mijlocul Întunecimii, ochii santinelelor scăpărau la auzul oricărui sunet ca de nevăstuică furișându-se prin apropiere. Instinctiv, Începeau să saliveze și se uitau unii la alții, strâmbându
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2247_a_3572]
-
mitologic cu nas lung, Tengu, scotea un țipăt Înspăimântător. Dintr-o dată, Mitsuhide Își aminti povestea pe care o auzise de la preot despre altarul zeului focului. În mintea lui, și-l imagină pe Tengu umblând pe cerul negru ca smoala. Tengu devorează focul, apoi Își ia zborul În cer. Un Tengu uriaș și alții mai mici, fără număr, se transformă În foc și Încalecă vântul negru. Când focurile cad pe pământ, altarul zeului focului se transformă imediat Într-un rug de jăratic
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2247_a_3572]