2,011 matches
-
care un autor tinde să ia în derâdere un text precedent, într-unul major, o strategie practică de impunere a noii orientări postmoderne. Deși mulți cercetători cad pradă erorii de a se opri doar la sensul de bază conservat de etimologie (cuvântul compus prin alăturarea lui para și a lui odos având translările de counter-song; contre-chant), Hutcheon recomandă o analiză aprofundată, în urma căreia va constata două importante ramificații ale semnificației: "Natura textuală sau discursivă a parodiei (spre deosebire de satiră) e limpede din
by Livia Iacob [Corola-publishinghouse/Science/1021_a_2529]
-
opune la modul necesar polemic, ci doar vizează reluarea sa fără vreo intenție ironică. Textul parodic va fi definit drept o sinteză formală, o încorporare a textului din fundal (prim) în textul secund, cel care ni se oferă lecturii. Aceeași etimologie greacă arată că eironeia presupune disimulare, dar și interogație, așadar mecanismul ironiei "lucrează atât prin antifrază, cât și prin strategia evaluativă care implică o anumită atitudine a emițătorului față de text, aceasta permițând și necesitând, la rândul ei, interpretarea și evaluarea
by Livia Iacob [Corola-publishinghouse/Science/1021_a_2529]
-
aceasta nu va fi niciodată respectată pe deplin de sistemul de decodare, în ultimă instanță propriu fiecărui cititor în parte. Capitolul 2 Parodia literară în Antichitate. Evoluția formelor epice și apariția romanului 2.1. Definirea parodiei literare în Antichitate. De la etimologie la terminologie: primii teoreticieni Multe căi eronate de interpretare și, implicit, înțelegerea trunchiată a celor mai vechi texte parodice au la bază insistența excesivă cu care cercetătorii fenomenului s-au îndreptat asupra etimologiei termenului de parodie (mergând până acolo încât
by Livia Iacob [Corola-publishinghouse/Science/1021_a_2529]
-
1. Definirea parodiei literare în Antichitate. De la etimologie la terminologie: primii teoreticieni Multe căi eronate de interpretare și, implicit, înțelegerea trunchiată a celor mai vechi texte parodice au la bază insistența excesivă cu care cercetătorii fenomenului s-au îndreptat asupra etimologiei termenului de parodie (mergând până acolo încât au aplicat, nu de puține ori, metode ținând seama exclusiv de încetățenitele sensuri specifice discursului lexicografic). Din nefericire, într-un număr astăzi îngrijorător mare de studii teoretice a fost marginalizată tocmai cazuistica, au
by Livia Iacob [Corola-publishinghouse/Science/1021_a_2529]
-
împărtășită nu acoperea și un sens pozitiv, parodia nu era invocată laudativ. Dimpotrivă, la începuturile sale pare să fi fost privită condescendent de către primii teoreticieni. Iat-o definită drept un gen comic minor, meritând o dezbatere amănunțită cu precădere în ceea ce privește etimologia sa și o prezentare detaliată a practicilor orale, discursive și prin urmare apropiate de retorică a căror haină a îmbrăcat-o de multe ori. Cel puțin asupra acestui detaliu toți exegeții de azi și de ieri par să fi ajuns
by Livia Iacob [Corola-publishinghouse/Science/1021_a_2529]
-
sau un întreg corpus de texte (de pildă, texte subsumate aceluiași gen sau aceleiași tematici, precum epopeea sau romanul pastoral). Oricum, nici mediile erudite în care își făceau simțită prezența primii teoreticieni nu erau străine de discursul parodic. Cât privește etimologia termenului, se impune să remarcăm ca pe un minus graba fie a unor exegeți, fie a unor instituții lexicografice de tipul dicționarelor de terminologie literară de a aplica ad litteram unele premise ale demersului lor întregului corpus de texte literare
by Livia Iacob [Corola-publishinghouse/Science/1021_a_2529]
-
burlescă a unei opere literare sau artistice; 2. imitație grosolană: o parodie de proces"76. Într-un Dicționar de termeni literari cum este cel propus de Academia de Științe, Institutul de Istorie și Teorie Literară " G. Călinescu" regăsim trimiterea la etimologia termenului, care ar proveni, la noi, din limba franceză (fr. parodie), dar nici acesta nu merge cu explicațiile până la sursă, nu menționează termenul care a luat naștere în limba greacă și apoi a intrat în limba latină. În mod cu
