21,744 matches
-
îi dă harul spre a urca (δύναμιν). Totul, în acest stadiu, vine din partea Lui: și chemarea, și forța de a răspunde. Cum se explică aceasta? Cuvântul, comunicându-se sufletului în fiecare din teofaniile Sale până într acolo încât sporește viața divină a sufletului dilatându-i capacitatea. Copleșindu-l, face să se nască în el noi dorințe 56. Sufletul este în același timp copleșit și însetat. Copleșit, câtă vreme posedă în mod real Cuvântul, iar însetat pentru că nu posedă încă Cuvântul în
Progresul perpetuu în Comentariul la Cântarea Cântărilor a Sfântului Grigorie de Nyssa. In: Anul XV, Nr. 2 by Liviu Petcu () [Corola-journal/Journalistic/169_a_92]
-
ceea ce era în urmă. Noi alergăm în urma Ta după mirosul parfumului 57 Sf. Grigorie de Nyssa, In Canticum canticorum, P. G. XLIV, col. 889D; cf. Jean Daniélou, Platonisme et Théologie Mystique ..., p. 313. 58 Ibidem, col. 784D-785A. 59 Tema parfumului divin se întâlnește încă din Vechiul Testament, în special în Cântarea Cântărilor. Este preluată de Origen și de Sfântul Grigorie de Nyssa, mai ales în comentariile la această carte biblică. Dar se regăsește și în literatura non-creștină, mai ales la gnostici, fapt
Progresul perpetuu în Comentariul la Cântarea Cântărilor a Sfântului Grigorie de Nyssa. In: Anul XV, Nr. 2 by Liviu Petcu () [Corola-journal/Journalistic/169_a_92]
-
Metafora scării (κλῖμαξ) cu treptele (βαθμίς) sale este o altă analogie întâlnită în legătură cu epectaza. Simbolismul ascensional al acestei imagini se face prin raportarea la viziunea patriarhului Iacov. În mod paradoxal, imaginea scării este asociată cu ideea de inaccesibilitate a Ființei divine: „Căci sufletul se face necontenit mai mare ca sine, prin împărtășire de Cel mai presus de sine, și nu încetează de a crește. Dar binele participat rămâne mereu la fel, aflându-se totdeauna la o înălțime egală față de sufletul ce
Progresul perpetuu în Comentariul la Cântarea Cântărilor a Sfântului Grigorie de Nyssa. In: Anul XV, Nr. 2 by Liviu Petcu () [Corola-journal/Journalistic/169_a_92]
-
început, e vorba de o deșteptare a dorinței, care corespunde primelor etape ale ascensiunii. Apoi sufletul se transformă în porumbel, el pătrunde în eterul luminos, circulă în înălțimi (μετεωροπορεῖ), își regăsește aripile pierdute. Toate aceste imagini descriu participarea la viața divină, prin harul Duhului Sfânt. Sufletul ar putea crede că e la capătul urcușului său. Dar iată că Cuvântul îl atrage din nou, îi revelează noi splendori, la capătul cărora ceea ce cunoscuse până atunci îi pare fără prea mare valoare, așa încât
Progresul perpetuu în Comentariul la Cântarea Cântărilor a Sfântului Grigorie de Nyssa. In: Anul XV, Nr. 2 by Liviu Petcu () [Corola-journal/Journalistic/169_a_92]
-
și "diverse"; în 1979, volumul IV tipărește Scrieri în proză; în 1982, apar simultan volumele V și VI, cu Traduceri. De la volumul VII, 1985, ediția critică este preluată de Gheorghe Chivu, cu prefață și comentarii de Alexandru Duțu, cuprinzând traducerea Divinei Comedii, extinsă și în vol. VIII, 1988, pentru ca în vol. IX, apărut abia în 1998, să fie editate comentariile coșbuciene la Divina Comedie. După patru decenii de la începerea ei, ediția selectivă Coșbuc nu s-a încheiat nici astăzi, rămânând complet
Dacă nici Coșbuc, atunci cine? by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/11861_a_13186]
-
VII, 1985, ediția critică este preluată de Gheorghe Chivu, cu prefață și comentarii de Alexandru Duțu, cuprinzând traducerea Divinei Comedii, extinsă și în vol. VIII, 1988, pentru ca în vol. IX, apărut abia în 1998, să fie editate comentariile coșbuciene la Divina Comedie. După patru decenii de la începerea ei, ediția selectivă Coșbuc nu s-a încheiat nici astăzi, rămânând complet pe dinafara ei secțiunile de publicistică și corespondență, iar parțial secvențe din poezie și proză. Deși vremea propice operei lui Coșbuc a
Dacă nici Coșbuc, atunci cine? by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/11861_a_13186]
