1,112 matches
-
în Imperiul Otoman, însă față de prima, presupunea riscuri crescute, datorită atitudinii pe care turcii o aveau. Scopul era să grăbească încheierea păcii dintre Habsburgi și Otomani, iar ca modalitate trebuia să recurgă la mituirea a doi dintre cei mai importanți dregători - Mahumd Celei și Ianuș beg. Și de această dată, beneficiază de ajutorul lui Tranquillus Andronicus. În drumul său catre capitala otomană, trece și prin Moldova, realizând o sumară descriere a curții domnitorului Ștefan Lăcustă. În 1540, pe 8 iulie, ajunge
Hieronymus Laski () [Corola-website/Science/312844_a_314173]
-
făcut omului?”". La răspunsul domnitorului că cel mai prețios dar făcut omului este viața, sultanul îi replică următoarele: "„Nici nu puteai să răspunzi altceva, ești prea mic. Vei domni peste o țară măruntă. Într-o zi, boierii vor mitui pe dregătorii mei cum ai făcut și tu, iar eu voi porunci. Cel mai mare dar al omului, Mihal, este puterea, cel mai scump și cel mai obositor.”". În acel moment, camera de filmat face o panoramare a Istanbulului și a palatelor
Mihai Viteazul (film) () [Corola-website/Science/310815_a_312144]
-
al căpitanului de Ploiești, Ploieștii se dezvoltă continuu pe parcursul secolului al XVII-lea, devenind un important centru urban al țării. Statutul urban, în primul rând, asigura locuitorilor târgului situația de oameni liberi, depinzând juridic și fiscal de domnitor și de dregătorii acestuia. În al doilea rând, căpătau dreptul ca, săptămânal să aibă o zi de târg, o zi când țăranii din împrejurimi, dar și mai de departe, să vină aici cu produsele lor, pentru a le vinde și a cumpăra diverse
Istoria Ploieștiului () [Corola-website/Science/310298_a_311627]
-
nou centru economic, ci și unul ostășesc, garnizoană de „"roșii"” și „"călărași"”. Mai puțini, dar mai vechi, erau roșii, „"breasla de curteni"”, recrutați dintre micii boieri sau dintre urmașii acestora, unii dobândind pentru diverse merite titlul și funcția de mic dregător (pe care nu le puteau transmite urmașilor) și care luptau, în timp de război, cu echipamentul și calul lor, în cetele boierești sau domnești, în Ploiești. Probabil că existau astfel de curteni înainte de domnia lui Mihai Viteazul, dar așezarea a
Istoria Ploieștiului () [Corola-website/Science/310298_a_311627]
-
mai 1772, Blaj) a fost episcop al Bisericii Române Unite cu Roma. Atanasie a fost descendent al familiei de nobili maramureșeni Rednic, cu rezidența în Giulești, mare propietară pe valea Marei, în Maramureș. Familia a dat Maramureșului numeroși preoți și dregători ai comitatului. Chiar în vremea lui Atanasie, fratele său, Andrei, a fost protopop al districtului Cosău, iar vărul lor Ștefan a fost vicecomite al Maramureșului. Familia Rednic era în acea epocă patroana multor biserici de pe valea Marei. Biserica Mănăstirii Giulești
Atanasie Rednic () [Corola-website/Science/309206_a_310535]
-
1828, primul domn pământean de după perioada fanariotă. Slujba sa de înmormântare s-a oficiat la 5 februarie 1842, în Biserica Golia, de către episcopii Meletie Lefter al Romanului și Sofronie Miclescu al Hușilor, în prezența domnitorului Mihail Sturdza și a marilor dregători ai Moldovei. Fostul domnitor a fost îngropat apoi într-o criptă din Biserica Bărboi. Mormântul său este acoperit de o lespede funerară de marmură albă. În partea de sus a pietrei de mormânt se află sculptată într-un cerc stema
Biserica Bărboi () [Corola-website/Science/310582_a_311911]
-
