7,137 matches
-
grupul celor „zece apostoli revoltați” de pretențiile femeii 50. Prin urmare, o lungă perioadă, Iuda n-a fost nici hoț, nici laș, nici trădător. Ce s-a întâmplat, cum a devenit instrument al diavolului? Origen distinge două momente. Mai întâi, diavolul „pune în inima/mintea” lui Iuda intenția de a-L vinde pe Isus; apoi, diavolul însuși intră în Iuda, punând stăpânire asupra lui. Între cele două momente are loc spălarea picioarelor și împărtășirea ucenicilor cu trupul și sângele Domnului. Prin
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
n-a fost nici hoț, nici laș, nici trădător. Ce s-a întâmplat, cum a devenit instrument al diavolului? Origen distinge două momente. Mai întâi, diavolul „pune în inima/mintea” lui Iuda intenția de a-L vinde pe Isus; apoi, diavolul însuși intră în Iuda, punând stăpânire asupra lui. Între cele două momente are loc spălarea picioarelor și împărtășirea ucenicilor cu trupul și sângele Domnului. Prin urmare, pentru a descrie prima parte, cea pozitivă, a uceniciei lui Iuda, Origen se referă
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
ucenicilor cu trupul și sângele Domnului. Prin urmare, pentru a descrie prima parte, cea pozitivă, a uceniciei lui Iuda, Origen se referă mai cu seamă la mărturiile lui Matei; pentru a doua parte, cea negativă, el preferă explicația lui Ioan. Diavolul îl prinde pe Iuda neprotejat de „scutul credinței”. Pavel spune în Ef. 6,16: „În toate luați scutul credinței cu care veți putea stinge toate săgețile arzătoare ale celui rău”. Origen pleacă de la versetul paulinic pentru a dezghioca misterul trădării
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
pe Iuda neprotejat de „scutul credinței”. Pavel spune în Ef. 6,16: „În toate luați scutul credinței cu care veți putea stinge toate săgețile arzătoare ale celui rău”. Origen pleacă de la versetul paulinic pentru a dezghioca misterul trădării lui Iuda. Diavolul țintește în inima ucenicului când acesta bâjbâie între credință și necredință. Scena hotărâtoare se petrece la Cină: Isus îi oferă „bucata de pâine”, dar Iuda o refuză, spune Origen. Prin acest refuz al darului special făcut de Isus într-o
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
se va odihni peste el; iar de nu, ea se va întoarce la voi”. Prin urmare, pacea lui Isus, refuzată de Iuda, se întoarce la Isus. Sufletul părăsit și fără pace al ucenicului devine acum apt să-l primească pe diavol. Abia acum Iuda este complet posedat. Iar Origen se declară incapabil să răspundă la întrebarea: cui i se adresează Isus atunci când poruncește „Ce ai de făcut să faci repede!”? Lui Iuda sau diavolului? Într-atât de contopiți par a fi
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
devine acum apt să-l primească pe diavol. Abia acum Iuda este complet posedat. Iar Origen se declară incapabil să răspundă la întrebarea: cui i se adresează Isus atunci când poruncește „Ce ai de făcut să faci repede!”? Lui Iuda sau diavolului? Într-atât de contopiți par a fi cei doi. Totuși, posedarea ia sfârșit în clipa în care Isus ajunge în fața lui Pilat. În acel moment, spune Origen, diavolul se retrage din sufletul lui Iuda, iar apostolul realizează brusc enormitatea răului
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
atunci când poruncește „Ce ai de făcut să faci repede!”? Lui Iuda sau diavolului? Într-atât de contopiți par a fi cei doi. Totuși, posedarea ia sfârșit în clipa în care Isus ajunge în fața lui Pilat. În acel moment, spune Origen, diavolul se retrage din sufletul lui Iuda, iar apostolul realizează brusc enormitatea răului pe care l-a comis. Iuda acționează deci în transă? Da, putem afirma acest lucru, dar transa survine abia după ce a hotărât să se despartă de Isus din
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
Iuda acționează deci în transă? Da, putem afirma acest lucru, dar transa survine abia după ce a hotărât să se despartă de Isus din proprie voință, prin liberul său arbitru, astfel spus, printr-un proces deliberativ strict rațional, neinfluențat de nimeni. Diavolul, crede Origen, n-a reușit să-l pervertească total și irevocabil, dovadă fiind remușcarea și lepădarea de banii murdari. Natura sa păstrase acel „rest de bunătate” care-i permite să constate și să cântărească efectul faptei sale. Dar abia retrezit
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
fiind remușcarea și lepădarea de banii murdari. Natura sa păstrase acel „rest de bunătate” care-i permite să constate și să cântărească efectul faptei sale. Dar abia retrezit la realitate, Iuda ia din nou o hotărâre greșită, împins tot de către diavol. Pentru a explica sinuciderea, Origen propune o explicație care va intra ulterior în folclorul medieval creștin: Iuda se grăbește să moară înaintea lui Isus ca să beneficieze de milostenia Acestuia 51. Altfel spus, Iuda se judecă singur, devine propriul judecător, gest
