5,649 matches
-
perioada Regulamentului organic. Categoria de unde s-ar putea recruta filfilzonii ar fi a cincea și a șasea. Cu alte cuvinte, cele câteva sute de boieri mici, „fără barbă”, ziși „starea a doua și a treia, Între cari se prenumărau edeclii domnești, baș-ciohodaru, tufecci-bașa, divictaru, cafegi-bașa, stolnici, șătrari, slugeri, medelniceri, cluceri de arie etc., până la serdari, căminari și cluceri mari”1. Simpla Înșiruire a funcțiilor acestora ne taie elanul de a Încerca să descoperim printre ei un dandy. Nici În rândurile boierilor
Dandysmul by Barbey d Aurevilly () [Corola-publishinghouse/Science/1926_a_3251]
-
din spațiul său (saivanul) În spațiul religios, ieșirea din biserică până În curtea unde va fi depusă racla, Înconjurarea bisericii de trei ori de către alaiul care poartă moaștele sfinte, așezarea raclei În spațiul monarhului, intrarea În biserică a alaiului religios și domnesc, readucerea moaștelor În biserică, mutarea lor succesivă În altar și de acolo Înapoi În centrul bisericii: Această etapă odată Încheiată, este rândul sfintei să „Întoarcă vizita” monarhului. Racla este instalată În mijlocul Curții improvizate În fața bisericii, iar ordinea În actul de
Introducere în antropologia culturală. Mitul și ritul by Mihai Coman () [Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
afirmă: „Acum, Națiunea se oferă ca reprezentare ei Înseși, Într-o sărbătoare laică, ce are drept accesorii diversele simboluri ale libertății și identității naționale”, iar ca un ecou al tezei durkheimiene, un reputat istoric scrie cu referire la ceremoniile curțiilor domnești din secolul al XVIII-lea: „Sărbătoarea este, așadar, ocazia În care capătă formă o imagine ideală și idealizată a societății, ce devine astfel vizibilă și lizibilă” (vezi și G. Balandier, 1992, p. 19; G. Koziol, 1992, p. 305; Z. Mach
Introducere în antropologia culturală. Mitul și ritul by Mihai Coman () [Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
macabre. Expresivitatea involuntară ține de familiaritatea cu care tratează marea istorie, de fantezia ce suplinește informația deficitară. Împletirea expresiilor populare cu neologismele încă nefixate lingvistic, coloratura unor turcisme și grecisme dau farmec limbii. D.E. a tradus, din slavonă, numeroase hrisoave domnești, acte și documente sau texte religioase, ca Rugăciuni, rânduieli și învățături (1819), carte ce a servit ca manual. Din rusește, traduce Stavrofilia sau Calea împărătească a crucii Domnului (1793). O muncă uriașă a depus la cele peste 30 de condici
DIONISIE ECLESIARHUL. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286789_a_288118]
-
și păstrează în mare parte forme arhaice, ca limbă moartă de cultură. Aceasta este limba în care s-a citit și cântat liturghia și la români, timp de secole, până în secolul XVII inclusiv, și în care s-au scris hrisoavele domnești, letopisețele, actele particulare și toată literatura medievală românească. Pentru scrierea în noua limbă s-a alcătuit și un alfabet propriu, chirilic, de la numele apostolului slavilor, Chiril, numit popular "buchii", folosit și de români, până la mijlocul secolului al XIX-lea. Ucenicii
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
urmare a stăpânirii bizantine, unii preoți vlahi și slavo-bulgari s-au refugiat în nordul Dunării, unde și-au continuat activitatea cărturărească în limba slavă. În aceste împrejurări, a fost adoptată slavona de către clerul și clasa cnezială slavo-românească, apoi de cancelariile domnești. Evident, poporul, mulțimea, vorbea românește, predica se rostea în aceeași limbă, dar liturghia și celelalte slujbe se făceau în slavonește, și aceasta timp de sute de ani! În același timp, ritul bizantin de limbă slavă, consideră Pr. Păcurariu, în împrejurările
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
