1,926 matches
-
lui O. Sunt reunite într-o dezordine căutată, cu asociații capricioase, surprinzătoare, descrieri de sculpturi și picturi antice și moderne, aprecieri fine asupra muzicii, comentarii și citate din literatură, de la Horațiu la Turgheniev, referiri la poezia românească, aluzii la disputele filologice și literare ale vremii, istorioare subtil ironice sau autoironice, snoave și anecdote spuse cu zâmbet subțire. Povestind o excursie în munții Buzăului, autorul află cadrul adecvat pentru a înscena un dialog cu un om al locului, de la care aude basmul
ODOBESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288509_a_289838]
-
profesor la licee din Slatina (1945-1948, 1951-1961, 1962-1974), la școlile elementare din Oporalu (1948-1951) și Ipotești (1961-1962), județul Olt. A mai fost lector la Institutul Central de Perfecționare a Personalului Didactic din Craiova (1974-1977). Și-a luat doctoratul în științe filologice la Universitatea din București, cu teza Conceptul etnofolcloric în scrierile lui Dimitrie Cantemir (1978). I-au apărut culegeri de poezie populară, descântece, ghicitori și basme în volumele colective Folclor din Oltenia și Muntenia (IV, VIII, XI-XII, 1969, 1982, 1989), precum și
NIJLOVEANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288459_a_289788]
-
Seche, Schiță de istorie a lexicografiei române, II, București, 1969, 171-172; Valeriu Nițu, Un folclorist uitat, VTRA, 1972, 2; Șerban Cioculescu, Folcloristica, RL, 1980, 50; I. C. Chițimia, Preocupările pentru folclor ale lui G. T. Niculescu-Varone (1884-1984), „Buletinul Societății de Științe Filologice”, 1984, 100-102; Datcu, Dicț. etnolog., II, 113-115. I.D.
NICULESCU-VARONE. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288455_a_289784]
-
cercetări de istorie literară și folclor” (1964), cu studiul Considerații asupra baladei „Costea Ciobanul”. A colaborat la „Limbă și literatură”, „Revista de istorie și teorie literară”, „Viața nouă”, „Dacoromania”, „Manuscriptum”, „Synthesis”, „Cahiers roumains d’études littéraires”, „Memoriile Secției de științe filologice, literatură și arte”. A fost căsătorită cu etnologul Radu Niculescu. În 1979 N. publică antologia Cele trei rodii aurite, iar în 1996, tot o antologie de folclor, A fost de unde n-a fost, însoțită de un amplu studiu introductiv, echivalând
NISCOV. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288461_a_289790]
-
1982, 2; Grigore Ploeșteanu, Pentru Transilvania, VTRA, 1982, 2; Dumitru Poptămaș, Animator cultural și publicist, VTRA, 1982, 2; Teodor Tanco, Folclorist, VTRA, 1982, 2; Ovidiu Papadima, Așa cum îl știu, VTRA, 1982, 2; Mihai Pop, Vasile Netea, „Buletinul Societății de Științe Filologice”, 1987; Toader Buculei, Clio încarcerată, Brăila, 2000, 177-196; Dicț. scriit. rom., III, 449-451. N.M.
