1,466 matches
-
n-aveam cum s-o uit pe cea care, cum-necum, fusese totuși numărul unu și-așa avea să rămână, indiferent de cât avea să se mai lungească lista. În ciuda alegerii ei grotești, sau poate mai ales de aceea, simțeam multă duioșie și compasiune pentru ea. M-aș fi-ntâlnit cu Irina oricând ca s-o pot ajuta, în ciuda tuturor riscurilor. Știam că mie nu avea să-mi facă rău. Dar de prin ’86 încolo au încetat și telefoanele. Irina s-a dat
De ce iubim femeile by Mircea Cărtărescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/589_a_971]
-
a spus tata de două sau trei ori „puișor“, căci tata a fost întotdeauna aspru cu mine și uneori de-a drep tul rău. Era la fel cu Cristian Vasile. Era o minune că bruta în smoking putea da atâta duioșie virilă refrenului: Ce vrei să-ți scriu Acuma, când ne despărțim? E prea târziu, Noi nu ne mai iubim. Cuvinte dragi de-amor Le-am tot rostit la timpul lor. Atât le-am repetat... Ne-am înșelat... Cei din public
De ce iubim femeile by Mircea Cărtărescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/589_a_971]
-
într-o clipă nebănuită somnul te va cuprinde în brațele sale ocrotitoare, și-atunci mami va rămâne o vreme încremenită de fericire, nici măcar nu va mai respira de teamă să nu destrame miracolul, te va privi doar cu o nesfârșită duioșie, dar și cu o nespusă ușurare, va uita pentru o clipă de durerea brațelor, de oboseală, de sfârcurile aproape-nsângerate de la atâta supt, ai adormit, puiul meu, în sfârșit, mami te pune ușurel în pătuțul tău vegheat de ursuleți și
Cântec de leagăn. In: Poveşti cu scriitoare şi copii by Adina Rosetti () [Corola-publishinghouse/Imaginative/801_a_1779]
-
la aceste femei sărmane, istovite În chip brutal, chinuite de spaime, se putea găsi ceva, ca o jalnică și indestructibilă sămînță vie, un fel de blîndețe ascunsă, o dorință timidă, aproape speriată, de a găsi o fărîmă de prietenie, de duioșie, chiar de dragoste, În mijlocul vîrtejului de bărbați decăzuți și rătăciți pe care-i slujeau. Iar această dorință timidă și totuși inerentă de a stabili o legătură mai caldă și mai delicată, chiar și În practicarea meseriei lor, ieșea la iveală
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
un glas uluit. Ce dracu’ fac acolo de-atîta timp? Cine-o fi ăla? Parc-ar fi un Întreg regiment de marinari, după cum se aude. Dumnezeule mare! exclamă el rîzÎnd mirat. Doamne! — Ei, haide, Jack! spuse femeia cu un soi de duioșie brutală În glasul răgușit, cuibărindu-se lîngă brațul lui musculos și lipindu-și Îmbietor trupul greoi de al lui. Doar n-ai să-ți pierzi răbdarea tocmai acum, nu? Mai rabdă nițel și-o să-ți dăruiesc ceva fără pereche! — Dacă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
În tot ce fac. Medicul militar pășește autoritar În fruntea lor, dar un zîmbet abia schițat Îi flutură pe buze, iar ofițerașul cel aprins tot mai Înjură amarnic, Însă Înjurăturile sale au acum o nuanță mai blîndă, sugerînd parcă o duioșie malițioasă. În cele din urmă, toată uriașa coloană cafenie, interminabilă, s-a scurs În interiorul vasului și n-a mai rămas nimic pe dig, doar tăcerea și rareori cîte un sunet stins, o adiere răcoroasă, seara, valul unduitor al nopții ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
acordurile plăcute și molcome ale viorilor, acolo unde cele mai frumoase și mai Îmbietoare femei - preaiubitele fiice ale negustorilor, bancherilor, milionarilor sau văduvele tinere, bogate frumoase, iubitoare și singure - trec cu pas ușor, mîndru și legănat, cu o expresie de duioșie superficială pe chipurile lor frumoase și delicate. Și cea mai frumoasă este a noastră, au strigat ei, a noastră pentru totdeauna, dacă vrem! Căci În oraș, fraților, În orașul fermecat ce strălucește stins, În orașul de aur, ne vom afla
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
arate cine este și de ce a venit. Dar se Împiedica În cuvinte, luptînd cu Încăpățînare Împotriva sentimentului oribil de regret, nedumerire și Îndoială, care-i cuprinsese sufletul, Înăbușind bucuria de mai Înainte și făcînd ca gestul său de entuziasm și duioșie să-i pară acum penibil. În cele din urmă femeia Îl invită cam fără voie În casă și-și strigă fata cu un glas ascuțit și aspru. Apoi, timp de cîteva minute chinuitoare, omul rămase Într-un salon mic și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
