KorAP: Find »[drukola/base=fiară & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...40 41 42 ...205 >

5,111 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426

dacă mâine dimineață nu m-am întors, mergi în direcția unde apune soarele și în două-trei ore ajungi la puț. — Ai de gând să mă lași aici toată noaptea? — Nu se știe niciodată. — Și fiarele? Fiarele? se miră pilotul. Ce fiare? Chiar crezi că există vreo fiară atât de stupidă încât să trăiască în acest loc? Hans Scholt privi lung în jurul său, își dădu seama încă o dată de covârșitoarea dezolare și sfârși făcând un gest de negație. — Nu! Adevărul e că

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
întors, mergi în direcția unde apune soarele și în două-trei ore ajungi la puț. — Ai de gând să mă lași aici toată noaptea? — Nu se știe niciodată. — Și fiarele? Fiarele? se miră pilotul. Ce fiare? Chiar crezi că există vreo fiară atât de stupidă încât să trăiască în acest loc? Hans Scholt privi lung în jurul său, își dădu seama încă o dată de covârșitoarea dezolare și sfârși făcând un gest de negație. — Nu! Adevărul e că nici cel mai misogin gușter nu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
întotdeauna, dar, de asemenea, i se povestiseră teribile întâmplări despre hiene flămânde care, în disperarea lor, nu ezitau să atace în haită. Și el nu avea o pușcă, nici un cuțit, nici măcar un simplu băț cu care să se apere de fiare. Își petrecuse ore întregi în sălile de fitness și cheltuise mulți bani în dorința lui nemăsurată de a deveni expert în „autoapărare“, dar nu se întrebase niciodată la ce i-ar servi „centura neagră“ și atâta „karate“ dacă ar trebui

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
cea a unui jaique beduin. Rezultatul a fost că cei paisprezece oameni se văzură obligați să se așeze pe nisip sau pe pietre fără să se bucure de nici un strop de umbră. Imediat se simțiră de parcă ar fi avut niște fiare încinse pe spate. Numărul nouă a căzut primul, cu toate că era un irlandez foarte voinic, și asta pentru că cel care îl pusese în postul acela nu avea nici o experiență în privința condițiilor în care se mișcau. Într-adevăr, numărul său corespundea cu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406

aventuri. Atracția banului, dar și vocația eșecului. Fanatism. CÎtă cruzime. CÎtă impulsivitate. Ai două fețe, madonna... de ce-ți tremură mîna? — Berbecul vinee! — Ce-au cu tablourile mele, domnule, fă-mă să Înțeleg ce i-a supărat, Împărații, femeile goale, Fiara? Somnul rațiunii naște monștrii! Ți-aș spune eu ce al rațiunii - gaura neagră bosule, gaura neagră. — Da noi ce batem, ursule?... De ce n-ai țigări, iepurașule? Jap. De ce ai țigări iepurașule? Jap. Sur le pont d’Avignpn on y danse

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
spicul grîului, chiloțeii lui spuma laptelui... se roagă: Miluiește-mă Doamne că neputincios sînt, vindecă-mă Doamne că s-au tulburat oasele mele. Și Wanda: Ce miroase aici a tîrtan? Afară! Marș afară! țîn mireasma teilor În scîncetul mieilor buzele fiarei unsuroase roșii mîinile ca lemnul umflat al latrinelor ce caută cu atîta Înfrigurare În buzunar corpul delict) Rasputin, Rasputin, the russian sex-machine țcăci rostind vorbe trufașe și deșarte ei momesc Întru poftele trupului cu desfrînări pe cei ce abia au

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
tramvaiul să mergem pîn aproape de piață, că nu mă sui În metrou nici moartă de cînd cu inundația și cînd ajungem la Sfînta Vineri puhoi dă lume se Înghesuia ca la hram și biserica nicăieri. Numa moloz, cărămizi, lemne și fiare. Am coborît că nu să mai putea circula. Doi pereți rupți la jumătate să mai ținea În picioare - parcă-i tăiase cu fierăstrău pă mijloc și pă ei să vedea sfinți jupuiți și fără capete. Îți venea să plîngi, vecină

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
de relaxați, atît de simpatici. Cu tine mereu, cu tine mirifică, Îmbătătoare existență! Și voi mult prea sterilizați În etuvele voastre ireproșabile, respirînd În blocuri de sticlă cu izolare fonică, termică, olfactivă, cum veți mai putea detecta urletul meu de fiară În noaptea cutremurului, arșița acestui trup, mirosul subțiorilor mele? Dar poate greșesc. Există atîtea feluri de a iubi pe lume. Te poți Îndrăgosti de un punct necunoscut pe o hartă, de un nume exotic fără nici o semnificație, de lumina ciudată

