2,306 matches
-
toate semnele și formele vizibile ale sacrului (drept clamat și astăzi de ecclesie). Pentru aceasta, instituțiile constantinopolitane au stabilit dogmatic un canon simplist, ușor de memorat vizual (doar câteva modele iconografice) și impersonal (transcendent), care nu privea însă numai imaginea divinului, ci și imaginea singulară a autocratului alături de cea a lui Christos - inducându-se astfel ideea naturii sacre a basileului. Tiparul bizantin se regăsește în tot evul mediu, atât în orient, cât și în occident: împărații sunt redați în prezența suitelor
[Corola-publishinghouse/Science/84997_a_85782]
-
politică și pragmatică. Dezbaterile au vizat deopotrivă: pe versantul teologic, relația divin-icoană, asemănarea, trăsăturile chipului și ale vocii divine, transfigurarea formei; pe versantul politic, pedagogia, strategia de apropriere și de guvernare a unui teritoriu locuit de creștini respectuoși față de icoana divinului. Acești versanți constituie împreună și la ora actuală câmpul operațional al conceptului de oíkonomía, respectiv controlarea de către corpul ecclesial a fenomenului imaginii religioase și al credinței ortodoxe, cu beneficii încă, uneori, și pentru autoritatea laică. Studiul
[Corola-publishinghouse/Science/84997_a_85782]
-
mai multe locuri, știința cu care se obțin efectele scontate, în cel mai practic sens al cuvântului: demonstrația prin lógos-ul (rațional) de sorginte divină, ca manifestare a purului adevăr în viață, sub forma planului oikonomic, de întrupare a divinului prin cuvântul sacru și prin icoană. Paradoxul acestei crize dogmatice și instituționale și aspectul ei teoretic spectaculos reies din conjugarea în textele iconofililor, pentru definirea sensului oíkonomía, a neoplatonismului Sfinților Părinți cu gândirea aristotelică, deschise către
[Corola-publishinghouse/Science/84997_a_85782]
-
sacru și prin icoană. Paradoxul acestei crize dogmatice și instituționale și aspectul ei teoretic spectaculos reies din conjugarea în textele iconofililor, pentru definirea sensului oíkonomía, a neoplatonismului Sfinților Părinți cu gândirea aristotelică, deschise către posibilitatea reprezentării divinului cu scop paidetic. Pentru că a preluat întru totul planul (trans)figurării divine de la Apostolul Pavel (Corintieni 1. 11, 7; Corintieni 2. 4, 4; Coloseni 1, 15), gândirea patristică a pus bazele unei filosofii creștine cu vocație doctrinală, din necesitatea de
[Corola-publishinghouse/Science/84997_a_85782]
-
atât de necesare în argumentările iconofililor cu privire la relația dintre invizibil și vizibil, sacru și material, lege divină și canon ecclesial sau coduri laice. Cum demonstrația conduce la faptul că planul Întrupării și planul diseminării creștinismului sunt indisolubil legate de imaginea divinului, în discursul iconodul este atacată și demontată tocmai legitimitatea basileilor iconoclaști și politica lor anti-oíkonomía divină. Într-o comunitate creștină, puterea nu putea fi recunoscută fără o doctrină prin care să se poată obține adeziunea
[Corola-publishinghouse/Science/84997_a_85782]
-
creștine ulterioare, pe care le-a inspirat și care au sprijinit puterea instituțională în administrarea teritoriului propriu, fie al imperiului roman păgân, fie al celui "constantinopolitan". Proiectul ideatic creștin, configurat pe baza tradiției neoplatoniciene, a preluat din antichitate: teoria asupra divinului, funcțiile imaginației, tripleta bine−existent−gândire, precum și noțiunea de justiție în numele binelui și al adevărului absolut (înțeles ca principiu divin). Conjugarea acestora, prin filosofia iudeo-creștină și prin Epistolelele Apostolului Pavel, cu conceptul (mai curând aristotelic) de oíkonomí
[Corola-publishinghouse/Science/84997_a_85782]
-
