KorAP: Find »[drukola/base=fenomenologic & drukola/pos=adjective]« with Poliqarp

<1 ...40 41 42 ...52 >

1,278 matches

Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593

este reprezentat de diagnostic. În sensul acesta remarcăm următoarea structurare a „gândirii clinice” în psihiatrie: fig. p. ms. 28 Suferința ca mod de trăire a bolnavului Gândirea medicală sau raționamentul clinic Boala ca suferință clinică Observarea clinică a bolnavului Sinteza fenomenologică a observației clinice Diagnosticul clinico-psihiatric Fundamentând observația clinică a bolnavilor psihici, pe „metoda fenomenologică”, K. Jaspers ne oferă un cadru lărgit, introducând conceptul de experiență clinico-psihiatrică. Aceasta îmbogățește considerabil cadrul strict medical al examenului clinic. K. Jaspers pune în discuție

[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
psihiatrie: fig. p. ms. 28 Suferința ca mod de trăire a bolnavului Gândirea medicală sau raționamentul clinic Boala ca suferință clinică Observarea clinică a bolnavului Sinteza fenomenologică a observației clinice Diagnosticul clinico-psihiatric Fundamentând observația clinică a bolnavilor psihici, pe „metoda fenomenologică”, K. Jaspers ne oferă un cadru lărgit, introducând conceptul de experiență clinico-psihiatrică. Aceasta îmbogățește considerabil cadrul strict medical al examenului clinic. K. Jaspers pune în discuție conceptul de boală ca pe o abatere de la medie, considerată ca reprezentând valorile de

[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
a funcțiilor vitale cu caracter de pericol (boală) Pentru K. Jaspers, boala psihică este legată, în primul rând, de o „lipsă”, fapt care aduce în discuție două aspecte: a) aspectul transversal al vieții psihice, în sensul de înțelegere statică sau fenomenologică; b) aspectul longitudinal al vieții psihice, în sensul de înțelegeri genetice sau înțelegere a unei „psihopatologii comprehensive”. Psihopatologia ca domeniu al științelor umane este o „antropologie clinică” ce privește fenomenul psihic morbid. Obiectul ei este ființa umană ca „persoană diferită

[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
reluând problema, și sintetizând „temele” de mai sus, K. Jaspers preferă să vorbească în sfera psihopatologiei despre „fenomenele psihice individuale” care concentrează „tematica obiectului psihopatologiei”. Acestea sunt următoarele: 1) Experiențele vieții trăite. Fenomenele subiective ale vieții psihice morbide, reprezentând „psihopatologia fenomenologică” (tulburări de conștiință, halucinații, afecte, tulburări de gândire). 2) Performanțele psihice ca performanțe obiective ale vieții psihice (apercepția, memoria, activitatea, inteligența). Acestea sunt în raport cu „psihologia formei” (Gestaltpsychologie). 3) Componenta somatică a evenimentelor psihice, în care sunt incluse componentele și efectele

[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
de viață cu un caracter particular, dramatic, reprezentând dimensiunea ontologică a bolii; c) Caracterul specific al „psihobiografiei” bolnavului în raport cu boala considerată ca un accident ontologic. Aceste aspecte subliniază caracterul specific al antropologiei medicale care îi dau un caracter de „antropologie fenomenologică”, având ca obiect de studiu transformările survenite în existența bolnavului. De aici rezultă faptul că, dincolo de aspectele sale pur și exclusiv pragmatice, medicina oferă perspectiva unui model de înțelegere a omului bolnav, considerat ca „ființă umană în suferință”, precum și a

[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
următoarele: a) cunoașterea discursivă și cea intuitivă a stării de boală prin obiectivare, explicare și experiment, în spiritul științelor naturii; b) înțelegerea existenței sufletești anormale sau patologice și a contextelor relațiilor și corelațiilor sufletești rezultate din evidențele înțelegerii; c) interpretarea fenomenologică a stării de boală prin evidențierea metodică a conținuturilor fenomenologice; d) Înțelegerea antropo-fenomenologică a stărilor existențiale modificate ale anormalului sufletesc sau ale persoanei bolnavului psihic. În antropologia medicală și psihologică se acordă o egală importanță atât sferei sufletești, cât și