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
de ghimpe Îți cresc ghimpi În tălpi și În palme ești un martir obligat afrontul de a nu-ți putea alege singur suferința după pofta inimii Între două opriri vezi aceste convoaie cățărîndu-se cu carnea sîngerîndă pe un edificiu de fiare și cărămizi le auzi sudalma horcăitoare punctînd un marș triumfal și briza devine mai dulce Îți amintești fața ta În oglindă zîmbind unor aplauze imaginare cărțile tale cărțile lor frunze Între fălcile viermilor de mătase și literele acelea care semănau

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370

de moarte, odată ce sensul cuvintelor îi ajunge la creier, Ionel plânge. E mult prea mult. Și nu așa voia să moară. Cu o ultimă sforțare-a demnității totuși, el atacă. Vrea răzbunare. Răcnind mai ceva ca un samurai, el decuplează Fiara. Fade to black. PAGINĂ NOUĂ POVESTE CU SFÂRȘIT În ziua aceea Bogdan se sculă mult, mult mai obosit decât era de obicei. Era ca și cum greutatea întregii lumi ar fi apăsat pe umerii lui, dar mai grav era că nu știa

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488

Vadim Maslennikov știe deja că pentru a afla răspuns la întrebarea „cine suntem“ trebuie să-și îndrepte „raza observației“ spre înăuntru. Un înăuntru care nu este sediul și opera psihologiei insului, ci arena în care se înfrunta mereu omul și fiara. Conștient de dualitatea ființei umane al cărei izvor stă în gemenitatea funciară a Sufletului - înger, fiară -, într-un elan satanic, Vadim Maslennikov exacerbează funcția observatoare a conștiinței printr-un artificiu-drog, prin care nu numai interioritatea se separă de lumea exterioară

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
îndrepte „raza observației“ spre înăuntru. Un înăuntru care nu este sediul și opera psihologiei insului, ci arena în care se înfrunta mereu omul și fiara. Conștient de dualitatea ființei umane al cărei izvor stă în gemenitatea funciară a Sufletului - înger, fiară -, într-un elan satanic, Vadim Maslennikov exacerbează funcția observatoare a conștiinței printr-un artificiu-drog, prin care nu numai interioritatea se separă de lumea exterioară ca existență în sine, dar se ridică și „un baraj între senzația interioară și manifestarea exterioară

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
luni, mulțimi însetate de sânge treceau pe străzile Moscovei cu niște cârpe colorate în mână, mulțimi de așa-ziși oameni, prin setea lor de sânge și prin prostia lor nedemni de a fi comparați chiar și cu o turmă de fiare sălbatice?! Unde erați dumneavoastră, slujitorul lui Dumnezeu, în acea zi nefastă pentru noi?! De ce dumneavoastră, slujitorul bisericii, nu ne-ați strâns pe noi, copiii - căci parcă așa ne spuneți, nu? -, aici, între acești pereți, în această clădire în care v-

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
și că, întocmai ca ele, pe măsură ce ne cunoșteam, sărutările deveneau tot mai sincere. Sărutând-o pe Sonia, mă încerca un sentiment de adorație, eram prea mișcat sufletește pentru a mai simți și dorința. Eram incapabil să lovesc cu cruzimea de fiară a dorinței tandrețea, tristețea și omenescul sentimentelor mele, dar fără voie făceam comparație între relațiile mele anterioare cu femeile de stradă și relația mea cu Sonia. Constatam cu acest prilej că înainte, trăind numai dorința, de dragul femeii, mă prefăceam îndrăgostit

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
al lui este pur animal, că un asemenea eu poate fi acceptat doar dacă îl consideri un șarpe boa. Soțul meu nici măcar nu-și pune problema că diferența dintre eul animal și eul uman constă în faptul că pentru fiecare fiară a recunoaște un eu străin înseamnă a-și recunoaște înfrângerea datorată slăbiciunii corpului propriu, deci, neputinței sale fizice, în timp ce pentru om, a recunoaște un eu străin înseamnă a celebra o victorie care vine din puterea spiritului său și din măreția

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
iată că, în întunericul tensionat al sălii, vibrând de trăirile spectatorilor, vecinul lui Ivanov începe să tușească tare și răgușit. Ivanov stă alături, vecinul continuă să bubuie, iar acest zgomot îi pătrunde insolent în urechi; Ivanov simte că ceva de fiară, înfricoșător și tulbure se ridică în el, crește și-l copleșește. „Lua-v-ar dracu’ cu tușea dumneavoastră, spune Ivanov enervat, într-o șoaptă plină de otravă și de răutate“. Pronunță aceste cuvinte beat de forța cumplită a unei uri

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
nici măcar o urmă de răutate. Aceasta este impresia noastră de suprafață. Să încercăm, însă, să pătrundem mai adânc, să nu ne mulțumim cu atâta. Hai să punem întrebarea altfel și să constatăm dacă nu cumva această absență a instinctului de fiară la spectatorii amintiți se explică nu prin faptul că instinctul le-ar fi lipsit cu desăvârșire, ci prin împrejurarea că acest instinct de fiară a fost satisfăcut, a fost satisfăcut exact cum s-ar fi întâmplat dacă Ivanov l-ar