Preslav, în Bulgaria, la începutul secolului al X-lea, într-un anumit context istoric. Până la sfârșitul secolului al XVII-lea, au răsunat în bisericile noastre românești de la orașe și sate, cuvintele neînțelese de popor ale liturghiei slave. Apoi, actele cancelariei domnești pentru stăpânirea moșiilor, zapisele de vânzare, cronicile și poruncile de judecată se scriau în slavonă. Chiar și după înlocuirea, în Țările Române, a limbii slavone cu limba română, limba poporului a păstrat în scris haina străină a slavoniei, însemnându-se
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
în limba română a termenului "boliar" (boier) din limba bulgară și a unor cuvinte ca jupan (jupân), slugă ș.a. Această influență explică și introducerea limbii slave vechi-"slava bisericească" sau "vechea bulgară" în liturghia bisericii ortodoxe române și în cancelaria domnească a statelor medievale românești. Astfel, liturghia, tradusă în limba slavă veche, în a doua jumătate a secolului al IX-lea, de către apostolii Chiril și Metodiu, a fost adusă în Bulgaria, în timpul țarului Simeon. Atât liturghia cât și întreaga terminologie privind
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
superioritatea lor numerică, ci numai prin situația lor superioară, prin poziția lor dominantă, ca alogeni, față de societatea autohtonă, prin pătrunderea lor în rândurile stăpânilor de obști sătești. Liturghia în limba slavă bisericească, impusă românilor, în secolul al X-lea, cancelaria domnească și boierească în limba slavonă, adoptată de statul medieval românesc nu se pot explica decât prin existența unei categorii slave dominante, care se bucura de o situație socială superioară față de autohtoni. La aceeași concluzie conduce și onomastică slavă (numele de
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
judecie (deoarece cneazul se numește și jude), și stăpânirea boierului, denumită uric, cu privilegiul de imunitate. Atât judecia cât și uricul înseamnă stăpânire feudală, dar prima era stăpânire de fapt, alodială, fără privilegiu, iar a doua era bazată pe privilegiul domnesc. Sunt cazuri în Moldova (târziu, după 1400), când stăpânirea cnezială (judecia) se transformă în stăpânire boierească (uric). În Tara Românească, cnezii, menționați târziu, în secolul al XV-lea, reprezintă o instituție identică cu aceea din Transilvania și Moldova. Și cnezii
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
trecerea pe cale economică de la obștea țărănească la o comunitate liberă orășenească, este o formă, încă una, de creație socială românească medievală. Obștea țărănească se diferențiază din interior, transformându-se în oraș pe baza dezvoltării meșteșugurilor și dobândirii, ulterioare, a privilegiului domnesc. Pe baza datelor istorice putem deduce originea vieții orășenești în țările române: în Transilvania, orașele erau așezate pe pământul regesc ("crăiesc"), în virtutea dreptului de cucerire; în Țara Românească și Moldova, înainte de întemeierea statului, în acele mici târguri de văi, s-
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
voievodală, iar în secolul al XIII-lea, aici se afla reședința, prima capitală a Țării Românești. Argeșul oferă un model de habitat urban pentru secolele XIII și XIV și nu este o întâmplare că aici s-a instalat prima reședință domnească. Un alt centru urban, Câmpulungul, ce datează din secolul al XIII-lea, era situat pe drumul de legătură cu Brașovul, unde se afla o colonie săsească. Orașul este atestat la 1300 (după inscripția "comes Laurentius") și era un important punct
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