by Livia Iacob [Corola-publishinghouse/Science/1021_a_2529]
-
specific pieselor dramatice. Asupra acestor detalii, o lumină edificatoare vine din zona celor două studii de care majoritatea teoreticienilor parodiei se folosesc în zilele noastre. Este vorba despre intervențiile lui Fred W. Householder 83, un lingvist preocupat de chestiuni de etimologie, și F.J. Lelièvre84, care prezintă fenomenul în diacronie, legând aspectul etimologic de producția ulterioară de opere literare. Ambii cercetători cad de acord în privința succesiunii și însemnătății termenilor citați mai sus: cea dintâi formă atestată este "parodos", ajungând să desemneze un
by Livia Iacob [Corola-publishinghouse/Science/1021_a_2529]
-
imitație a imitației, asigurându-și ecoul, dacă nu chiar repurtând un nesperat succes în rândul publicului prin trimiterea la opere mari, deja cunoscute și oricum apreciate. Apariția operelor parodice va fi, de-acum înainte, observabilă în paralel cu evoluția de la etimologie la terminologie. Căci fără o constantă dezvoltare a fenomenului literar adiacent, nici câmpul teoretic nu s-ar fi putut lărgi. În plus, una dintre problemele teoriei literaturii dintotdeauna, și anume originalitatea operei literare, își află și ea ecoul (soluționarea?) în
by Livia Iacob [Corola-publishinghouse/Science/1021_a_2529]
-
făcând o aluzie la satura amestec"162. Însăși redactarea operei sub acest titlu ridică o problemă deja amintită, cu termenii lui Bahtin, și anume bilingvismul ca semn al parodiei. Constatăm din start că titlul conține germenii deriziunii, făcând apel la etimologia greacă numai pentru ca, mai apoi, tonul inițial serios, gramatical, chiar academic să se piardă o dată cu aglomerarea faptelor "istorisite", unele dintre ele însă tot intertextual, deși sub forma povestirii în povestire, funcționând ca simple preluări ale povestirilor mileziene (fabulae milesiae), altele
by Livia Iacob [Corola-publishinghouse/Science/1021_a_2529]
-
roman devine principalul autor și actor al discursului public. Împarte rolul de narator legendar cu populus romanus, "memoratorul" pentru posteritate al spectacolului puterii împăratului. Istoria rădăcinii semantice a cuvântului "imaginar", legată de ritualul funus imaginarium, îi stabilește marca identitară particulară: etimologia sa se află în relație directă și explicită cu politicul (în sensul definit într-un capitol anterior). Denumind o componentă ritualică, termenul are relevanță spirituală; fiind vorba despre o procesiune imperială, se bucură de o foarte mare expunere simbolică; de
[Corola-publishinghouse/Science/84997_a_85782]
-
aparținând limbajului specializat. Este perspectiva teoretică din care Isabelle Oliveira, M. Rossi etc. au aprofundat funcțiile, traducerea și tipologia metaforei din domeniul științei (cardiologie, energie, astrofizică, domeniul juridic). Diseminarea cunoașterii umane se realizează, pe lângă alte procedee, și prin metafora specializată. Etimologia și metoda Termenul euristic "desemnează o metodă de studiu și de cercetare bazată pe descoperirea de fapte noi" (DEX, 1975: 309). În limbile greacă și latină, termenul circula cu înțelesul de "a căuta", "a descoperi" un procedeu/ o metodă de
[Corola-publishinghouse/Science/84964_a_85749]
-
cf. fr. contagieux); ro. curativ (cf. fr. curatif); ro. epidemie (cf. fr. epidémie); ro. organ (cf. fr. organe). Matrici lexico-semantice. Vocabularul limbii române se caracterizează printr-o "sporire marcată a derivatelor cu prefixe [...] cele mai productive (fiind) cele neologice, cu etimologie multiplă" (I. Coteanu, 2007: 47), fundamentale în limbajul medical. Prefixarea dezvoltă două direcții: alături de (1) prefixele cu circulație generală există (2) prefixe neologice, de circulație internațională. Diferențele denominative pentru actualizarea elementelor conceptuale sunt puternic estompate / anulate de la un idiom la
