7,011 matches
-
privesc direct. Era firesc să n-o facă, dat fiind, în primul rând caracterul profund intertextual al viziunii lui Manolescu, iar în al doilea rând statutul logic incomplet al câtorva raționamente altminteri plauzibile. De exemplu, orice disecție corectă a mitului eminescian presupune în chip categoric raportarea la biografia poetului. (Observația îi aparține lui Mihai Zamfir, care a și definit într-o conferință din anii '70 grila de imperative ale acestei canonizări. Cele mai multe n-aveau, evident, atingere cu opera.) Iată de ce, măcar
Câteva afinități (VI) by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/7380_a_8705]
-
Munteanu, ca și pedantul Petru Rezuș) au preluat ideea de spirocheta palida care ar fi infectat sângele poetului. Nu atât combaterea punctului de vedere medical a fost dificilă, când cei doi medici au publicat studiile, cât a celui cultural. Luesul eminescian intrase în mitologia națională. Ovidiu Vuia este foarte supărat pe Călinescu, pe care-l tratează cu un ton inadmisibil. La drept vorbind, Călinescu merită elogii pentru geniul cu care a transformat un diagnostic greșit într-un invincibil mit cultural." (pag
Câteva afinități (VI) by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/7380_a_8705]
-
textele în sine, ci interpretările acestora. (De aceea mă feresc să recomand aici cu toată gura conceptul propus lui Harold Bloom în Anxietatea influenței.) Săptămâna trecută sintetizam reproșurile aduse în Istorie dubletului aproape umoral instituit de Negoițescu în corpusul poeziilor eminesciene. Arătând că modelul e inadecvat, Manolescu nu-i neagă totuși acestuia funcționalitatea. Ba mai mult, atunci când consideră că e cazul, o ilustrează. Dialogul se poartă nu între doi poeți despărțiți de un secol de literatură, ci între reflectarea acestora pe
Câteva afinități (VI) by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/7380_a_8705]
-
Se poate vorbi, în acest sens, de eminescianism în legătură cu toate culegerile poetului, de la aceea de debut din 1967 (Poziția aștrilor) și până la cele din urmă, dar îndeosebi în legătură cu Imnuri către amurg din 1970, pline de imaginile somnului și morții Plutoniei eminesciene. Întrebându-se ce este poezia, Dan Laurențiu ar putea răspunde cu strofa lui Eminescu: ŤCe e poezia? Înger palid cu priviri curate,/ Voluptuos joc cu icoane și de glasuri tremurate,/ Strai de purpură și aur peste țărâna cea grea.ť
Câteva afinități (VI) by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/7380_a_8705]
-
chip, poetul are, în sfârșit, parte de o lectură sinceră sub aspect critic. Demersul e, așadar, programatic: Dacă nu avem, de la G. Călinescu încoace, un examen critic propriu-zis al operei lui Eminescu, avem acum cel puțin o istorie a mitului eminescian, solid pusă în pagină de Ioana Bot (Eminescu - poet național român, 2001). Dincolo de datele stricte, două sunt momentele principale ale impunerii mitului: definiția dată de către N. Iorga, în 1929, Ťexpresie integrală a sufletului românescť, și aceea din 1975 datorată lui
Câteva sentințe (V) by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/7402_a_8727]
-
rațiuni mai degrabă de ideologie literară decât propriu vorbind poetice. Poemul ilustrează câteva dintre temele principale ale gândirii lui Eminescu și este, în plus, unul dintre textele cele mai bine lucrate artistic. El este și o sinteză a vocilor lirice eminesciene. Versul iambic de 7-8 silabe nu-l slujește decât în parte pe poet și anume în chemările iubirii (care, luate separat, seamănă cu idilele), în episodul cu Cătălin, dar deloc în viziunile cosmologice, în reflecțiile lui Hyperion, adică în partea
Câteva sentințe (V) by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/7402_a_8727]
-
scrie, "după ureche", sub un Creion de Tudor Arghezi, numele lui G. Bacovia, și-i trebuie unui inspector vigilent un timp apreciabil pentru a întoarce din drumul către elevi monstruozitatea. A devenit, iarăși, clasică, asa-zicând, transcrierea greșită a versului eminescian "Apele plâng clar izvorând din (sic!) fântâne, în loc de în fântâne. Tot așa, la sesiunea din iunie-iulie 2001 a examenului național de bacalaureat, am înregistrat o asemenea transcriere "după ureche" a nu mai puțin cunoscutului vers bacovian "Tresar din (sic!) somn
Comunicare și corectitudine by A. Gh. Olteanu () [Corola-journal/Journalistic/6858_a_8183]
-
de lansarea unei Plachete și a unei Medalii omagiale pentru marcarea evenimentului, realizate cu sprijinul municipalității gălățene. La Biblioteca V.A. Urechia au fost vernisate expozițiile "Leonard Salmen - ilustrator al operei poetice a lui Eminescu', "100 de ani de veghe eminesciană asupra Galațiului - expoziție de documente iconografice, "Nemărginita dragoste a gălățenilor de altădată pentru Eminescu' - expoziție de documente arhivistice printre care și Actul comemorativ la dezvelirea monumentului lui Mihai Eminescu la Galați. Toți participanții la aceste manifestări, desfășurate la Biblioteca V.
