2,071 matches
-
intensitate. Se întoarseră amândoi și rămaseră înmărmuriți în fața imaginii la care se așteptau cel mai puțin. Iarmarocul era în flăcări. Parcă luase foc din toate părțile odată, căci corturile, maghernițele și toate dughenele trosneau învăluite de un fum gros și devorate de limbi vineții de flăcări care lingeau cerul. Vitele se zbăteau și mugeau îngrozite în obor, târgoveții viermuiau să-și scape marfa cumpărată sau rămasă nevândută, urlând între timp după soațe și copii. Cai înhămați alergau bezmetici cu chervane în
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1749]
-
BĂTRÂNUL, ci oameni, personaje stranii care se divulgau prin intermediul obiectelor lor. Obiectele sunt făcute de om după chipul și asemănarea sa. Ele înmagazinează, memorează și oglindesc energii și tensiuni preluate de la cei ce le creează și le folosesc, așa cum oglinda devorează și dă în vileag pe cel oglindit. Oglinda, acest obiect artificial, copie a unor modele din natură, nu-l fascinează doar pe om. Animalul se trage și el speriat un pas înapoi când vede o ființă ciudată privindu-l din
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1749]
-
o înfrunte și cuteză să o privească, desluși un bărbat bătrân care îi imita mișcările și gesturile, dar nu mai putea fi sigur că ceea ce vede în oglindă este imaginea lui însuși. Avea convingerea că oglinda, mai mult decât reflectă, devorează lacomă sufletul și vlaga celui oglindit. Credea că, o dată plecat din fața oglinzii, ceva din el, partea cea mai subtilă și esențială, rămâne acolo, în străfundurile ei nesățioase. Ieși din cadrul oglinzii, dar nu încetă s-o privească zile și nopți în
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1749]
-
lor de rut. Cutreieră orașul, bănuind pe după geamuri cranii lucioase abandonate cu voluptate în cușca somnului lor bântuit de vise fără memorie. Rătăcind fără noimă pe străzi, recunoscu la un moment dat împrejurimile. Șarpele timpului părea că se învârte în loc, devorându-și coada. Fără a fi băgat de seamă, pașii îl purtaseră la Rebis, către începuturi. Trebuia să-l revadă. Era pregătit pentru asta. Acum ar fi știut ce să îl întrebe, ar fi știut să îl asculte și mai ales
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1749]
-
speranța mării". Sau, în bogăția amețitoare de culori ale iarmarocului: "Cataligarii pășeau peste omenire ca berzele peste broaște". Cel mai reușit capitol îmi pare cel în care se vorbește despre mirajul oglinzii: "Avea convingerea că oglinda, mai mult decât reflectă, devorează lacomă sufletul și vlaga celui oglindit". Din apele adânci ale oglinzii, bătrânul Arhivar face să răsară imaginea ispititoare a unei tinere femei, Despina: "Scoțând oglinda din dimensiunea timpului, nu adusese doar chipul melancolic al femeii în fața lui. Fenomenul funcționase și
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1749]
-
o voce deformată, neomenească, scuturând permanent din cap cu un zâmbet absurd pe chipul descompus și cu ochii ridicați spre cer. Când flăcările îl învăluiră, urlă nebunește - un urlet lung, atroce. Canzianus, în schimb, nu strigă, nici măcar când flăcările îl devorau, și îi lăsă profund dezamăgiți, dar și plini de admirație, pe războinicii ce se găseau adunați în jurul rugului. Balamber asistă la sfârșitul său fără să clipească, așa cum se așteptau de la el, dar plin de amărăciune în suflet pentru moartea unui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
minte. — Ce stai așa aici? îl mustră. Du jos lucrurile, mișcă-te! Ajunsă pe terasă, se găsi în aer liber. Simți imediat în nări mirosul de fum, iar pe față, în locul aerului rece de noapte, vâlvătaia fierbinte a incendiului ce devora villa. Sprijinită de balustradă, contemplă îngrozită peisajul de coșmar ce i se oferea ochilor. Aripa edificiului rezervată servilor era toată un rug: așa cum o anunțase Clemantius, acoperișul, cel puțin latura lui cea mai apropiată, se prăbușise în interiorul zidurilor înconjurătoare, iar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
fost comisionar? Filip mesagerul zeilor... Se va vinde ca pâinea caldă, în fascicole, pe care călugărițele le vor ascunde în chilia lor, în spatele icoanei, iar servitoarele și elevele de liceu vor face cozi interminabile să prindă ultimul număr, pentru a devora pe nerăsuflate, în singurătatea lor mizeră de mansardă, cu privirile rătăcite, rozându-și unghiile până la sânge, Ultima aventură de amor și cutezanță a lui Filip; după care, sleite de efortul de a fi imaginat cu patimă fiecare detaliu al aventurii
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1748]
-