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
Hai să punem întrebarea altfel și să constatăm dacă nu cumva această absență a instinctului de fiară la spectatorii amintiți se explică nu prin faptul că instinctul le-ar fi lipsit cu desăvârșire, ci prin împrejurarea că acest instinct de fiară a fost satisfăcut, a fost satisfăcut exact cum s-ar fi întâmplat dacă Ivanov l-ar fi lovit pe vecinul său care n-ar fi opus rezistență la agresiune. Este evident că acțiunea dramatică provoacă în spectator tulburare și-i

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
alături de personajele angelice, pline de smerenie, pe scenă apar, obligatoriu, și tipuri de oameni vicleni și răi. Și atunci te întrebi: nu cumva tocmai pedepsirea cruntă, sângeroasă a răilor întru izbânda binelui, la sfârșitul spectacolului, satisface întru totul instinctele de fiară care ne încearcă? Nu ieșim noi oare din teatru smeriți și mulțumiți? Și asta nu pentru că în sufletele noastre n-ar fi apărut nici un fel de sentimente joase, ci doar pentru că aceste sentimente au fost satisfăcute. Care dintre noi n-

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
atunci când ieșim ca să ne revoltăm, priviți-ne când, însuflețiți de cele mai umane sentimente, ne ridicăm, priviți cu atenție chipurile noastre, buzele noastre, mai ales, uitați-vă la ochii noștri! Și, dacă nu veți recunoaște că aveți în față niște fiare dezlănțuite, sălbatice, în orice caz, veți fugi cât mai repede din calea noastră, pentru că nu veți putea să faceți deosebirea între om și fiară, dar și pentru că acest lucru vă poate costa viața. Iată cum, parcă de la sine, se naște

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
ales, uitați-vă la ochii noștri! Și, dacă nu veți recunoaște că aveți în față niște fiare dezlănțuite, sălbatice, în orice caz, veți fugi cât mai repede din calea noastră, pentru că nu veți putea să faceți deosebirea între om și fiară, dar și pentru că acest lucru vă poate costa viața. Iată cum, parcă de la sine, se naște întrebarea: dacă piesele în care triumfă viciul și este învins binele sunt verosimile - ele sunt adevărate, pentru că reprezintă viața adevărată în care triumfa cei

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
cei mai răi oameni -, atunci pentru ce, când privim la toate acestea în viața reală, rămânem liniștiți, trăim și muncim? Și pentru ce, dacă același tablou din viața înconjurătoare ne este prezentat la teatru, ne indignăm, ne înrăim și devenim fiare? Nu e oare straniu că același tablou care defilează în fața ochilor aceluiași om îl lasă liniștit și indiferent într-un caz (în viață), provocându-i în celălalt caz (la teatru) indignarea, furia, iritarea? Și nu dovedește acest lucru, cu evidență

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
am fi indignat deloc și nu ne-am fi tulburat. Înțelegeți că nu ipocrizia, nu viclenia, nu ticăloșia rațiunii, ci doar Omenia, Dreptatea și Noblețea Sufletului ne obligă să ne indignăm, să ne înfuriem sălbatic și să ne răzbunăm ca fiarele. Înțelegeți, prorocilor, acesta este mecanismul sufletului nostru de om, mecanismul leagănului în care, din zborul cel mai avântat spre Noblețea Spiritului se naște mișcarea în direcție opusă, spre polul Cruzimii de Fiară.“ Această năzuință de a împinge leagănul sufletului în

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
ne înfuriem sălbatic și să ne răzbunăm ca fiarele. Înțelegeți, prorocilor, acesta este mecanismul sufletului nostru de om, mecanismul leagănului în care, din zborul cel mai avântat spre Noblețea Spiritului se naște mișcarea în direcție opusă, spre polul Cruzimii de Fiară.“ Această năzuință de a împinge leagănul sufletului în direcția Omeniei, ca și mișcarea spre Animalitate care decurge din această năzuință străbat ca un fulger enigmatic și, în același timp, sângeros întreaga istorie a omenirii; și ne dăm seama că tocmai

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798

locul unde se afla el. Părul de pe ceafă i se zbârli, în timp ce un frison rece i se scurgea pe spinare. Nu mai avea scăpare. Să fugă, era prea târziu, nu avea nici o șansă să se îndepărteze de locul acela fără ca fiara să-l poată ajunge. Acum era sigur că un urs îi luase urma. Ce, altceva, putea fi? Era singurul animal a cărui dimensiuni puteau fi comparate cu ceea ce auzise el mai devreme. Știa că ursul nu se atinge de stârvuri

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]