1,158 matches
-
fură cu coadaochiului și-i văzu zăpăceala provocată de vorbele ei, apoi Îi trecu mâna prin părul blond și-l sărută pe creștet. Copilul acesta slăbuț, cu privire inteligentă și râs cuceritor, era "ultima ei mare dragoste", venită (după atâtea deziluzii) direct de la Dumnezeu, căruia Îi mulțumea tainic În fiecare zi pentru Darul trimis. Și când ați aflat că-s băiat, Întrebă el cu o voce umbrită de melancolie și curiozitate, v-a părut rău? Abținându-se să nu râdă, mama
Întâlniri cu Lola Jo - povestiri by Marius Domițian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1610_a_2999]
-
Ai fost dintotdeauna a lui. Fetița tatei. Mă arunc din nou În zgomotul străzii, cumpăr ziarul Standard doar ca să am ce ține În mână și mă Îndrept spre birou. Dragostea copiilor pentru părinții lor este fără Îndoială indestructibilă, dar pic-pic-ul deziluziei o poate coroda de-a lungul anilor. Primul sentiment pe care-mi amintesc că l-am avut față de tatăl meu a fost cel de mândrie, o recunoștință dureroasă, care parcă-mi spărgea plămânii, pentru faptul că el era al meu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2090_a_3415]
-
cu toții ca spre un templu al soarelui, e „Jockey-Club”-ul. A fi membru al acestuia Înseamnă a avea un pașaport sigur pentru intrarea definitivă În lumea bună. Câte eforturi, manevre, jocuri de culise pentru a fi acceptat acolo. Și câte deziluzii! Pentru că a fi văzut conducând un tilbury, un faeton sau mergând călare pe aleile de cinci stele, Încălecând abil, sărind din șa, gonind În galop e tot ce poate fi mai select Într-o confrerie masculină precum cea a dandy-lor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
din mica ei lume, se bucurase teribil În toamna precedentă - de a culege de pe jos și de a aranja apoi pe o foaie mare de hârtie frunze de arțar care alcătuiau ulterior spectrul aproape complet al culorilor (minus albastrul - mare deziluzie!), de la verde la citron, de la citron la portocaliu și așa mai departe, trecând prin nuanțe de roșu la purpuriu, maroniu-purpuriu, din nou la roșcat și Înapoi prin citron la verde (care era foarte greu de găsit și atunci doar parțial
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2082_a_3407]
-
exuberanță și un rafinament ce depășesc cu mult capacitatea de apreciere a unui prădător. Am descoperit În natură desfătările nonutilitare pe care le căutăm În artă. Amândouă sunt o formă de vrajă, amândouă sunt un joc complicat Între extaz și deziluzie. 3 Am vânat fluturi În diverse clime și travestiuri: sub Înfățișarea unui băiat frumușel În pantaloni până la genunchi și beretă de marinar; a unui expatriat cosmopolit slăbănog, Îmbrăcat cu pantaloni sport și bască; a unui bătrân gras În șort, fără
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2082_a_3407]
-
nu o țin pe Ester de mână, ea să nu se sprijine de brațul meu și, dincolo de toate acestea, să nu-mi scuture ea zăpada de pe umeri. I-am zâmbit înțelegător inginerului, aproape îmi venea să-mi cer scuze pentru deziluzia cu care îl pocnise revederea cu Ester. Am zâmbit de câteva ori încurajator, „Înghite hapul, n-ai ce-i face, inginere, viața e mult mai înțeleaptă decât noi“. Și m-am lăsat dus pe calea pe care, odinioară, intrau pușcăriașii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
care știe să își facă victimele mai fericite decât le-a făcut condiția lor de om. Criminalul este agentul unui adevăr defa vorizat, discri minat, care, deși se manifestă în mod universal și domină impulsurile materiei, ale încarnării, simte nevoia deziluziei, a sincerității primare; când își elimină prada, o face cu obsesia purificării spațiului pe care îl locuiește: prezența neantului este prea puternică, este fizică, lumea trebuie curățată de visătorii paradisiaci, trebuie redată neantului - și fiecare om este potențial vinovat de