plecat Carol sau nu. Filip a rămas în cameră revenindu-și din timp în timp din lungi leșinuri epuizante; acolo, în întuneric, sub semnul morții, singur pe o ladă de lemn, în care roiuri de molii cu o foame cosmică devorau cadavrul unui leu pe rotile, depunându-și cu fervoare ouăle în țesuturile destrămate; acolo unde cari minusculi transformau mobilierul și lemnăria casei în rumeguș; acolo unde generații succesive de insecte rezistente, imunizate deja și parcă vitalizate de fumul de pucioasă
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1748]
-
în țesuturile destrămate; acolo unde cari minusculi transformau mobilierul și lemnăria casei în rumeguș; acolo unde generații succesive de insecte rezistente, imunizate deja și parcă vitalizate de fumul de pucioasă, sugeau sângele gros și leneș; acolo unde puzderie de limacși devorau materia vegetală pălită de arșiță și spălată de ploi; acolo unde valurile mării reduceau totul la mici grăunțe de nisip; acolo unde moartea ființei și a neființei nu venea din afară, din cine știe ce conjuncturi sociale sau stelare, ci din însăși
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1748]
-
de obiectele și cărțile pe care le achiziționa, refuzând să le mai vândă. Cerea prețuri exagerate sau îi convingea pe rarii cumpărători că sunt lucruri lipsite de valoare. Pe copil îl îndrăgise. Cât era ziua de lungă, îl urmărea cum devora cu privirea relicve și vechi obiecte insolite sau îl lăsa să citească tomuri groase, cu foile îngălbenite și sfoiegite. Când împlini 14 ani, Sofron îi găsi un post de ajutor de arhivar, într-o urbe apropiată. După un timp, băiatul
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1748]
-
și compartimentat în lăcașuri și sertare, după o arhitectură bizară. Trăgând la întâmplare de un bumb de alamă, deschise un sertăraș în care găsi două obiecte. Luă în mână un fel de brățară ciudată compusă din doi șerpi care se devorează reciproc, mușcându-și unul altuia coada. Unul dintre ei era făcut din lemn negru de abanos, iar celălalt din lemn alb de santal. Șarpele negru avea ochi de santal, iar cel alb avea ochi de abanos, arătând astfel inițiatului că
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1748]
-
tifla, furându-mi somnul și ultimele firimituri de liniște... După un timp, am început să-mi găsesc rând pe rând animalele din bătătură cu privirile sticloase și dinții încleștați de morți stranii și neștiute. Apoi insecta morții a început să devoreze seva copacilor și plantelor din grădină, care păliră și se veștejiră ca pârjolite de flăcări. Vestea, luând forme și dimensiuni ciudate, se răspândi în împrejurimi, clienții începură să se rărească, până când nimeni nu se mai încumetă să-mi treacă pragul
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1748]
-
intensitate. Se întoarseră amândoi și rămaseră înmărmuriți în fața imaginii la care se așteptau cel mai puțin. Iarmarocul era în flăcări. Parcă luase foc din toate părțile odată, căci corturile, maghernițele și toate dughenele trosneau învăluite de un fum gros și devorate de limbi vineții de flăcări care lingeau cerul. Vitele se zbăteau și mugeau îngrozite în obor, târgoveții viermuiau să-și scape marfa cumpărată sau rămasă nevândută, urlând între timp după soațe și copii. Cai înhămați alergau bezmetici cu chervane în
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1748]
-
BĂTRÂNUL, ci oameni, personaje stranii care se divulgau prin intermediul obiectelor lor. Obiectele sunt făcute de om după chipul și asemănarea sa. Ele înmagazinează, memorează și oglindesc energii și tensiuni preluate de la cei ce le creează și le folosesc, așa cum oglinda devorează și dă în vileag pe cel oglindit. Oglinda, acest obiect artificial, copie a unor modele din natură, nu-l fascinează doar pe om. Animalul se trage și el speriat un pas înapoi când vede o ființă ciudată privindu-l din
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1748]
-
o înfrunte și cuteză să o privească, desluși un bărbat bătrân care îi imita mișcările și gesturile, dar nu mai putea fi sigur că ceea ce vede în oglindă este imaginea lui însuși. Avea convingerea că oglinda, mai mult decât reflectă, devorează lacomă sufletul și vlaga celui oglindit. Credea că, o dată plecat din fața oglinzii, ceva din el, partea cea mai subtilă și esențială, rămâne acolo, în străfundurile ei nesățioase. Ieși din cadrul oglinzii, dar nu încetă s-o privească zile și nopți în
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1748]
-
lor de rut. Cutreieră orașul, bănuind pe după geamuri cranii lucioase abandonate cu voluptate în cușca somnului lor bântuit de vise fără memorie. Rătăcind fără noimă pe străzi, recunoscu la un moment dat împrejurimile. Șarpele timpului părea că se învârte în loc, devorându-și coada. Fără a fi băgat de seamă, pașii îl purtaseră la Rebis, către începuturi. Trebuia să-l revadă. Era pregătit pentru asta. Acum ar fi știut ce să îl întrebe, ar fi știut să îl asculte și mai ales
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1748]
