2,549 matches
-
Ființa Însăși cu Realitatea. Sentimentul sacrului este un element esențial al condiției (conștiinței) umane. Pe urmele lui R. Otto autorul român deschide o perspectivă cu puternică Încărcătură personală În Înțelegerea sacrului și profanului, a raporturilor dintre ele, precum și a importanței dialecticii sacru-profan În societățile arhaice, deoarece nu reduce sacrul, ca gânditorul german, numai la latura sa irațională. Considerat de Eliade ca obiect al istoriei religiilor, sacrul circumscrie o problematică vastă și complexă de a cărei Înțelegere depinde accesul nostru la Înțelegerea
FORMELE FUNDAMENTALE ALE SACRULUI ÎN OPERA LUI MIRCEA ELIADE by GHEOCA MARIOARA () [Corola-publishinghouse/Science/1287_a_2109]
-
pentru sacru și aici Întâlnim paradoxul său: „manifestând sacrul un obiect oarecare devine altceva, fără a Înceta să fie el Însuși, deoarece continuă să participe la mediul cosmic Înconjurător” (/14). Așadar, sacrul nu se prezintă În formă pură. În general, dialectica hierofaniei presupune o alegere mai mult sau mai puțin evidentă, o singularizare. Detașarea hierofanică se realizează numai În raport cu restul (care Înconjoară obiectul, dar și cu obiectele Însuși; continuând să rămână ceea ce este, acesta dobândește o nouă dimensiune, a sacralității). Sacrul
FORMELE FUNDAMENTALE ALE SACRULUI ÎN OPERA LUI MIRCEA ELIADE by GHEOCA MARIOARA () [Corola-publishinghouse/Science/1287_a_2109]
-
și dispariția lor Întâmplătoare și goală de sens ... Sacrul nu este un stadiu În istoria conștiinței, el este un element În structura acestei conștiințe”. ( /131) Diferența calitativă, ireductibilitatea sacrului și profanului nu exclud trecerea reciprocă a unuia În altul. Această dialectică a sacrului este valabilă atât pentru „cultul” pietrelor și arborilor, cât și concepției savante, a metamorfozelor indiene sau În misterul suprem al Întrupării (misterul: sacrul, nelimitatul se Înfățișează, se Întrupează). Sacrul instituie astfel o ruptură de nivel ontologic, iese din
FORMELE FUNDAMENTALE ALE SACRULUI ÎN OPERA LUI MIRCEA ELIADE by GHEOCA MARIOARA () [Corola-publishinghouse/Science/1287_a_2109]
-
sunt „alternative, reciproce, complementare” ( ), sacrul se poate camufla În profan, iar profanul poate institui sacrul. „Profanul nu este decât o nouă manifestare a aceleiași structuri constitutive a omului care Înainte se manifesta prin expresii sacre”.( /9). Aceasta echivalează cu o dialectică originală ale cărei consecințe sunt: sacrul dobândește uneori semnificații profane, Întrucât devine „incognoscibil”, iar profanul poate dobândi uneori semnificații sacre. De această din urmă problemă, cea a posibilității profanului de a deveni prin el Însuși sacru, Eliade nu se ocupă
FORMELE FUNDAMENTALE ALE SACRULUI ÎN OPERA LUI MIRCEA ELIADE by GHEOCA MARIOARA () [Corola-publishinghouse/Science/1287_a_2109]
-
8). Desigur, Eliade vizează aici contextul lumii moderne, radical secularizate, În care „experiența religioasă e camuflată În contrariul ei, o spiritualitate anti religiozitate, opacitate” ( ). Problema „incognoscibilității sacrului” În realitatea profană constituie un element important În concepția lui M. Eliade despre dialectica sacrului și, În același timp, un element de unitate al beletristicii sale. „Misterul măștii” sau a camuflajului poate funda o adevărată metafizică fiind „misterul Însuși al condiției umane” ( /223) ce ține de o anume dialectică a camuflării sacrului În profan
FORMELE FUNDAMENTALE ALE SACRULUI ÎN OPERA LUI MIRCEA ELIADE by GHEOCA MARIOARA () [Corola-publishinghouse/Science/1287_a_2109]
-
concepția lui M. Eliade despre dialectica sacrului și, În același timp, un element de unitate al beletristicii sale. „Misterul măștii” sau a camuflajului poate funda o adevărată metafizică fiind „misterul Însuși al condiției umane” ( /223) ce ține de o anume dialectică a camuflării sacrului În profan, a spiritului În materie, ori a fantasticului, În „realul absolut”. Exemplară este cortina din nuvela fantastică „Adio!” care reprezintă limitele cunoașterii. Prin ridicarea sa, omul are șansa de a Înlătura vălul aparențelor. Cortina ar putea
FORMELE FUNDAMENTALE ALE SACRULUI ÎN OPERA LUI MIRCEA ELIADE by GHEOCA MARIOARA () [Corola-publishinghouse/Science/1287_a_2109]
-
