1,719 matches
-
pe care doream să-l văd. Ceilalți din jurul meu au avut aceeași reacție: treceau pe lângă sectanți și se prefăceau că nu-i observă. E greu să descriu în cuvinte ce am simțit pe moment; era un sentiment de repulsie, un dezgust greu de imaginat. Nu am analizat în profunzime sursa acelei repulsii sau de ce „era ultimul lucru din lumea asta pe care doream să-l văd“. Pe atunci, nu credeam că este necesar. Pur și simplu mi-am scos imaginea din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2279_a_3604]
-
gândire printr-un efort maxim. Apariția lor ne-a zdruncinat. Din punct de vedere psihologic (nu o să fac decât o singură expunere în acest sens, vă rog să fiți răbdători), se pare că lucrurile față de care simțim repulsie fizică și dezgust, nu de puține ori, sunt o proiecție a propriilor defecte și greșeli. Oare nu asta este cauza acelei repulsii covârșitoare pe care am manifestat-o față de sectanții Aum din fața gării? Mă opresc și mă gândesc din nou la această posibilitate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2279_a_3604]
-
text (din punctul de vedere al povestirii mele), cei cinci „executanți“ Aum, care au străpuns pungile cu sarin cu vârful umbrelelor ascuțite, sunt niște „Întunegri“ evadați din subteranul întunecat al Tokio-ului. Îmi închipui scena respectivă și mă scutur. Frică. Dezgust. Probabil că e o prostie ce spun acum. Aș vrea să urlu în gura mare: „Nu ar fi trebuit să facă asta. Pentru nimic în lume...“ 8 Un ultim cuvânt Vreau să le mulțumesc domnilor Oshikawa Setsuo și Takahashi Hidemi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2279_a_3604]
-
simți comodă în pijamaua tarcată a bunicii, renunță la ea! Nu va face altceva, decât să îi scadă libidoul; 4) Niciodată împreună la baie (pentru necesități fiziologice). Aparent va părea că vă apropie mai mult, în realitate acest lucru produce dezgust; 5)Reacțiile fiziologice normale (eructații, flatulențe) este bine să le dai drumul numai când ești singură. Dacă consideri că este normal “să le împarți cu el” să nu te mire când iubitul te va alinta “scrofița”; 6) Nu îl alinta
Fii înţeleaptă! by Liliana Rotaru () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1159_a_1886]
-
ticălosul necunoscut pe care îl conținem cu toții îmi răsunară în cap: „Ei haide, vikingul acesta ar fi putut s-o pățească și mai rău. Nu l-ai dezbrăcat și încă nu i-ai furat banii.” Acest „încă” mă umplu de dezgust. Oare prezența acestui mort stârnea în mine gânduri așa de urâte? Nu era pentru prima oară că vedeam un defunct, însă era prima oară că împărtășeam, ca să zic așa, intimitatea unui răposat. Și prima oară că eram singurul care știa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1943_a_3268]
-
voluptoasă. Ultima senzație fu cea a rotirii pământului. p. 137 Pașii lui Sigrid îmi străpunseră somnul. Fermecat de ideea de a-i vedea gleznele, am deschis ochii și m-am pomenit nas în nas cu Biscuit care mă inspecta cu dezgust. -Hrănesc pisica și-ți pregătesc cina. Cum te simți, Olaf? -Mai bine ca niciodată. Mă ridicai în picioare fără prea multe probleme și mă dusei să mă uit pe fereastră. Sfârșit de iulie, pe înserate, se vedea la fel de clar ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1943_a_3268]
-
poate. Într-un cuvânt, alegerea târfei nu-mi plăcu de astă dată: bătrânul negustor de mărunțișuri nu era o haimana vulgară și insipidă de genul amatorilor de femei desfrânate și proaste. Suferințele și nenorocirile sedimentate în straturi pe fața sa, dezgustul pe care-l inspira persoana sa îi confereau, fără să fie poate conștient de asta, aparența unui fel de semizeu. Cu marfa sa nenorocită, el întruchipa simbolul creației. Da, văzusem semnul celor doi colți galbeni și stricați, prin care ieșeau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1882_a_3207]
-
sătul, sătul de privirea acestei vieți omenești, etern aceeași, etern nefericită. E un păcat această viață, și el a vrut să-l stingă. Crezi tu că n-ajunge orice om, orice popor la acest urât, la acest saț, la acest dezgust adânc de viață? Nu vezi tu că-n Roma-ncep a locui aceste putrejuni a voinței? Nu vezi tu că-s sătui de lume - au avut-o toată ș-au văzut că nu plătește nimic? Romanii n-or mai fi
Opere 08 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295586_a_296915]
-
știu cîți ani înainte. Știrea nu era totuși confirmată, dom’ Colonel, zice Poștașul, dacă era cazul, puteau să se răzgîndească. Parcă nici acum nu ți vine să crezi că restul lumii le făcea jocul, Poștașule, zice Bătrînul cu ciudă și dezgust în voce, pe Gorbaciov îl mai înțelegeam, începea să se simtă și el ca un Mesia la capătul aventurii, îl părăsea puterea divină și nu mai era în stare să judece cu luciditate, de aceea Sovieticii Ajută Românii, prost gust
