1,111 matches
-
și inteligibil este tematizată de Kant prin chiar reconstrucția sa teleologică din a treia Critică. Spuneam mai devreme, că scopul condiționat al subiectului empiric (persoana) este fericirea. La Kant, descoperim o teorie a fericirii așezată pe două niveluri, în funcție de determinarea duală a unității de existență a omului. Direct, fericirea apare în lotul persoanei, fiindcă este scopul acesteia, indiferent de actul pe care îl pune la cale și îl realizează. Dar fericirea apare și în lotul per-sonalității, în măsura în care însuși scopul ultim și
Filosofia umanului: personalism energetic şi antropologie kantiană by Viorel Cernica [Corola-publishinghouse/Science/1444_a_2686]
-
cu a fi scop absolut), ci un scop eteronom, prin urmare, precedat și condiționat de un alt scop, care nu poate fi decât din "lumea principiilor moralității", expresie ea însăși a autonomiei voinței (rațiunii practice) unei ființei raționale. Această distribuire duală a fericirii și subordonarea sa față de moralitate își au temeiul în conceptul libertății. Tocmai din perspectiva acestuia înțelegem că fericirea este scop ca atare numai pentru subiectul empiric; pentru cel inteligibil, ea este mai degrabă un mijloc. Altfel spus, fericirea
Filosofia umanului: personalism energetic şi antropologie kantiană by Viorel Cernica [Corola-publishinghouse/Science/1444_a_2686]
-
subiectul empiric impurifică legea morală, nu poate avea loc fără intervenția unei conștiințe morale absolute, Kant susține că principiul moralității, însăși legea morală, îi este propriu și ființei supreme, lui Dumnezeu. Doar că, nefiind vorba de o unitate de existență duală, ca în cazul omului, Dumnezeu acționează numai din datorie. Tocmai această înălțare a conștiinței omenești dincolo de limitele subiectului sensibil, conștiința asupra măsurii propriei condiții și acceptarea, în sens strict moral, a intervenției unei conștiințe morale desăvârșite, îi deschide omului calea
Filosofia umanului: personalism energetic şi antropologie kantiană by Viorel Cernica [Corola-publishinghouse/Science/1444_a_2686]
-
concentrat în câteva "note": a) omul reprezintă o unitate de existență ce își are scopul în sine însăși (aceasta decurge din statutul lui de scop final al "lumii", al "existenței", al "creației"); b) unitatea de existență a omului este, totuși, duală; în alcătuirea sa sunt două "elemente": persoana, adică omul determinat ca ființă sensibilă, care aparține lumii fenomenale și este interesat în a-și realiza fel de fel de scopuri determinate, "ultimul" fiind fericirea; personalitatea, omul ca ființă inteligibilă, care în
Filosofia umanului: personalism energetic şi antropologie kantiană by Viorel Cernica [Corola-publishinghouse/Science/1444_a_2686]
-
este pre-condiționat de legea morală, omul ca locuitor al lumii inteligibile, al "imperiului scopurilor"; c) cunoașterea și acțiunea sunt reglate rațional, prin rațiunea pură teoretică, respectiv prin rațiunea pură practică; amândouă presupun unitatea de existență a omului în determinarea sa duală; tocmai de aceea, omul nu poate cunoaște decât fenomene (nu lucruri în sine) și nu-și poate acorda total maxima acțiunii sale la legea morală; d) există o relație organică între oameni, întemeiată pe rațiune; expresia și fundamentul acestei relații
Filosofia umanului: personalism energetic şi antropologie kantiană by Viorel Cernica [Corola-publishinghouse/Science/1444_a_2686]
-
modus vivendi. Ca orice lucrare polemică, și Cele două fețe ale liberalismului propune serioase revizuiri ale canonului, precum și discutabile proiecte de viitor bazate pe „valorificarea moștenirii”, pe „întoarcerea la izvoare”. Astfel, Gray reliefează contradicția internă a tradiției liberale, o tradiție duală și ambiguă articulată în forma a două discursuri filozofice incompatibile: pe de o parte, teoria consensului rațional universal; pe de alta, proiectul coexistenței pașnice în societăți axiologic plurale. Oricine știe câte ceva despre utopie observă imediat, fără să recurgă neapărat la
[Corola-publishinghouse/Science/2145_a_3470]
