1,151 matches
-
peșterilor străpuns de sulițe, nutrind convingerea că, biruindu-i spiritul, capturarea sa ulterioară devine o chestiune formală. Devastat de o sălbatică spaimă, Demiurgul a creat el Însuși o infinitate de asemenea imagini imperfecte, schematice, umbre palide cum zice Platon - ale Dumnezeirii, oferindu-le ca ofrande succesive celui care, de fapt, pe El Îl vânează de-o eternitate. Oamenii sunt nesfârșite contingente de sosii ale divinității, azvârlite ca pradă amăgitoare Vânătorului, pentru ca acesta să nu poată ajunge niciodată la adevărata țintă. Dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
cuvinte, pentru a putea exprima sentimentele, trăirile lăuntrice, fiorii care-mi cuprind ființa și-mi fac sufletul să vibreze, atunci când vorbesc despre părinții mei. E ceva sublim și frumos, care mă înalță cu sufletul până la ceruri, care mă umple de dumnezeire, de dragoste și fericire. Părinții mei, cine au fost ei? Cum și-au trăit viața lor? Ce ne-au lăsat nouă, copiilor? „Au fost niște oameni ca toți oamenii, îmi vor spune mulți. Au făcut ceea ce fac toți părinții pentru
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]
-
asupra rostului nostru pe pământ, declarându-se ea însăși neputincioasă în fața unui astfel de subiect încărcat de atâtea semnificații, căci a vorbi despre părinți, „E ceva sublim și frumos, care mă înalță cu sufletul până la ceruri, care mă umple de dumnezeire, de dragoste și fericire.” Și, apoi, urmează torentul evocării, în care Lidia Vrabie pare de neîntrecut: „...Pentru mine, părinții mei au fost două candele mereu aprinse, două candele care au vegheat să nu li se termine undelemnul niciodată, pentru că știau
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]
-
într-un cazan, îți iese probabil sufletul. Criza poate fi a doctrinei religioase, ori a slujitorilor ei. Nu poți să fii și ateu și cu sufletul în rai. După lăsarea întunericului, se împuținează și numărul ateilor. Cerul - această epidermă a dumnezeirii. Religia - o iubire platonică fată de un mire bănuit, dar nevăzut. În marile războaie mor oamenii de-a valma. Apoi, fiecare Dumnezeu și-i caută pe ai lui. Dogmatismul erodează chiar și religiile. Marile enigme ale lumii se vor dezlega
Chef pe Titanic by Vasile Ghica () [Corola-publishinghouse/Imaginative/528_a_1305]
-
încarnări demonice (după părerea mea, ele se încadrează în ceea ce am putea numi sacrul negativ), pe când ceilalți se bazează pe ancorarea în concret a lui Dumnezeu. Fără antropomorfismul grecilor, n-ar fi fost posibilă perceperea și transpunerea în formula trinității dumnezeirii și a conceptului de Dumnezeu ca persoană. Iertați-mă că vă întrerup. De fiecare dată când mă întâlnesc cu prietena aceasta pe care, credeți-mă, doar o admir detașat, între noi apare ca o stafie mai mult decât apetisantă, Afrodita
Fascinantul corn de vânătoare by Nicolae Suciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1284_a_2205]
-
inspirație Încercam dicteul - firește atunci nășteam poezii - salutare erau acele lăsări În voia cuvintelor Înlănțuite după atracțiile lor de moment Într-o solidaritate aberantă. Dicteul mă salva mereu, dicteul, cea mai pură secreție a ființei noastre necunoscute ca sperma complementară dumnezeirii, menită a naște monștri și genii deopotrivă. Oare aș mai putea și acum, În această carte, să Îndrăznesc să-mi provoc orgasmul cerebral... În atîta sterilitate, În atîta senectute, ar mai răspunde ele bacantele, s-ar mai umfla strugurii lor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
mele / trebuie să existe o răscumpărate). Gestul pocăinței, în acest moment, pare a fi total, dacă sinele s-a îmbogățit prin experiența cunoașterii, inclusiv a ademenirilor demonice, în voia cărora chiar s-a lăsat un timp, rătăcitul revenind acum la dumnezeire: dorul meu cel mai fierbinte a fost să mă întorc / în genunchi la tine! Suprasaturat de rătăcirile lumii contemporane care, firește, îl includ, poetul își clamează deseori dorința de întoarcere la o existență curată, frustă, chiar arhaică: Vreau taine, vreau
