6,588 matches
-
război mondial. Europa creștin-democrată se sprijină pe trei valori fundamentale: creștinismul, pacea și democrația. Din punct de vedere economic, politica creștin-democrată este pusă în slujba omului, respingând categoric marxismul. Ea recunoaște patru puncte comune. Dreptul de a poseda un bun duce la sprijinirea proprietății private. Economia nu trebuie să devină un scop în sine, ci să urmărească o dreptate socială realizată prin intervenția statului doar când piața este dereglată. Este acceptat sistemul capitalist, ceea ce o diferențiază de catolicismul social, fiind criticate
Europa democraţiei creştine by Jean-Dominique Durand () [Corola-publishinghouse/Science/1434_a_2676]
-
se cunoaște forța de seducție a Acțiunii Franceze. În Italia, curentul creștin-democrat a fost pus în dificultate de curentul clerico-moderat care, după venirea la putere a lui Mussolini, avea să accentueze sciziunile din sînul Partidului Popular și să susțină propunerile Ducelui, ajungînd pe punctul de a se transforma în curent clerico-fascist. În Spania, Biserica a primit cu ușurare pronunciamiento-ul din iulie 1936 și n-a încetat să prezinte războiul civil ca pe o cruciadă împotriva răului. În Germania, jocul ambiguu al
Europa democraţiei creştine by Jean-Dominique Durand () [Corola-publishinghouse/Science/1434_a_2676]
-
Rusia inițiază primele contacte de la Livadia (în Crimeea), din delegație făcând parte prim-ministrul I.C. Brătianu, ministrul de război Gheorghe Slăniceanu, mareșalul Curții și un aghiotant al regelui Carol I. Rușii s-au prezentat în frunte cu țarul, cu Marele Duce Nicolae, cu ministrul de război și cu generalul Nikolai Ignatiev. O soluție finală însă nu se materializează. În decembrie 1876, eșuează conferința de la Constantinopol, pierzându-se ultima șansă a păcii. România rămânea, în continuare, parte a Imperiului Otoman, ceea ce l-
[Corola-publishinghouse/Science/1562_a_2860]
-
să câștige statutul de țară cobeligerantă, care ar fi îndreptățit România să ia parte la negocierile de pace și să-i garanteze independența."126 Rusia a tot ținut-o cu "onoarea" și după ce aceasta a dat de rușine, încât marele duce Nicolae a implorat pe Carol I să intre în luptă, încredințându-i-se comanda armatei ruso-române, salvând astfel o înfrângere dezastruoasă. Numai că memoria "onoarei" este scurtă și după ce Alexandru al II-lea s-a văzut cu sacii în căruță
[Corola-publishinghouse/Science/1562_a_2860]
-
277 Larry L. Watts, p. 367. 278 Ibidem, p. 415. 279 Ibidem, p. 445. 280 Ibidem, p. 401. 281 Ibidem, p. 413. 282 Ibidem, p. 418. 283 Românii au invocat consecințele acceptării "tranzitului" la 1877-1878, cu cerința disperată a Marelui duce Nicolae, aspect pe care istoriografia sovietică îl ocolea cu desăvârșire. Ceaușescu, surprinzător, face aprecieri pozitive la regele Mihai I, reamintind că nu armata sovietică a eliberat Bucureștiul împotriva nemților, cum susținea aceeași istoriografie. 284 Ibidem, p. 438. 285 Ibidem, p.