se consolidează în jurul problemei majore a creștinismului bizantin, respectiv buna gestionare atât a lumii materiale, cât și a credinței, în toate manifestările sale, materiale, ceremoniale sau spirituale. Dat fiind că, pentru dogma creștină, cunoașterea adevărului însemna de fapt apropierea de divin, prin integrarea sinelui în proiectul colectiv de obținere a iertării, nici imaginarul colectiv nu mai avea cum să mențină distanța dintre cunoaștere și opinie, cândva ireconciliabilă pentru Platon. Ca o consecință a acestui lucru, pentru imaginarul popular creștin, precum și pentru
[Corola-publishinghouse/Science/84997_a_85782]
-
se înscrie mai curând într-un registru "inferior", unde însuși Platon o situase cândva. Dacă urmărim utilizarea medievală a cuvântului phantasía, atunci revine încă o dată în discuție viziunea sa (cu relevanță pentru filosofia politicului): binele era echivalentul pentru divin și se opunea în acest fel, ca adevăr suprem, fanteziei. În mod asemănător, în sistemul imaginarului medieval va fi evidentă diferența, pe de o parte, între produsul imaginației icastice și al celei iconice, un adevăr de necontestat - imaginea divinului sau
[Corola-publishinghouse/Science/84997_a_85782]
-
pentru divin și se opunea în acest fel, ca adevăr suprem, fanteziei. În mod asemănător, în sistemul imaginarului medieval va fi evidentă diferența, pe de o parte, între produsul imaginației icastice și al celei iconice, un adevăr de necontestat - imaginea divinului sau a unui model istoric real, dar sacralizat, precum Constantin I - și, pe de altă parte, produsul fanteziei, negarea adevărului, non-divinul (mai exact, imaginea negativă, precum cea a demonicului). Numeroasele modele de conducători, de întemeietori sanctificați, de monarhi constructori, dar
[Corola-publishinghouse/Science/84997_a_85782]
-
medieval s-a constituit pe baza unor formațiuni discursive care nu au avut întotdeauna o sorginte livrescă pur bizantină. Unele aspecte, ce țin de etică sau de justiție, de organizarea socială sau de raportul dintre perceptibil și non-perceptibil, de înțelegerea divinului sau de relația sa cu credința sau cu teoria virtuților, au rădăcini adânci în imaginarul filosofic al politicului antic - prima formă de acest fel care a vizat modelul unei societăți cu adevărat civice. Moștenirea la nivelul imaginarului colectiv nu ar
[Corola-publishinghouse/Science/84997_a_85782]
-
natură, dar și relații de tipul: spațiu locuit−spațiu străin, spațiu privat−spațiu public, spațiu profan-spațiu religios, spațiul existentului-spațiul lumii de dincolo etc.). Timpul, "abscisa" sistemului imaginarului, diferențiază aceste tipologii spațiale în pozitive și negative, în funcție de relația lor cu sacrul divin sau cu demonicul. El se fărâmițează în "timpii" umanului sau ai narațiunilor și modelelor vetero- și neo-testamentare, în cei ai ritualului, ai cunoașterii (edificării de sine) sau ai penitenței. Narațiunea este factorul care introduce această perspectivă multiplă asupra timpului și
[Corola-publishinghouse/Science/84997_a_85782]
-
secolul XIV, presantă în XV -, care au și cauze extra-doctrinale, au solicitat din plin tradiția locală antică; din nou, "de-socializând" filosofia timpului, în urma apelului la o metafizică de tip platonician. În filosofia și teologia vremii însă, opțiunea pentru gândirea divinului în cheia tradiției post-platoniciane a devenit mai explicită prin opoziția manifestată de partida monahală (din nou) față de Varlaam din Calabria (condamnat la Conciliul din 1341 de la Constantinopol), dar și față de Nikephor Gregoras (fără să fie raționalist și aristotelic precum primul
[Corola-publishinghouse/Science/84997_a_85782]
-
care vorbea Varlaam), precum și la practicile ascetice (tradiție prescrisă de Maxim Mărturisitorul) ale călugărilor de la Muntele Athos, centrul mișcării spirituale. Înfruntarea dintre el și Varlaam a ținut în primul rând de metodologia religioasă și de distanța dintre cunoașterea simbolică a divinului (agreată de o gândire creștină mai permisivă, de tip occidental) și cunoașterea strict spirituală (de tip contemplativ și introvert, dar care permitea comuniunea cu divinul, prin botez, sfintele taine și înfrățirea creștină, prin voia sau harul divin). Realizând totuși un