la apariția "olacului". Locuitorii satelor și târgurilor aflate pe traseu erau obligați să pună la dispoziție așa-numitul „cal de olac”, să întrețină caii și să se ocupe de procurarea nutrețului. Poșta din acele vremuri satisfăcea doar nevoile statului, ale dregătorilor și solilor străini și foarte rar ale particularilor. În secolul al XVI-lea poșta a trecut sub autoritatea marelui postelnic și nu a cunoscut modificări notabile până la mijlocul secolului al XVII-lea când au fost introduse relee de poștă, cunoscute
Timbrele poștale și istoria poștală ale României () [Corola-website/Science/309865_a_311194]
-
în timpul absenței lui Ioan al VIII-lea, plecat în apus în 1423-1424, și avea întregul sprijin al mamei sale, împărăteasa văduvă Elena Dragaș. Ea era cam bătrână, dar activă încă în treburile statului, iar Constantin era fiul ei favorit. Ca dregători și sfetnici îi avea pe Luca Notaras, mai târziu megaduce, un om cu multă experiență, și pe Dimitrie Paleologul Cantacuzino, vărul său; alături de el se afla și credinciosul Gheorghe Sphrantzes, la a cărui nuntă, în 1438, Constantin jucase rolul de
Constantin al XI-lea Paleologul () [Corola-website/Science/309799_a_311128]
-
să obțină, din partea creștinătății apusene, ajutorul concret de care aveau nevoie disperată, numai dacă erau recunoscuți ca sprijinitori ai unirii. Antiunioniștii socoteau că acesta era un argument materialist josnic. Era limpede pentru ei, cum spusese Ioan Eugenikos, ca împăratul și dregătorii săi ar fi făcut mai bine să creadă în Dumnezeu decât să-și agațe speranțele de salvare din partea latinilor. Cei care-și trădaseră credința părinților de dragul răsplăților materiale aveau să piardă, în mod sigur, binecuvântarea și ajutorul lui Dumnezeu. Gheorghe
Constantin al XI-lea Paleologul () [Corola-website/Science/309799_a_311128]
-
fie niciodată suficient pentru a acoperi nevoile la zidurile dinspre țărm, ca și la cele dinspre uscat. Rezervele de hrană se micșorau și cei care nu-și puteau îngădui să plătească prețurile umflate erau chinuiți de foame. Constantin a poruncit dregătorilor săi să adune bani de la casele particulare, de la biserici și mănăstiri ca să cumpere mâncare pentru săraci. A decis ca argintăria bisericească să fie strânsă și topită, promițând să plătească împătrit proprietarilor ei după ce vor trece vremurile grele. Între timp, turcii
Constantin al XI-lea Paleologul () [Corola-website/Science/309799_a_311128]
-
pace, îți dau Peloponesul și, cât despre înșiși frații tăi, le voi da alte ținuturi și vom fi prieteni. Dacă însă nu mă vei lăsa să intru cu pace și o să-mi fac intrarea prin luptă, pe toți marii tăi dregători și pe tine vă voi trece prin sabie, iar întreg poporul celălalt îl voi lăsa pradă oricui vrea din armata mea; mie mi-i de ajuns gol". Constantin nu s-a ostenit să răspundă. Pentru el, ideea abandonării Constantinopolului era
Constantin al XI-lea Paleologul () [Corola-website/Science/309799_a_311128]
-
zidurilor, în timp ce clopotele bisericilor vor bate. Mulțimea de greci și italieni, ortodocși și catolici, și-a uitat neînțelegerile, unindu-se în cîntări și rugăciuni. Constantin a condus procesiunea în marșul ei solemn. Când aceasta a luat sfârșit, și-a strâns dregătorii, comandanții și oștenii și le-a vorbit. Sunt trei consemnări ale cuvintelor sale. Prima și cea mai scurtă dintre ele este cuprinsă într-o scrisoare a lui Leonardo din Chios, arhiepiscopul latin de Lesbos, adresată papei Nicolae al V-lea
Constantin al XI-lea Paleologul () [Corola-website/Science/309799_a_311128]
-
domnești. În biserica mănăstirii au fost ulterior înmormântați domnitorul Ștefan Rareș (care urcase pe tron după fratele său, Iliaș, și domnise în perioada 1551-1552) și Doamna Elena Rareș (decedată în 1553). În anii următori, în mănăstire au fost îngropați unii dregători și familiile lor, printre aceștia menționând pe episcopul Mitrofan de Rădăuți (+ 1552), pârcălabul Frățian (+ 1544), pârcălabul Nicoară Hâra (+ 1545) sau pe marele vistiernic Stroici. Pe la mijlocul secolului al XVI-lea, mai precis în anii imediat următori ridicării zidului de incintă (1550