-
o pătrunde și modela, rămâne totuși esența vieții, care depășește cu mult capacitatea omului de a o explica și înțelege. Paulismul - ca teorie - reușește să demonstreze tocmai acest aspect, confirmând concepția filosofică actuală că ființa este de fapt o structură duală: cu o componentă materială, comună și vremelnică, și o componentă spirituală, de esență divină, nemuritoare și care asigură armonia vieții și transcendența. Hipocrate Nu rareori marile genii ale științei au dorit săși transpună în plan filosofic descoperirile lor, în încercarea
Nicolae C. Paulescu între știința vieții și metafizica existenței by VALERIU LUPU () [Corola-publishinghouse/Science/91893_a_92858]
-
experiența ei înlocuiește conștiința obișnuită. Mariajul sacru - hieros gamos sau coniunctio 38, se referă printre altele, la înțelegerea sau experiență unității opuselor sau paradoxurilor - depășirea gândirii care operează doar cu opoziții - , la experiența unității ce se află dincolo de lumea noastră duală, acea unus mundus, potențială, a primei zile a creației, cănd nimic nu există în actu, fără dualitate ori multiplicitate, când doar Unul există. Poetul român, ca și modelul său american 39, concepe poiesis-ul în mod asemănător. Actul de creației, spune
[Corola-publishinghouse/Science/84958_a_85743]
-
Colaborează la „Tribuna”, „Almanahul literar”, „Gazeta literară”, „Viața românească”, „Familia”, „Steaua”, „Utunk” ș.a. Este deținătorul a cinci premii ale Uniunii Scriitorilor din România și a șase premii internaționale. Încă de la primele schițe și povestiri R. se manifestă ca o structură duală, tentat, în egală măsură, de proza poetică simbolică și de proza realistă, în maniera tradiției ardelene, apropiindu-se însă mai mult de Pavel Dan decât de Ion Agârbiceanu, Ioan Slavici sau Liviu Rebreanu. Aceste predispoziții contrare, spre lirism și spre
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289160_a_290489]
-
originii, romanitatea absolută este re-elaborată în formula sintetică a daco-romanismului. Odată cu această revizuire, elementul autohtonist, încă minimalizat, va dobândi proporții tot mai considerabile. Deocamdată însă, predominantă în economia simbolică a originii și identității poporului român rămâne moneda latină. Sinteza etnogenetică duală stabilită de Xenopol, în care românitatea își are obârșia prin asimilarea dacică în fondul dominant al latinității romane, este îmbogățită de N. Iorga prin adauăgarea elementului slav. Departe de idealul purității, a cărui nerespectare l-ar fi cutremurat pe Petru
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
până în momentul Marii Uniri din 1918, chestiunea cu profunde reverberații identitare a originii suferă o serie de prefaceri succesive. De la puritatea absolută a latinității curate a Școlii Ardelene, sub efectul romantismului pașoptist, se trece progresiv înspre o formulă sintetică, inițial duală (paradigma xenopoliană a daco-romanității), iar mai apoi trială (paradigma substrat-strat-adstrat a lui Iorga). Aceste schimbări survenite în genetica românească sunt răsfrângeri tardive ale prefacerilor petrecute în avangarda reflecției istoriografice. Cristalizarea progresivă a filonului dacic în conștiința romanticilor români, transformată ulterior
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
însemnat studiu "Despre daci" în 1858), dacismul țâșnește în conștiința romantică românească prin Hasdeu. "Fantasmagorico-galvanicul înviitoriu al dacilor" - cognomenul sarcastico-elogiant îi aparține latinistului V.A. Urechia - a dat publicării în 1860 decisivul studiu Perit-au dacii? în care afirmă paradigma duală și egalitară, daco-romană, a formării naționalității românești, "din care nici unul n-a fost predominatoriu" (cf. Babu-Buznea, 1979, p. 97). Această concepție hasdeană elaborată în avamgarda reflecției istoriografice în 1860 și consolidată în Istoria critică a românilor (1875) s-a transmis
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