Dansul focului sau 21: roman despre o revoluþie care n-a avut loc by Adrian Petrescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1317_a_2722]
-
și mi-am Îndreptat corpul În timp ce ușa s-a deschis, dând la iveală capul levantin și umerii rotunzi ai lui Farraj, majordomul. — Bună dimineața, am spus eu zglobiu. Speram să-l găsesc acasă pe Herr Haupthändler. Farraj mă privi cu dezgustul clinic al unei pedichiuriste care se uită la o unghie infectată. — Aveți stabilită o Întâlnire? mă Întrebă el. — Nu tocmai, i-am răspuns, Înmânându-i cartea mea de vizită. Totuși, speram că s-ar putea să-și facă timp cinci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2260_a_3585]
-
apoi am aruncat chibritul În scrumieră. Am adăugat: — Colierul. Six rămase tăcut. Numai că deja l-ați recuperat, nu-i așa? l-am Întrebat. Sau cel puțin știți unde se află și la cine e. Nasul i se Încreți de dezgust, de parcă ar fi detectat un miros neplăcut: — Sper că dumneata nu ai de gînd să devii plictisitor pe tema asta, nu? Sper din suflet că nu, Herr Gunther. — Și cum rămâne cu hârtiile alea? Dovada legăturilor dumitale cu crima organizată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2260_a_3585]
-
bestiei creatoare. Este magia și mizeria artistului, miracolul, mistificarea, morbidul, măreția și monstruozitatea sa. Politețea poate deveni un ecran care deviază, dacă nu și obturează comunicarea. Dintr-un necesar răgaz al reintrării În real, cerut de ocrotirea timidității și Îmblânzirea dezgustului, delicata convenție poate deveni manieră a existenței Însăși, artificializând și refuzând, de fapt, dialogul. Chiar când ne identificam cu celălalt, pelicula persista totuși. Fragilul ecran sticlos prin care Încercam să ne atingem, rămânând fiecare pe partea sa, s-a și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2122_a_3447]
-
de exaltare legionară, ca și În cele de derută și urgie comunistă. I-a conferit coerență... morală. Urâțenia, barbarul, vulgaritatea și prostia În care eșuează repede marea Înscenare totalitară s-au dovedit, cât de reconfortant!, refuzate de Frumusețe. Cu firesc dezgust și justificată spaimă, refuzate. Cele două excelente volume memorialistice ale prietenului său de-o viață, Nicolae Balotă, autentifică În Caietul albastru fascinanta forță „negativă” a frumuseții ca pavăză contra degradării, ca reacție dezgustată, ireconciliabilă, chiar dacă și candidă, aeriană, luminoasă, mozartiană
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2122_a_3447]
-
esențială, cealaltă complicitează, chiar În premise, doar cu o elită calofilă. Destinul fiecăreia inversează Însă aceste date primare. Pornind, ambele, de la refuzul mediocrității existenței, Întâmplările... lui Blecher perseverează În războiul febril și dureros cu „mistificarea lumii”, pe când Craii... Își transferă dezgustul Într-o evaziune bovarică estetizantă, de o solemnă mizantropie. Privirea rătăcește În trecut, disprețuind imediatul, care nu merită decât masca, degradarea „Înnobilată”, morga viciului. Spleenul rafinamentelor obosite, maladivul gust al sordidului, al atracției tenebroase, sadismul subțire, melancolic și tăios al
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2122_a_3447]
-
Frica Împiedică oamenii de la progres”. Frica? Da, fusese și frică, firește. Nu numai frică, Însă. Nu, nu doar frică, era gata să jure, să jure: nu doar frică! Era gata să jure În fața juvenilului auditoriu din Lumea Nouă că și dezgustul, și luciditatea, și integritatea, da, da, și integritatea, da, și ambiguitățile, și vulnerabilitatea Îl ținuseră pe bietul proscris departe de „progresul” omului nou și al vieții noi și al ideologiei noi. Lectura se oprise. Actualizarea politică a celebrei piese opera
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2122_a_3447]
-
introvertite”, cum mă descria recent un prieten... Surpriza nu fusese doar a mea. Contrarierea Patriei s-a dovedit mai spectaculoasă. Discretul ei locuitor, devenit, În mod bizar, „mesager” al literelor românești?!... Reacția de amuțire a fost urmată de grimase de dezgust și revoltă. Voci autorizate Începuseră să atace subiectul, decodând, treptat, opiniei publice CONSPIRAȚIA care transformase, peste noapte, un dubitativ anonim Într-o vedetă dubitativă. Mă tot Întrebasem, În anii de când ajunsesem În Vest, care dintre defectele mele și care dintre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2122_a_3447]
-
