4,667 matches
-
ferită de orice fel de incidente. Nu se spusese nici o vorbă care să-mi dea de gândit și toate presupunerile mele rămăseseră neconfirmate. Eram intrigat. N-aș fi putut spune cum le merge. Aș fi dat nu știu ce ca să fiu o fantomă, să-i pot vedea în intimitatea atelierului și să-i aud despre ce vorbesc. N-aveam nici cel mai mărunt element care să-mi pună, imaginația în mișcare. XXXIII Peste vreo câteva zile m-a vizitat Dirk Stroeve. — Aud că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
un codice in folio, mai bine de o sută de pagini cusute laolaltă: Decem continens tractatus astronomiae. Marea lucrare a lui Guido Bonatti. Cea mai Însemnată carte de astrologie din epoca modernă. Iar Bonatti fusese astrologul lui Frederic. Încă o fantomă a trecutului care se Întorcea, ca și când, din Împărăția morților, Împăratul ar fi poruncit să se adune curtea, pentru ultima oară, În cetatea aceea a Florenței, care se sustrăsese mereu deplinei sale autorități. Instinctiv, atingerea mâinilor sale se făcu mai delicată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
chip cu care mă intersectam de cel puțin două sau trei ori în fiecare săptămână și înaintea căruia îmi scoteam pălăria. Dar ce se găsea în spatele acestor aparențe nu era deloc de bine! De atunci, datorită faptului că trăiesc alături de fantoma lui, mi-a devenit într-un fel o cunoștință veche, o rudă de neșansă, o parte din mine însumi, ca să spun așa, și încerc să îl fac să vorbească și să prindă viață din nou pentru a-i pune o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
atât de uluit. A fost nevoit să se sprijine de tocul ușii și a mormăit tot felul de lucruri despre tinerețe, frumusețe, drame, război și despre sfârșit. Nu mai eram decât noi doi, Mazerulles și cu mine, împreună cu o mică fantomă care ne vizita la fiecare frază rostită. Inspectorul a înțeles că nu mai era nevoie de el. Imbecilul tropăia în spatele nostru, răsuflând zgomotos și repetând „Bine... Foarte bine... Foarte bine“, de parcă ar fi vrut să scape de noi mai repede
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
cealaltă a peretelui, la doi pași, la numai câteva secunde. Zâmbeam imaginându-mi-o pe Clămence gândindu-se la mine. Am apăsat pe clanță și am împins ușa. Fericirea se putea citi pe chipul meu. Nu mai existau război, nici fantome, nici copii asasinați. Nu mai exista decât dragostea mea, la care mă întorceam și pe care urma să o strâng în brațe, înainte de a-mi plimba mâinile pe burta ei și de a simți loviturile copilului ce urma să se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
fond, stăpâna casei, cea care mă urmărea mută, pe mine, vizitatorul cel stângaci. Nu a lipsit mult să mă întorc pe călcâie și să-mi iau tălpășița. Cu ce drept veneam eu aici, să tulbur aerul acesta încremenit, locuit de fantome bătrâne? Dar figura din portret nu îmi părea ostilă, doar mirată și, în același timp, binevoitoare. Cred că i-am vorbit, nu mai știu bine ce i-am spus, asta nu are prea mare importanță. Era o moartă din altă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
naște o mare întrebare, când îmi imaginez această scenă care a avut loc sau care n-a avut loc, îmi spun că Destinat nu strangula un copil, ci o amintire, o suferință, că, dintr-o dată, sub degetele sale se afla fantoma lui Clălis și cea a Lysiei Verhareine, căreia încerca să-i rupă gâtul pentru a scăpa de ea pentru totdeauna, pentru a nu le mai vedea, pentru a nu le mai auzi, pentru a nu se mai apropia de ele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
că da. Hai, Burne. Amory s-a hotărât să mai șadă puțin pe treptele din față, așa că le-a urat noapte bună. În spate, unde se mai zărea ultima geană a asfințitului, marea tapiserie a arborilor se Întunecase și promitea fantome. Luna timpurie scălda arcadele Într-un albastru palid și, Împletindu-se În noapte, intrând și ieșind din urzeala razelor de lună, se auzea un cântec, un cântec care conținea multă tristețe, unul plin de regrete infinite pentru scurgerea rapidă a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
turnulețelor și fleșelor, iar la urmă s-a așezat la un nivel mai coborât, așa că vârfurile visătoare continuau să se avânte maiestuos către bolta cerească. Siluetele care punctau ziua ca un roi de furnici se mișcau acum grăbite, ca niște fantome subțiratice, intrând și ieșind din prim-plan. Clădirile gotice și chiliile erau infinit mai misterioase, așa cum se iveau brusc din pâclă, conturată fiecare de nenumărate pătrățele de lumină gălbuie. Nedefinit, un clopot a bătut de undeva sfertul de oră și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