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
pentru a doua oară, decizia greșită. Isus știa ce urma să se întâmple cu ucenicul său? Firește, răspunde Origen, dar încercările Lui de a-l îndepărta sau păzi de Satana au fost sistematic refuzate. Când și-a dat seama că diavolul și-a strecurat otrava în inima lui Iuda, Isus îi încredințează „punga apostolilor”, banii primiți în dar. În felul acesta, El îi reînnoiește încrederea, sperând că gestul va avea un efect pozitiv. De asemenea, atunci când Isus își binecuvântează apostolii, El
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
dramoletă cu un hoț avar și un stăpân naiv, ci o veritabilă dramă cosmică, avându-i ca protagoniști pe Isus și pe Satana. Origen reia, prelungește și adâncește în chip genial intuiția evanghelistului Luca. Trădarea constituie a patra ispită a diavolului, cea mai teribilă, pentru că începe cu o răstignire, dar și cea mai zdrobită, pentru că sfârșește cu învierea. Cât este vina lui Iuda, cât este vina diavolului? Cât se datorează liberului arbitru și cât posedării? Origen nu tranșează și nici nu
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
și adâncește în chip genial intuiția evanghelistului Luca. Trădarea constituie a patra ispită a diavolului, cea mai teribilă, pentru că începe cu o răstignire, dar și cea mai zdrobită, pentru că sfârșește cu învierea. Cât este vina lui Iuda, cât este vina diavolului? Cât se datorează liberului arbitru și cât posedării? Origen nu tranșează și nici nu cred că se poate tranșa. El duce însă problema până la ultimele consecințe, încercând să înțeleagă resorturile teologice ale trădării. În fond, aceasta ne privește pe toți
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
Iuda ucenic al lui Isus și de ce L-a trădat? Vindecarea timpurie (dar relativă) de Satana poate furniza răspunsul la prima întrebare; reposedarea ulterioară răspunde la a doua. Trăia acolo (în Betleem) o femeie care avea un fiu muncit de diavol. Acesta, pe nume Iuda, când punea diavolul stăpânire pe el, mușca pe toți cei ce se întâmpla a-i sta în preajmă. Iar dacă nu găsea pe nimeni, își mușca mâinile și celelalte părți ale trupului. Faima stăpânei Maria și
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
L-a trădat? Vindecarea timpurie (dar relativă) de Satana poate furniza răspunsul la prima întrebare; reposedarea ulterioară răspunde la a doua. Trăia acolo (în Betleem) o femeie care avea un fiu muncit de diavol. Acesta, pe nume Iuda, când punea diavolul stăpânire pe el, mușca pe toți cei ce se întâmpla a-i sta în preajmă. Iar dacă nu găsea pe nimeni, își mușca mâinile și celelalte părți ale trupului. Faima stăpânei Maria și a Fiului său, Isus, ajunse până la urechile
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
sensul teologic al „ceasului amiezii”, ceasul acediei, al demonului „meridian”. Aici, la umbra copacului care, trebuie să reamintim, este de aceeași specie cu cel sub care fu sedusă odinioară Eva, după tradiție, se desfășoară un dialog à batons rompus între Diavol și ucenicul lui Isus. Diavolul încearcă mai întâi strategia ocolitoare, inspirată parcă din eseul lui De Quincey. Isus, susține el, este adevăratul Dumnezeu al lui Israel, dar trebuie provocat la o atitudine directă. Acest lucru nu poate fi obținut decât
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
ceasul acediei, al demonului „meridian”. Aici, la umbra copacului care, trebuie să reamintim, este de aceeași specie cu cel sub care fu sedusă odinioară Eva, după tradiție, se desfășoară un dialog à batons rompus între Diavol și ucenicul lui Isus. Diavolul încearcă mai întâi strategia ocolitoare, inspirată parcă din eseul lui De Quincey. Isus, susține el, este adevăratul Dumnezeu al lui Israel, dar trebuie provocat la o atitudine directă. Acest lucru nu poate fi obținut decât prin împingerea Lui în mijlocul arenei
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
și fidelitate absolută față de ceea ce reprezintă Isus. Dar Iuda respinge provocarea. Atunci Satana răstoarnă argumentația cu 180 de grade, jucând cartea francheței și a geloziei. În realitate, Iuda nu-L iubește pe Isus, iar credința sa în divinitatea Învățătorului șchioapătă. Diavolul scormonește rana îndoielii, a lipsei de siguranță, a melancoliei. „Isus este cel mai mare dușman al tău și al nostru”, îi spune pe șleau. Trebuie să-L predai, trebuie să-L elimini, pentru a-ți recăpăta liniștea dinainte. Nici vorbă
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
