KorAP: Find »[drukola/base=diplomat & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...40 41 42 ...70 >

1,735 matches

Corola-publishinghouse/Science/84942_a_85727

telegrama confidențială expediată centralei Foreign Office la 6 decembrie 1880, White se referă la problema danubiană și la impactul acestei chestiuni asupra poziției României în cadrul rivalității dintre Rusia și Austro-Ungaria în Balcani. Deși s-a afirmat că Guvernul României - arată diplomatul britanic - se opune schemei Austriei de preponderență pe Dunăre, mai ales la instigația Rusiei, miniștrii de aici se folosesc de fiecare prilej pentru a contrazice acest lucru într-o manieră pozitivă"79. Din informațiile deținute de diplomatul englez, autoritățile de la

[Corola-publishinghouse/Science/84942_a_85727]
Guvernul României - arată diplomatul britanic - se opune schemei Austriei de preponderență pe Dunăre, mai ales la instigația Rusiei, miniștrii de aici se folosesc de fiecare prilej pentru a contrazice acest lucru într-o manieră pozitivă"79. Din informațiile deținute de diplomatul englez, autoritățile de la Sankt Petersburg arătau "puțin interes față de problema Dunării", dar "prin agenții lor se foloseau de orice avantaj care ar fi derivat din nepopularitatea generală propusă de schema Austro-Ungariei pentru a pune bazele unui sentiment ostil la adresa acestei

[Corola-publishinghouse/Science/84942_a_85727]
diplomației austro-ungare, contele Gyula Andrássy, în România, în ultimele zile ale lunii august 1881. Această vizită, cu toate momentele, implicațiile și consecințele ei, nu a scăpat atenției lui Percy Sanderson, ea constituind tema unui lung și detaliat raport expediat de diplomatul britanic centralei Foreign Office la 31 august 1881. Cu zece zile înainte de evenimentul narat - arăta Sanderson în raportul său - centrala Ministerului Afacerilor Străine al României fusese anunțată de intenția contelui Andrássy de a-l vizita pe regele Carol I la

[Corola-publishinghouse/Science/84942_a_85727]
la implicațiile problemei Dunării în viața politică a României. White remarca de la bun început că "deși nici o problemă internă nu pune în primejdie poziția cabinetului, sentimentul popular privind Chestiunea Dunării se răspândește foarte repede în cercurile înalte"125. În continuare, diplomatul englez arăta că Rusia, care își schimbase între timp atitudinea dușmănoasă avută între anii 1878-1880, se arăta acum favorabilă guvernării Brătianu, această atitudine fiind ilustrată și prin persoana și comportamentul ministrului plenipotențiar al acestei mari puteri la București, prințul Leon

[Corola-publishinghouse/Science/84942_a_85727]
abțină de la orice contact personal cu guvernul pe lângă care era acreditat și să-și limiteze relațiile cu acesta, până la noi ordine, la comunicări scrise privind afacerile curente"129. Într-un raport având de asemenea mențiunea "Confidențial", din 6 decembrie (1881), diplomatul britanic analizează în detaliu efectul ultimelor evenimente asupra relațiilor bilaterale dintre cele două state: "Se fac multe speculații aici, la București - precizează el - cu privire la apropiata linie politică pe care Cabinetul de la Viena urmează să o adopte cu privire la România", instrucțiunile primite

[Corola-publishinghouse/Science/84942_a_85727]
multe speculații aici, la București - precizează el - cu privire la apropiata linie politică pe care Cabinetul de la Viena urmează să o adopte cu privire la România", instrucțiunile primite de contele Hoyos cu două zile în urmă fiind numai preludiul acestei chestiuni 130. În continuare, diplomatul englez enumeră o serie de aspecte constatate de el personal, care ar putea reprezenta consecințe în planul vieții politice interne românești ale ultimelor evenimente care au marcat relațiile româno-austro-ungare, și anume: 1. Atacurile recente ale opoziției conservatoare, care l-a

[Corola-publishinghouse/Science/84942_a_85727]
în această parte a fluviului, înainte și după tratatele de la Paris și Berlin, supravegherea și poliția fluviului au aparținut întotdeauna statelor riverane, adică Turciei, Serbiei și României, fără nici un control din partea vreunei alte puteri"165. Prin urmare, arată în continuare diplomatul român, "se poate pune întrebarea pentru ce această persistență din partea guvernului austro-ungar de a dori să exerseze o acțiune preponderentă asupra navigației Dunării, între Galați și Porțile de Fier, cu excluderea celorlalte puteri semnatare ale tratatelor de la Paris și Berlin

