11,345 matches
-
haină și de nelecuit. "După legea cîinilor flămînzi" fură, cînd omul se răcorește la o cișmea, struguri de la un oltean. Și "ghearele ciorilor din burtă erau acum de vată." În feluri multe, foamea revine în momente de cotitură a poveștii. Foamea de niște haine omenești, plătite cu muncă de hamal, la primele ore ale dimineții, cînd cărăușii locului dorm. Cu romanțuri bulevardiere, bune de încîntat damele singure din Basarab. Ce folos, apoi, de haine, în redacția Universului? Da, aici vin maeștrii
Joacă pentru zei by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/8876_a_10201]
-
uscat de-atîta umblet în mașină." Încet, însă, succesul se ițește. De la Adevărul literar, de la România literară. Din Sărindar, din Brezoianu, din Pasajul Victoria. Bețiilor lui, simple fraternizări între săraci sau familiarități cu lumea "mare", ajunsă, li se opune, nelipsită, veșnica foame. Foamea azilului din Palatul Știrbey, unde pe bani mai mulți sau mai puțini se doarme singur sau la comun, cu văduve pudice, cînd folosesc oala de noapte, sau cu sărmani de toată mîna, dintre frumoșii beciurilor lui Arghezi. Între ei
Joacă pentru zei by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/8876_a_10201]
-
de-atîta umblet în mașină." Încet, însă, succesul se ițește. De la Adevărul literar, de la România literară. Din Sărindar, din Brezoianu, din Pasajul Victoria. Bețiilor lui, simple fraternizări între săraci sau familiarități cu lumea "mare", ajunsă, li se opune, nelipsită, veșnica foame. Foamea azilului din Palatul Știrbey, unde pe bani mai mulți sau mai puțini se doarme singur sau la comun, cu văduve pudice, cînd folosesc oala de noapte, sau cu sărmani de toată mîna, dintre frumoșii beciurilor lui Arghezi. Între ei, o
Joacă pentru zei by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/8876_a_10201]
-
promisă într-o noapte de unire în contra mizeriei trece între scene comice, precum despăducherea la groapa cu var, și suferind-distinse, ca niște cearcăne - poeziile lui Eminescu așezate la capul fetei, pînă "intrase în țara viitoare." Un amestec de opulență și foame face tragedia, atîtă cîtă e, atenuată de poză, a mărturisirilor. Proprietăreasa-cerșetoare, contrabandistă, la colț de stradă, de țigări din vremea bună, are, ascunsă, o mică avere: mantouri și rochii de la balurile de-altădată. Este deja '39, cînd Stelaru își înscenează
Joacă pentru zei by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/8876_a_10201]
-
Sumbra povestire despre un avort ilegal din anii "Epocii de aur" s-a bucurat de deplina empatie a spectatorilor cehi care își mai amintesc așa-zisul "socialism real"; spre deosebire de România, avorturile nu se făceau clandestin și populația nu murea de foame și de frig, dar atmosfera apăsătoare era aceeași. Iar cei tineri, de exemplu studenții Departamentului de Română din cadrul Universității Caroline, au apreciat mai ales mesajul general-uman al filmului, privind forța prieteniei. În ultimul număr al prestigiosului săptămânal de cultură A2
Prezențe românești în Slovacia și în Cehia by Libuše Valentová () [Corola-journal/Journalistic/8875_a_10200]
-
Adrian Oprescu Murdar, îmbrăcat în haine murdare și care put, fără posibilitatea de a le îndepărta, la care se adaugă foa-mea sfâșietoare. Pentru mi-ne, mai rele de-cât foamea, erau ploșnițele. Am mai spus-o: una singură dacă mă piș-ca, aveam o urzicătură în tot corpul și se termina cu dormitul. Totul era murdar, împuțit. Măcar să-ți fi putut peria dinții. Nici vorbă. Era interzis. Fiecare își păstra, în
Varul Alexandru si alte povesti adevarate by Adrian Oprescu () [Corola-journal/Journalistic/8892_a_10217]
-