Mănăstirea Probota () [Corola-website/Science/309291_a_310620]
-
a îngropat mama în Biserica "Sfântul Nicolae" din Poiana Siretului, aflată în apropierea actualei mănăstiri Probota. După stingerea familiei ctitorului, Mănăstirea Probota a devenit necropolă boierească. În pridvorul și în pronaosul bisericii se află o serie de morminte ale unor dregători și ale familiilor lor (10 morminte ale familiei Stroici și 5 morminte a altor boieri considerați ctitori). Printre cei îngropați în biserică se află episcopul Mitrofan de Rădăuți (+ 1552), pârcălabul Frățian (+ 1544), pârcălabul Nicoară Hâra (+ 1545), o fetiță, Vasilica (+ 1569
Mănăstirea Probota () [Corola-website/Science/309291_a_310620]
-
formal și oile - care semnifică aici poporul - trebuiau să fie, chipurile, consultate. Dar „poporul întrebat nici pâs nu a răspuns” și autorul conchide cu amărăciune: În alte fabule sunt dezvăluite diferite vicii ale aparatului birocratic țarist ca: prostia demnitarilor („"Oracolul"”, „"Dregătorul"”), servilismul față de cei mari („"Elefantul și Javra"”, „"Vulturul și Păianjenul"”). Pe de altă parte, Krîlov dezvăluie cauzele nedreptăților sociale și abuzurilor claselor privilegiate. În fabula „"Țăranii și Rîul"” (1813) răsună protestul poporului jefuit și exploatat de ocîrmuire în cârdășie cu
Ivan Andreevici Krîlov () [Corola-website/Science/309370_a_310699]
-
rufeturilor - contribuabili scutiți de plată birului și de unele prestații către stat, plătind în schimb dajdie, adică impozit în bani. Erau 29 de călărași serdărești, slujitori care executau diferite porunci ale serdarilor de Orhei și Lăpușna, 2 mazili (boieri sau dregători în locuit (mazilit), dar care păstrau toată viață titlul dregătoriei, precedat de articolul biv, 1 ruptaș, 1 popă, 1 diacon, 1 volintir în retragere, 5 femei sărace, 1 om stricat de cap și 2 țigani. Din anul 1859 satul răzășesc
Durlești () [Corola-website/Science/305101_a_306430]
-
au fost identificate grămezi de lut ars, case arse, obiecte casnice etc. Prima atestare documentară a satului Corjeuți din Ținutul Hotin datează din anul 1618. La 1620 Corjeuți se afla în stăpânirea marelui boier Coste Bucioc. În 1624 Zalnițchi, un dregător polonez care stăpânea la acea vreme Corjeuții, transmite satul vornicului Nicoară în schimbul la 300 de ughii roșii, haine și alte lucruri. În 1654 o hotărăre de judecată a lui Gheorghe Ștefan voievod întărește închinarea satului către Andreiaș, fost mare medelnicer
Corjeuți, Briceni () [Corola-website/Science/305135_a_306464]
-
Colțea în 1695, a început construirea bisericii Colțea iar în 1699, în nord-estul orașului ridică Biserica Fundenii Doamnei. În veacul fanariot, în întreg secolul al XVIII-lea, viața Capitalei se află sub o puternică influența orientală: costumele boierilor și ale dregătorilor, protocolul, mâncărurile, băuturile, termenii turcești sau turco-grecești ("caldarîm, palat, papuci, ciorbă, musaca, peruzea, pafta, filigran, cataif, șerbet"). În 1716 sunt fixate pentru prima dată coordonatele Bucureștiului - 44°22' latitudine nordică și 23°48' longitudine estică - de către Hrisant Nottara, viitorul patriarh
Istoria Bucureștiului () [Corola-website/Science/306108_a_307437]
-
a fost domnul Țării Românești în octombrie 1601, între iulie 1602 și decembrie 1610 și între mai și septembrie în anul 1611. Fiind un presupus descendent al lui Neagoe Basarab, a ajuns mare dregător în timpul domniei lui Mihai Viteazul. După urcarea pe tron, a fost un continuator al politicii de independență a Țării Românești, dusă de Mihai Viteazul. Având de luptat cu mari greutăți înăuntrul și în afara țării, a reușit să le facă față