[Corola-publishinghouse/Science/1562_a_2860]
-
republica soră Vandana de Nord criza a prăbușit comerțul cu boia dulce. d. Când, în disperare de cauză, cele două state surori s-au adresat, fiecare separat desigur, profesorului Luigi Rossini, rugându-l să precizeze mai hotărât că doar boiaua ducele, respectiv, boiaua iute provoacă acele "efecte negative", savantul a replicat că are nevoie de cel puțin patru poate chiar cinci ani pentru a finaliza un studiu comparativ între cele două produse. e. Economiștii din cele două republici surori au calculat
[Corola-publishinghouse/Science/1517_a_2815]
-
N-am auzit un tunet mai suav3. Așadar, în spatele chipului luminos al vânătorii din pădurea Visului..., violența, alteritatea monstruoasă - deși sugerate cu discreție - își fac totuși simțită prezența. În Cum vă place, pădurea Ardenilor e locul unde vine să vâneze ducele surghiunit, împreună cu câțiva nobili credincioși. Milosul duce e înduioșat de soarta animalelor rănite; vânătoarea nu înseamnă pentru el un act de cruzime, iar pădurea este aici nu numai un spațiu edenic (așa cum ni-l amintesc cântecele lui Amiens și ale
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
Așadar, în spatele chipului luminos al vânătorii din pădurea Visului..., violența, alteritatea monstruoasă - deși sugerate cu discreție - își fac totuși simțită prezența. În Cum vă place, pădurea Ardenilor e locul unde vine să vâneze ducele surghiunit, împreună cu câțiva nobili credincioși. Milosul duce e înduioșat de soarta animalelor rănite; vânătoarea nu înseamnă pentru el un act de cruzime, iar pădurea este aici nu numai un spațiu edenic (așa cum ni-l amintesc cântecele lui Amiens și ale celorlalți însoțitori ai ducelui), ci și un
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
nobili credincioși. Milosul duce e înduioșat de soarta animalelor rănite; vânătoarea nu înseamnă pentru el un act de cruzime, iar pădurea este aici nu numai un spațiu edenic (așa cum ni-l amintesc cântecele lui Amiens și ale celorlalți însoțitori ai ducelui), ci și un refugiu, departe de ambițiile deșarte ale lumii și de curtenii lui Frederic uzurpatorul, un spațiu-limită izolat, unde poate fi deseori întâlnit „nebunul în straie tărcate”, înțeleptul bufon cu vorbele lui pline de tâlc, îndreptate împotriva corupților ce
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
are despre vânători, acești mesageri ai spaimei și ai morții. Mai mult decât atât, Jacques asociază pădurea cu unele metamorfoze bizare: „Dacă, din întâmplare, ar trece pe aici un om preschimbat în măgar...” (ca un ecou ciudat al vorbelor lui, ducele, plecat în căutarea lui Jacques, va spune și el: „Și-o fi luat înfățișarea unei lighioane”). Pentru Orlando, pădurea e „stranie”, căci poți da la tot pasul de o fiară sălbatică: te sfâșie ori o sfâșii tu pe ea; este
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
altfel, pădurea unde Orlando va cuteza să se lupte cu un leu adevărat și unde va fi rănit, va sângera și nu-și va veni în fire decât târziu. În finalul piesei, ambivalența pădurii e definitiv restabilită, mărturie stând discuția ducelui cu venerabilul călugăr întâlnit „la marginea sălbaticului codru”: pădurea este și spațiul sihăstriei, al renunțării la cele lumești și la orice răzbunare, spațiul refuzului lumii. Deznodământul amintește întru câtva de ultimul act din Cei doi tineri din Verona, când Valentin
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
unde sângele se varsă din belșug. Până și eroul războinic capătă înfățișarea unei veritabile fiare sălbatice. Richard, „leul” neînfricat care își câștigase pe merit faima doborând un leu adevărat și smulgându-i inima, întruchipează luptătorul viteaz, eroul autentic; față de el, ducele de Austria, cu veșmântul lui croit dintr-o blană de leu, nu este decât o biată caricatură. În ultimul act, regelui i se cere să nu îndure umilința unor tratative cu trimisul Papei, ci să fie „strălucitor ca Marte, zeul