și denumirea de Codru Vlăsiei (al românilor), D. Cantemir arată în Descriptio Moldaviae, că ținuturile Vrancea, Câmpulung și Tigheciul erau vechi republici, ținuturi libere țărănești (răzășești). Aceste organizații politice țărănești depindeau, după întemeierea statului, direct de domnie, fiind considerate proprietate domnească. Județele (ținuturile) din cele două țări erau, după întemeierea statului, o continuare a vechilor voievodate din epoca prestatală. Organizarea teritorială în voievodate a fost general românească, în spațiile intrași extra-carpatice . Voievodatele, termen slav, numite astfel de la voievozi, aveau însă, de
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
păgâni (tătari). Să fim înțeleși: tătarii n-au plecat de bunăvoie din țara pe care o stăpâniseră până atunci (mai ales Bărăganul). Astfel, dacă tradiția populară despre întemeiere are o parte de adevăr, aceasta trebuie căutată în versiunea din jurul scaunelor domnești de la Argeș și Câmpulung-ea nu știe despre "descălecatul" de peste munți, dar ține minte lupta lui "Negru Vodă" cu tătarii, când s-a "mântuit" țara de ei. De aceea, putem susține fără teama de eroare că lupta domnului întemeietor cu tătarii
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
a ajuns să-și impună voievodul, "care este acum domn român, cu tendința de a ocupa tot teritoriul locuit de neam" (Iorga). Pe locul acela s-a ridicat o "curte", o modestă așezare, devenită apoi Curtea de Argeș, denumirea indică o reședință domnească. Ordinea bisericească, pe care am constat-o încă de la 1234 (vezi scrisoarea papei Grigore IX), înconjura și ocrotea, consfințea domnia. Existența unor vlădici la Argeș, înainte de Basarab, este în afară de orice îndoială. Cu cine, de la Seneslau înainte, s-ar fi sfințit
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
fi așezat la Râmnic-"Noul Severin". Pe planul vieții personale, Alexandru avea două fiice, dintr-o căsătorie anterioară, una fiind soția lui Stracimir, țarul bulgar de la Vidin, iar alta consoarta țarului sârb, Uroș. În acel moment, influență puternică la curtea domnească de la Argeș o avea doamna Clara, a doua sa soție, catolică ferventă-aceasta și-a căsătorit fiica cu palatinul Ungariei, Ladislau de Opolia, întărind și mai mult influența catolică la curte și în țară. Dar, în anii următori, relațiile între
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
a toată Ungrovlahia". Actul din 1359 avea și o dimensiune politică, domnul Țării Românești avea nevoie de recunoașterea statului său de către împăratul de la Constantinopol, chiar dacă o făcea indirect. Reședința mitropoliei Ungrovlahiei a fost la Argeș, unde se afla și scaunul domnesc. Jurisdicția noii Mitropolii se întindea asupra întregii țări, în scrisoarea patriarhală Iachint este menționat ca "mitropolit a toată Ungrovlahia".22 Actul însemnat, care marchează marea sa operă: pentru consolidarea neatârnării țării, el întemeiază, în 1359, scaunul mitropolitan la Argeș, capitala
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
întâi, faptul cu totul neobișnuit, al schimbării numelui voievodului în cursul domniei. El subliniază că schimbarea numelui în cursul domniei nu se putea întâmpla decât în urma schimbării confesiunii religioase. Al doilea argument se bazează pe analiza frescei din pronaosul Bisericii domnești de la Curtea de Argeș, unde icoana "deisis" îl include, în mod neobișnuit, pe Sf. Nicolae, la picioarele căruia se află domnul muntean, numit acum, după convertire, Nicolae Alexandru. Prin acțiunea sa, Țara Românească intra pentru multe secole în orbita lumii bizantine.23
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
constituirea ierarhiei bisericești superioare. Sub Petru Mușat (1374-1391), urmașul lui Lațcu, de pildă, s-au construit cetăți și mănăstiri de piatră, s-au emis primele monede ale țării (groșii de argint), s-au închegat primele orașe-târguri, a fost organizată cancelaria domnească, s-a instituit prima mitropolie a Moldovei, la Suceava, noua capitală a statului, devenită reședință domnească și mitropolitană. Mitropolia Moldovei Istoriografia noastră de până acum susținea că, după întemeierea statului Moldova, sub domnii Bogdan și Lațcu, nu a existat o