și fiindcă imaginația mea persista În a vedea drăcovenii În Întuneric, mi-am băgat În beznă chiar imaginația, ca să se uite la mine. Am pus-o să se joace de-a câinele vagabond, de-a ocnașul evadat sau de-a fantoma; și iată că mă văd pe mine Însumi venind pe drum. Imaginea asta m-a calmat -este Întotdeauna liniștitor să te proiectezi complet În altcineva. Am știut că dacă aș fi câinele vagabond, evadatul sau strigoiul, n-aș constitui o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
hoinărind, să treacă seara cu bine, Privesc de unul singur... Pălăvrăgeala, sigur, Strică unica scenă ceva mai fermecată; Ai plâns puțin, mă Întristasem pentru tine Exact aici! Unde X apără divorțul, nesigur, Și Cum-o-Cheamă-i cade-n brațe, leșinată.“ CALM ÎNCĂ — Fantomele sunt nemaipomenit de cretine, a zis Alec. Sunt Încete la minte. Oricând pot fi mai isteț decât o fantomă. — Cum? l-a Întrebat Tom. — Păi, depinde de cadru. Să luăm, de exemplu, un dormitor. Dacă ești cât de cât discret
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
plâns puțin, mă Întristasem pentru tine Exact aici! Unde X apără divorțul, nesigur, Și Cum-o-Cheamă-i cade-n brațe, leșinată.“ CALM ÎNCĂ — Fantomele sunt nemaipomenit de cretine, a zis Alec. Sunt Încete la minte. Oricând pot fi mai isteț decât o fantomă. — Cum? l-a Întrebat Tom. — Păi, depinde de cadru. Să luăm, de exemplu, un dormitor. Dacă ești cât de cât discret, o fantomă nu te poate surprinde În dormitor. — Zi mai departe. Să presupunem că ai impresia că În dormitorul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
nemaipomenit de cretine, a zis Alec. Sunt Încete la minte. Oricând pot fi mai isteț decât o fantomă. — Cum? l-a Întrebat Tom. — Păi, depinde de cadru. Să luăm, de exemplu, un dormitor. Dacă ești cât de cât discret, o fantomă nu te poate surprinde În dormitor. — Zi mai departe. Să presupunem că ai impresia că În dormitorul tău este un strigoi. Ce măsuri iei seara, când te Întorci acasă? a Întrebat interesat Amory. — Iei un băț, a răspuns Alec, făcând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
și a spațiilor de după uși. Și pentru pat, sugeră Amory. — O, nu, Amory, nu! a strigat oripilat Alec. Nu așa se procedează! Patul cere un alt fel de tactică. Dacă ții la rațiune, lași patul În pace: dacă există o fantomă În dormitor - ceea ce se Întâmplă cam o dată din trei cazuri -, ea stă aproape Întotdeauna sub pat. — Păi... a dat să vorbească Amory. Alec i-a făcut semn să tacă. — Se Înțelege că nu-i voie să te uiți. Stai În mijlocul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
din trei cazuri -, ea stă aproape Întotdeauna sub pat. — Păi... a dat să vorbească Amory. Alec i-a făcut semn să tacă. — Se Înțelege că nu-i voie să te uiți. Stai În mijlocul Încăperii și, până nu-și dă seama fantoma ce intenții ai, sari de-a dreptul În pat. Niciodată nu mergi Încet spre pat. Gleznele sunt cele mai vulnerabile când vine vorba de strigoi. Odată vârât sub pături, ești În siguranță. Strigoiul poate să zacă sub pat până-n zori
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
primul an i-au Învăluit și apoi s-au uitat unul la altul, cu lacrimi ușoare În ochi. — La naiba. — La naiba. Ultima geană de lumină pălește și plutește peste pământ - peste pământul plat și lung, tărâmul Însorit al turlelor. Fantomele serii Își acordează din nou lirele și hoinăresc cântând - o orchestră plângăreață, pe lungile coridoare formate de copaci. Focuri străvezii se fac ecourile nopții de pe un vârf de turn pe altul. O, somnule care visezi, o, vis neobosit, presează din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
ca și numărul mare de sfeșnice desperecheate și scaunul sculptat Louis XIV, În care nu putea ședea nimeni mai mult de cinci minute fără să sufere o dislocare a vertebrelor - Tom pretindea că asta se Întâmpla din cauză că ședeai În poala fantomei marchizei de Montespan. În orice caz, se hotărâseră să rămână din cauza mobilierului lui Tom. Ieșeau extrem de rar - la vreo reprezentație teatrală sau ca să cineze la Ritz sau Princeton Club. De când cu prohibiția, marile reuniuni fuseseră rănite mortal. Nu mai puteai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