[Corola-publishinghouse/Science/84942_a_85727]
aceasta va fi foarte probabil modificată și va deveni o propunere austriacă"178. Apoi, contele Wolkenstein o va duce la Londra spre a fi analizată. "Berlinul a aderat la tot ce a fost hotărât la Paris"179, arăta mai departe diplomatul român. Austro-Ungaria a renunțat în consecință la votul preponderent, însă numai după ce obținuse două victorii diplomatice importante: participarea la Comisia Mixtă și președinția acestui organism 180. Din capitala Franței, Alexandru Odobescu raporta la 3 februarie că avusese, chiar în ziua

[Corola-publishinghouse/Science/84942_a_85727]
a analiza acest subiect, ne vom referi la o frumoasă și nobilă inițiativă umanitară, aparținându-i ministrului plenipotențiar al României la Londra, Ion Ghica, din primăvara anului 1882. În cadrul discuțiilor purtate cu lordul Granville în anii 1882-1883 cu privire la problema Dunării, diplomatul român a abordat o seamă de subiecte "fierbinți" și anume: 1. Măsurile sanitare necesare pe parcursul fluviului, pe porțiunea încredințată în 1856 Comisiei Europene a Dunării (Galați - Sulina). 2. Prelungirea mandatului CED, care expira la 24 aprilie 1883. 3. Extinderea autorității

[Corola-publishinghouse/Science/84942_a_85727]
acelui an. La 7 ianuarie (1882), plenipotențiarul Marii Britanii acreditat în capitala României încunoștiința în mod confidențial Foreign Office despre plângerile adresate de unii "români cu poziție" cu privire la "apatia domnului Brătianu și a Guvernului" în fața "gravelor exigențe ale cabinetului austro-ungar"197. Diplomatul englez remarca astfel că "un sentiment crescând de nemulțumire și neliniște este perceptibil chiar și în rândul persoanelor favorabile relațiilor României cu Marile Puteri", în timp ce "multă lume declară că această țară se află într-un iminent pericol de a fi

[Corola-publishinghouse/Science/84942_a_85727]
atunci când era momentul"202. În telegramele din 6 și 8 februarie, White informează despre atacurile opoziției, în Parlament și în presă, la adresa guvernului și a premierului Brătianu, caracterizat drept "mult prea servil față de Austria"203. Bineînțeles - nu uita să precizeze diplomatul britanic - "toate aceste acțiuni sunt aprobate și încurajate în mod tacit de Legația Rusiei și de partizanii rusofili"204. Întrebarea care s-ar pune imediat ar fi următoarea: acțiuni numai aprobate și încurajate în mod tacit sau chiar mai mult

[Corola-publishinghouse/Science/84942_a_85727]
de Dunăre. Ea avea astfel dreptul de a participa la o conferință internațională, deoarece drepturile sunt prin natura lor juridică imprescriptibile, neputând fi modificate decât cu asentimentul tuturor părților. Sub pretextul alcătuirii unui nou regulament de navigație - preciza mai departe diplomatul român -, propunerea Wolkenstein-Barrère inaugurează un nou regim de navigație pe Dunărea de Jos, creând o nouă persoană morală, o autoritate menită a funcționa în paralel cu CED, care să exercite astfel dreptul de jurisdicție și administrație pe teritoriul și în

[Corola-publishinghouse/Science/84942_a_85727]
și Italia 228. Pentru a înțelege mai bine poziția înverșunatei inamice a României, Austro-Ungaria, ne vom referi la nota din 24 decembrie 1882 a ambasadorului Italiei la Viena, C. Robiland, adresată superiorului său, ministrul de externe al Italiei, în care diplomatul italian preciza punctul de vedere oficial al Ballplatz-ului. Contele Kálnoky își rezerva dreptul, înainte de a formula un răspuns, de a se înțelege cu alte cabinete asupra poziției ce urma a fi acordată reprezentantului României în cadrul conferinței. El a ținut ulterior

[Corola-publishinghouse/Science/84942_a_85727]
Foreign Office, pe 14 martie (1883), starea de profundă nemulțumire care domnea în capitala României, în rândul oamenilor politici, de stat și al poporului român, la aflarea veștii semnării Tratatului de la Londra 254. Patru zile mai târziu, la 18 martie, diplomatul englez expedia o adresă a oamenilor politici din opoziție, adresată regelui, cu privire la problema Dunării și publicată în numărul din 17 martie al ziarului L'Indépendance Roumaine, în care este exprimată rezistența hotărâtă împotriva Conferinței și a Tratatului de la Londra, care