Singurătatea lui Adam: despre neîmplinire şi alte regrete by Claudiu Soare () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1325_a_2713]
-
mutat în registrul ontologic și moral legitim al ființei umane autentice. În lipsa libertății, greutățile vieții pot fi, eventual și accidental, mai mici, dar rămîn oricum, într un fel, subumane, iar bucuriile ne apropie și ele de vecinii noștri, animalele. Oricîte deziluzii am acumulat în acești ani, nu avem voie să uităm acest lucru. Mergînd însă pe firul metaforei, m-am gîndit că aerul libertății se vede în obrajii celor care îl respiră regulat și firesc : sînt roșii și luminoși. De ce oare
Scutecele naţiunii şi hainele împăratului: note de antropologie publică by Vintilă Mihăilescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/609_a_1340]
-
viitorul. Nu scriu la calculator. Contactul cu pixul mi se pare un gest senzual. Fără iluzii, parcă am fi marțieni. Chiar crezi că îți iartă Dumnezeu păcatele dacă dai ceva mărunțiș unui cerșetor bețiv? Uneori iubirea este drumul modernizat spre deziluzii. Am crezut că reușim să-l transformăm pe prigonitul din noi în apostol. Viciile trec drept agenți publicitari ai fericirii. Toți parveniții se cred la per Tu cu Dumnezeu. Toți scelerații lumii s-au considerat neînțeleși. Oamenii sunt egali ca
Chef pe Titanic by Vasile Ghica () [Corola-publishinghouse/Imaginative/528_a_1305]
-
să-și facă harakirii. Dacă nu mi-ar fi un foarte bun prieten, i-aș spune că este un mare scriitor. Și călăii se cred justițiari. Aparent, drumurile spre Dumnezeu par foarte aglomerate. Dragostea rămâne cel mai mare producător de deziluzii. Libertatea este o Golgotă autentică, nu turistică. În orice orășel tronează câte un poetozaur. Ne fascinează scaunele înalte. Fiindcă nu intuim genunea de sub ele. Omul nu putea bănui că avatarurile lui pot fi și descendente. Criticul literar propune piste de
Chef pe Titanic by Vasile Ghica () [Corola-publishinghouse/Imaginative/528_a_1305]
-
Midas. Suntem noi, românii, geniali, dar nici așa cum spun criticii literari când își prezintă amicii. Unici suntem toți. De neînlocuit nu e nimeni. Iluziile seamănă tot mai mult cu ciupercile de pădure. Toate par comestibile. Orice dorință împlinită curge spre deziluzii. Să nu ne punem totuși prea multe speranțe în timiditatea călăilor. În epoca pragmatismului extrem, dialogul artistului cu neantul pare aproape o glumă. În artă ca și în viață, nu orice conținut are miez. Uneori, libertatea este doar stratul de
Chef pe Titanic by Vasile Ghica () [Corola-publishinghouse/Imaginative/528_a_1305]
-
-și adversarul. Disperarea vine când nici un "acasă" nu te mai curtează. Cartea are erate, autorul cazier. Unele visuri au tot conturul peșterii de altădată. In materie de lectură, au existat hedoniștii, frigizii și acum, absenteiștii. De regulă, după extaz curg deziluziile în valuri. Pe țăranul occidental l-a fosilizat progresul. Pe cel roman foamea. Zgomotul infernal de la unele concerte nu înseamnă muzică, așa cum violul nu e dragoste. Iubirea tinde să devină un soi de gherilă sexuală. Omul actual se teme de
Chef pe Titanic by Vasile Ghica () [Corola-publishinghouse/Imaginative/528_a_1305]
-