șansa de a Înlătura vălul aparențelor. Cortina ar putea semnifica chiar hotarul dintre sacru și profan; cei instalați În profan nu pot trece de ea, iar cei de pe scenă sunt Înrădăcinați În sacralitate. „Incongnoscibilitatea transcendentului” reprezintă un tip special de dialectică a sacrului, În care sacrul nu numai că este camuflat În profan, dar „se identifică cu acesta până la desăvârșire Încât devine de nerecunoscut, incognoscibil” ( ). Ba chiar, mai mult, Eliade va considera că „procesul de sacralizare a lumii, a vieții și
FORMELE FUNDAMENTALE ALE SACRULUI ÎN OPERA LUI MIRCEA ELIADE by GHEOCA MARIOARA () [Corola-publishinghouse/Science/1287_a_2109]
-
a Începuturilor gândirii, și nu numai ale gândirii religioase, pentru că totul la Început munca, imaginația, arta totul avea o dimensiune, un sens religios. Așa că a face istoria religiilor este a face istoria culturii și istoria spiritului uman”. ( /38). În afară de amintita dialectică a sacrului, se poate vorbi, În prelungirea acestei idei, și de o anumită dinamică a sa, nu mai puțin importantă În explicarea conștiinței și condiției umane. Această dinamică implică „un studiu comparativ, singurul capabil să dezvăluie morfologia schimbătoare a sacrului
FORMELE FUNDAMENTALE ALE SACRULUI ÎN OPERA LUI MIRCEA ELIADE by GHEOCA MARIOARA () [Corola-publishinghouse/Science/1287_a_2109]
-
manifestare a lumii” (), afirmă Pompiliu Caraioan. „Fiind cea dintâi manifestare arhetipică este și prototipică de unde marele prestigiu al „timpului aceluia” și al „locului aceluia” adică al centrului”. (/139). „Spațiul sacru este când accesibil, când inaccesibil, când unic, când repetabil. Această dialectică paradoxală a spațiului sacru se integrează În dialectica asemănătoare a sacrului, noțiune prin excelență ambivalentă. Funcția principală a mitului este „de a fixa modele exemplare ale tuturor acțiunilor umane semnificative” (). Mitul cosmogonic formează arhetipul unui Întreg ansamblu de mituri și
FORMELE FUNDAMENTALE ALE SACRULUI ÎN OPERA LUI MIRCEA ELIADE by GHEOCA MARIOARA () [Corola-publishinghouse/Science/1287_a_2109]
-
dintâi manifestare arhetipică este și prototipică de unde marele prestigiu al „timpului aceluia” și al „locului aceluia” adică al centrului”. (/139). „Spațiul sacru este când accesibil, când inaccesibil, când unic, când repetabil. Această dialectică paradoxală a spațiului sacru se integrează În dialectica asemănătoare a sacrului, noțiune prin excelență ambivalentă. Funcția principală a mitului este „de a fixa modele exemplare ale tuturor acțiunilor umane semnificative” (). Mitul cosmogonic formează arhetipul unui Întreg ansamblu de mituri și de sisteme rituale. Orice idee de reînnoire, de
FORMELE FUNDAMENTALE ALE SACRULUI ÎN OPERA LUI MIRCEA ELIADE by GHEOCA MARIOARA () [Corola-publishinghouse/Science/1287_a_2109]
-
originar, „nostalgia” unei vremi pierdute și regăsite prin simbol. Este vorba de simbolismul religios, care Îl introduce pe om În domeniul sacrului, conform unui timp particular de comunicare ce pune În mișcare o Întreagă dinamică psihologică. Întâlnim două aprecieri despre dialectica simbolului, În care domină „tendința unificatoare, Înglobantă a simbolului, care face să coincidă diversele niveluri ale realului, tinzând În final să realizeze o coincidență a sa cu totul” (). Este vorba de integrare, de unificare și nu de fuzionare, deoarece „simbolismul
FORMELE FUNDAMENTALE ALE SACRULUI ÎN OPERA LUI MIRCEA ELIADE by GHEOCA MARIOARA () [Corola-publishinghouse/Science/1287_a_2109]
-
existența unei lumi vechi, dar memoria Îl trădează. Narațiunea mitică trăiește În (și prin) acest proces de succesiune hierofanii și ocultări. Când o latură a sacrului se manifestă (hierofanie) ceva se ocultează În același timp, devine criptic. Aceasta este adevărata dialectică a sacrului, prin simplul fapt, de a se arăta, sacrul se ascunde” (). Acest mecanism este Înțeles exact de Dumitrescu și noii anchetatori („lectori” care Încearcă să citească un cod (un limbaj) prin alt cod). Ei suspectează tot timpul pe Fărâmă
FORMELE FUNDAMENTALE ALE SACRULUI ÎN OPERA LUI MIRCEA ELIADE by GHEOCA MARIOARA () [Corola-publishinghouse/Science/1287_a_2109]
-