[Corola-publishinghouse/Science/84942_a_85727]
recomandăm spre consultare studiul lui Vasile Netea "Les relations de Ion Ghica avec certains diplomates anglais, ses missions et ses fonctions à Londres", în Revue Roumaine d' Histoire, XI, t. 1, Bucarest, 1972 și lucrarea lui Anastasie Iordache, Ion Ghica. Diplomatul și omul politic, Editura Majadahonda, București, 1995. 196 Ibidem, p. 277. 197 Arhivele Naționale, Microfilme Anglia, r. 133, P.R.O. F.O. 104/28, f. 29-31. White către Granville, raportul confidențial din 7 ianuarie 1882. 198 Ibidem, f. 30. 199

[Corola-publishinghouse/Science/84942_a_85727]
un post avansat al civilizației occidentale, o sentinelă vigilentă a ideilor și a instituțiilor pe care se bazează existența societăților moderne. Iată de ce românii, puternici în dreptul lor, așteaptă cu o deplină și întreagă încredere, sub toate raporturile, viitoarea reuniune a diplomaților europeni care și-au dat întâlnire în capitala Regatului Unit. Note 1 Ducele de Dalberg. Emmeric-Joseph, duce de Dalberg (1773-1833). German prin naștere, naturalizat ulterior francez. Moștenind proprietăți paterne pe malul stâng al Rinului, a fost reprezentantul Margrafului de Baden

[Corola-publishinghouse/Science/84942_a_85727]
fiind unul dintre cei cinci membri ai guvernului provizoriu. În 1815 devine pair al Franței și ministru de stat. În 1816 este numit ambasador la Torino. A avut o puternică și constantă relație cu Talleyrand. În Dictionnaire Diplomatique, cuprinzând biografiile diplomaților, din Evul Mediu și până în zilele noastre, constituind un Tratat de Istorie Diplomatică, sub coordonarea lui A.F. Frangulis, Secretar General perpetuu al Academiei Diplomatice Internaționale, fost delegat al Societății Națiunilor, Academia Diplomatică Internațională, Paris și Geneva, pp. 266-267. 2

[Corola-publishinghouse/Science/84942_a_85727]
26 decembrie 1876), Elveția (28 decembrie 1876), Belgia (20 martie 1877) și Grecia (23 aprilie 1877). În Ion Calafeteanu, Cristian Popișteanu (coord.), Politica externă a României. Dicționar cronologic, Editura Științifică și Enciclopedică, București, 1986, pp. 129-131. Postfață Emanoil Porumbaru (1845-1921) Diplomatul și omul politic și de stat liberal Emanoil Porumbaru s-a născut în anul 1845 la București. Fiu al unor boieri munteni, și-a făcut studiile juridice și de economie politică în Franța și în Belgia, luându-și licența în

[Corola-publishinghouse/Science/84942_a_85727]
1866-1916), Editura Silex, București, 1994, p. 228. 3 Stelian Neagoe, Oameni politici români. Enciclopedie, Editura Machiavelli, București, 2007, p. 594. În aceeași colecție au apărut (selectiv): Cazul Wallenberg, Jacques Derogy Chestiunea Dunării, Nicolae Iorga Din istoria diplomației europene, Leonid Boicu Diplomatul, Jules Cambon Emigrația română din lumea anglo-saxonă, Valeriu Florin Dobrinescu Franța și Principatele Dunărene (1789-1815), Principele Dimitrie I. Ghika Imagini ale identității naționale. România la expozițiile universale și internaționale de la Paris, 1867-1937, Laurențiu Vlad La sfîrșit de ciclu, Al. Zub

[Corola-publishinghouse/Science/84942_a_85727]
Corola-publishinghouse/Science/91650_a_93525

a contribuit la evoluția evenimentelor în favoarea cauzei grecești, chiar dacă la Londra venise un guvern Tory intransigent, în frunte cu Ducele de Wellington, care nu făcea nici un secret din dezaprobarea politicii duse de Canning. “Marinarii au tăiat, astfel, nodul Gordian al diplomaților, dar nu au primit mulțumiri din partea Angliei pentru a o fi făcut”. Sub presiunea opiniei publice engleze, dar și a politicii mai ferme, pe care începuse să o ducă Imperiul Rusiei, în fruntea căruia se afla țarul Nicolae I, Marea Britanie