-
de timorare, de retractilitate, desigur, din punct de vedere psihologic, dar și de smerenie din punct de vedere religios (căci există în producția în chestiune semnele unei religiozități criptate), întrucît în această lume inanimată pare a se fi retras grația divină ofensată de imperfecțiunea umană. Marginea, periferia, secundarul, ne încredințează gînditorii creștini, poartă holografic duhul întregului, nu o dată cu o prospețime, cu o intensitate ce nu se mai regăsesc în ostenitele reprezentări centrale. Iar un fenomenolog precum Henri Maldiney e de părere
Paradisul lucrurilor umileParadisul lucrurilor umile by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/11880_a_13205]
-
lui Oedip urmărindu-i evoluția de la prima mențiune, prin straturile succesive ale memoriei, până la forma dată de Sofocle, cea adoptată de civilizația noastră. Contestând majoritatea lecturilor acceptate - nu este o dramă a destinului ("confuză idee romantică"), nu e spectacolul persecuției divine a unui vinovat neștiutor ("definiție existențialistă") - autorul, amintind că Sofocle a fost un poet profund religios, încheie cu un citat care oferă ca suprem ideal "să nu te fi născut" (V. arioso-ul lui Oedip din actul II). într-un
Un veritabil simpozion by Elena Zottoviceanu () [Corola-journal/Journalistic/11914_a_13239]
-
aruncă trupul în stele vechi să piară./ Rege mă simt acestor verbe căzute/ Și înălțate rotindu-se/ Veșnic pe cînd mă spulber./ Scutură-ți coama, lume, la chipul chipului,/ Fii un cleștar în pîntecul căruia se cutremură/ Măruntul-firavul-puternicul" (Trîmbițe). Măreția divină e așadar concomitent spirituală și materială, sublimată și carnală. Avem a face cu un soi de avîntat acord între imanentism și transcendentalism, cu o perspectivă asupra unui spirit totalizant, prezent totodată în afara și-n interiorul creaturilor, precum în următoarele cuvinte
Un homo duplex by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/11903_a_13228]
-
Vreau să fiu sînul/ din care s-a vărsat soarele./ Sau măcar un ram, o zăvorîre de mugure/ în această măruntă coajă/ A nemuririi unde pentru a se bucura/ Cad fulgii lumilor" (Acolo). Elementele naturale apar înnobilate de obîrșia lor divină, care face ca abordarea lor pe filiera voluptății senzoriale să nu oculteze puritatea adorației, în perspectiva infinitei regenerări: "Tu, întrebarea mea și carne bună,/ Catifelare însăși a invizibilului./ O clipă numai ar trebui să mă însori/ Cu frumusețea mea, matcă
Un homo duplex by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/11903_a_13228]
-
blondă,/ Carnea seniorală,/ Inima o sondă/ înrădăcinată în ceea ce fără sfîrșit mi-e începutul" (O, farmece). Purtînd sigiliul Creatorului a tuturor celor ce ființează, id est reflexul mirabilului centru cosmic, eul este celest în solitudinea lui imortală, rod al imortalității divine: "Iată plîngînd înlăuntrul ce nu moare./ Inatacabil puzderie a ființelor celeste/ Vin să-l înhațe în paradisiaca veste./ Singurătatea lui nepieritoare" (Iată plîngînd înlăuntrul). După cum revărsarea proteică a aceluiași eu, proiecția sa în infinitul formelor nu e mai puțin girată
Un homo duplex by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/11903_a_13228]
-
Dumitru Hurubă Să fi fost fler ? Să fi fost inspirație divină ? Să fi fost norocul orb trimis de Dumnezeu să pocnească prin tragere la sorți vreo ovină rătăcită de turmă ? Cert este că insistența lui Gigi Becali ca Andrei Cristea să facă parte dintre titularii Stelei în meciul cu Valencia, a
Optimi, mocirlă și-o piscină by Dumitru Hurubă () [Corola-journal/Journalistic/11962_a_13287]
-
ireductibilă, inepuizabilă și incoruptibilă. Or, timpul a probat faptul că în sfera creativă a umanității, singură capodopera tinde spre veșnica prospețime a icoanei. Ceva însă le deosebește semnificația: în vreme ce la facerea icoanei, alături de mâna omului, lucrează efectiv și "mâna" energiilor divine increate, la facerea capodoperei harul increat se mulțumește doar să asiste. Cu alte cuvinte, Duhul Sfânt inspiră capodopera, dar "pune la propriu mâna" în facerea unei icoane. De aceea este o mare eroare să se vorbească despre icoană în termenii