eram mai chinuit decât ceilalți. Era încă iarnă. Trecusem de perioada în care eram singur în celulă. O regretam. Era frig, dar, din cauza frigului, ploșnițele nu mișcau. Acum eram patru în celulă. Supraaglomerația însemna căldură și ploșnițele lucrau intens noaptea. Foamea fiind principalul chin pentru marea majoritate a deținuților, politicii făceau eforturi ca toți să fie egali în fața ei. Polonicul de zeamă era același pentru toată lumea. Acolo nu era nimic de corectat. Pâinea aceea clisoasă punea însă niște probleme care trebuiau
Varul Alexandru si alte povesti adevarate by Adrian Oprescu () [Corola-journal/Journalistic/8892_a_10217]
-
mai niciodată de "supliment". Trebuiau să mai aștepte ca, după o percheziție și mutare în altă celulă, să apuce într-un sector mai favorizat pentru suplimentul lui Bușcu. Micul polonic de așa-zisă ciorbă era departe de a ne potoli foamea, dar era totuși ceva în plus. Altă întâmplare interesantă a fost într-o zi, tot de iarnă, când Bușcu l-a scos la plimbare în curte pe Coposu, care era sortit să fie în permanență izolat și mereu singur în
Varul Alexandru si alte povesti adevarate by Adrian Oprescu () [Corola-journal/Journalistic/8892_a_10217]
-
și începea să bată cu ciocul în una dintre ferestruici, insistând până se făcea auzit. Fereastra se deschidea și cioroiul intra și se așeza prietenos pe umărul unuia dintre locatari. El vroia să i se dea ceva să-și potolească foamea și politicii nu putea să răspundă cerințelui lui. Dar Gogu era favoritul lui Bușcu, pe care-l făcea fericit. Cel care-l primise pe Gogu bătea tare în ușă. Bușcu țipa imediat: - Care bați, bă, acolo? - Dom-șef, răspundea cel
Varul Alexandru si alte povesti adevarate by Adrian Oprescu () [Corola-journal/Journalistic/8892_a_10217]
-
-n Verlaine (citat, de altfel, ca "prieten"), prin care circulă, absent la fiecare ancorare la un țărm, un călător neimportant, unul care va muri și va fi anunțat la fapt divers: "Vîntură vîntul șiroaie/ Stelaru merge în ploaie,/ I-e foame? Totuna/ Cînd moartea, stăpîna,/ Ușor unduind armăsari/ Lasă oamenii rari." Sigur că refuzul, vagabondajul, viața tardo-romantică, damnată în orice caz, nu-l împiedică pe acest personaj rupt dintr-o galaxie să viseze la un dincolo de mare, un loc unde se
Ţărmul pierdut by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/9870_a_11195]
-
în parte cîte un dar pentru a-i alina tristețea, sporindu-i puterea și făcîndu-l înspăimîntător. Bufnița sesizează această parti-cu-la-ri-tate a naturii umane, insațietatea dorințelor sale și nefericirea care decurge de aici: "Am văzut în om un gol precum o foame care nu se sfîrșește niciodată. Asta întristează și-l face să dorească. Va continua să ia și să tot ia. Pînă cînd Pămîntul îi va spune: Eu nu mai exist și nu mai am ce să-ți ofer." Este o
Apocalipsa după Gibson by Angelo Mitchievici () [Corola-journal/Journalistic/9894_a_11219]
-
m-a purtat, când în brațe când în spinare, printre scurtături și cărări tăiate în desiș, până la stâncoasele înălțimi ale Rocăi, în speranța să nu întâlnească pe nimeni, ca să nu fie obligat să explice cine era copilul care plângea de foame. Niciodată în viață tata nu și-ar dezminți soacra, care nu-i ierta sărăcia nici faptul de a-i fi răpit-o pe singura fiică, de trei ori mai tânără ca el. Iar Joanei, mama mea în aceste împrejurări, trebuie
Almeida Faria - Conchistadorul by Micaela Ghițescu () [Corola-journal/Journalistic/9951_a_11276]
-
nu se îndepărta niciodată... spațiile întinse îmi trezeau instincte inexplicabile, simțeam o libertate absolută și o pornire de a o lua la goană înspre orizont, fără să stau prea mult pe gânduri. Aveam atenția mereu alertă și mi se făcea foame deodată, și poftă de alergat. Energia mea devenise mai puternică și instinctiv găseam resurse nebănuite pentru orice... Lumea părea, dintr-o dată, mult mai misterioasă și miraculoasă. Libertatea era o certitudine incontestabilă. Pădurea îmi era cunoscută de veacuri întregi, și orice
Izvroul miraculos by Cristi Romeo () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1255_a_2901]
-