astfel: „Fidelitatea lui Cristos, fidelitatea preotului”. Fără îndoială, prima parte este frumoasă, iar a doua severă și dojenitoare; ele sunt puse în confruntare, într-o comparație din punct de vedere uman imposibil de susținut, dar în stare să dea preotului duioșia de a contempla persoana lui Cristos, care nu-l sfidează cu perfecțiunea fidelității sale, ci îl invită să-l imite, pentru a-l face să devină și mai mult preotul său, pentru a-i umple viața de sens și inima
Măgarul lui Cristos : preotul, slujitor din iubire by Michele Giulio Masciarelli () [Corola-publishinghouse/Science/100994_a_102286]
-
încălzească nu numai staulul (biserica, acel spațiu unde Mesia Mântuitorul se naște în lumea de astăzi) dar și pe Cristos, cel mai împovărat de misiunea care apasă, mai întâi de toate, pe umerii și pe inima sa. O astfel de duioșie, deseori, și preotul o uită: el se fa-ce cunoscut prin frământarea de a face, de a ajunge la toate, de a salva totul și pe toți, în grabă. Face cinste preotului, un om și un creștin împuns în multe cu
Măgarul lui Cristos : preotul, slujitor din iubire by Michele Giulio Masciarelli () [Corola-publishinghouse/Science/100994_a_102286]
-
nestins și părul îl avea ca de argint, nu-mi mai luam ochii de pe el. Avea și păduchi...“ „Avea“, a convenit doamna Gerda, „cum să nu aibă ? Eha bolnavă, nu se putea pieptăna...“. Glasul îi tremura ușor, între jenă și duioșie. Mi se părea că o jignisem. „Dumneavoastră sunteți o femeie cultă“, am continuat eu, „și nu se poate să nu știți că până și în vechea Eladă existau cazuri asemănătoare. Câțiva filozofi, altminteri destul de curați, au pierit chiar, uciși de
Zenobia by Gellu Naum () [Corola-publishinghouse/Imaginative/614_a_1257]
-
fiecare crenguță, fiecare frunză, fiecare nervură, vedeam până și petele roșietice-gălbui de pe cele câteva frunze ale nucului care uitaseră să pice de cu iarnă. Pluteam în haloul acela, vârfurile arborilor cuprinseseră tot orizontul, mă simțeam bine, acolo, mă priveam cu duioșie, fără pic de regret. O melancolie lichidă, dulce-amară curgea prin mine... Deodată totul s-a retras, am reintrat în mine, mă aflam pe scaunul din fața ferestrei, omul acela continua să doarmă tihnit, cu fața în sus, pe când alături, pe scaunul
Zenobia by Gellu Naum () [Corola-publishinghouse/Imaginative/614_a_1257]
-
să mă tulbure. M-am revoltat, dar în revolta mea exista un sâmbure de îndoială care a dat și ideilor mele despre credință, copilăroase ori, mai târziu, născute dintr-o nestăpânită dorință de a brava, o vinovăție și chiar o duioșie ascunsă. N-am scăpat niciodată de această ambiguitate datorită căreia am putut trece atât de ușor de la sfidare la venerație fără să mi se pară că sar dintr-o extremă în alta sau că mă contrazic. Am putut să-mi
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
Merge rău , spune el. Și din adâncul plămânilor săi în flăcări un ciudat hârâit însoțea tot ce spunea. Rieux îi recomandase să nu vorbească și spusese că va reveni. Bolnavul avusese un surâs bizar și o dată cu el un soi de duioșie i se așternuse pe chip. "Dacă scap, jos pălăria, domnule doctor!" spusese el făcându-i cu ochiul, cu greu. Dar imediat după aceea căzuse într-o stare de prostrație. Câteva ore mai târziu, Rieux și Tarrou l-au găsit pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
-
într-adevăr trăită. Tarrou pierduse partida, cum spunea el însuși. Dar el, Rieux? Se alesese doar cu faptul că putuse să cunoască ciuma și să și-o amintească, că putuse să cunoască prietenia și să și-o amintească, să cunoască duioșia și într-o zi să și-o amintească. Tot ceea ce putea omul să câștige în focul ciumei și al vieții erau cunoașterea și aducerea aminte. Poate că asta era ceea ce numea Tarrou a câștiga partida. Din nou trecuse o mașină
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
-
pe peron, ca de pildă Rambert, a cărui soție, prevenită de săptămâni întregi, făcuse tot ce trebuia pentru a sosi, se aflau în aceeași stare de nerăbdare și de zăpăceală. Căci Rambert aștepta tremurând să confrunte această iubire și această duioșie, pe care lunile de ciumă le redusese la abstracție, cu ființa vie care fusese suportul acestei iubiri și duioșii. El ar fi voit să redevină același care la începutul epidemiei voise să iasă alergând într-un suflet din oraș și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
-
sosi, se aflau în aceeași stare de nerăbdare și de zăpăceală. Căci Rambert aștepta tremurând să confrunte această iubire și această duioșie, pe care lunile de ciumă le redusese la abstracție, cu ființa vie care fusese suportul acestei iubiri și duioșii. El ar fi voit să redevină același care la începutul epidemiei voise să iasă alergând într-un suflet din oraș și să se avânte în întâmpinarea celei pe care o iubea. Dar știa că asta nu mai este posibil. Se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