[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
boală prin obiectivare, explicare și experiment, în spiritul științelor naturii; b) înțelegerea existenței sufletești anormale sau patologice și a contextelor relațiilor și corelațiilor sufletești rezultate din evidențele înțelegerii; c) interpretarea fenomenologică a stării de boală prin evidențierea metodică a conținuturilor fenomenologice; d) Înțelegerea antropo-fenomenologică a stărilor existențiale modificate ale anormalului sufletesc sau ale persoanei bolnavului psihic. În antropologia medicală și psihologică se acordă o egală importanță atât sferei sufletești, cât și trupului. Trupul este înțeles ca o corporalitate a subiectului prin

[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
aspectele descriptive ale fenomenelor psihice morbide având un caracter constatativ de natură analist-fenomenologică. Analiza existențială (Daseinsanalyse) face o prezentare dinamică a ființei umane bolnavă psihic, în perspectiva dinamicii generale a vieții psihice. În primul caz este vorba de o analiză fenomenologică de tip „transversal”, pe când în cel de-al doilea caz este vorba de o analiză existențial-ontologică de tip „longitudinal”. Problema care se pune atât în psihologie, cât și în psihopatologie, este cuprinsă în următoarea întrebare: „ce este existența psihică?”. Sufletul

[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
Psihiatria clinică se interesează de cauzele bolii, pe când psihopatologia caută să descifreze semnificația fenomenului clinic morbid (V.E. von Gebsattel, J. de Ajuriaguerra, A. Weitzsäcker). Răspunsul la întrebările pe care le pune psihopatologia în legătură cu semnificația bolii psihice este dată de metoda fenomenologică (Ed. Husserl) și de analiza existențială (L. Binswanger). Acestea nu urmăresc descrierea tablourilor clinice ale bolii, ci caută să înțeleagă sensul persoanei bolnave psihic, natura acesteia. Schimbarea naturii persoanei umane, de la normal la patologic, este condiționată de timp, întrucât, așa cum

[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
omului”. În acest fel pusă problema, persoana umană încetează de a mai fi considerată ca un „obiect al cercetării empirice”, ea devenind, în sfera psihopatologiei, o „ființă umană trăită individual” care, nefiind „obiectivabilă”, se supune unei analize comprehensive de tip fenomenologic. În felul acesta „cunoașterea în psihopatologie” se va realiza în cadrul „contactului”, al comunicării cu bolnavul, în cursul căreia, înțelegerea acestuia decurge din impresia pe care o produce prezența „fenomenului psihic morbid” și rezultatul reflectării acestuia asupra fennomenelor sufletești ale bolnavului

[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
Orice individ este, așa cum spunea mai sus, o „prezență”. Ca prezență orice persoană este în primul rând un „trup”, iar în planul comunicării ea apare ca o „ființă sufletească”. În sensul acesta orice prezență umană este din punct de vedere fenomenologic „experiența unei conștiințe originare” care ni se înfățișează în ipostaza ei trupească (D. Franck). Ori de câte ori eu fac cunoștință cu prezența altuia, pentru mine aceasta este un „Eu în carne și oase” care se prezintă dinaintea mea (M. de Unamuno). Orice

[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
definită în trei feluri: a) o anumită stare a corpului; b) o anumită interpretare a medicului; c) o anumită stare de conștiință a bolnavului. Din punct de vedere psihologic, boala este percepută ca o stare negativă. Conștiința sănătății se exprimă fenomenologic printr-un sentiment de siguranță, pe când în cazul bolii, suferința este legată de o anumită stare particulară de slăbiciune, nesiguranță și panică resimțite de bolnav. Esențială este anxietatea legată de starea prezentă modificată a persoanei, de posibilele complicații, de eventualitatea