La început a fost colecția by Sorin Dumitrescu () [Corola-journal/Journalistic/11959_a_13284]
-
al inconștientului colectiv. Dan Botta publică, tot în "Gândirea", în octombrie 1935 (deci în același an), eseul Frumosul românesc, unde relevă amprenta unui "stil al pământului ca un sigiliu al creației" de oriunde, stil răsfrânt diferențiat - după cum arată autorul - în Divina comedie, Antigona sau Miorița. Un fond tracic se perpetuează în panteismul poeziei noastre populare și în sentimentul cosmic al destinului. Melancolia eminesciană a intrat în rezonanță cu "lumea în eternă unduire". Specificul frumosului românesc se exprimă în "ideea unduirii", imprimată
Dan Botta și Lucian Blaga - idei în litigiu by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/11931_a_13256]
-
rolul/ zonelor de vid/ din peisajele chinezești". Chenarul absenței se umple de eflorescențe ivite intempestiv: "absența ta e plină/ de flori de munte și de flori de grădină/ și de imagini alb-negru și color/ ale chipului tău fermecător// de sorginte divină fără nici o îndoială/ fără de veste și fără de pricină". Procedeul favorit îl reprezintă o descripție inocent-insidioasă, iluzoriu-plană care sugerează însă tainele conținute în tot ce alcătuiește lumea fenomenală, așadar, o a treia dimensiune a sa. Fizica deschide perspectiva metafizică ascunsă în
Umilință și ironie by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/11972_a_13297]
-
álvarez - Werther. Îl știu, l-am ascultat, l-am văzut în niște difuzări pe Mezzo. Acum cîteva luni a interpretat același rol la Covent Garden, alături de Ruxandra Donose în Charlotte. O montare clasică, din cîte am citit, cu două voci divine. Puțin exteriorizat, cu gesturi mici, reținute, mai degrabă decît largi și patetice, acest tenor de primă linie la ora asta simte extraordinar ideea lui Andrei Șerban, miza ei, tratarea ei aproape cinematografică. Vocea lui, atît cît a lăsat să se
Charlotte by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/11982_a_13307]
-
începutul unei înțelepciuni a prospețimii și seninătății clasice este acel presentiment de iminență a unei revelații ce întîrzie să se producă, prin care Borges definește însuși fenomenul estetic. (A. I.) Poemul darurilor Reproș ori lacrimi nimeni să nu poată A socoti divina-i măiestrie, Cînd El, cu o superbă ironie, Mi-a dat și cărți, și noapte deodată. În ăst oraș de cărți stăpîn făcut-a Ochi gol, spre sine-ntors, ce nu mai poate Citi decît biblioteci netoate De vise, cînd pasaju-îngăduit-a
Poezii de J.L. Borges by Andrei Ionescu () [Corola-journal/Journalistic/11961_a_13286]
-
speranțe a mântuirii. Dar, pendulând între extreme, fantezia lui Ragaiac se încinge pornind de la elementele concrete dezvăluite de Iliad: imaginează desmierdări, "pipăie în gol aeriene forme", inventează conversații și gesturi de familiaritate: "Seara, imaginile sunt extrem de lascive; scoaterea treptată și divină a piciorului din teaca lungă a ciorapului, băile părului, încălzitul la gura sobei, oboselile dulci ale iubirilor momentan săturate, o grămadă de familiarități care mă tulbură și mă torturează până la neurastenie" (p. 185). Fantasma idealului feminin riscă să fie compromisă
Bovarismul lui Ragaiac by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/12003_a_13328]
-
mântuitoare, un liman de neatins pentru el, dar râvnit cu disperare. Ragaiac nu poate ieși din regimul corporalității, dar îl transferă sub alte auspicii. Pentru el, o iubire nobilă se confundă cu posedarea unui trup nobil, corporalitate de altă esență, "divină". Ragaiac crede că e de ajuns să schimbe obiectul pasiunii sale pentru a se transforma, pentru a deveni cu totul altul. Speranța e în celălalt (adică în femeia visurilor), nu în sine însuși. Ragaiac este prin excelență un bovaric: stimulat
