1,053 matches
-
dispăreau imediat, părând că-l urmăresc; se ridicau din tufișuri, dar nu era vorba de ceață. Erau fantome, însă nu fantomele unor animale. Le vedeai cu coada ochiului, se topeau dacă te întorceai să le privești și apăreau din nou, foșnind asemenea vântului. Dar nu se simțea nici o adiere. Vitellius își ștergea sudoarea care-i scălda chipul și privea înspăimântat în dreapta și-n stânga, la fantomele ce împânzeau pădurea chiar în miezul zilei și îl însoțeau în drumul lui. Se îngrozi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
un pulver și-l Întinsese peste colivie. Și acum tînĂrul stătea În picioare, ascultînd cu gura Întredeschisă. Cineva tot Încerca ușa din față, care era Încuiată cu cheia și avea și zăvorul tras. Cum stătea așa, auzea frunzele de dafin foșnind În vînt, claxonul unui taxi care trecea pe stradă și vocile copiilor care se jucau pe un teren viran. Și apoi auzi din nou cheia care se Învîrtea În gaură. Auzi cum se deschide ușa, cum se izbește de zăvor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2087_a_3412]
-
spuse tata. — Mai bine să intrăm, atunci. MĂ simțeam ciudat, văzÎnd atîtea locuri noi. BĂnuiesc că de fapt arătau ca și locurile de pe la noi, numai că nu le simțeam eu la fel. Presupun că fiecare petic de pădure cu frunzele foșnind În vînt arată la fel ca oricare altul, numai că dacă vezi o pădure de fagi din tren nu ești mai fericit - te face să-ți fie și mai dor de pădurile lîngă care ai crescut tu. Însă pe atunci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2087_a_3412]
-
scriitorii, când rămân singuri în camera lor ? Scriitorii și copiii... Cu toate greutățile (de care n-am uitat și despre care nu vorbesc aici), cât timp a durat copilăria Dandei a fost, de fapt, un timp strălucitor, în care viața foșnea ca un copac neobosit. O imagine : suntem în bucătărie, unde vine soarele după ora 4, când lumina e portocalie, intensă. Eu calc rufe, ea stă în cărucior (ca într-un fotoliu), se uită la mine și așteaptă. După ce termin de
Poveşti cu scriitoare şi copii by Simona Popescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/801_a_1778]
-
cu două doamne care veneau din direcție opusă, pe același îngust trotuar de lemn. Abia atunci mi-am dat seama că aveam în fața ochilor, în carne și oase, persoane care trăiseră la începutul secolului. Purtau fuste lungi până în pământ, care foșneau la fiecare pas. Era o zi caldă, dar se vede treaba că, mai devreme, plouase. Se zăreau urme de noroi pe tivul fustelor. Cea mai în vârstă dintre doamne m-a privit și a zis: - Ia te uită! Joseph Maynard
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85131_a_85918]
-
ce tîrziu e!" Se ridică și privirea i se prinde iarăși de vitraliul lui Rusalin stilizări de berze, de măști zoomorfe, de spinări de deal, de roți de car, de coarne de tăuraș, într-un vîrtej de culori. Grădina a foșnit, în semn de recunoaștere. Orga de vînt, atîrnată în mărul crăpat pînă la jumătate, ne regalează cu cîteva sunete. Tano scîncește prelung. E felul lui de-a se mărturisi, cîinește, că-i place Șichy. Îți place fata, golanule? Mai rămîn
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769]
-
tipa asta rimează cu Antipa. Ei, și mie îmi spune vecina de la șapte, care și-a îngropat doi bărbați și gîndește pozitiv despre al treilea, de cîte ori ne întîlnim: "Arătați așa de bine că nu v-am recunoscut". Mai foșnește o pagină: Tabloul ăsta mi-amintește de Virgil Mazilescu. Tu l-ai cunoscut pe Mazilescu? Cînd o dezbracă pe Margareta/ parcă jupoaie lumea". Detest dezbrăcărețele și pe cei care le dezbracă. Prefer poezia-eseu a lui Mircea Ivănescu. Uite cum pictează
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769]
-
cu petrosinul. Iar soba din veranda veche Să scoată fum, să-ți intre în ureche, În nas, pe față să te înnegrești, Alți prieteni tu să nu mai amăgești. Tavanul în odaie să se umezească, Iar printre geam, gândacii să foșnească, Tu petrosin să nu ai nicio picătură, Mereu să umbli beat prin bătătură. Când vara tu vei merge la biban, Să nu prinzi unul într-un an, Să-ți rupă crapul undița și acul, Să te încerce la momeală numai
Blestem by NECULAI I. ONEL () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83201_a_84526]
-
viu până mai ieri și a căzut brusc În acest gol, n-a murit (nu trebuie să folosim acest cuvânt care nu are nici o relație cu mișcarea corpului frumos al prietenului nostru ce se plimba cu mine azi-dimineață pe frunzele foșnind viu ale pădurii de deasupra orașului), s-a mutat doar În altă locuință; din Întunericul tombal nu se nasc decât obiecte vii, care așteaptă de multă vreme să capete formă; În crăpăturile ce se iscă din cub, ca În deschizătura