un arogant care-și bate joc de voi și în primul rând de tine. În plus, El îi împinge pe oameni să-și trădeze natura, datinile, familia etc. Un asemenea mesaj nu poate veni de la Dumnezeu. Într-un cuvânt, încheie Diavolul: „Hai, fratele meu, du-te și fă îndată ceea ce ți-am spus să faci, ceea ce dragostea ta pentru oameni și ura ta pentru El te împinge să faci. Trădează-L pe cel care te-a trădat, trimite-L la moarte
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
nu avea de ce să fie chiar atât de necruțătoare. Iuda apare umanizat, dediabolizat, într-un context istoric reconstituit cu minuție și talent de Pagnol. Trădarea lui survine după o noapte petrecută în casa părintească, la sugestia unui Străin (probabil simbolul „diavolului de treabă”). În Ficciones, Borges imaginează un tratat metafizic redactat de un savant de confesiune evanghelică, Niels Runeberg. Acesta duce mai departe teoria lui De Quincey, plecând de la axioma că „trădarea lui Iuda n-a fost întâmplătoare”. Raționamentul are în
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
partea umană, neadmițând decât divinitatea. Fariseii sunt protoeretici reprezentativi pentru prima categorie, ei Îl reduc pe Isus la uman, iar când trebuie să acorde un verdict asupra lucrărilor Lui dumnezeiești, le pun pe seama lui Beelzebul. Prin urmare, Îl coboară până la diavol, negând lucrările Duhului. „E ca și cum șfariseiiț ar îndrăzni să spună, văzând ordinea lumii și providența care orânduiește șlumeaț, că însăși Creația este lucrarea lui Beelzebul, că soarele răsare ascultând de diavol și că datorită acestuia stelele se rotesc pe cer
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
pun pe seama lui Beelzebul. Prin urmare, Îl coboară până la diavol, negând lucrările Duhului. „E ca și cum șfariseiiț ar îndrăzni să spună, văzând ordinea lumii și providența care orânduiește șlumeaț, că însăși Creația este lucrarea lui Beelzebul, că soarele răsare ascultând de diavol și că datorită acestuia stelele se rotesc pe cer.” Atanasie îi pune pe farisei în directa descendență a evreilor „din pustie”: idolatri care-și reneagă Dumnezeul, închinându-se unui vițel de aur. Pe parcursul expunerii, fidel schemei sale trinitare, alexandrinul „trage
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
lui Beelzebut, ci au negat, ca Petru, că ei ar fi creștini, acceptând să aducă sacrificii zeilor păgâni și împăratului. E o mare diferență, după Ieronim, între „a nu te mai recunoaște creștin și a spune că Isus Cristos este diavolul”. Neconvingătoare, trasă de păr, pledoaria lui Ieronim dezamăgește. Ambrozie Ambrozie al Milanului (339-397) se ocupă de logion, răspunzându-i tot lui Novațian, în faimosul tratat Despre pocăință 66 II,4. Novațian, am văzut, nu acorda nici o circumstanță atenuantă și refuza
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
Paradis de către îngerul Samael (în traducere, „Otrava lui Dumnezeu”). Văzând isprava, Dumnezeu îi blestemă pe amândoi: și vița, și îngerul. De aceea îi interzice lui Adam să se apropie de fructul socotit, încă de la origine, spurcat. Pentru a se răzbuna, diavolul îl duce în ispită pe Adam cu rodul viei. Interpolarea creștină vizează rezolvarea unui paradox teologic: dacă vița-de-vie a fost blestemată de către Dumnezeu, atunci de ce vinul se folosește în Biserică (aluzie la taina euharistiei)? Iată răspunsul îngerului! În timpul potopului, toată
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
oamenii de arșița cotropitoare. Sacrificiul ei zilnic menține viața pe pământ. Viziunea din al treilea cer se termină cu imaginea lunii, sub chipul unei femei. Luna este văzută ca descendenta femeii din Paradis, aliata îngerului Samael (plantatorul viței-de-vie), așadar complicea diavolului și instrumentul prin care răul s-a strecurat în firea omenească. În mijlocul câmpiei din al patrulea cer Baruh contemplă un lac populat de numeroase specii de păsări cu totul diferite de cele pământești, nu atât prin natură, cât prin dimensiuni
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
înger, al cărui nume nu se poate rosti, coboară din al șaptelea cer spre a-l însoți pe profet în ascensiunea sa extramundană. Prima etapă este firmamentul („tăria”). Aici sălășluiesc îngerii răzvrătiți odinioară împotriva lui Dumnezeu: Sammael, una dintre denumirile diavolului, împreună cu puterile sale. Îngerii tăriei se luptă între ei fără contenire, iar conflictele lor se răsfrâng în lumea pământească, fiecare neam având, în concepția autorilor textului, un înger corespunzător în „tărie”. Primele cinci ceruri sunt, ca peisaj, aproape identice. Există
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]