Aventura lecturii : poezie română contemporană by Mioara Bahna () [Corola-publishinghouse/Imaginative/367_a_1330]
-
volum transferă în imaginarul lor aspecte amintind de episoade biblice sau mitologice, ca Mărul, în care sunt evidente aluziile la perechea adamică în Paradis sau Rug (II), unde căderea în poame, pe care o strigă, definește lumea ca imagine a dumnezeirii. Sunt însă și alte multe semne identificabile din mitologie, spre exemplu, în imaginea zeului orb, căruia eul liric aspiră să-i sărute ochii, din Pasărea care mă bea. Ca orice artist al cuvântului, poeta exploatează forța de sugestie a acestuia
Aventura lecturii : poezie română contemporană by Mioara Bahna () [Corola-publishinghouse/Imaginative/367_a_1330]
-
să-nghit / câtă fericire e-n stare a-și dori / Adevărul în anemonă pitit. Obârșia a toate însă este, până la urmă, doar eul: tot în eu e ce-o să fie! Totuși, psalmic, animat de credință mereu, își strigă adesea către dumnezeire neîmplinirile: sângele meu, Doamne, din care mă sorbi / și-mi faci drumul de-ntoarcere, ca la orbi, / și faci din el predici despre Bine și Rău / Curgându-l de la Ana la Caiafa / și din Călău scoți Victima / și din victimă
Aventura lecturii : poezie română contemporană by Mioara Bahna () [Corola-publishinghouse/Imaginative/367_a_1330]
-
volum și „Nu înstrăinați pământul”, e deslușit un orizont de idealuri sublime. Cu lacrima pocăinței începe curățirea și lupta ființei umane către scopul pentru care a fost zămislită, cu lacrima începe iertarea, lacrima e mărgăritarul sufletului, lucrare și semn al Dumnezeirii în noi. „De n-ai fi tu, noi n-am mai ști desparte Durerile de bucurii, luminile de noapte. Și n-am mai ști că Dumnezeu, departe Când jeluim în zilele sihastre Sălășluiește și lucrează în lacrimile noastre.” Petru C.
Vesnic osânditi by Petru C. Baciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/816_a_1587]
-
rotunzi, cum nu-i văzusem pînă atunci, ca-ntr-un miracol, În care mă pierdui a doua oară. Își trecu mîinile prin părul meu, mîngîindu-mi fruntea, obrajii. Șoptea: - Te iubesc! Te iubesc! Eu nu mai știam ce să spun, căci dumnezeirea clipei Îmi buimăcise mintea, și În timp ce ridicîndu-se În picioare Începu cu adevărat să-și lepede puținele haine de pe ea lăsîndu-le să cadă pe moalele covor persan, eu mă Îmbătam la statura ei pe care, mutînd-o acum din Întîia clipă a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1888_a_3213]
-
pe care nu le întunecă non valorile rotativei politice de la Centru. Subliniind acum, ceea ce i spusese G. Tutoveanu a tunci, amfitrionul și conducătorul de azi (1931) al ziar ului „Curentulʺ, Pamfil Șeicaru, încheia: „Războiul a creat o credință nouă, o dumnezeire nouă: patria. Și mâine când va fi nevo ie, eu care am fost atacat ca nimeni altul, voi porni mâine poate la datorie, tăcut și poate cu o tristețe în suflet că țara nu a fost pregătită, așa cum n-a
Carte ..., vol. I by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/492_a_1296]
-
ie, eu care am fost atacat ca nimeni altul, voi porni mâine poate la datorie, tăcut și poate cu o tristețe în suflet că țara nu a fost pregătită, așa cum n-a fost pregătită alt cândva, și voi lupta pentru dumnezeirea cea nouă: patria!ʺ Schimbul de amabilități dintre Pamfil Șeicaru, gazda evenimentului, și G. Tutoveanu, personalitate participantă, nu era o întâmplare. Istoria presei românești re ține că „Freamătulʺ, revistă literară care apărea la l ianuarie 19 11 l a Tecuci
Carte ..., vol. I by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/492_a_1296]