NETEA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288427_a_289756]
-
posibil. Impactul tradițiilor sociologice românești dominante În secolul al XIX-lea și prima jumătate a secolului XX asupra stilului de analiză și interpretare sociologică din epocă Ștefan Buzărnescu: Sociologia românească, din rațiuni didactice, compară trei mari repere biografice: a) etapa filologică, sincronă cu formarea limbii literare române, În care s-au tradus În românește categoriile și conceptele fundamentale ale tuturor științelor sociale existente, Îndeosebi În cultura franceză și cea germană ale timpului. Prima reușită remarcabilă, În această privință, o reprezintă traducerea
Sociologie românească () [Corola-publishinghouse/Science/2158_a_3483]
-
Este președinte al Fundației „B.P. Hasdeu”. Între 1980 și 1990 a îndeplinit funcția de secretar științific al Institutului de Istorie și Teorie Literară „G. Călinescu”, iar între 1984 și 1990 și pe aceea de secretar științific al Secției de științe filologice, literatură și artă a Academiei Române. În perioada 1986-2000 a fost secretar al Comisiei de Folclor a Academiei Române. După 1989 înființează și conduce editurile Saeculum I.O. și Vestala. O. s-a afirmat ca istoric literar prin exegezele Opera lui Mihail
OPRISAN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288557_a_289886]
-
române și la Catedra de folclor a Facultății de Filologie bucureștene, apoi lector de limba, literatura și civilizația poporului român la universitățile din Sofia (1964-1966) și Belgrad (1967-1969, 1990-1993), conferențiar la Universitatea „Spiru Haret” din București. Este doctor în științe filologice cu teza Paralele folclorice româno-sârbo-croate, susținută în 1974 la Universitatea din Belgrad. Debutează cu un studiu despre literatura română veche în „Analele Universității București” (1957). Colaborează la „Revista de istorie și teorie literară”, „Analele Universității București”, „Gazeta literară”, „România literară
PAUN-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288722_a_290051]
-
română pe G. Ibrăileanu. În intervalul 1901-1907 frecventează Facultatea de Litere și Filosofie din Iași, având ca profesori, printre alții, pe A. Philippide, A. D. Xenopol, P.P. Negulescu. Obține doctoratul în 1909, la Universitatea din Iași, cu teza Despre cimilituri. Studiu filologic și folcloric, care este și debutul său editorial, iar în 1913 își ia docența în filologie română „cu specială privire la dialectologia românească”. Ajutor de bibliotecar (subdirector) la Biblioteca Universității din Iași (1908-1911), ajunge director al acesteia (1914-1922, 1927-1932). Preocupările
PASCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288707_a_290036]
-
la elaborarea unei ediții științifice a operei cronicarului moldovean. Deși examinează literatura și cultura pe provincii, lucrările lui evidențiază influențele reciproce dintre scriitori, oameni de cultură și acordă interes centrelor de iradiere culturală. Ca folclorist, P. este autorul primelor exegeze filologice și stilistice ample asupra ghicitorilor românești. Potrivit observației lui Ovidiu Bârlea, studiul despre cimilituri reprezintă, după monografia lui Lazăr Șăineanu despre basme, cea mai extinsă și fundamentată lucrare despre o specie a folclorului românesc. În prima parte autorul întreprinde un
PASCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288707_a_290036]
-
stilistice ample asupra ghicitorilor românești. Potrivit observației lui Ovidiu Bârlea, studiul despre cimilituri reprezintă, după monografia lui Lazăr Șăineanu despre basme, cea mai extinsă și fundamentată lucrare despre o specie a folclorului românesc. În prima parte autorul întreprinde un studiu filologic adâncit asupra ghicitorilor, iar în a doua se ocupă de clasificare, origini, subiect, formă, extensiune, circulație și dispariție, transformare, statut special, legătura cu alte genuri folclorice, valori etnografice, metodă de culegere și publicare a cimiliturilor. Au fost remarcate îndeosebi capitolul
PASCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288707_a_290036]
-
tocmai cu privire la etimologii. P. a tradus din latină Descriptio Moldaviae de Dimitrie Cantemir (1923) și a alcătuit două ediții din opera lui Ion Creangă, una din Povești și alta din Amintiri din copilărie, apărute în 1939. SCRIERI: Despre cimilituri. Studiu filologic și folcloric, I, Iași, 1909, II-III, București, 1911; Beiträge zur Geschichte der rumänischen Philologie, Leipzig, 1920; Gligorie Ureache. Izvoarele lui Ureache. Interpolările lui Simion Dascălul și textul lui Ureache, Iași, 1920; Istoria literaturii și a limbii române din secolul XVI
PASCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288707_a_290036]
-
susținut teza de doctorat în filologie despre creația lui Mihail Sadoveanu, devenind, în același an, cercetător științific principal la Institutul de Literatură Universală al Academiei de Științe a URSS. În iunie 1978 își susține teza de doctor docent în științe filologice, având ca temă romantismul în literatura română. Deși a tradus multă poezie (Lucian Blaga, G. Bacovia, Eugen Jebeleanu, M. R. Paraschivescu, Veronica Porumbacu, Mihai Beniuc, Nichita Stănescu, Marin Sorescu, Ana Blandiana, Ioan Alexandru) și proză românească (I. L. Caragiale, Mihail Sadoveanu
KOJEVNIKOV. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287720_a_289049]
-
ierarhie până la treapta de profesor (1968). În 1957 obține titlul de doctor în filologie cu teza Împrumuturi vechi sud-slave în limba română. Studiu lexico-semantic, susținută la Universitatea „M. V. Lomonosov” din Moscova, iar în 1973, pe cel de docent în științe filologice. Este, din 1988, doctor honoris causa al Universității „Kliment Ohridski” din Sofia, iar din 1993 membru corespondent al Academiei Române. A fost șef al Catedrei de limbi slave sudice (1958-1961), al Catedrei de limbi slave (1961-1977, 1985-1990), prodecan al Facultății de
MIHAILA-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288124_a_289453]
-
lingviști și filologi români de prim rang: Emil Petrovici, Iorgu Iordan, Al. Rosetti, Al. Graur și Dimitrie Macrea. Elaborate cu prilejuri aniversare, textele depășesc festivismul ocazional, pentru a sublinia liniile de forță ale unor activități științifice exemplare. Cercetările lingvistice și filologice l-au pus pe M. în relație cu literatura română veche, care i-a oferit materia de studiu pentru lucrarea Contribuții la istoria culturii și literaturii române vechi (1972). Aici problemele privind începuturile culturii române scrise sunt abordate într-un
MIHAILA-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288124_a_289453]
-
a Universității din București (1926-1929). Funcționează ca profesor secundar de limba și literatura română la Târgu Jiu, Turnu Severin și București (1930-1955), apoi este cadru didactic în învățământul universitar, la București, Brașov și Sibiu (1955-1972). Își ia doctoratul în științe filologice la Universitatea din Iași (1965) și docența în științe filologice la Universitatea din Cluj (1972). Colaborează la „Adevărul”, „Adevărul literar și artistic”, „Argeșul”, „Astra”, „Basarabia”, „Caiete de literatură”, „Cronica”, „Echinox”, „Flacăra”, „Iașul literar”, „Limbă și literatură”, „Lumea românească”, „Manuscriptum”, „Preocupări
MILICESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288141_a_289470]
-
limba și literatura română la Târgu Jiu, Turnu Severin și București (1930-1955), apoi este cadru didactic în învățământul universitar, la București, Brașov și Sibiu (1955-1972). Își ia doctoratul în științe filologice la Universitatea din Iași (1965) și docența în științe filologice la Universitatea din Cluj (1972). Colaborează la „Adevărul”, „Adevărul literar și artistic”, „Argeșul”, „Astra”, „Basarabia”, „Caiete de literatură”, „Cronica”, „Echinox”, „Flacăra”, „Iașul literar”, „Limbă și literatură”, „Lumea românească”, „Manuscriptum”, „Preocupări literare”, „Ramuri”, „Revista scriitoarelor și scriitorilor români”, „Revista muzeelor”, „România
MILICESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288141_a_289470]
-
plachetă, Dă-mi o fărâmă de lumină (1942), a trecut neobservată. M. își face o preocupare de o viață din cercetarea și editarea operei lui B. Delavrancea. Primul rezultat al acestei trude în care a pus pasiune, știință și acribie filologică este studiul Barbu Delavrancea. Om, literat, patriot, avocat (1940). Au urmat volumele Barbu Delavrancea. Studiu biobibliografic (1958) și Delavrancea (1975). M. a alcătuit seria Opere de B. Delavrancea (I-X, 1965-1979); volumul VIII, cuprinzând discursurile parlamentare ale lui Delavrancea, cenzurat
MILICESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288141_a_289470]
-