-
acești bărbați și aceste femei aspiraseră la o revedere care nu era pentru toți de aceeași natură, dar care pentru toți era la fel de imposibilă. Cea mai mare parte strigaseră din toate puterile spre cineva care lipsea, dorind căldura unui trup, duioșia și obișnuința. Unii, adesea fără s-o știe, sufereau de a fi puși în afara prieteniei oamenilor, de a nu mai putea ajunge la ei prin mijloacele obișnuite ale prieteniei, cum sunt scrisorile, trenurile și vapoarele. Alții, mai puțini la număr
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
-
îi veni în minte un alt loc unde auzise un limbaj similar. În curtea trăsnitului de Reilly, în urmă cu o oră. „Trebuie biciuită.“ „Mongoloidul de Mancuso.“ Deci el era totuși cel care scrisese scrisoarea. Domnul Levy se uită cu duioșie la mica acuzată care sforăia deasupra cutiei cu prăjituri olandeze. „Pentru binele general“, gândea el, „va trebui să fii declarată iresponsabilă și să mărturisești. Ești acuzată pe nedrept.“ Domnul Levy izbucni într-un hohot de râs. Cum de fusese domnișoara
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
să mă tulbure. M-am revoltat, dar în revolta mea exista un sâmbure de îndoială care a dat și ideilor mele despre credință, copilăroase ori, mai târziu, născute dintr-o nestăpânită dorință de a brava, o vinovăție și chiar o duioșie ascunsă. N-am scăpat niciodată de această ambiguitate datorită căreia am putut trece atât de ușor de la sfidare la venerație fără să mi se pară că sar dintr-o extremă în alta sau că mă contrazic. Am putut să-mi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
va spune că orice-o fi fost, oricît de tragic sau de smintit, a fost urmat imediat de un război. — Dar așa și este, Susan. Asta sînt poveștile familiei tale. — Și sînt niște povești pe cinste, mami, spune Susan cu duioșie. Profesorul Telescu se dădea În vînt după poveștile tale, chiar a și notat unele dintre ele. — Poate că nu a făcut bine că mi-a pus poveștile pe hîrtie. Săracul profesor! spune doamna Petrovici, Întorcîndu-se spre Wakefield. Cineva a intrat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
-
că dansează, fie că se roagă. Puștiul Îi privește Îndelung, sperînd să Îi prindă asupra faptului, dar pădurea de cactuși nu face nimic, doar se holbează la el. Pentru prima oară după mult timp, Wakefield simte compasiune pentru toți, o duioșie total lipsită de adresă. Chestia aia cu umanismul, ce ciudată. Proaspăta mireasă Îl Întreabă pe Wakefield ce caută acolo: — SÎnt aici pentru lumină, Îi spune el, parafrazîndu-l pe Sfîntul Patroclus, unul dintre fanii timpurii ai deșertului. Ceea ce era adevărat pentru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
-
art a travers son metier: „Acestei existențe, care uzează pe cei mai tari, rezistă doar adevăratele talente”. Comentînd volumul de debut, Caii lui Cibicioc, al lui Ion Călugăru (nr. 27), Vinea remarcă adaptarea personală a amintirilor din copilăria autorului de la „duioșia și humorul sănătos al lui Creangă” la „fiorul suferind și subtil” evocînd „viața pestriță și misticismul tîrgurilor evreiești din nordul Moldovei”. Ideea refuzului imitației (deopotrivă a formelor străine și a valorilor autohtone), prin urmare a originalității autentice, este o dată în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
în loc de "frică" ar trebui să vorbesc despre "iubire". Atunci totul ar deveni, poate, mai limpede sau, cel puțin, vei înțelege că-ți vorbesc fără urmă de ipocrizie. În fiecare clipă pământul ne spune același lucru, că moartea e lipsită de duioșie. Și, dacă reușim să pricepem acest limbaj, rugurile n-au niciodată dreptate. ― E ciudat să te aud, tocmai acum, vorbind despre fericire. ― De ce ți se pare ciudat? Pentru Epicur fericirea era să fii ca pietrele, insensibil la suferință. Eu, dimpotrivă
Apărarea lui Galilei by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295601_a_296930]
-
fiecare seară, ieșea din cort și contempla cerul înstelat. Apoi, își lua o cupă din care bea vinul și o sfărâma de stînci." Dincolo de coliba de paie, am găsit stânca rotundă de care pomenise Ana. Am simțit, pe loc, o duioșie ciudată în mine. O vreme, am ascultat vântul, o pasăre țipând în deșert, foșnetul eucalipților, după care m-am hotărât să plec, când, din senin, coliba de paie a luat foc... Asta a fost totul. Sau aproape totul... ― De ce spui
Apărarea lui Galilei by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295601_a_296930]