a lui H. Kohn (1961), care a avansat dihotomia care îi poartă numele ("Hans Kohn Dichotomy") între naționalismul occidental de tip civic și cel central-estic de tip etno-lingvistic, vom propune un amendament modelului care să țină cont de această natură duală a naționalismului. În forma sa originală, modelul "european" al societății naționale constituie, în fapt, modelul apusean de societate națională, cel care a avut întâietate istorică, izvorât din doctrina liberalismului democratic englez. Mizând pe individualism și pe drepturile civice aferente fiecărui
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
a fost condusă de domni de origine etnică non-română. Originea. În secțiunea antecedentă am arătat cum, pe parcursul jumătății de secol cuprinsă între cele două uniri (1859-1918), chestiunea originii a tranzitat o serie de prefaceri consecutive, de la romanitatea pură, prin sinteza duală daco-romană, către paradigma substrat-strat-adstrat (daco-romano-slavism). Tendința generică reperabilă în toate aceste mutații poate fi redusă la procesul de relegare a purității originare (teza latinității absolute) pe fondul unei duble evoluții: i) una mai degrabă ideologică, dar informată empiric, ce ține
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
mai evident al economiei de comandă au ocazionat primele manifestări ale nemulțumirii sociale (luările de poziție publice ale lui Paul Goma prin care se solidariza cu revendicările din Carta 77 și greva minerilor din Valea Jiului, ambele din 1977, reflectă natura duală - intelectual- politică și popular-economică - a nemulțumirilor sociale). Calea distinctă a comunismului românesc și-a păstrat traiectoria particulară față de linia stabilită la Kremlin. Izolarea regimului de la București în cadrul lagărului socialist a fost scoasă în evidență de refractaritatea de aliniere la noile
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
formula națiunii proletare în detrimentul națiunii etnice. Noua concepție identitară promovată de autoritățile statale reclama o dublă loialitate din partea cetățenilor, atât față de idealul național, cât și față de cel socialist. În anii săi de maturitate politică, regimul comunist pretinde astfel o solidaritate duală, ipostaziată atât în identificarea cu aspirațiile naționale cât și în participarea la unitatea poporului muncitor. 3.5.4. Memoria național-comunistă: desovietizare, autohtonizare, hiperbolizare Programul PCR adoptat pe 18 decembrie 1974 nu a trasat doar liniile pe care se va derula
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
etnogenezei românești, considerând acestă chestiune ca alcătuind "problema fundamentală a istoriei naționale" (p. 6). În anacronie cu discursul ce prinde contur în manualele contemporane, I. Scurtu et al. (1999) reiterează tezele tradiționale ale național-comunismului. Excluzând influențele slavice, manualul evidențiază natura duală a sintezei poporului român: "elementele fundamentale ale etnogenezei românești sunt: componenta dacică (substratul) și componenta romană (stratul)" (p. 7). În privința glotogenezei, analiza lingvistică relevă fără echivoc că "limba română era formată în momentul în care aceste adaosuri lingvistice slave de
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
A interpreta Biblia și scrierile patristice reprezintă pentru târgoveață un act erotic”358, care îi conferă o plăcere certă, mai ales atunci când trebuie să expună acestă paradă a unei exegeze originale unui public interesat. Personajul feminin chaucerian are o structură duală, este ambivalentă în tot ceea ce întreprinde, ea divide, diferențiază, scoate în evidență conflictele atunci când este posibil.359 Destinul ei este pus sub semnul a două astre: Mercur, simbolizând înțelepciunea, știința, rațiunea, acțiunea, tot ceea ce ține oarecum de aspectul viril, și
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3093]
-