[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
înțelegerea vieții psihice anormale în ceea ce privește realitatea ei, mijloacele de expresie ale acesteia, raporturile sale de ansamblu și cauzele care o determină. În sensul acesta au valoare următoarele aspecte: a) calitățile subiective ale sufletului ca fenomene trăite în mod real (aspectul fenomenologic); b) simptomele obiective, operațiile și fenomenele fiziologice elementare auxiliare; c) expresia fenomenelor sufletești, atât a celor cu caracter obiectiv, cât și a celor cu caracter subiectiv; d) raporturile de ansamblu ale vieții psihice de tipul raporturilor comprehensive; e) raporturile de

[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
obligă să insistăm asupra acestui aspect. În evoluția ideilor referitoare la boala psihică înregistrăm o suită de opinii și atitudini mergând de la punctul de vedere medical, preluat din „somatologie”, până la concepția psihopatologică ce tratează fenomenul psihic morbid prin prisma analizei fenomenologice. În sensul acesta sunt semnificative două definiții ale bolii psihice elaborate la interval de 150 de ani între ele. Încercând să dea bolii psihice o definiție clinică, Esquirol afirmă că „nebunia este o afecțiune cerebrală de obicei cronică, fără febră

[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
că boala psihică este greu de definit și conceptualizat, preferând ca în locul unei definiții să noteze „patru aspecte tematice” care „subînțeleg” boala psihică și anume: a) tema psihologică, conform căreia boala psihică este implicată în organizarea psihismului uman; b) tema fenomenologică, în conformitate cu care structura bolii psihice este esențialmente negativă sau regresivă; c) tema clinică, după care boala psihică are forme tipice de structură și evoluție, precum și nivele variate de disoluție ale organizării vieții psihice; d) tema etiopatogenetică, ce afirmă că boala

[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
prin care specialiștii delimitează câmpul epistemologic al suferinței, operează judecăți în interiorul acestuia și comunică între ei. Din aceste motive limbajul științific are un caracter de rigurozitate, este convențional și adaptat necesităților unui model strict de gândire, de regulă cauzală sau fenomenologică. În cazul medicinei somatice limbajul bolnavului este „limbajul suferinței”, al unui fapt existent obiectiv, concret în raport cu sfera somatică sau cu dezechilibrele fiziologice ale organismului uman. În cazul medicinei psihiatrice, limbajul bolnavului nu este limbaj al suferinței ca în cazul bolilor

[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
Rosolato), o dimensiune particulară a ființei sale, un nou „fel de a fi”, caracterizat prin ruptura, hiatusul, care apare în existența bolnavului și pe care numai discursul clinic al psihopatologiei îl poate obiectiva și supune analizei unui model de gândire fenomenologică. Acum se poate desprinde clar, din cele mai sus prezentate, faptul că „limbajul” și „discursul” referitor la denumirea și descrierea fenomenelor psihice morbide, propriu psihopatologiei, constituie una dintre laturile esențiale ale acestei discipline. Plecând de la „observarea” și „ascultarea” bolnavilor psihici

[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
empirico-pozitivistă, bazat în primul rând pe observația și experiența clinică a faptelor, în conformitate cu modelul științelor naturii, specific psihiatriei ca specialitate medicală. b) Modelul filozofic conceptual-fenomenologic, care caută să înțeleagă și să explice semnificația „fenomenului psihic morbid” în raport cu natura umană. Conceptualismul fenomenologic se opune empirismului clinico-psihiatric, întrucât el caută să descopere sensul primar al „fenomenelor clinice” sau „obiectivează” structurile mintale ale bolnavului psihic. În felul acesta se consideră că ceea ce se „obiectivează” în câmpul observației clinice, este de fapt, expresia unei activități

[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
cunoașterii bolii acestuia. Esența acestui contact are o semnificație logică. Orice examen medical este o succesiune de momente și de operații logice care constituie gândirea medicală sau raționamentul clinic, conducând către diagnostic. Acesta reprezintă un tip de raționament prin „reducție fenomenologică”, așa cum se va vedea în continuare. Examenul clinico-psihiatric presupune, așa cum am arătat mai sus, mai multe etape; și anume: 1) Bolnavul își expune suferința, resimțită de el ca boală, sub forma unor manifestări pe care le enumeră și care sunt