[Corola-publishinghouse/Science/84997_a_85782]
-
a ținut în primul rând de metodologia religioasă și de distanța dintre cunoașterea simbolică a divinului (agreată de o gândire creștină mai permisivă, de tip occidental) și cunoașterea strict spirituală (de tip contemplativ și introvert, dar care permitea comuniunea cu divinul, prin botez, sfintele taine și înfrățirea creștină, prin voia sau harul divin). Realizând totuși un important pas dincolo de platonism și de tradiția patristică, Palamas a refondat teologia trinității pe experiențele spirituale ale practicanților isihaști, pentru care divinul, transcendent și imanent
[Corola-publishinghouse/Science/84997_a_85782]
-
permitea comuniunea cu divinul, prin botez, sfintele taine și înfrățirea creștină, prin voia sau harul divin). Realizând totuși un important pas dincolo de platonism și de tradiția patristică, Palamas a refondat teologia trinității pe experiențele spirituale ale practicanților isihaști, pentru care divinul, transcendent și imanent, nu era o categorie filosofică preconcepută. Umanitatea christică, precum cea adamică, era pătrunsă de puterea divină; astfel, ființa muritoare căpăta dreptul de a accede la o cunoaștere specială, a puterilor necreate − nu totuși a esenței divine. Apropierea
[Corola-publishinghouse/Science/84997_a_85782]
-
Bandini, în care artistul (Michelangelo, sub rasa lui Nicodim) înlocuiește orice altă formă de putere terestră. Așa cum susține trupul christic, după coborârea de pe cruce, se situează chiar deasupra lui. Își afirmă credința, dar și propriul sacrificiu în numele creației inspirate de divin, ceea ce îi dă dreptul să se reprezinte pe sine însuși ca un "ales", să "atingă" sacrul, corpul christic, "trecutul", în figurarea lui absolută pentru creștini. El poate avea o relație directă, prin opera creată, cu principiul suprem, eludând orice alt
[Corola-publishinghouse/Science/84997_a_85782]
-
che fu alla base dell'ideologia imperiale bizantina. (61). Vezi și 11-71. 42 Înaintea lui Platon, Xenofan (B XXIII, în Filosofia greacă până la Platon. Vol. I, partea II) și Anaximandru (comentat în Jaeger, La naissance de la théologie 38) criticaseră antropomorfizarea divinului, impunând astfel o viziune teologică negativă. Din arché, principiul originar al lumii, derivau ápeiron, cel ce determină orice devenire și este nereprezentabil. 43 Vezi Besançon 72-120, unde se urmăresc în paralel interdictul Torei, interpretarea iudaică, cea musulmană și cea creștină
[Corola-publishinghouse/Science/84997_a_85782]
-
ceremonială romană : funus imaginarium Un "bazin semantic" greco-roman GÂNDIREA GREACĂ, DESPRE POLITIC ȘI IMAGINE Elemente de teorie a politicului în filosofia greacă Controverse ale imaginii IMAGINARUL PUTERII CREȘTINE DE RIT BIZANTIN Imaginarul puterii creștine de rit bizantin Imaginea antică a divinului - imaginea filială divină - imaginea basileului Imaginarul puterii creștine și imaginea basileului Oikonomia creștină Valori ale antichității grecești în gândirea isihastă În loc de concluzii UITAREA ROMEI Bibliografie generală Lista ilustrațiilor Sursa ilustrațiilor 272 Résumé 275 Abstract
[Corola-publishinghouse/Science/84997_a_85782]
-
numește N. Ma nolescu, ori un poem ce ilustrează „lirica măștilor“ (T. Vianu). Item 2: prezentarea a două imagini/idei poetice relevante pentru tema și viziunea despre lume din textul poetic studiat În acest poem al „aspirației dinspre pământesc înspre divin și dinspre divin înspre pământesc“ (Rosa del Conte), Eminescu își structurează viziunea poetică pe două planuri. Planul terestru uman și cel cosmicuniversal tind să se apropie sau să se delimiteze, figurând un model închis, sferic al operei. Primul plan este
Şi tu poţi lua 10 la BAC! Ghid complet pentru probele de limbă, comunicare şi literatură română by Mioriţa Baciu Got, Rodica Lungu, Ioana Dăneţiu () [Corola-publishinghouse/Science/1365_a_2894]