[Corola-publishinghouse/Science/84964_a_85749]
-
Republicii Socialiste România, București. RUSU, V., 2007: Valeriu Rusu, Dicționar Medical (DM), București, Editura Medicală. SAMUEL J.; FULEKY G., 2004: Jakab Sámuel, Füleky György, Protecția mediului- Sol (Dicționar poliglot), Nemzeti Tanconyvkiado RT., Budapesta. SCRIBAN A., 1939: Scriban, Dicționaru limbii românești (Etimologii, înțelesuri, exemple, citațiuni, arhaizme, neologisme, provincializme) edițiunea întâia. SKEAT, WALTER W 2007: Skeat W.Walter, Concise Dictionary of English Etymology, Wordsworth Reference Series, London. ȘĂINEANU, 1922: Șăineanu, Dicționar universal al limbii române, ediția a IV-a revăzută și adăugită, Institutul
[Corola-publishinghouse/Science/84964_a_85749]
-
pot fi în versuri - epopeea, balada, poemul eroic, fabula, legenda - sau în proză: basmul, legenda, para bola, snoava, schița, povestirea, nuvela, romanul. Cele mai importante specii (precizate și în programa pentru examenul de bacalaureat) sunt basmul, nuvela și romanul. Basmul (etimologie slavă: basnî - născocire) este o specie epică amplă (în proză sau în versuri) în care se narează întâmplări fabuloase, la care participă personaje sau forțe supranaturale, purtătoare ale unor valori morale. Basmul dezvoltă categoria estetică a fabulosului/a miraculosului, având
Şi tu poţi lua 10 la BAC! Ghid complet pentru probele de limbă, comunicare şi literatură română by Mioriţa Baciu Got, Rodica Lungu, Ioana Dăneţiu () [Corola-publishinghouse/Science/1365_a_2894]
-
nici nu mă cheamă Popescu - spune Gelu; cred că mă cheamă Popescu - afirmă Zare întro scrisoare), fiindcă nui leagă de părinți și nui diferențiază de ceilalți. Golite de sens, numele devin semne ale alterității, de aceea Zare Popescu, fascinat de etimologii, le conferă sensuri noi: Popescu înseamnă pentru el cel care stă semeț, Grințu, cel care veghează, santinela, martorul, iar Radu, bucurie. Complexați de statutul lor de orfani, cei trei tineri apelează la modalități diferite de ași reconstitui biografia, dar rezultatele
Şi tu poţi lua 10 la BAC! Ghid complet pentru probele de limbă, comunicare şi literatură română by Mioriţa Baciu Got, Rodica Lungu, Ioana Dăneţiu () [Corola-publishinghouse/Science/1365_a_2894]
-
poate deveni obiectul oricărei discipline lingvistice, deși există o disciplină specială, lexicologia, care îl are în atenție sub numeroase aspecte. Lexicologia are trei direcții ale cercetării: din perspectiva expresiei (formei), din perspectiva conținutului (semnificației și sensului) și din perspectiva originii (etimologiei), fiecare dintre ele constituindu-se, în fapt, în discipline cu relativă independență. Există și o perspectivă gramaticală a cuvîntului, în primul rînd morfologică, flexionară. De altfel, lingvistica comparată, care a considerat cuvîntul ca o entitate indiscutabilă a limbilor europene, l-
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
identificare a referentului, care operează în mod obligatoriu prin raportare la contextul spațio-temporal caracteristic enunțării lor. În ceea ce privește tipologia deicticelor, un prim criteriu de clasificare îl constituie dimensiunile constitutive ale situației de enunțare: participanți, spațiu, timp. Dacă la început, pe baza etimologiei, clasa cuprindea doar deicticele spațiale (aici, acolo), cele care păstrează ideea de indicare demonstrativă, ulterior, aceasta a înglobat și expresiile temporale care se interpretează prin raportare la vorbitor și la momentul enunțării (acum, atunci) și expresiile care identifică participanții la
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