se deșteptase... Viața pocnea ca gheața! ...O notă sclipitoare și iată-te În fața mea... țâșnise primăvara. (Țurțurii se scurtau pe streșini și orașul, populat acum de elfi, leșina.) Gândurile noastre erau o ceață Înghețată de-a lungul burlanelor. Cele două fantome ale noastre se sărutau sus, pe sârmele lungi și labirintice ... Lugubre ecouri de râs se aud Înfundat, lăsând doar un suspin iluzoriu pentru dorințele tinere. Regretul a urmat lucrurilor iubite de ea, ieșind din coaja cea mare. UN ALT SFÂRȘIT
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
cauză au mers noaptea sus, pe coama dealului, și au privit plutirea Înaltă a maleficei luni, pentru că atunci știau că vor putea vedea diavolii din ei. Dar Eleanor... să fi fost ea doar un vis al lui Amory? După aceea fantomele lor s-au jucat, dar amândoi au sperat din toată inima să nu se mai Întâlnească niciodată. L-a atras oare tristețea infinită a ochilor fetei sau propria-i imagine În oglindă, regăsită În splendida limpezime a minții ei? Eleanor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
boare nu suflă... Apa din bălțile ascunse, ca sticla, stă cu fața la luna plină și astfel Înmormântează un semn de aur În masa ei Înghețată, intona Eleanor către copacii care formau scheletul trupului nopții. Nu e totul ca o lume de fantome? Dacă poți să-ți convingi calul să ridice picioarele, hai s-o tăiem prin crâng, În căutarea iazurilor tainice. - E trecut de unu și o să intre diavolul În tine, a obiectat el, iar eu nu știu destule despre cai ca să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
cu fructe de pe vremea lui Pazvante Chioru’, el vrea să dea pe gât un whisky sau un coniac. Aude pur și simplu clinchetul cuburilor de gheață și vede parcă aievea o mână albă de femeie care nu este a unei fantome, ci, foarte concret, a iubitei lui Sophie. E concretă, dar totuși ireală precum conceptul de clasă muncitoare. Ireală ca exploatarea, de care te poți elibera oricând dacă ai voință. Individul contează întotdeauna. Mamei îi e dor de cuvintele, faptele și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
-
cal nu există, pentru că există doar realitatea pe care o denumește ea. Mai târziu, și pe baza aceluiași principiu, unii vor afirma că nici conceptul de câine nu latră. Căci, într-o lume a ideilor pure, viața lipsește atunci când triumfă fantomele, fantasmele și ficțiunile... Mai târziu, discipolul Diogene - zis „Câinele Regal” -, face varațiuni asemănătoare pe aceeași temă. De unde și anecdota filosofului cu felinarul, care a avut o contribuție importantă pentru reputația cinicului - dar și contra ei! Cu părul lung, bărbos, desculț
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2053_a_3378]
-
se ridică dintr-o zonă lutoasă arsă până la regimul de cristalizare perfectă. Aventura poetului este a lui Nastratin Hogea la Isarlîk, drumul unui reîntrupat în mistica bogomilică a unui hogea răspopit. Imaginarul poetic recompune un univers de reverii a unei fantome a idealului. În locul cetății Meka, Ion Barbu și-a construit o așezare de câmp și apă, de târg și port, cetatea sa fragilă de vis: "alba Isarlîk". Este golul, nimicul și gratuitul, locul în care se trezește și spre care
Opere by Ion Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295564_a_296893]
-
și-a construit o așezare de câmp și apă, de târg și port, cetatea sa fragilă de vis: "alba Isarlîk". Este golul, nimicul și gratuitul, locul în care se trezește și spre care este, totuși, dus. În port acostează vasul fantomă, puntea cu strălucitoare marfă, cu aspect de bazar plutitor, vine din larg și din necunoscut, ca o legendă. Totul este o sărbătoare, fracționată, a aparențelor și o bucurie a formelor. Însă drumul până la Isarlîk este totodată și călătoria spre moarte
Opere by Ion Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295564_a_296893]
-
-n mine cresc părerile de rău și singur stau sub bolta nopții sfântă. De peste stradă, la un magazin de vechituri tot hârâie-o flașnetă și noaptea mea devine violetă ca un peisaj lunatec de marin, Iar din adâncul meu răsar fantomele din primăveri uitate cu haine zdrențuite și pătate și trec pe sub salcâmi cu pasul rar. Leonid IACOB Referință Bibliografică: pe strada cu salcâmi / Leonid Iacob : Confluențe Literare, ISSN 2359-7593, Ediția nr. 947, Anul III, 04 august 2013. Drepturi de Autor
PE STRADA CU SALCÂMI de LEONID IACOB în ediţia nr. 947 din 04 august 2013 [Corola-blog/BlogPost/364273_a_365602]