plecăm îmbrăcați. Orice creație înseamnă un front deschis în fața morții. Cu tiranii numai moartea se poate lua la trântă. Moartea este marea poartă spre uitare. La bătrânețe, așteptăm cu înfrigurare invitația la masa rotundă a neantului. Cei slabi își topesc deziluziile în sinucideri. În genomul uman este înscrisă și plecarea. În pragul desprinderii de viață, îndreaptă-ți ochii minții spre raiul copilăriei. Mulți dintre marii români au murit ori în ospiciu, ori în exil. Murim îndeosebi noaptea. Când lumina nu ne
Chef pe Titanic by Vasile Ghica () [Corola-publishinghouse/Imaginative/528_a_1305]
-
astfel, osteneala să aud acele vorbe, abia perceptibile, ale bătrânului. Ele sunau cam așa: „Îndurerarea pricinuită de o dragoste neîmpărtășită a cauzat dintotdeauna sechele adânci sufletului. Iluzii poate să-și facă oricine, oricine poate să-și ia libertatea asta, însă deziluziile nu sunt făcute pentru toți, nu toată lumea le poate îndura. Ah, așa este... Istorisiri nesănătoase fericirii 31 Încă nu aveam de unde să știu aceasta, căci eram doar un copil pe vremea aceea, aveam nouăsprezece ani. Cu tot dinadinsul credeam în
Istorisiri nesănătoase fericirii by Rareş Tiron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1251_a_1941]
-
aruncă prea năvalnic înspre o femeie, crezând că, în așa fel, au și căzut în grațiile ei. Aceștia sunt bărbații care au atâta încredere de sine, încât, făcând mai multe imprudențe decât un copil aiurit, au parte de mai multe deziluzii în dragoste, decât pot ține ei socoteala. Dimpotrivă, există și bărbați care au așa de puțină încredere în ei înșiși, încât, când se găsesc în fața porților iubirii, ce s-au deferecat dinaintea lor, sunt mult prea modești în sfiala lor
Istorisiri nesănătoase fericirii by Rareş Tiron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1251_a_1941]
-
fiu nicidecum optimistă. Nu pot și nici nu vreau să-mi rezerv libertatea de a face imprudența asta. În primul rând, pentru că nu vreau, cu niciun chip, să-mi fac iluzii, doar pentru ca, mai târziu, să mă aleg numai cu deziluzii; iar, în al doilea rând, pentru că eu chiar cred că, dacă fericirea este menită unui om, ea va veni la el negreșit, indiferent de starea de spirit pozitivă sau negativă a acelui om. Deocamdată, mă simt uitată și fără ajutor
Istorisiri nesănătoase fericirii by Rareş Tiron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1251_a_1941]
-
sinea ta, și lacrimile mereu îți mocnesc sub pleoape, dar, de revărsat, nu se revarsă, pentru că ești o mamă puternică; măcar așa vrei tu să dai impresia. În timp, ajungi să strângi în tine tot prisosul de amărăciune și de deziluzii, care ar fi în stare să spintece și pe cel mai solid și mai de nespintecat suflet existent. Dar, ușor-ușor, începi să cedezi, căci lupta-i grea, iar tu nu posezi niciun fel de armă. Să intri dezarmat într-un
Istorisiri nesănătoase fericirii by Rareş Tiron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1251_a_1941]
-
atât de mult științele exacte - cărora le admit, fără ezitare, așa cum se cuvine, importanța -, când se pierd în labirintul complicatelor și fără de capăt socoteli, literatura, prin sensibilitatea penelului ei artistic, îi va desface din încordare și le va alina afectuos deziluziile. În acest punct, însă, oarecum obosit și cu gura uscată, Osvald făcu o scurtă pauză, ca să-și tragă răsuflarea și ca să-și pună ordine în idei. Continuă: mi-aduc aminte că domnul Jorge Luis Borges definea biblioteca perfectă; eu aici
Istorisiri nesănătoase fericirii by Rareş Tiron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1251_a_1941]
-
vei mai îndrăzni să faci prostia de a spera, atunci când îți voi spune că nimeni dintre cei care s-au lăsat cumplit amăgiți de aceste fleacuri dulci, dar goale pe dinăuntru, n-a scăpat de stigmatul sângeros și mult-temut al deziluziei amare. Uită-te la mine, privește-mă în ochi! Eu însumi sunt cea mai puternică dovadă a spuselor mele! A fi ținut cu forța strâns în hățuri de către aceste nebune invenții ale minții omenești este, de bună seamă, cea mai