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
doar măceș sălbatic, Înflorit și liliac; sunt beat, nu se poate liliac În iulie, eu văd Însă liliac, albastru bătut, așa cum Îmi place mie; mă apropii, aplec o creangă, trag În piept, aspir miros senzual, mă destind, mă excit, ceva foșnește În tufiș; un șarpe ce se târăște mișcând frunzele, un fâsâit uscat mă sperie, mă uit În jur, nici urmă de case sau se ascund În inima verzișului; aleea se-nfundă brusc la o cotitură, mă Întorc, nu se vede
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
de un ochi ascuns, aerul e Înecăcios; mă apasă lichid, se lipește de pielea mea, nu știu când m-am dezbrăcat, Își descheie bluza sau poate i-am descheiat-o eu În timp ce ea mă Îndeamnă cu privirile provocatoare, fusta alunecă foșnind: șoldurile goale, furoul scurt de mătase neagră, sutienul negru, sânii rotunzi zvâcnind vii, o scobitură strâmtă Între ei și un neg negru ce mă inhibă brusc; mă Întind lângă ea În patul imens, coapsele tari luminând albe de sub furoul transparent
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
mișcă, nu scoate nici un sunet, respiră precipitat, o venă i se umflă șarpe vânăt pe gât, respiră; pântecul bombat se lasă În jos, se ridică, coboară, urcă din nou, se oprește, continuă, respiră; Întind o mână, Îi ating conturul coapsei, foșnește mătăsos, sfârâie, frige buricul degetelor; destinsă, inertă, ai zice: e moartă, dacă n-ar fi pântecul respirând; are o mână deasupra capului, arcuită, cu degetele lungi rășchirate ca niște gheare, cealaltă pe lângă corp, mi se pare neverosimil de lungă, Încerc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
Îmbrățișare ușoară; mă ține strâns și prin rochia subțire Îi simt toate protuberanțele corpului. Mă conduce fără să pot să mă opun unde știe numai ea; trecem printre grădini fastuoase, ne oprim În acele chioșcuri de vară, ascunse Între plantele foșnind senzual; nu trebuie să Întârziem: „Grăbește-te!“, Îmi spune ea de fiecare dată. Imediat ce ne prindem În brațe, se aprind lumini indiscrete, pe care nu știm cum să le ocolim, plecăm mai departe Într-o goană amețitoare; mâinile noastre se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
vorbeam... Parcă-ai dat cu bobii! Arendașul își compusese surâsul de circumstanță și-i sărută mâna. Bărbații se retraseră cu explicația că fiind vorba de afaceri... Îl pofti să șează pe fotoliul ce-l ocupase Raul, lângă căminul în care foșneau cu flăcări leneșe două buturugi uriașe. Se așeză și ea pe celălalt fotoliu, murmurând feciorelnic: ― Așa... Acum putem vorbi liniștiți! Platamonu cunoștea ceremonialul. Excesul de gentilețe înseamnă că are mare nevoie de bani. Încercă să previe primejdia și începu să
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
Pereții erau goi, dar pe sub zugrăveală se ghiceau arcadele vechiului fort. Deasupra, cerul încă nedezmeticit din iarnă atârna lipsit de culoare, ca apa uitată într-un chiup de piatră. Petrache citea tot felul de cărți cu paginile întregi ori ferfenițite, foșnind ca poleiala și sfărâmându-se între degete. Le găsea prin subsoluri și i se făcea milă de acele cărți pe care nu le citea nimeni. I se părea că se sufocă de-a binelea dacă filele nu le sunt răsfoite
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
care să ne putem confrunta cu propriul chip. Uneori îmi ziceam că, dacă m-aș întâlni cu mine însumi, nu m-aș mai recunoaște. Când am ieșit din închisoare, mi-am dat seama câtă dreptate avusesem. Îmi atingeam obrajii, pielea foșnea ca o foaie de ziar, nasul mi se ascuțise și buzele se subțiaseră. Nu mai recunoșteam nimic din mine, dar puneam asta pe seama degetelor care tremurau, nu pe seama pomeților care se ascuțiseră ori a pielii care se căznea să mă
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
clopotnițe. Erau și dintre cele care se roteau și care, altă dată, cu strigătul lor ascuțit, ca al daltei ce lovește în piatră, ar fi părut amenințătoare. În felul acesta însă, auzindu-se toate laolaltă, erau ca un frunziș care foșnea. Cărarea era netedă și totuși suia în trepte. Mergea fără efort. Timpul nu curgea, era o singură clipă care mergea odată cu el. La picioare, îl însoțea motanul negru pe care-l găsise demult, în copilărie, și pe care, de teamă
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