strălucirea, iar glasul blândețea. „Această brutală descriere misogină este caracteristică pentru viziunea ambivalentă pe care o are Boccaccio asupra femeilor și a dragostei și pentru trecerea sa frecventă de la imagini exaltate la un realism popular.”585 Sesizăm așadar o perspectivă duală asupra femeii, pe care o regăseam și la Geoffrey Chaucer, pe de o parte idealizare oarecum exagerată, pe de altă parte spirit critic, ironie fină. Francesco De Sanctis, vorbind despre aceste prime încercări literare ale lui Boccaccio, afirma: „Găsești în
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3093]
-
de mituri". În viziunea lui Kant, imaginația este o "schemă" cu "funcție structurală" (transcedentală) care particularizează "formele universale", categoriile. În antropologie, imaginația este "o condiție a experienței elementare" care dezvăluie țesătura evenimentelor umanității. 4 Ca produs al imaginației, imaginea este duală, autonomă și heteronomă, în același timp; înțeleasă ca "reprezentare", "reproducere", "reflectare", imaginea își întemeiază propria existență pe alteritatea obiectualului înstăpânit. Plecând de la această conceptualizare a realului, s-a stabilit o tipologie filosofică a imaginii 5: 1. Imaginea-copie caută sensul absolut
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
în multe mitologii, cu infernul sau cu "lumea morților"131. În mitologia română, apa a avut aceleași valențe primordiale, de element, substanță esențială și germinativă sau de categorie proteică și generatoare de viață. De la cuplul demiurgic Fârtat / Nefârtat, apa este duală, pe de o parte este sursă a vieții, iar, pe de altă parte, este substanță care va înghiți cosmosul. Cu apa lustrală se spălau copiii la naștere, la nuntă se spălau pe mâini și față tinerii însurați, se stropeau cu
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
studiate În relație cu cele psihice * limbajul este doar un instrument de comunicare, comunicarea fiind un proces mult mai complex, care cuprinde o multitudine de aspecte ce sunt Înglobate Într-un fenomen unic, bine structurat * semnul lingvistic are o natură duală: el este constant și labil În același timp; constanța lui este dată de un nucleu semnificativ de bază care impune anumite limite În utilizarea lui; semnificația constantă a semnului este dată de sistemul lingvistic izolat, În timp ce semnificația labilă se poate
Context şi semnificaţie. Abordare semio-pragmatică by Mircea D. Horubeţ () [Corola-publishinghouse/Science/675_a_1253]
-
liber, are o extremitate ancorată în "necesitatea" sa istorică, în condiția sa istoricește necesară, care este limba, și o altă extremitate îndreptată spre o finalitate semnificativă inedită, care, astfel, trece dincolo de limba anterior stabilită 42. Limba prezintă, așadar, o esență duală : pe de o parte, ea este un dat istoric, o realitate, un fapt, și, pe de altă parte, ea este o activitate realizată după o tehnică determinată, o creație, dar nu o creație lipsită de scop, ci una orientată spre
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
a structurilor copulative "clasice". 5.2.2.1. Rezultat din asocierea adversativului dar21 (considerat conector interpropozițional, aparența disponibilității sale de a lega constituenți nonpropoziționali fiind dată de elipsă 22) cu și (considerat adverb, dar demonstrându-și în acest caz natura duală, conjuncțională și/sau adverbială, în funcție de context), dar și funcționează drept copulativ în planul enunțiativ strict (cel al informației factuale), dar ca adversativ în plan metadiscursiv 23. Atare interpretare îi explică prezența neutrală pragmasemantic în contexte ca: (10) "De la ruși vine
[Corola-publishinghouse/Science/85001_a_85787]
-
dimensiunea metafizică (ontologică) a filosofiei acreditînd imaginea unui Dumnezeu potențial manifestat în sine cu dimensiunea etică, morală, axiologică a metafizicii creștine, pentru care creația (manifestarea) exterioară este expresia întrupării în act a binelui suprem. Răul nu este înțeles, în această duală alternativă, ca aparținînd lui Dumnezeu, ci ca "neant", ca o "absență a binelui din spațiul creației", ca o lipsă "a ceea ce ar trebui să fie; tot ce este e bun atîta cît este (esse et bonum convertuntur), deoarece esse e
by J. A. Barnes [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]