care o va absolvi în 1955, cu teza de licență Estetica irațională a suprarealismului. Debutează editorial în 1953, publicând un volum de versuri în limba română, Muguri, după ce se remarcase în cenaclul liceului și în câteva cercuri studențești. După studii filologice la Paris (1955-1956), se întoarce la Belgrad, unde intră în gazetărie (1956-1959) și începe să traducă din literatura franceză. Din nou la Paris, urmează, între 1960 și 1963, cursurile Facultății de Litere de la Sorbona, luându-și a doua licență. În
MILOS. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288149_a_289478]
-
didactic la Catedra de limbi slave, devenind profesor în 1999. În 1961-1962 este bursier UNESCO la Varșovia, iar între 1969 și 1976 predă limba și literatura română la Universitatea Jagellonă din Cracovia. Își susține în 1971 doctoratul cu teza Opera filologică și lingvistică a lui Ion Budai-Deleanu în contextul relațiilor româno-slave. Membru al Asociației Slaviștilor din România, devine secretar (1976) și vicepreședinte (1991) al acestei asociații, fiind totodată și secretar, apoi redactor-șef adjunct al publicației „Romanoslavica”. Colaborează la „Revista de
MITU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288189_a_289518]
-
ianuarie-decembrie; Tiberiu Iliescu, La cocoșul spânzurat, București, 1968, 134-136; I. Valerian, Chipuri din viața literară, București, 1970, 117-118; Eugen Constant, Evocări, postfață Darie Novăceanu, Craiova, 1980, 92-95; Sina Leonte, Poezia lui Nicolae Milcu, Craiova, 1973; Stelian Cincă, N. Milcu, „Contribuții filologice” (Craiova), 1975, 95-119; Ion Pătrașcu, Poetul craiovean Nicolae Milcu, Craiova, 1977; Antonescu, Scriitori, 9-19; Constantin Ciopraga, N. Milcu, CL, 1987, 12; Al. Cerna-Rădulescu, Ultima invazie, București, 1996, 48-52; Radu Gyr, Calendarul meu, îngr. și pref. Ion Popișteanu, Constanța, 1996, 73-81
MILCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288137_a_289466]
-
Miron, prim-grefier la Curtea de Apel din Iași. Își începe studiile la Fălticeni, oraș care îi va inspira monografia sentimentală Fălticeni - mon amour (1996), semnată împreună cu Grigore Ilisei. Ulterior urmează cursurile Liceului Militar din Iași. După război face studii filologice la universitățile din Bonn (1947-1949) și Paris (1949-1951). În 1954 devine doctor în filologie la Universitatea din Bonn, cu o teză despre structura tipologică a limbii române în comparație cu latina clasică și populară. Este fondatorul lectoratelor de limba română din Köln
MIRON. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288174_a_289503]
-
1954) și Freiburg im Breisgau (1964). În 1967 înființează la Freiburg Societatea „Mihai Eminescu”, în scopul susținerii și dezvoltării relațiilor științifice și culturale dintre Est și Vest. La inițiativa sa, apare la München, începând din 1973, noua serie a anuarului filologic și literar „Dacoromania”. Elaborează mai multe lucrări științifice, printre care Aspekte der lexikalischen Kreativität im Rumänischen (1973) și Der Wortschatz Dimitrie Cantemirs (1977). Coordonează reeditarea, integral revizuită, a lucrării Rumänisch-deutsches Wörterbuch a lui H. Tiktin (I-III, 1986-1989), iar din
MIRON. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288174_a_289503]
-
științifice, printre care Aspekte der lexikalischen Kreativität im Rumänischen (1973) și Der Wortschatz Dimitrie Cantemirs (1977). Coordonează reeditarea, integral revizuită, a lucrării Rumänisch-deutsches Wörterbuch a lui H. Tiktin (I-III, 1986-1989), iar din anul 1988 este coordonator al unei ediții filologice monumentale din vechile Biblii românești - Monumenta Linguae Dacoromanorum, ambele realizate împreună cu o echipă de filologi ieșeni. Semnează numeroase articole ce au ca miză promovarea literaturii române în spațiul cultural european, în special în lucrările Lexikon der Weltliteratur și Moderne Weltliteratur
MIRON. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288174_a_289503]
-
der Weltliteratur și Moderne Weltliteratur, editate la Stuttgart. Este și autor al mai multor eseuri radiofonice și al unor piese de teatru reprezentate atât în Germania, cât și în România. Activitatea literară a lui M. este puternic influențată de experiența filologică, pentru că autorul reactivează în limba actuală anumite caracteristici ale limbii române vechi. Volumele sale de proză - Fata călăului (1994), Ochean (1996), Maipuțincaperfectul. Istoriile lui Policarp Cutzara (1998), Poștalionul din vis - roman epistolar (1999), Măsura urmelor (2000), Târgul Șaradelor. O povestire
MIRON. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288174_a_289503]