Prima statuie a lui Eminescu din România a împlinit 100 de ani () [Corola-journal/Journalistic/68637_a_69962]
-
-mi acorzi mai mult decît aș merita. Voi spune totuși că înainte de a ajunge la lucrurile simple, prin care să vorbesc despre lumea din care vin și despre mine, am încercat unele mai complicate. Am scris caiete întregi, pe ritmuri eminesciene. Nu știu dacă între acele versuri a existat vreunul care să țină cu adevărat de poezie. Într-o zi am simțit că nu mă reprezintă, le-am aruncat la gunoi și am încercat să o iau, altfel, de la capăt. Poeziile
Ileana Malancioiu: „Dumnezeu nu ne pune la nesfîrsit mîna în cap" by Lucia Negoiță () [Corola-journal/Journalistic/6761_a_8086]
-
caiete" - și îmi vin în minte, ca termen de comparație, „Caietele Principelui" de Eugen Barbu (sau, mă rog, „Caietele albastre, filozofice" ale lui Lenin care ni se recomandau ca bibliografie obligatorie în facultate...). S-ar putea vorbi de o antologie eminesciană comentată - dar lipsesc criteriile și, mai ales, trimiterile la surse - și, în plus, comentariile se pretează, și ele, unei antologii paralele - așadar: citate masive din Eminescu, din comentatori ai lui Eminescu, citatele comentate, comentariile idem - un fel de morișcă pusă
Eminescu și virgula by N. Georgescu () [Corola-journal/Journalistic/6785_a_8110]
-
readucă îndemânarea lingvistică la dimensiunile exacte, adică să recunoască: lingvistica este „ancila" filologiei. Ar trebui, de acum încolo, să dau exemple de descurajare, dar voi spune mai întâi ce trebuie spus. Autorul găsește un teren nou de explorare a operei eminesciene - în științele comunicării care au luat un avânt deosebit în secolul nostru. Această carte (îi spunem, totuși, astfel) cucerește prin simplitatea demersului, dl. Gheorghe Doca realizând o morfologie în sensul clasic, de identificare și descriere a formelor dialogurilor eminesciene. Mai
Eminescu și virgula by N. Georgescu () [Corola-journal/Journalistic/6785_a_8110]
-
operei eminesciene - în științele comunicării care au luat un avânt deosebit în secolul nostru. Această carte (îi spunem, totuși, astfel) cucerește prin simplitatea demersului, dl. Gheorghe Doca realizând o morfologie în sensul clasic, de identificare și descriere a formelor dialogurilor eminesciene. Mai mult: dânsul stă în dialog cu cititorul care-l poate completa cu exemple din memorie, poate înmulți formele, le poate ordona altfel, îmbina și chiar reduce (integra unele în altele) - fiind, la rândul său, în dialog cu autorul și
Eminescu și virgula by N. Georgescu () [Corola-journal/Journalistic/6785_a_8110]
-
Aceste șase categorii ale dialogului ( „mărci dialogale") sunt urmărite în operă (poezie, proză, fragmentarium chiar) - și în viața lui Eminescu. Este, să recunoaștem, o schemă abstractă, luată din teoriile comunicării - pe care autorul o aplică unui teritoriu concret întrucâtva, opera eminesciană - și altuia, înghețat în realitatea virtuală din „Viața lui Mihai Eminescu" de G. Călinescu de la 1932 (verificată, pe ici pe colo, pe unde se potrivește, cu „Hyperion" al lui George Munteanu din 1972). Trebuie să facem neapărat reduceri. E oțios
Eminescu și virgula by N. Georgescu () [Corola-journal/Journalistic/6785_a_8110]
-