REPREZENTANŢELE DIPLOMATICE BRITANICE îN PRINCIPATELE ROMÂNE (1803-1859) by CODRIN VALENTIN CHIRICA (2007) [Corola-publishinghouse/Science/91650_a_93525]
în mai 1806, Napoleon i-a propus sultanului Selim al III-lea, prin intermediul ambasadorului său la Poartă, generalul Horace Sébastiani, încheierea unei alianțe îndreptată împotriva Rusiei, prin care Turciei i se promitea recucerirea posesiunilor pierdute până în Crimeea. în același timp, diplomatul francez Charles Reinhard a fost trimis, în iulie 1806, la Iași cu misiunea de a întări influența franceză în Principate. în ciuda lobby-ului desfășurat concertat de ambasadorii Angliei și Rusiei la Constantinopol, Charles Arbuthnot și Andrei Italinski, care încercau să

REPREZENTANŢELE DIPLOMATICE BRITANICE îN PRINCIPATELE ROMÂNE (1803-1859) by CODRIN VALENTIN CHIRICA (2007) [Corola-publishinghouse/Science/91650_a_93525]
otoman cu Austria sau chiar cu Anglia, prevăzând teritorii și pentru ceilalți membri ai Concertului european, pentru a nu determina o ruptură definitivă a echilibrului de forțe. Astfel, în septembrie 1843, țarul Nicolae I s-a întâlnit la Varșovia cu diplomatul austriac Ficquelmont, căruia ia propus un plan de împărțire a Imperiului otoman în „eventualitatea dezmembrării sale”. Conform acestuia, Austria urma să primească Bosnia, Herțegovina, Serbia, Muntenegru și Macedonia, Rusia s-ar fi instalat în Principate, în Bulgaria și la Constantinopol

REPREZENTANŢELE DIPLOMATICE BRITANICE îN PRINCIPATELE ROMÂNE (1803-1859) by CODRIN VALENTIN CHIRICA (2007) [Corola-publishinghouse/Science/91650_a_93525]
asupra evacuării imediate a Principatelor. Ambasadorul britanic la Constantinopol, Robert Liston sugera lui Castlereagh că guvernul englez ar trebui să insiste pe lângă țarul Alexandru pentru a-l convinge să restituie teritoriile dobândite, gest care i-ar determina pe turci - credea diplomatul englez - să se alăture coaliției antinapoleoniene. Un asemenea demers nu ar fi avut nici o șansă de reușită, astfel că nici nu a fost întreprins. în condițiile economice benefice de după pacea de la Dardanele, Compania Levantului a hotărât să reînființeze reprezentanța consulară

REPREZENTANŢELE DIPLOMATICE BRITANICE îN PRINCIPATELE ROMÂNE (1803-1859) by CODRIN VALENTIN CHIRICA (2007) [Corola-publishinghouse/Science/91650_a_93525]
eveniment care iar da Rusiei pretextul de a interveni militar, cerându-i să acționeze în acest sens. Prezentând desfășurările politice din București din aprilie, Colquhoun condamnă acțiunile de intimidare ale domnului, care amenințase pe revoluționari cu o intervenție militară turcească. Diplomatul britanic aprecia că o asemenea aserțiune era dăunătoare pentru că putea oferi Rusiei tocmai pretextul de a interveni militar, pe care îl căuta, declanșând, în același timp, sentimente de turcofobie, care nu existau în acel moment. Pe de altă parte, el

REPREZENTANŢELE DIPLOMATICE BRITANICE îN PRINCIPATELE ROMÂNE (1803-1859) by CODRIN VALENTIN CHIRICA (2007) [Corola-publishinghouse/Science/91650_a_93525]
afirme despre Canning că „nu este un ambasador, este un suveran”. Colquhoun era convins că va putea să controleze viața politică din Muntenia cu ajutorul domnitorului, care fusese numit la propunerea sa și a lui Stratford Canning. Ion Bălăceanu arăta că diplomatul englez ar fi „veritabilul părinte al noului minister”, inamicul „ireconciliabil” a tot ceea ce este „curaj și capacitate”, obsedat de a agonisi cât mai mulți bani prin trafic de influență pentru a-și trăi bătrânețea fără griji în Scoția. El propune

REPREZENTANŢELE DIPLOMATICE BRITANICE îN PRINCIPATELE ROMÂNE (1803-1859) by CODRIN VALENTIN CHIRICA (2007) [Corola-publishinghouse/Science/91650_a_93525]