o apuce. În depărtare albea feeric livada bunicului. S-a bucurat mult, știind că în primăvara trecută bunicul plantase niște pomișori tineri. Îi lasă gura apă când se gândește ce coajă fragedă au, mai ales acum, când e mort de foame. Cu acest gând sare ca de obicei: țup-țup! și ajunge la gardul ce ocrotește livada. Se strecoară ușor și începe să caute. E dezamăgit, mai ales că vede cum bunicul a adunat zăpada în jurul fiecărui copac, fie pentru a-l
ÎNTÂMPLĂRI ÎN LIVADA BUNICULUI by ECATERINA VICOL () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1228_a_1878]
-
cine n-are, dar și cine are. Amintiți-vă de celebrul ordin al lui Marian Vanghelie, acest general al micilor cu muștar: "Opriți grătarele, vorbește dl Geoană." În nu mai știu ce oraș din țară, unde lumea nu moare de foame, s-au călcat în picioare cetățeni bine îmbrăcați ca să prindă niște salamuri aruncate din camion, ca pentru milogi. Iar lumea în loc să facă stînga împrejur ori să arunce cu ouă stricate în cei care și-au permis să-i trateze ca
România lui "se dă ceva" by Cristian Teodorescu () [Corola-journal/Journalistic/9017_a_10342]
-
Knut Hamsun a marcat în mod esențial evoluția romanului, nume mari, precum Gide, Gorki, T. Mann, Kafka, Musil, Pasternak sau Hemingway mărturisind că îi sunt îndatorați scriitorului norvegian. Republicat anul acesta la Editura Univers, în deja populara colecție a Cotidianului, Foamea - romanul cu care Hamsun a debutat în 1890, la 31 de ani - o carte ce înregistrează misterul nervilor într-un trup înfometat și avatarurile unei conștiințe de sine, pune într-o lumină nouă un alt roman al începuturilor - Interior al
Între sadism și estetism by Dana Pîrvan-Jenaru () [Corola-journal/Journalistic/9067_a_10392]
-
eroul lui Knut Hamsun face eforturi susținute pentru a ieși din starea de sărăcie și trăiește într-o zonă a tenebrelor, raportul dintre biologic și spirit fiind unul mult mai strâns decât în cazul lui Călin Adam, eroul din Interior. Foamea biologică este cea care declanșează afluxul de gânduri și emoții, gesturile disperate ce merg până la furie violentă și dorința de a muri: "Degetele slăbănoage îmi par atât de grosolane, urăsc tot corpul meu lipsit de vlagă, mi-e lehamite să
Între sadism și estetism by Dana Pîrvan-Jenaru () [Corola-journal/Journalistic/9067_a_10392]
-
Degetele slăbănoage îmi par atât de grosolane, urăsc tot corpul meu lipsit de vlagă, mi-e lehamite să-l port, să-l simt. Doamne, de s-ar sfârși odată. Cât aș dori să mor!" (p. 115). Pentru a-și potoli foamea, înghite salivă, mestecă o așchie, talaș, o coajă de portocală găsită, ține o pietricică sub limbă, își suge degetul arătător și apoi îl mușcă pentru a simți gustul sângelui sau roade un ciolan pe care l-a cerut pentru câinele
Între sadism și estetism by Dana Pîrvan-Jenaru () [Corola-journal/Journalistic/9067_a_10392]
-
ce în ce" (p. 44). Conștiința și existența se exclud - "ești prea sărac ca să întreții o conștiință" (p. 75) - își spune eroul lui Hamsun, la care psihologismul capătă și implicații morale, cinstea și demnitatea fiind sacrificate cu greutate pentru potolirea foamei. La Hamsun, scufundarea în subrealitate se face într-o manieră sadică, despuiată de orice poezie, chiar și mirajul viselor sau al halucinațiilor fiind întunecat, purtând în fundal și accentuând realitatea cumplită. Ca în tablourile lui Edvard Munch, cu care au
Între sadism și estetism by Dana Pîrvan-Jenaru () [Corola-journal/Journalistic/9067_a_10392]
-
din lumea lui Călin Adam un univers al feeriei cinice. Regăsim în cele două cărți două modalități în care modernitatea estetică a sfidat modernitatea socială, două portrete ale omului nou, pe urmele lui Dostoievski și ale lui Nietzsche. *Knut Hamsun, Foamea, traducere din norvegiană de Valeriu Munteanu, Edit. Univers, București, 2007. *Constantin Fântâneru, Interior, ediție îngrijită și studiu introductiv de Simona Popescu, Edit. Polirom, 2006, 208 p.