înțelegi în primordialitatea ei dar și în funționalitatea ei - altfel vorbești despre lapte stricat în fața celui mai bun iaurt turcesc. Ne dispensăm, așadar, de gângurelile privind viața lui Eminescu, și trecem copăcel-copăcel la alt domeniu incomod. Este acela al fragmentarium-ului eminescian, din care autorul alege copoios citate peste citate ca să-l găsească pe „omul profund" din ele. Numai că domeniul iarăși trebuie evitat - din delicatețe, de data aceasta -pentru că în acest fragmentarium intră multe, enorm de multe traduceri după surse
Eminescu și virgula by N. Georgescu () [Corola-journal/Journalistic/6785_a_8110]
-
enorm de multe traduceri după surse germane consultate de Eminescu de-a lungul vieții. Multe dintre ele sunt identificate, dar constați cu tristețe că autorul n-a auzit nici măcar de masiva lucrare a lui Helmuth Frisch: „Sursele germane ale creației eminesciene" (2 volume de câte 400 pagini, ieșite în 1999 la Editura Saeculum I.O.). Se mai poate analiză a fragmentarium-ului fără Helmuth Frisch? - Nu se poate, drept pentru care lăsăm la o parte și acest capitol al cărții. Trecem la
Eminescu și virgula by N. Georgescu () [Corola-journal/Journalistic/6785_a_8110]
-
volume de câte 400 pagini, ieșite în 1999 la Editura Saeculum I.O.). Se mai poate analiză a fragmentarium-ului fără Helmuth Frisch? - Nu se poate, drept pentru care lăsăm la o parte și acest capitol al cărții. Trecem la epistolierul eminescian, în care din nou este căutat omul profund sub faldurile scrisului, dar constatăm că iarăși relația autorului cu eminescologia este... „alterată". Dânsul citează de vreo 5-6 ori un pasaj dintr-o scrisoare a lui Eminescu din 1882 („Aștept telegramele Havas
Eminescu și virgula by N. Georgescu () [Corola-journal/Journalistic/6785_a_8110]
-
spune că autorul nu integrează ori relaționează scrisorile din anul 2000 în/cu cele cunoscute până atunci). Rămâne poezia, adică aproape jumătate din spațiul tipografic, domeniu unde citatele abundă pentru a completa schema abstractă a comunicării cu bucăți din opera eminesciană. Practica lui Gheorghe Doca este să citeze masiv, uneori pagini întregi, să comenteze parcimonios, de cele mai multe ori citând alți comentatori, bucurându-se (mulțumindu-se) să găsească locul poetic cel mai potrivit pentru afirmația teoretică urmărită. Își justifică de mai multe
Eminescu și virgula by N. Georgescu () [Corola-journal/Journalistic/6785_a_8110]
-
ideea de poezie - iar în privința textului ca text nu are proprietatea virgulei, a „lacătului frazei" în general. Aleg câteva exemple mai șocante - mai mult din dorința (recunoscând că m-a incitat autorul cu ezitările lui...ontologice) de a comenta textul eminescian. Mă așez, ca și altădată, sub semnul lui Caragiale din confesiunea către O.Goga: „Ca în toate, și în literatură se cere, se pretinde o cinste profesională, un prestigiu de atelier... Ce crezi tu, în câte ape n-am scăldat
Eminescu și virgula by N. Georgescu () [Corola-journal/Journalistic/6785_a_8110]
-
edițiile Maiorescu nu o au - dar este în „Convorbiri literare", la Perpessicius și, deci, în edițiile curente. Nu știu cum explică grămăticul, dar se accentuează diferit -și, deci, sunt ritmuri diferite: Ștefane, Măria Ta - și Ștefane Măria Ta: în prima formă, cea eminesciană, versul are două accente, cu ictusul pe prima silabă, fiind ca o repetiție - iar în a doua formă, maioresciană, accentul exploziv pe inițială ține tot enuințul. Este evident că Eminescu rostește tradițional: Ștefane, ca în poezia populareă: „Ștefan, Ștefan, Domn
Eminescu și virgula by N. Georgescu () [Corola-journal/Journalistic/6785_a_8110]
-