-
l-a Îndemnat: ― Spune-mi, cum arată minunea coborâtă Între voi doi!? ― Pentru dumneavoastră, care ați trăit de două ori aceste momente, nu e o noutate. Eu cred că, atunci când vezi noul venit pe lume, este clipa astrală plină de dumnezeire. Atunci nu te mai gândești la nimic altceva, ci doar ești pătruns ca de un fluid de prezența noii Întruchipări a vieții care respiră, mișcă și chiar zâmbește poate În timpul somnului profund; somn de recuperare după efortul deosebit În urma drumului
Hanul cercetaşului by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1198_a_2268]
-
să scrie: acea clipire a genelor cerului când soarele-l trezește-n zori. Poezia îi slobozește fantezia, dându-i iluzia că sustrage o parte din marele mister, dar asta pentru scurt timp, pentru a reveni și mai înverșunat la problema dumnezeirii. Poate exista spiritul Lui înafara materiei? Problema nu-i dă pace nici măcar o clipă, e musai să înțeleagă motivul adevărat, primordial, ce l-a îmboldit pe Dumnezeu să se deranjeze cu creația lumii și a creaturilor, e musai să înțeleagă
by Dante Maffìa [Corola-publishinghouse/Science/1046_a_2554]
-
noțiunea de înfiere, elaborată de Sfântul Chiril al Alexandriei, cel care sintetizează teologia Sfântului Atanasie cel Mare, a Capadocienilor și a Sfântului Ioan Hrisostom. Cuvântul este Fiu prin natură: oamenii devin "fii prin participare". Cu alte cuvinte, a participa la dumnezeirea Fiului presupune a lăsa să strălucească în noi înșine frumusețea firii negrăite a Sfintei Treimi. Pe urmele aceluiași Chiril al Alexandriei, Karsavin accentuează dimensiunea pneumatologiei: noi suntem îndumnezeiți prin Duhul Sfânt care ne face asemănători Fiului. Opusă contemplării platonice, teologia
Biserica şi elitele intelectuale interbelice by Constantin Mihai [Corola-publishinghouse/Science/898_a_2406]
-
de synthèse orthodoxe, nr. 1/1928. Iată definiția dogmatică propusă de Sinodul de la Calcedon (451) cu privire la cristologie: "Urmând deci pe Sfinții Părinți, mărturisim, într-un singur glas, un singur și același Fiu, Domnul nostru Iisus Hristos, același și desăvârșit întru dumnezeire, același și desăvârșit întru fire omenească, același Dumnezeu cu adevărat și om cu adevărat, alcătuit din suflet, înzestrat cu rațiune și trup, de o ființă cu Tatăl întru dumnezeire, de o ființă cu noi întru fire omenească, în toate asemenea
Biserica şi elitele intelectuale interbelice by Constantin Mihai [Corola-publishinghouse/Science/898_a_2406]
-
și același Fiu, Domnul nostru Iisus Hristos, același și desăvârșit întru dumnezeire, același și desăvârșit întru fire omenească, același Dumnezeu cu adevărat și om cu adevărat, alcătuit din suflet, înzestrat cu rațiune și trup, de o ființă cu Tatăl întru dumnezeire, de o ființă cu noi întru fire omenească, în toate asemenea nouă în afară de păcat, născut din Tatăl mai înainte de toți vecii, întru dumnezeire, dar la plinirea timpurilor pentru noi și a noastră mântuire, născut din Maria, Fecioara, Născătoarea de Dumnezeu
Biserica şi elitele intelectuale interbelice by Constantin Mihai [Corola-publishinghouse/Science/898_a_2406]
-
om cu adevărat, alcătuit din suflet, înzestrat cu rațiune și trup, de o ființă cu Tatăl întru dumnezeire, de o ființă cu noi întru fire omenească, în toate asemenea nouă în afară de păcat, născut din Tatăl mai înainte de toți vecii, întru dumnezeire, dar la plinirea timpurilor pentru noi și a noastră mântuire, născut din Maria, Fecioara, Născătoarea de Dumnezeu, întru fire omenească, un singur și același Hristos, Fiu, Domn, Unul-născut, pe care-l recunoaștem în două naturi, fără amestec sau schimbare, neîmpărțit
Biserica şi elitele intelectuale interbelice by Constantin Mihai [Corola-publishinghouse/Science/898_a_2406]
-