Istorisiri nesănătoase fericirii by Rareş Tiron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1251_a_1941]
-
Acum, în treacăt fie spus, el nu fusese dintotdeauna într-atât de introvertit și de neprietenos. Însă viața, din păcate, de multe ori, până atunci, îl pusese în încurcătură, oferindu-i să bea foarte des din cupa dezamăgirii și a deziluziilor. Bunăoară, acel „prieten impostor”, despre care pomenise el, la un moment dat, în torentul său nestăpânit de gânduri și de amintiri, tare mult îl mai amărâse, atunci când - nu cunosc exact din ce motive - îl trădase într-o asemenea măsură, încât
Istorisiri nesănătoase fericirii by Rareş Tiron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1251_a_1941]
-
schimbă, de fapt, căci tu tot cu aceeași jale grea continui să trăiești în tine. Așa stând lucrurile, în cele din urmă, el își spuse sieși: „Totuși, n-a fost nici prima și, cu siguranță, nici 162 Rareș Tiron ultima deziluzie din viața mea!” Astfel, încercă oarecum să pășească mai departe și peste asta. Și așa și făcu, însă nu fără să nu mai privească și în urmă, câteodată. Tocmai din acest motiv - și revenind la subiect -, readucându-și în memorie
Istorisiri nesănătoase fericirii by Rareş Tiron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1251_a_1941]
-
peste zi. Aceasta cu atât mai mult cu cât orice notiță dintr-un jurnal, exprimă ceva consumat deja, ceva peste care trebuie să se aștearnă în primul rând, timpul (jurnalul însemnând, nu-i așa (?!), înainte de toate, lupta omului cu timpul). Deziluzia mea a fost de fapt că niciodată nu am fost capabil să redau în cuvinte ceea ce simțeam atât la apariția Iozefinei, în salon, cât și la rostirea acestor cuvinte, parcă venite din cele mai intime lăcașuri ale ființei ei. În
Fascinantul corn de vânătoare by Nicolae Suciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1284_a_2205]
-
sau o secundă... și ești în stare să speri și să aștepți la infinit, pentru că speranța te îndeamnă să speri mereu, așa, ca un nou născut care nu ar fi fost niciodată dezamăgit de speranțe neîmplinite, care nu crede în deziluzii și nici în întîrzieri... de ce speri? nici tu nu știi... dar astfel reușești să treci de imposibil, și să fii... În ce speri? La ce speri și ce aștepți? Nu contează... E mai bine să speri decît să nu. Așadar
ANOTIMPUL ILUZIILOR by CRISTI ROMEO () [Corola-publishinghouse/Imaginative/270_a_504]
-
parteneri de tip europoid, nu din alte motive, să zicem rasiale, ci din preferințe dictate de inima sa. Doar o singură dată..., mă rog, un accident nesemnificativ a avut loc, dar nu merită povestit. Femeia a avut parte de o deziluzie pe care a uitat-o rapid. Nu mult după această poveste, a venit și Codrin ca turist, complet dezinteresat de obiectivele turistice. Ca și de nevastă, de altfel. După puțin timp primește un telefon de la Adriana. Tati, am o mare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1511_a_2809]
-
tot mirosea a tutun prost, iar În așternut se vedeau firimituri, ca și cum Poole ar fi mîncat În pat. Digby privi lung firimiturile, copleșit de tristețe, În care deslușea o vagă neliniște, o teamă de primejdii necunoscute și un fel de deziluzie, ca aceea Încercată În copilărie cînd asista la vreo partidă de crichet prost jucată, cînd nu-l Întîmpina nimeni acasă În vacanța de primăvară sau cînd aștepta zadarnic, ore Întregi, o fată la poarta hanului „La Stema regală“. Digby nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]