semantice fără legătură între ele (de ex., bancă). Totuși, uneori, și în cazurile de polisemie, legătura dintre semnificații este greu de sesizat din punct de vedere sincronic, dar ea devine evidentă din perspectivă diacronică, atunci cînd se are în vedere etimologia elementelor lexicale și ea este diferită în cazul omonimelor și unică în cazul polisemiei. Astfel, cuvîntul românesc casă, de exemplu, cu semnificația de bază "locuință pentru om", este moștenit și continuă latinescul casa, toate semnificațiile dezvoltate pe terenul limbii române
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
casă și care a devenit astfel omonim cu elementul moștenit. Desigur, între casă "locuință" și casă "dulap sau lădiță pentru bani (sau alte valori)" există o importanță diferență de semnificație, dar nu suficient de mare încît să excludă întrutotul metafora. Etimologia sancționează însă în mod clar situația și exclude polisemia. De aici, rezultă că teoria polisemiei implică numeroase aspecte, care nu sînt întotdeauna observabile pentru vorbitorul obișnuit. V. capitalizare, lexem, monosemie, nominație, omonimie, praxem, reglare. DUBOIS 1973; GREIMAS - COURTES 1993; DUCROT
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
este un slujbaș neobosit al Bisericii și al propriei țări. Chiar în acest sumar examen al producției sale, trebuie să evităm distincția între opere sacre și opere profane care nu este justificată nici de atitudinea autorului: într-adevăr, Isidor, în Etimologii, în Despre diferențele dintre cuvinte, în cartea despre Natura lucrurilor, trece cu ușurință de la un domeniu la altul și de aceea trebuie să ne gândim că ideea sa de a construi o enciclopedie creștină constă în combinarea tradiției antice cu
[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
Seviliei unde, așa cum ne spune chiar Isidor în Versurile despre bibliotecă se găseau opere sacre și opere profane. Din ele trebuie culese rozele, cum spune el reluând un vechi motiv al pedagogiei creștine, iar spinii trebuie aruncați și, din moment ce în Etimologii, ultima sa operă publicată postum, apare aceeași preocupare, e limpede că această preocupare a caracterizat până la sfârșitul vieții atitudinea lui Isidor. b) Operele lui Isidor Această strânsă corelație între cultura sacră și cultura profană apare în Despre diferențele dintre cuvinte
[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
cere în mod anacronic lui Isidor să folosească o metodă diferită de cea practicată în lumea antică, această operă e prețioasă și în zilele noastre pentru marea masă de informații gramaticale și lexicale pe care ni le-a transmis. În afară de etimologie și de limbă, Isidor se consacră și explicării celor șapte arte liberale devenind, în această privință, împreună cu Boetius și Cassiodor, una din principalele surse de cunoștințe din Evul Mediu; erudiția sa e însă mult mai vastă și depășește aceste domenii
[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
care le întâmpină oricine dorește să aibă o percepție globală a gândirii sale. În afară de faptul că lipsa unor ediții serioase ale scrierilor sale îngreunează teribil munca de interpretare, în plus, preocupările sale se dispersează în sfera gramaticii și a retoricii (etimologii, diferențe, analogii, glose) și acest lucru conferă întregii sale producții un caracter aproape impersonal; aceasta pare a fi exclusiv fructul unor compilații unde sunt juxtapuse adesea izvoare sacre și izvoare profane; pe deasupra, s-au pierdut corespondența și omiletica sa. Toate
[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
Părinți și era apărat Tomul lui Leon. Ioan Damaschinul citează un scurt fragment dintr-un tratat Despre Ioan Gramaticul și sinod. Un fragment dintr-o scriere în care e combătut filosoful și presbiterul Acacius din Apamea conține definiții bazate pe etimologii ale unor termeni tehnici folosiți în controversa cristologică. Un codex de la Veneția conține douăsprezece anateme îndreptate contra lui Nestorios și a lui Eutihie despre care e greu de spus dacă alcătuiesc un text autonom, sau o parte dintr-o scriere
[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]