Radu Șerban () [Corola-website/Science/304794_a_306123]
-
seamă ai țărilor române. se trăgea pe linie maternă din vechea familie boierească a Craioveștilor. Unele surse istorice afirmă că era nepot al lui Neagoe Basarab (care ar fi avut, pe lângă Teodosie, încă un fiu, numit Șerban). A ajuns mare dregător în timpul domniei lui Mihai Viteazul, avându-și principala reședință la moșia sa din satul Coiani (azi Mironești, județul Giurgiu, pe malul Argeșului, la sud de București). Pe aproape întreagul parcurs al domniei lui Mihai Viteazul, Radu Șerban a deținut dregătoria
Radu Șerban () [Corola-website/Science/304794_a_306123]
-
lui Mircea cel Bătrân ca domn, Marele Ban preia pentru teritoriul Olteniei atribuțiile domniei, dispunând și de o cancelarie în cadrul căreia se redactează acte după forma celor domnești, banii Olteniei băteau monede cu propria lor efigie, banul fiind și singurul dregător care avea dreptul să pronunțe pedepse capitale. Marele Ban al Olteniei avea și rolul de judecător pentru Oltenia și în lipsa domnitorului, pentru întreaga Țară Românească. Avea dreptul să împartă teritoriul Olteniei în unități administrative conduse de bani mici sau bănișori
Istoria Craiovei () [Corola-website/Science/305558_a_306887]
-
un loc de grupare sau regrupare a forțelor militare și centru de declanșare a acțiunilor antiotomane. Exista la Craiova un corp de oaste pus la dispoziția Marelui Ban, compus din forța militară a țăranilor de pe domeniile boierimii, din aparatul de dregători ai Băniei, din țăranii liberi și din mercenari. Lui Mihai Viteazul i-au stat alături în primul rînd ostașii de frunte ai Craiovei și corpurile lor de oaste: Frații Buzești -Stroe, Radu și Preda, Frații Golești, Baba Novac, Gruia Novac
Istoria Craiovei () [Corola-website/Science/305558_a_306887]
-
Hagi Pop la Sibiu, la 26 martie 1821 : "cea mai mare parte a orașului s-a înrolat în rîndurile pandurilor"; iar Barbu Văcărescu anunța în divanul țării ultimele vești de la Craiova: "întreaga populație a Craiovei, în afara marilor boieri și a dregătorilor, a alergat la Tudor Vladimirescu, numindu-l domn". Printre craiovenii care l-au urmat pe Tudor se aflau și tinerii Petrache Poenaru, care devine omul de taină al lui Tudor și Gheorghe Magheru. "În toate documentele ulterioare, în care Tudor
Istoria Craiovei () [Corola-website/Science/305558_a_306887]
-
Inochentie Micu împărătesei Maria Tereza, se arată că, deși românii locuiesc districte întregi, precum Făgăraș, Chioar, Hațeg, ei nu au funcționari din sânul lor, iar într-un memoriu înaintat în 1747 de mai mulți clerici greco-catolici curții vieneze, se cer dregători români în cele trei districte . În 1764, o parte a Țării Hațegului a fost militarizată, în cadrul Regimentului I de Graniță, cu sediul la Orlat . Două companii ale acestei structuri militare și-au avut sediul în Țara Hațegului, la Hațeg (compania
Țara Hațegului () [Corola-website/Science/305695_a_307024]
-
înființarea ei, dar se consideră că este din vremea lui Mircea cel Bătrân. Prima atestare documentară a Mănăstirii Glavacioc datează din anul 1441, când Vlad Dracul întărește proprietatea mănăstirii asupra unui sat dăruit de banul Radu. Banul Radu este primul dregător cu această calitate care apare în sfatul domnesc al lui Mircea cel Bătrân înainte de anul 1400, ceea ce ne indică faptul că mănăstirea exista la începutul secolului al XV-lea. Profesorul Constantin C. Giurescu identifica cu Mănăstirea Strugalea, menționată într-un
Mănăstirea Glavacioc () [Corola-website/Science/306351_a_307680]