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
și se făcuse tot mai aprigă odată cu trecerea timpului. Să ne amintim că în ultima scenă a piesei, cea a morții lui Richard, Richmond va anunța triumfător: „The bloody dog is dead”. Figură demonică a sălbăticiei și a cruzimii sângeroase, ducele de Gloucester se va înconjura tot timpul de întreg bestiarul vrăjitoriei - păianjeni, broaște râioase, reptile -, va deveni simbolul crimelor făptuite în lanț. Monstruozitatea aceasta îi dă puterea stranie - de diavol ori de magician - de a acționa asupra forțelor invizibile ale
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
același timp, fascinează. E făptura în fața căreia poți rămâne împietrit. E creatura ce pare venită dintr-un spațiu aflat în afara umanului sau dincolo de acesta. Iar Lady Anne nu este singura subjugată, hipnotizată parcă de Richard. Iată cum îi relatează acestuia ducele de Buckingham ceea ce se întâmplase atunci când încercase zadarnic să obțină aclamațiile și uralele cetățenilor Londrei pentru cel ce urma să fie înscăunat rege: „N-au scos o vorbă și, asemenea unor statui mute sau unor pietre însuflețite (breathing - „care respiră
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
lui de eroism. Henric al VI-lea, de pildă, prima piesă istorică a elisabetanului, începe sub semnul morții regelui războinic. Corpul defunctului rege Henric al V-lea este prezent pe scenă, în sicriul său așezat pe un catafalc impunător, iar ducele de Bedford îi invocă fantoma (ghost), rugând-o să protejeze regatul. Piesa se deschide, așadar, cu bine-cunoscutul apel la fantoma ocrotitoare a regescului răposat plecat în lumea umbrelor, acolo unde își va întâlni marii predecesori. Moartea lui Henric al V
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
în Franța i se cere să vorbească în șoaptă, căci ceea ce relatează solul l-ar putea face pe rege ca, la auzul pierderii atâtor orașe, „să sfărâme plumbul coșciugului și să se scoale din morți” de durere. După care, remarcă ducele de Gloucester, nu i-ar mai rămâne decât să-și dea din nou obștescul sfârșit. Și cum trupul neînsuflețit al lui Henric al V-lea trebuie să se păstreze pur și neîntinat, un alt mort de viță nobilă, bătrânul conte
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
privindu-l, toate semnele unei crime, ca și cum trupul lui Gloucester ar fi putut să-i vorbească. La sfârșitul actului, când cardinalul de Beaufort - părtaș, alături de Suffolk, la uciderea lui Gloucester - moare la rândul său, totul se petrece ca și cum fantoma (ghost) ducelui Humphrey s-ar fi aflat lângă el. Nici o fantomă nu se arată ca atare pe scenă, nimic nu-i indică prezența efectivă în textul lui Shakespeare, dar cardinalul privește țintă, ca un nebun, ceva ce nu vede decât el, o
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
meticuloasă construcție ambiguă este fabricată capcana în care vor cădea privirea lui Antonio și cea a Oliviei. Capcană a dublurilor, producând veritabile „efecte de fantomă” și consolidând mecanismul „falsei morți”, atât de drag lui Shakespeare. În ultimul act al piesei, ducele va dezvălui secretul profundei tulburări pricinuite de perfecta asemănare dintre frate și soră, dintre Sebastian și Viola: „Același chip, aceeași voce, aceleași veșminte, dar nu o singură persoană, ci două! Refracție naturală care, în același timp, există și nu există
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
unde iluzia poate fi luată drept realitate, unde totul te îndreptățește să crezi în existența fantomelor. Căci jocul dublurilor rămâne indisociabil de metamorfozele, de transformările produse deopotrivă în spirit și în formă; el aparține neîndoielnic domeniului magiei. În finalul piesei, ducele se declară incapabil să dea un verdict categoric, ce ar putea decide o dată pentru totdeauna natura celor două elemente ale dublului (who deciphers them). Căci cum să descifrezi, cum să clarifici identitățile, în plină incertitudine creată de însăși existența dublului