ancorarea noastră În „realul” din noi, În „centrul” nostru, fără efortul nostru de a birui toate formele de condiționare (filosofice, sociale, politice, istorice etc.) dobândind astfel libertatea, Înțeleasă ca disponibilitatea, deschidere spirituală mereu creativă. <reflist> BIBLIOGRAFIE GENERALĂ 1. Alexandrescu Sorin: Dialectica fantasticului, În volumul „La țigănci și alte povestiri”, Editura pentru literatură, București, 1969. 2. Bănulescu Ștefan: Pe dimensiunile timpului interior, o nuvelă de M. Eliade, În „secolul XX”, nr. 9, 1967. 3. Bălu Ioan: Postfață În volumul Maitreyz. La țigănci
FORMELE FUNDAMENTALE ALE SACRULUI ÎN OPERA LUI MIRCEA ELIADE by GHEOCA MARIOARA () [Corola-publishinghouse/Science/1287_a_2109]
-
Din sumara trecere în revistă a opiniilor de mai sus, se pot desprinde câteva coordonate teoretice privind fantasticul. Esențialul este că fantasticul constituie, în primul rând, o categorie estetică, textualizată în diferite forme (specii) literare, care își are originea în dialectica real-nereal, logic-ilogic, obiect-semn, finit nedefinit, care are un caracter dilematic, instituind prin aceasta ambiguitatea percepției și a labirintului de semnificații, care implică felurite modalități de insolitare (straniul, enigmaticul, miraculosul etc), care produce sentimente de neliniște, teamă, spaimă, teroare, iar instituirea
Fantasticul în proza lui Ion Luca Caragiale by Elena Deju () [Corola-publishinghouse/Science/1278_a_1923]
-
structurale puternice. În modelul liberal, ea reflectă un "decalaj de internalizare" în timpul căruia instituțiile interne se adaptează la presiunile de socializare și internalizează schimbarea culturală. Potrivit acestei descrieri, variația internă este o reflectare directă a presiunilor de socializare și a dialecticii produse atunci când aceste presiuni interacționează cu coaliții întipărite din interiorul statelor. Într-adevăr, una dintre contribuțiile la lucrarea Unipolar Politics explorează conexiunile dintre ipotezele realiste clasice și cele liberale. Deudney și Ikenberry sunt autorii singurei contribuții la colecția de eseuri
Sistemul internațional după Războiul Rece by Ewan Harrison () [Corola-publishinghouse/Science/1059_a_2567]
-
efectele de socializare generate de pacea democratică pot să deschidă un spațiu permisiv, care le încurajează să adopte o schimbare culturală prin exercitarea voluntară a calității de agent. Huntley indică moduri prin care competiția și socializarea generează "o "buclă cauzală" dialectică" de retroacțiune auto-susținută (Huntley, 1996, p. 59). Efectele de socializare dezvoltate de nucleul liberal încurajează statele aflate în situația schimbării culturale să adopte transformări ale identității lor. Apoi, acest fapt se răsfrânge asupra proprietăților sistemului, consolidând dominația nucleului liberal. În
Sistemul internațional după Războiul Rece by Ewan Harrison () [Corola-publishinghouse/Science/1059_a_2567]
-
majoră, dar tiparele interdependenței economice și instituționale rămân subdezvoltate. În lipsa precondițiilor pentru schimbări pașnice, identificate de instituționaliști, predicțiile realiste despre instabilitatea în creștere din această regiune după Războiul Rece rămân necontestate. Keohane recunoaște că sfârșitul Războiului Rece a adăugat o dialectică între teorie și practică la dialectica dintre școlile concurente (Keohane, 1993, p. 297). Cu toate acestea, programul de cercetare propus de realiști și instituționaliști implică în mod clar faptul că teoriile sistemului internațional stabilite în timpul Războiului Rece nu trebuie să
Sistemul internațional după Războiul Rece by Ewan Harrison () [Corola-publishinghouse/Science/1059_a_2567]
-
instituționale rămân subdezvoltate. În lipsa precondițiilor pentru schimbări pașnice, identificate de instituționaliști, predicțiile realiste despre instabilitatea în creștere din această regiune după Războiul Rece rămân necontestate. Keohane recunoaște că sfârșitul Războiului Rece a adăugat o dialectică între teorie și practică la dialectica dintre școlile concurente (Keohane, 1993, p. 297). Cu toate acestea, programul de cercetare propus de realiști și instituționaliști implică în mod clar faptul că teoriile sistemului internațional stabilite în timpul Războiului Rece nu trebuie să fie revizuite fundamental în lumina evoluțiilor
Sistemul internațional după Războiul Rece by Ewan Harrison () [Corola-publishinghouse/Science/1059_a_2567]