[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
simptomele sau semnele clinice care exprimă suferința. 2) Etapa de analiză, sinteză și clasificare a simptomelor într-o ordine logică în conformitate cu gravitatea, primaritatea sau secundaritatea lor, ierarhia apariției, evoluției clinice etc. 3) Psihiatrul operează, în final, un act de „reducție fenomenologică” punând între paranteze datele culese anterior de la bolnav, din relatările acestuia, sau observația clinică directă. 4) Rezultatul reducției fenomenologice va fi reprezentat printr-un grupaj sindromologic, un veritabil „complex de simptome” reprezentând concluzia raționamentului clinic, respectiv boala, tabloul clinic ce

[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
logică în conformitate cu gravitatea, primaritatea sau secundaritatea lor, ierarhia apariției, evoluției clinice etc. 3) Psihiatrul operează, în final, un act de „reducție fenomenologică” punând între paranteze datele culese anterior de la bolnav, din relatările acestuia, sau observația clinică directă. 4) Rezultatul reducției fenomenologice va fi reprezentat printr-un grupaj sindromologic, un veritabil „complex de simptome” reprezentând concluzia raționamentului clinic, respectiv boala, tabloul clinic ce rezultă din aceste grupaje simptomatologice. Reconstituirea anamnezei este o parte esențială a examenului psihiatric și ea constă în regruparea

[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
de observație obiectivă constatate de medic, vor conduce la o concluzie finală de factură logic-obiectivă, care este diagnosticul clinic. Acest tip de raționament este un proces mintal deosebit de complex și de o mare subtilitate, care are ca model filozofic raționamentul fenomenologic, pornind de la „bolnav” și ajungând la „boală”, sau de la ființa umană la alteralitatea acesteia, în care bolnavul ca persoană se va recunoaște. În felul acesta diagnosticul stabilește un „acord epistemologic” între medic și bolnav. Etapele raționamentului medical al diagnosticului clinic

[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
ale personalității bolnavului datorită bolii acestuia. În acest caz, diagnosticul clinic apare ca un proces de „transformare” a suferinței în boală, un act de medicalizare a subiectului care este bolnavul. Raționamentul medical al diagnosticului clinic este conceput după modelul raționamentului fenomenologic, așa cum acesta a fost explicat de către Ed. Husserl. Boala este conceptul epistemologic al suferinței, iar precizarea naturii și formei acesteia reprezintă diagnosticul clinic. Acest aspect se poate vedea foarte clar în schema din pag. 109 ???. Schema de mai sus rezumă

[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
este conceptul epistemologic al suferinței, iar precizarea naturii și formei acesteia reprezintă diagnosticul clinic. Acest aspect se poate vedea foarte clar în schema din pag. 109 ???. Schema de mai sus rezumă, într-o formă concentrată, un model tipic de „raționament fenomenologic”. Bolnavul își expune suferința sub formă de acuze-simptome (1, 2, 3, 4, 5), iar medicul culege, confruntă și identifică simptomele clinice cu criteriile de diagnostic. În final medicul, va „pune între paranteze” simptomele și criteriile culese. Din această „punere între

[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
de acuze-simptome (1, 2, 3, 4, 5), iar medicul culege, confruntă și identifică simptomele clinice cu criteriile de diagnostic. În final medicul, va „pune între paranteze” simptomele și criteriile culese. Din această „punere între paranteze”, care este actul de reducție fenomenologică, rezultă diagnosticul clinic, respectiv „cunoașterea clinico-medicală” a cazului respectiv. Diagnosticul va denumi suferința ca boală. Fig. p. ms. 109 Simptome BOLNAV BOALA DIAGNOSTICUL (reducție fenomenologică) Criterii MEDIC 1 2 3 4 5 1 2 3 4 5 Interpretarea hermeneutică a

[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]