lui Eminescu te pui în gardă și urmărești mai cu atenție cum este citat poetul (iar G. Bogdan-Duică are o ediție destul de bună, eu m-am referit la această exagerare dar pot cita locuri unde este chiar de urmat). Vocativul eminescian se pretează adeseori la interpretări. Compare oricine între ele texte de acest fel: „ O, rămâi, rămâi la mine...", „O, vino iar în al meu braț...", „ O, ești frumos cum numa-n vis..." „ O, mamă, dulce mamă..." - cu „O rămâi, rămâi
Eminescu și virgula by N. Georgescu () [Corola-journal/Journalistic/6785_a_8110]
-
poveste a ei: Perpessicius beneficiază de o prevedere a amintitei reforme care spune că textele deja elaborate până la intrarea ei în vigoare vor rămâne așa cum sunt elaborate - și până în volumnul V al său (1958), dedicat variantelor la postume, are corect, eminescian. „O,'nțelepciune, ai aripi de ceară..." - dar edițiile de după el au „O,-nțelepciune..." Ce marchează, aici, cratima? Funcția universală a ei este să indice formele conjuncte (legate), dar cum să legi două cuvinte după virgulă?! Inutil să spun că Gheorghe
Eminescu și virgula by N. Georgescu () [Corola-journal/Journalistic/6785_a_8110]
-
și simplu Gheorghe Doca are interpretări subliminale: simte demoniacul - dar transcrie eroic. Mi s-a mai întâmplat asta cel puțin de două ori. O dată, citindu-l pe Aureliu Goci într-o prefață la o ediție a sa din Eminescu: interpretează eminescian - dar transcrie textul maiorescian. A doua oară, mult mai interesant, în cazul interpretărilor lui Caius Dobrescu: ajunge adesea la sensuri eminesciene pe texte mișcate rău de editori (de câteva ori chiar declară că nu înțelege sau nu se înțelege textul
Eminescu și virgula by N. Georgescu () [Corola-journal/Journalistic/6785_a_8110]
-
două ori. O dată, citindu-l pe Aureliu Goci într-o prefață la o ediție a sa din Eminescu: interpretează eminescian - dar transcrie textul maiorescian. A doua oară, mult mai interesant, în cazul interpretărilor lui Caius Dobrescu: ajunge adesea la sensuri eminesciene pe texte mișcate rău de editori (de câteva ori chiar declară că nu înțelege sau nu se înțelege textul... fiind vorba, desigur, de o ediție, nu de textul stabilit de el însuși). Este ciudat cum sensul eminescian se impune, uneori
Eminescu și virgula by N. Georgescu () [Corola-journal/Journalistic/6785_a_8110]
-
adesea la sensuri eminesciene pe texte mișcate rău de editori (de câteva ori chiar declară că nu înțelege sau nu se înțelege textul... fiind vorba, desigur, de o ediție, nu de textul stabilit de el însuși). Este ciudat cum sensul eminescian se impune, uneori, împotriva schingiuirii lui prin punctuație sau alte reguli de scriere (vedeți cum vrea poetul: de desupt, de asupra, prima oară fiind vorba de un fel de haplologie cum zic dânșii, lingviștii, pentru de dedesupt). Pe Caius Dobrescu
Eminescu și virgula by N. Georgescu () [Corola-journal/Journalistic/6785_a_8110]
-
a înflorit pe seama ei "o exegeză de praznic, desigur,de exaltare festivă, cu discernămîntul mereu amenințat de o supradoză letală de admirație, asumată ca sarcină și datină patriotică - de nu cumva direct ca jertfă patriotică". De acord, exegezele cu temă eminesciană la intersecția dintre secole sunt "hagiografii, dacă nu în totalitate, în strălucită majoritate". Corespondența eminesciană cu caracter erotic are rolul unui duș rece peste iconografia tot mai uzată în stereotipiile excesului său dezolant. Ea semnifică nu altceva decît "un atentat
Stil caragialesc (II) by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/7910_a_9235]