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
cu stafia tatălui său trezise în Hamlet - dorința de moarte, de a-și regăsi, în adâncul mării, fiul socotit pierdut pentru totdeauna. Dar de-abia atunci când, în ultimul act, Prospero se va înfățișa dinaintea lui Alonso în veșmântul său de duce, regele se va confrunta, într-adevăr, cu dificultatea de a-și da seama dacă are de-a face cu o fantomă sau cu un om viu, dacă e victima unei halucinații sau dacă tot ceea ce se întâmplă e real. Deși
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
propria lor persoană. Au făcut un ocol care, prin minciună, i-a condus la centrul, unic și ireductibil, al ființei lor autentice. Supraveghindu-i pe ceilalți, au aflat adevărul despre ei înșiși. O ilustrare grăitoare în acest sens este cazul Ducelui din Măsură pentru măsură de Shakespeare. El decide să-l testeze pe Angelo încredințându-i tronul ducatului, fără ca tânărul să știe că va fi supravegheat de Ducele însuși. Pentru a obține informațiile indispensabile, stăpânul recurge la o deghizare: nu va
[Corola-publishinghouse/Science/2222_a_3547]
-
aflat adevărul despre ei înșiși. O ilustrare grăitoare în acest sens este cazul Ducelui din Măsură pentru măsură de Shakespeare. El decide să-l testeze pe Angelo încredințându-i tronul ducatului, fără ca tânărul să știe că va fi supravegheat de Ducele însuși. Pentru a obține informațiile indispensabile, stăpânul recurge la o deghizare: nu va fi vorba de vreo „modificare” a sexului, ci doar de o schimbare radicală de statut. Travestit în călugăr, Ducele dă târcoale pe la Curte, se strecoară în preajma supravegheatului
[Corola-publishinghouse/Science/2222_a_3547]
-
tânărul să știe că va fi supravegheat de Ducele însuși. Pentru a obține informațiile indispensabile, stăpânul recurge la o deghizare: nu va fi vorba de vreo „modificare” a sexului, ci doar de o schimbare radicală de statut. Travestit în călugăr, Ducele dă târcoale pe la Curte, se strecoară în preajma supravegheatului, ca un Dumnezeu „absent și pretutindeni prezent”. El exercită un soi de supraveghere orizontală, similară celei operate vertical de către privirea divină. Ducele urmărește îndeaproape evoluția moștenitorului desemnat și, în același timp, îi
[Corola-publishinghouse/Science/2222_a_3547]
-
doar de o schimbare radicală de statut. Travestit în călugăr, Ducele dă târcoale pe la Curte, se strecoară în preajma supravegheatului, ca un Dumnezeu „absent și pretutindeni prezent”. El exercită un soi de supraveghere orizontală, similară celei operate vertical de către privirea divină. Ducele urmărește îndeaproape evoluția moștenitorului desemnat și, în același timp, îi descoperă viciile, abil disimulate până atunci. Marea încercare prin care trebuie să treacă Ducele deghizat este, așadar, confruntarea cu revelațiile supravegherii! Într-adevăr, se întâmplă uneori ca supravegherea să aibă
[Corola-publishinghouse/Science/2222_a_3547]
-
pretutindeni prezent”. El exercită un soi de supraveghere orizontală, similară celei operate vertical de către privirea divină. Ducele urmărește îndeaproape evoluția moștenitorului desemnat și, în același timp, îi descoperă viciile, abil disimulate până atunci. Marea încercare prin care trebuie să treacă Ducele deghizat este, așadar, confruntarea cu revelațiile supravegherii! Într-adevăr, se întâmplă uneori ca supravegherea să aibă asemenea urmări: ea spulberă iluzii, cască abisuri între oameni până nu demult apropiați. Din punct de vedere dramaturgic, supravegherea este întotdeauna o provocare. Măsură
[Corola-publishinghouse/Science/2222_a_3547]