întretaie și să se întețească, se chirci. Se descoperi, pentru prima oară, lipsit de apărare, nu știa să se ferească și nici nu avea unde fugi. Broboane se adunară pe pereți, de parcă ei nădușeau, apoi apa se uscă dintr-odată, foșnea ca un așternut, până ce deveni tăioasă. Lumea lui se zgâlțâia din temelii, cineva o lovea, pereții, deschiși până atunci și primitori ca două palme lipite căuș, se îngustară, strângându-l ca niște chingi. Încheieturile îl ardeau, striga și gura parcă
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
și care celălalt. — Păi, dacă te uiți, interveni Chisăliță, care tocmai asta făcea, nu cred să existe în oraș vreun bloc mai înalt ca mormanul ăsta. — Nici nu e, întări Bunelu. Dacă mai pui la socoteală și macaraua ruginită... Tufișurile foșniră. Întâi ieși Marchiza, cu pași împleticiți, scuturându-și poalele fustei. În spatele ei, cu pieptul înainte și nările fremătând, cu mersul satisfăcut și crăcănat, venea Calu. — Ce ai, femeie, de bălăngăni așa din cap ? întrebă Bunelu, singurul care privea scena cu
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
face un bărbat când are motocicletă. Se dă mare. — O cunosc ? — E o premieră... doar v-am povestit... — Așa să fie ! hotărî Maca. Și ca și cum ar fi avut vreo legătură : Hai să ne pișăm în parc ! Aleile erau întunecate. Frunzele foșneau sub pași. În parc, jocul s-ar fi putut termina fără să te atingi de niciuna dintre frunzele strânse. Două potăi țâșniră dintr-un tufiș, Jenică se piti în spatele celorlalți. — Aici e bine, hotărî Maca, intrând, pe la spatele băncii, printre
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
Frumuseții Esențiale, unde urmează să locuiesc mulți ani. Aici voi afla că împăratul Hsien Feng nu își va distribui niciodată esența în mod egal între soțiile sale. Palatul Frumuseții Esențiale e înconjurat de copaci bătrâni. Când bate vântul, frunzele lor foșnesc. Sunetul îmi amintește de versul meu preferat: „Vântul își arată trupul printre frunze tremurânde“. Încerc să localizez poarta prin care am intrat. E în partea de vest și pare să fie singura intrare. Clădirea din fața mea seamănă cu un templu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2323_a_3648]
-
el scapă; în mânăstiri e îndestulare, va putea să mănânce pe săturate și să citească multe cărți, să se roage și să vorbească direct cu Dumnezeu. Noaptea trecu liniștită; din pricina oboselii, cismarul sforăi, se tot întoarse pe saltea, făcând să foșnească pănușile de porumb. Porumbul în Calabria nu avea vechime, iar pănușile erau folosite, între altele, de țărani ca să umple saltelele pe care dormeau: făceau zgomot, ce-i drept, dar luau forma corpului. Nu exista suficientă lână, puținul ce se obținea
by Dante Maffìa [Corola-publishinghouse/Science/1046_a_2554]
-
anumit rafinament, care ia naștere din experiența oferită de vârstă. Apare starea de nostalgie, de meditație, de închidere și mai profundă, în sine: Ce poate fi fericirea,/ Dacă nu această plutire,/ Prin fructe și frunze,/ În raza de miere prăfoasă, foșnind,/ Pe locul vrăjit, unde viața sfârșește,/ Dar nu-ncepe moartea/ Și-ntre ele numai/ Un limpede jind,/ Cu miros de prune, urcând spre alcool,/ De fum și de iarbă uscată?/ Ce poate fi fericirea,/ Dacă nu să adormi,/ Așteptându-ți
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
realizează împrumutând elemente din universul copilăriei și al maturității sale, precum fructele, frunzele sau mirosul de prune urcând spre alcool, autoarea le transpune într-un cadru vrăjit, în care fericirea se confundă cu o plutire în raza de miere prăfoasă, foșnind într-o livadă: "Teluricul și spiritualul se împletesc, într-un dans al contrariilor, ce se resping și se atrag, rând pe rând. Tabloul naturii pare să se situeze, într-un registru temporal diferit de cel al omului. El cunoaște ipostaza
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
crengi/ În virginală/ Și grea impudoare?// Cine-a îndrăznit/ Să dea un cuvânt/ Celei mai limpezi/ Și-adânci nemuriri/ Spre care curgem,/ Nedemne de atâta speranță,/ Cu toții,/ Printre ciorchini înțelepți/ Și zănatice ramuri subțiri?/ Tăceți!/ Tăceți și-ascultați/ Silabele ierbii foșnind/ În lumina uscată/ Nici ea nu-ndrăznește să spună pe nume/ Acestui ultim regat". (Cine-a numit) Această țară a nimănui, "sursă a inspirației, deținătoare a adevărului, situată între viață și moarte este leagănul creației blandiene"127. Reînviind romantismul blestemat
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]