-
speranța mării". Sau, în bogăția amețitoare de culori ale iarmarocului: "Cataligarii pășeau peste omenire ca berzele peste broaște". Cel mai reușit capitol îmi pare cel în care se vorbește despre mirajul oglinzii: "Avea convingerea că oglinda, mai mult decât reflectă, devorează lacomă sufletul și vlaga celui oglindit". Din apele adânci ale oglinzii, bătrânul Arhivar face să răsară imaginea ispititoare a unei tinere femei, Despina: "Scoțând oglinda din dimensiunea timpului, nu adusese doar chipul melancolic al femeii în fața lui. Fenomenul funcționase și
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1748]
-
situația mea, lipsită de responsabilitate, ca să-i cuceresc inima. Dar doamna M... nici nu-și putea da seama de măsura pasiunii noastre. Jenat să dezmierd fetița în fața tuturora - întotdeauna mi-a fost cu neputință să sărut copiii în public -, îi devoram ochii, năsucul, obrajii, cârlionții, ceafa când eram numai noi singuri. În aceste téte-à-téte-uri nu lipseau nici dialogurile pasionate: - Adelă, mă iubești? - Te iube'c! - Tare? - Ta'e! Este drept că răspunsurile n-aveau temperatura și culoarea întrebărilor. La vârsta aceea
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
Vreau să prezint, vreau să descriu, vreau să distribui amintiri, amulete, vreau să-mi rup portofelul și să împart tuturor instantanee, vreau să-mi urmez instinctul. Aflându-mă în această dispoziție, nu cutez să mă apropii de forma povestirii. Aceasta devorează în întregime scriitorași grași și nedetașați de talia mea. Dar am multe, multe lucruri nepotrivite pe care vreau să vi le povestesc. De pildă, am și început, prematur, să vă vorbesc despre fratele meu, catalogându-l. Cred că ați observat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2217_a_3542]
-
să vadă dacă nu cumva s-au ascuns oameni sub vagoane, aleargă Încoace și Încolo, testând osiile cu ciocănelul, și, În sfârșit, după o așteptare Îndelungată, trenul se pune În mișcare. Ostatecii, ținuți la post negru câteva zile În șir, devorează scrumbiile, fără a se gândi la consecințe. După o oră de mers prin arșiță, e vremea amiezii și soarele se zvârcolește pe cer ca un bulgăre de foc, vagoanele fierb, iar oamenii turbează de sete. În grabă, cică, ostașii au
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
uite, am să-l mănânc tot...!” „Chiar te rog...!” Îl Îmbie fata mai puțin convinsă. Tony Pavone privi cu lăcomie căpățâna peștelui. Așezată separat pe o farfurie, atrăgea atenția În mod special. Această extremitate a peștelui, de regulă Carla o devora cu plăcere. Mai făcu o tentativă: „Hai, mănâncă...Ai cuvântul meu, e un deliciu...!” „Ți-i cu tot dinadinsul să mă otrăvești...? Dacă am hotărât, ei bine, nu mănânc... Îți cedez cu plăcere și porția mea!!” „Afurisită femeie, unde dracu
Legea junglei by Dumitru Crac () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1624_a_3102]
-
propuse:. „Puțin cașcaval, măsline și niște brânză de oaie... Polipeanu, strâmbă nasul. „Astăzi la birou, ma’m Îndopat cu brânză și măsline...” „Atunci, o saramură de pește...?” „Cu mămăliguță...?” „Mai Încape Îndoială?” Patronul-ospătar, fusese bine inspirat: saramura de pește o devorară cu sălbăticie, iar În momentul când Își facu apariția cele două platouri pline vârf cu comanda anterioară, Atena făcu ochii mari. „Cu o asemenea cantitate de mâncare, putem sătura o Întreagă stradă. Cu siguranță, bani risipiți!” Ghicindu-i gândul, Tony
Legea junglei by Dumitru Crac () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1624_a_3102]
-
era mai ageamiu În relațiile cu femeile...? Dacă Lakner a plăcut-o depunând un considerabil efort pentru a-i smulge o Întâlnire, atunci el, cum trebuia să procedeze...? S’o arunce În brațele acelui nesuferit ori să procedeze În consecință, devorând el prada...!? Fulgerător, Își aminti de Carla care-l aștepta cu masa pregătită. Parcă era un făcut: de câte ori Îi promisese, de fiecare dată trebuia să se Întâmple ceva ca să nu poată onora făgăduiala. În mod sigur „Hazardul”, ținea cu tot
Legea junglei by Dumitru Crac () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1624_a_3102]
-
iar ridichile trecute prin răzătoare...?” „Bine domnule, de ce ne torturezi...?” - aprecie el făcând semn ospătarului să-i umple din nou paharul. Mai marele bucătăriei Își cunoștea clientul mai cu folos decât preparatele culinare. Fiind suficient de sărate, scrumbiile totuși fură devorate rapid, provocând o sete inepuizabilă! Apăru o picoliță extrem de tânără, frumoasă, deosebit de comunicativă. Cu o oarecare delicatețe, strânse farfuriile de pe masa, având grijă ca paharele să fie permanent pline, lăsându-se pipăită de Șeful Șantierului ce era deja cherchelit. Pentru ca
Legea junglei by Dumitru Crac () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1624_a_3102]