reciproc. Stima și respectul soldaților față de Isus au fost determinate de relația și apropierea lor de acesta, pe durata vieții sale pământești. Cel dintâi dintre militarii proveniți din neamurile păgâne a fost un centurion, care și-a mărturisit credința în dumnezeirea lui Isus și a cerut cu multă umilință un miracol în fața mulțimii (cf. Lc 7), arătând prin aceasta că Imperiul și puterea armelor sunt limitate. Ulterior, un alt centurion, cu mult curaj și emoție, a proclamat inocența și sfințenia lui
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
pierdere". Modul de existență preferat este singurătatea, în ciuda faptului că ne aflăm în fața cuiva incapabil să înfrunte un univers întreg ("Mod"). În poemul "Cenușă și melci" întârzie confruntarea; poetul, omul în general, rămâne un Hamlet neputincios, deși este ajutat de dumnezeire, deși a cunoscut misterul primei jertfe. Nostalgia, mai mult sau mai puțin livrescă, este generată de ideea că totul este o eroare. Va dăinui ideea veșnicei întrebări: ce este moartea, ce este viața? "Tu, sunt al vremii noastre, Yorik sacrificat
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
personalizante. Absolutul din relația cu Natura, pe care-l cumpănește omul, este personalitatea energetică în modelul ei desăvârșit. Un simplu accent deplasat către Personalitatea perfectă în sine ar fi substituit ordinea de finalitate cu ordinea de fatalitate. Însă chiar "ființa dumnezeirii" în sensul în care C. Rădulescu-Motru folosește termenul nu este decât idealul personalității. Personalismul energetic este, după credința lui C. Rădulescu-Motru, studiul filosofic al persoanei ca formă finală a energiei. Formula sa teoretică urmează "personalismului anarhic" și celui "social-romantic", fiind
Filosofia umanului: personalism energetic şi antropologie kantiană by Viorel Cernica [Corola-publishinghouse/Science/1444_a_2686]
-
și a lumii prin om (autonomie, cosmonomie); ea a fost pierdută prin injustiția oamenilor; ea este predestinată (subl. C.) oamenilor la întoarcerea sub autonomia constituției lor primitive, la încheierea lumii căderii"288. Prima stare a omului, după Renouvier, este identică dumnezeirii; legea lui Dumnezeu, justiția, este și a omului. Căderea, survenită datorită propriei sale voințe, îi corupe omului natura primitivă. Acum el trăiește în injustiție, în opusul legii lui Dumnezeu, iar natura, cosmosul, nu se află în puterea lui, deși, în
Filosofia umanului: personalism energetic şi antropologie kantiană by Viorel Cernica [Corola-publishinghouse/Science/1444_a_2686]
-
și Banat. Poezia lui B.-L., mult îndatorată unor modele, este, în ceea ce are particular, o râvnă a „țintelor mari”. Meditația afirmă, pe tipare romantice, orgoliul spiritului și aspirația înălțării la „lumea ideală” (Destinul, O, noi, stăpâni vremelnici). Tumultul căutării dumnezeirii și iubirea domină „nemilostivul amar” al existenței (Învingătoare), iar înfiorarea, smerenia sunt mereu concurate de un conceptualism locvace. Iubirea de țară e un motiv omniprezent, pasajelor în lamento, ce-l amintesc pe O. Goga, alăturându-li-se, în Lacrimi și
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285858_a_287187]
-
Nimeni nu-l bagă în seamă ; mulțimea privește în sus, sute de capete se rotesc încet urmărind avionul pe care nu îl vedem... Noul Dumnezeu ia în stăpânire cerul Rusiei. Procedeul acesta al umbrei metafizice aruncate de un avion, simbolizând dumnezeirea unei dictaturi pământene, îl va folosi și Leni Riefenstahl peste câțiva ani la începutul Triumfului voinței : din aeronava Führerului care se îndreaptă spre Nürnberg nu vedem decât umbra ca o cruce mergând pe pământul Germaniei, pe drumuri, case și câmpii
Filmul surd în România mută: politică și propagandă în filmul românesc de ficţiune (1912‑1989) by Cristian Tudor Popescu () [Corola-publishinghouse/Science/599_a_1324]