-
nolescu, ori un poem ce ilustrează „lirica măștilor“ (T. Vianu). Item 2: prezentarea a două imagini/idei poetice relevante pentru tema și viziunea despre lume din textul poetic studiat În acest poem al „aspirației dinspre pământesc înspre divin și dinspre divin înspre pământesc“ (Rosa del Conte), Eminescu își structurează viziunea poetică pe două planuri. Planul terestru uman și cel cosmicuniversal tind să se apropie sau să se delimiteze, figurând un model închis, sferic al operei. Primul plan este focalizat asupra celor
Şi tu poţi lua 10 la BAC! Ghid complet pentru probele de limbă, comunicare şi literatură română by Mioriţa Baciu Got, Rodica Lungu, Ioana Dăneţiu () [Corola-publishinghouse/Science/1365_a_2894]
-
origini ca soluție a însănătoșirii sale, susținând că veacul de aur se afla înainte sub forma unei societăți a muncii și a echității sociale; noua societate trebuie să reprezinte un sistem social complet nou în care terestrul să ia locul divinului, teoreticul să fie înlocuit cu pozitivul și poeticul cu realul. * Intuiește valoarea activității sociale planificate, baza acesteia fiind alcătuită din les industriels, adică toți oamenii folositori și productivi (muncitori, bancheri, comercianți) aflați în continuu conflict cu feudalii și militarii etc.
by Dumitru Popovici [Corola-publishinghouse/Science/972_a_2480]
-
vulnerabilității, frământărilor abstracte și sterile („Cântecul nu e bun,/ Cuvântul e oftat, / Brațul tărăgănat,/ Moleșită aripa./ Mă bate vremea, mă bate ziua, mă bate clipa” - Cântec din fluier) li se găsește alinare în „experiența naivității” (Emil Cioran) și a imanenței divinului. Iubirea și nunta, universul gospodăriei, paradis terestru în mic, proliferarea de roade („Auzi?/ Cartofii sunt lehuzi./ Ascultă, harul a trecut prin ei/ Virginal, candid și holtei./ Dumnezeiește.”) transcriu un rit al sacralizării existenței: integrarea în ciclurile unei vitalități cosmice, fără
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285438_a_286767]
-
durabil și etern. Visul pe care, în Ochii Maicii Domnului, Vintilă Voinea nu vrea să-l piardă și în numele căruia va renunța la legăturile mirene este amintirea paradisiacă. La origini (în copilărie), omul era întreg, iar dragostea mamă - fiu, parte în divin. După moartea Sabinei, având de ales între lumea celor efemere (traiul lui, aici, e inautentic, de strigoi) și țărmul unde „nimic nu cade”, primește călugăria ca pe o încorporare în universul permanențelor și iubirii. Sabina îi va zâmbi, suprafiresc, din
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285438_a_286767]
-
educației religioase se Înțelege greșit că Spiritul este bun, iar corpul fizic nu, fiind o „Închisoare” a spiritului. În realitate, atât partea spirituală, cât și cea materială, În starea lor cea mai Înaltă, sunt menite să reprezinte o reflecție a divinului. Termenul materie provine de la cuvântul latin mater, care Înseamnă „mamă”. Lumea fizică este mama, pentru că materia este potirul În care coboară spiritul. Ea Îi permite Spiritului să se exprime pe el Însuși. Adevărata spiritualitate nu Înseamnă a renunța la lumea
Medicina si psihologie cuantica by Valentin AMBĂRUŞ, Mariana FLORIA, () [Corola-publishinghouse/Science/1642_a_2904]
-
de definiție. Să vedem, astfel, în ce fel se poate face o descriere a fenomenelor religioase din perspectiva teoriei comunicării cu ajutorul acestei scheme. După cum afirmă M. Dinu, „cu excepția, ceva mai complicată, a buddhismului, toate religiile presupun o comunicare interpersonală cu divinul. Numai că, de data aceasta, schema generală a comunicării suferă unele modificări în raport cu forma sa canonică.” Să caracterizăm, mai întâi, destinatarul. Aici trebuie să facem distincția lui Pascal între Dumnezeul filosofilor cu care comunicarea nu poate avea sens (mai exact
Comunicarea eficientă a omului cu Dumnezeu şi cu semenii săi by Ștefan Maxim () [Corola-publishinghouse/Science/694_a_1168]