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
cetăți și mănăstiri de piatră, s-au emis primele monede ale țării (groșii de argint), s-au închegat primele orașe-târguri, a fost organizată cancelaria domnească, s-a instituit prima mitropolie a Moldovei, la Suceava, noua capitală a statului, devenită reședință domnească și mitropolitană. Mitropolia Moldovei Istoriografia noastră de până acum susținea că, după întemeierea statului Moldova, sub domnii Bogdan și Lațcu, nu a existat o organizare bisericeascp ortodoxă. Pr. Păcurariu, în binecunoscuta sa sinteză, contestă această susținere și scrie, pe bună
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
rezultă legăturile lui Costea cu orașul de la Nistru și identificarea sa cu omonimul său din inscripția grecească (bizantină) din 1399, pe un turn de la Cetatea Albă, și cu Constantin. Datele deținute converg spre opinia că boierul Costea Constantin era reprezentantul domnesc la Cetatea Albă. S-ar mai putea adăuga ceva relativ la extinderea autorității statului (domnului) Moldovei asupra sud-estulu țării: un pasaj din cronicile rusești referitor la evenimentele din 1386 menționează că principele Vasile, fiul marelui cneaz al Moscovei, Dimitri Donskoi, a
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
C., de origine grecească, s-a numit Ecaterina (n. Karaboas sau Karabas) și era fiica unui negustor brașovean. Băiatul învață azbuchea cu părintele Marinache, la biserica Sf. Gheorghe din Ploiești. Între anii 1860 și 1864, urmează clasele primare la Școala domnească din același oraș, păstrând o frumoasă amintire institutorului Basil Drăgoșescu. În intervalul 1864-1867 termină, în particular, prima clasă de gimnaziu, iar următoarele trei, la gimnaziul ploieștean „Sfinții Petru și Pavel”. Ar fi făcut și clasa a cincea de liceu, la
CARAGIALE. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286090_a_287419]
-
C. primește la botez prenumele Alexandru, cel de Costache fiindu-i dat mai târziu, potrivit unui vechi obicei, pentru răscumpărarea postumă a unui copil. Învață la început în familie, cu refugiatul francez Fleury, continuând și terminându-și studiile la Școala Domnească din Iași. Inteligent, sociabil și dornic de afirmare, se impune repede ca unul dintre cei mai instruiți tineri din protipendada Moldovei; stăpânește limbile greacă, franceză, turcă și slavonă și este solicitat de timpuriu în câteva importante dregătorii. La vârsta de
CONACHI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286353_a_287682]
-
doi dintre frații săi, în Țara Românească, punându-se în slujba voievodului Constantin Brâncoveanu; e logofăt de cancelarie (cunoaște latina, rusa și maghiara, participând la redactarea corespondențelor externe, sub îndrumarea stolnicului Constantin Cantacuzino) și, în mai multe rânduri, tainic sol domnesc, în Rusia sau în Moldova lui Dimitrie Cantemir. Știindu-se expus în fața turcilor, se va expatria în urma bătăliei de la Stănilești (1711). Îndeplinește funcții de tălmaci și „vel pisar i canțelar” și în serviciul țarului Petru I. O misiune diplomatică în
CORBEA-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286409_a_287738]
-
, Veniamin (20.XII.1768, Roșiești, j. Vaslui - 18.XII.1846, mănăstirea Slatina, j. Suceava), cărturar și traducător. Fiu al Mariei (n. Cantacuzino) și al marelui boier Grigore Costache, C. își începe învățătura la Academia Domnească din Iași, dar atracția pentru viața monahală îl determină să se călugărească într-o mănăstire din Huși, devenind discipolul episcopului Iacov Stamati. Urcă repede treptele ierarhiei clericale: în 1789 este egumen al mănăstirii Sf. Spiridon din Iași, între 1792 și
COSTACHE. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286441_a_287770]