Bovarismul lui Ragaiac by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/12003_a_13328]
-
lume.Undeva, la capătul drumuluiCel-Prea-Inalt, așteaptă...... IX. CREDENDO VIDES, de Marius Horvath, publicat în Ediția nr. 1551 din 31 martie 2015. Credendo vides Privește, suflet al meu în fața ta, departe, acest pământ al oamenilor singuri asculta, suflet al meu inima divină, tainic bătând în lucrurile crescute bucură-te, suflet al meu de bucuria lucrurilor ce ți s-au arătat bucură-te deasupra vremelniciei intru bucuria Celui-Prea-Inalt ! ridică-te, suflet al meu ca să fii din nou altul într-o altă vremelnicie de
MARIUS HORVATH [Corola-blog/BlogPost/382575_a_383904]
-
vremelniciei intru bucuria Celui-Prea-Inalt ! ridică-te, suflet al meu ca să fii din nou altul într-o altă vremelnicie de căutări și poeme... Citește mai mult Credendo videsPrivește, suflet al meuîn fața ta, departe,acest pământal oamenilor singuriascultă, suflet al meuinima divină, tainic bătândîn lucrurile crescutebucură-te, suflet al meude bucuria lucrurilorce ți s-au arătatbucură-te deasupra vremelniciei intru bucuria Celui-Prea-Inalt !ridică-te, suflet al meuca să fii din nou altulîntr-o altă vremelniciede căutări și poeme...... X. DOLCE VITA, de Marius Horvath, publicat
MARIUS HORVATH [Corola-blog/BlogPost/382575_a_383904]
-
Acasa > Stihuri > Reflectii > ALEXANDRA MIHALACHE - ANATOL COVALI - MUZICA VERSULUI DIVIN Autor: Alexandra Mihalache Publicat în: Ediția nr. 1551 din 31 martie 2015 Toate Articolele Autorului Sonetele lui Anatol Covali sunt expresia unei viziuni profund rafinate. Cernute prin sita vremii și șlefuite în acorduri de lumini, sonetele sunt pentru poet hotarul
MUZICA VERSULUI DIVIN de ALEXANDRA MIHALACHE în ediţia nr. 1551 din 31 martie 2015 [Corola-blog/BlogPost/382676_a_384005]
-
și ea dorurile neostenite într-un azur al independenței supreme. Sub scântei intense, stelele dezlănțuie un farmec al înstrăinării, iar bolta aspirațiilor sale se răsfrânge pe aleile unei taine care-și lasă aripile să se deschidă . Refugiu îi este templul divin al poeziei unde se închină naturii la poalele viselor preacurate. Zborul său rămâne neîntinat, asta fiindcă poetul luptă cu legile efemere, înălțându-se în văzduhul credinței condus de legământuri nepieritoare. Pe umerii săi poartă parfumul vechimii din stele și în
MUZICA VERSULUI DIVIN de ALEXANDRA MIHALACHE în ediţia nr. 1551 din 31 martie 2015 [Corola-blog/BlogPost/382676_a_384005]
-
o simfonie din cele mai frumoase mistere care plutesc în negura vremii. Migala cu care cioplește fiecare vers spre a-l transforma într-o rază a veșniciei îl situează pe Anatol Covali între maeștrii sonetului. Bogăția sufletească și harul său divin se revarsă în limpezimea fiecărui sonet, fiindcă reușește să îi confere acestuia acea claritate și muzică nobilă a sferelor înalte. Precizia cu care își conturează versul, siguranța și străduința deosebită au dat naștere unor sonete impresionante, al căror glas pătrunde
MUZICA VERSULUI DIVIN de ALEXANDRA MIHALACHE în ediţia nr. 1551 din 31 martie 2015 [Corola-blog/BlogPost/382676_a_384005]
-
transforma cuvintele în note muzicale- pasiuni covaliene aflate într-o simbioză perfectă- pentru a descrie cântecul său lăuntric, lăsându-și farmecul să ardă pe rugul eternității. ------------------------------------ Alexandra MIHALACHE 31 martie 2015 Slobozia Referință Bibliografică: Alexandra MIHALACHE - ANATOL COVALI - MUZICA VERSULUI DIVIN / Alexandra Mihalache : Confluențe Literare, ISSN 2359-7593, Ediția nr. 1551, Anul V, 31 martie 2015. Drepturi de Autor: Copyright © 2015 Alexandra Mihalache : Toate Drepturile Rezervate. Utilizarea integrală sau parțială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului. Abonare la articolele
MUZICA VERSULUI DIVIN de ALEXANDRA MIHALACHE în ediţia nr. 1551 din 31 martie 2015 [Corola-blog/BlogPost/382676_a_384005]