-
facă acest lucru. De data aceasta, el se găsea în prezența unui om de știință, al cărui bun simț clar și ferm respingea, ca o armură de diamant, sofismele cele mai ascuțite și mai încârligate. Degeaba își epuiza el arsenalul dialecticii sale împotriva campionului economiei politice, în van căuta el argumente împotriva dobânzii banilor în istorie, în cazuistică, în filologie și până la ținuta cărților, niciunul dintre panseurile sale nu stătea în picioare. Bastiat le aduna unul câte unul cu sângele rece
Statul. Ce se vede și ce nu se vede by Frédéric Bastiat [Corola-publishinghouse/Science/1073_a_2581]
-
este echivalată cu sfârșitul, dar un sfârșit resimțit ca împlinire a unui lucru și deci, totodată, cu locul de unde el abia începe să fie ceea ce este. De aceea, acest tip de ontologie primară legată de limită dezvoltă un tip de dialectică în care sfârșitul se confundă cu începutul pentru a trimite direct la identitatea corpului. În acest sens trebuie să înțelegem determinarea lui peras ca sfârșit - care stăruie în toate nuanțele termenului și în toate contextele în care acesta este prezent
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
a provocat să-i spun gândul din tratatul meu despre ființă. Am constatat ceva ciudat: că lucrurile noastre se nasc din spirit de contradicție, ca în vorba lui Hegel (e în Eckermann) care, întrebat de Goethe "ce este, până la urmă, dialectica dumitale?", a răspuns: "Spiritul de contradicție al omului trecut asupra naturii." În Maladii, pentru că îndeobște se pleacă de jos, am simțit nevoia să plec de sus, înnobilînd maladia, făcînd-o să descindă din cer. În Tratat, pentru că ființa e în general
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
propria-ți cauză, alta decât a lui, una de natură spirituală. A trezi atenția pentru problema ta printr-un prealabil act de umilitate, de pliere pe l'autre, constituie esența maieuticii kierkegaardiene (de precedență socratică), esența duplicității, a măștii, a dialecticii, a înșelătoriei deliberate puse în slujba adevărului (""să vorbim estetic"; înșelătoria constă în a vorbi astfel, tocmai pentru a putea ajunge la spiritual"). Toată opera estetică a lui K. devine astfel o metafizică a incognito-ului (Socrate este precedentul păgân
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
a patimei mistuitoare care nu-și poate realiza esența decât prin obiectul infinit al combustiei, decât sub forma cantitativă a repetiției fără sfârșit (lista). După splendoarea sensibilă a filmului le propun un popas în splendoarea severă a câtorva pagini din Dialectica transcendentală a Criticii rațiunii pure, mai precis din capitolul privind Antinomia rațiunii pure, locul în care Kant urcă de la condiționat, prin suma condițiilor, la necondiționatul absolut și descoperă astfel conflictul rațiunii cu sine însăși sub forma celor patru antinomii. Simplu
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
Orice analiză a capitalismului trebuie să circumscrie cu atenție stadiile de dezvoltare și regiunile dintr-o țară sau din lume pe care le are în atenție. Cea de-a doua se referă la faptul că marxismul este o teorie materialist dialectică. Asumpția sa fundamentală este că stadiul material al relațiilor de producție este cel care determină conștiința umană, precum și structura politică și juridică a societăților (Marx [1859] 1987: 13). Fixînd modul de producție, această teorie poate delimita actorii sociali semnificativi, anume
Realism și relații internaționale. Povestea fără sfîrșit a unei morți anunțate: realismul în relațiile internaționale și în economia politică internațională by Stefano Guzzini () [Corola-publishinghouse/Science/1029_a_2537]
-
Venus.593 La Caccia di Diana are meritul de a conține, in nuce, câțiva topoi specifici operelor lui Boccaccio 594 : prezența unui loc mirific, locus amoenus, a femeii misterioase și a nimfelor pe care le conduce, dar mai ales tema, dialectica Diana - Venus, opoziția între ceea ce am numi donna angelicata, castă, pură, eterică, și donna demonicata, carnală, pasională, nesupusă, senzuală, precum și impactul pe care femeile îl au asupra personajelor masculine. Inspirația vine și din literatura antică, mai ales de la Ovidiu, ale
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3093]