condiție pe care pare s-o descopere, cu adevărat, prima dată, tânărul George Koves Înregistrează ceea ce i se Întâmplă, lui și celorlalți, cu o candoare abia atinsă de tristețe, fără a exprima ultragiu moral, suferință sau revoltă, nici ură, nici dezgust, ba, cu o vag melancolică „bunăvoință” față de oroare, Încearcă să transfere chiar asupra opresorilor săi propria sa umanitate „normală”, ambiguă, adâncă, parțial complice. „În lagăr existau doar situații predeterminate și Înăuntrul lor alte predeterminări”, va explica impasibilul observator. Abia la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2122_a_3447]
-
gulaș” al ultimelor decenii, prezentat drept „consens social”, o dictatură relativ limitată (incomparabilă cu cea din România), era lăudat În Occident tocmai pentru acest pragmatism aparent benign. Pentru autorul de la Budapesta, Însă (ca și pentru cel de la București, aș adăuga), „dezgustul și depresia” cu care se scula În fiecare dimineață Îl plonjau instantaneu În „lumea pe care voia s-o descrie”, model „socialist” al universului concentraționar. „Nu știu dacă În Occident, Într-o societate liberă, aș fi fost capabil să scriu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2122_a_3447]
-
de energie ca și cum ar fi zece dimineața. Mao râde zgomotos. Încerc să mă stăpânesc, dar lacrimile mă dau de gol. Soțul meu se ridică, merge la bucătărie și aduce ceainicul. Apoi trage un scaun ca să mă așez. Mă uit cu dezgust la Fairlynn. Va veni o zi, îmi promit în sinea mea, când o să o fac să treacă prin ceea ce ea mă face să trec acum. Încântat la culme de admirația lui Fairlynn, soțul meu vorbește mult despre el. Adânc în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1921_a_3246]
-
ei? Eu cred că prinzi tot timpul același pește. —Faci mișto de mine! Primii aveau nerv în ei. Ăsta e total bleg. N-au nici o treabă unii cu alții. Mark intră în apă până la glezne, clătinând din cap cu un dezgust amuzat. — Ți se pare că îl știi de undeva pe peștele ăsta? În sfârșit, ai luat-o pe arătură, doctore. Ai stat prea mult la soare. Nu-i bine pentru un tip cu meseria ta. Stătea ca un bâtlan, aplecat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
aruncă lui Weber o privire urâtă când văzu că prelegerea nu începuse la fix. Exista ceva în viață care să merite atâta furie? La un moment dat, fiecare suflet din această sală avea să se întoarcă asupra sa cu un dezgust amuzat. Niciodată nu m-am îmbrăcat așa. Niciodată nu mi-am luat notițe cu atâta zel. E imposibil să fi gândit așa. Cine era ființa aia jalnică? Sinele era o gloată, o poteră instabilă, improvizată. Acesta era subiectul prelegerii de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
presiune. Derealizarea și depersonalizarea. Atacurile de anxietate și convertirile religioase. Identificările greșite - toată gama de fenomene tip Capgras, fenomene la care Weber asistase toată viața, fără să le observe cu adevărat. Iubirea veșnică tăgăduită. Filosofii întregi de viață, abandonate cu dezgust. Pianistul pe care-l intervievase, care se trezise într-o dimineață după o boală îndelungată, fără vreo patologie vizibilă, capabil încă să cânte, dar fără să simtă muzica sau să-i mai pese de ea... Conștient: iat-o pe soția
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
în toate săptămânile astea, știe chiar mai bine decât ea. Ea stă și se uită la ea însăși, prin ochii lui. Oboseala lui e aproape o ușurare. Probabil că și-a dat seama demult. Ea se pregătește pentru învinuirile și dezgustul lui - orice, doar să se simtă iarăși curată. Cuvintele lui îi spulberă toate pregătirile. — Ne-ai spionat. Tu și prietenii tăi? Ai făcut schimb de secrete. Un fel de cârtiță... —El nu e... Bine. Sunt o curvă. Spune ce vrei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
relaxa un moment de teamă că va apărea vreunul dintre copii să ne bea vinul sau că își va înfige un cuțit de friptură în ochi sau va voma în pantofii noștri. Îți sună cunoscut? Îmi suna. În trecut, împărtășisem dezgustul față de astfel de reuniuni de familie forțate. Numai că acum simțeam - știam - că lucrurile vor fi altfel în cazul nostru. Dar nu știam cum să i-o spun altfel, asta după ce o săptămână întreagă încercasem să-i comunic acest lucru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1939_a_3264]
-
Pască, pâine intermediară, Pentru Weequahic sunt, Hai să strigăm „ura“ cu-avânt! Acesta-i un alt slogan pe care l-am învățat de la vărul Hesh, alte patru versuri de poezie menită să-mi aprofundeze înțelegerea nedreptăților suferite de noi... Indignarea, dezgustul inspirat de neevrei părinților mei începea să aibă o noimă: goiul avea pretenția că e mai cu moț, or, de fapt, noi le eram superiori lor din punct de vedere moral. Și superiori ne făceau tocmai ura și disprețul cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]