Între sadism și estetism by Dana Pîrvan-Jenaru () [Corola-journal/Journalistic/9067_a_10392]
-
mizerabil al lui Pepino, care li se deschide numai dacă aruncă înăuntru, pe geam, cu bulgări de pământ, cei trei fugari sunt întâmpinați de surdomuta Steluța, nevastă disponibilă și mamă aprigă a unui copilaș jegos, chinuit de țigănușii de pe scară. Foamea, frica și instinctul sexual, plus cel matern, gătitul și îndestularea stomacului, avansurile "părințelului" și complicitatea amoroasă a gazdei, spectacol live reflectat și de ochii holbați ai privitorilor, cu comentarii de nereprodus - totul se amestecă în două-trei pagini de epică mare
Orașul subteran by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/9028_a_10353]
-
văru' Laur, dar de o rasă cu totul diferită, așa îmbujorată și blondă-roșcovană-aurie și cu ochii ăia mari și verzi de femeie-pisică. Era zveltă și arcuită trainic, era chiar așa cum spusese părințelu', și tocmai că ne răzbise setea (...) A dat foamea-n sete, da' numaidecât e gata și masa. Pe cimentul podelei era risipită sfărâmătura de pământ bătătorit pe alocuri cu tălpile. Până la glezne i se cunoșteau urmele semnalelor fiului ei, contrastând cu albeața strălucitoare a gambelor și pulpelor ce păreau
Orașul subteran by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/9028_a_10353]
-
mincinos la mincinos. Cîntecelor de sănătate, sau de însănătoșire prin pilde, în nădejdea că un om dăscălit apucă, măcar din cînd în cînd, cărările înfrînării, le stă bine, ca la Arghezi, mai pe urmă, pereche cu cîntecele de boală, "de foame de scrum". Bolnița lui se numește Spitalul amorului, culegere de stihuri de epocă ale minților rătăcite pe destul de ocolite drumeaguri. E, în ele, o pedagogie superficială, a scufundării în viață și în tabieturile timpului, a mahalalei ascultate în momentele ei
Școala veche by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/9088_a_10413]
-
cartea poștală. - Tocmai vrem să facem o pauză, să nu vedem nimic, a spus ea. Am vrea să mâncăm ceva. - Am văzut deja atâtea lucruri, a spus Milena. - Și n-am mâncat mai nimic, a spus Andrea, suntem moarte de foame. Mâncare. Asta se putea aranja. - Vreți să mâncați ceva tipic vienez? - Știi ceva? a spus Andrea. A trecut o veșnicie de când n-am mai mâncat ceva cât de cât decent. Nu contează unde mergem să mâncăm, poa' să fie chiar
Arnon Grunberg Istoria calviției mele by Gheorghe Nicolaescu () [Corola-journal/Journalistic/9218_a_10543]
-
unei lumi a declasaților și prin fiorul naturalist al conflictelor și al violențelor pasionale. Investigația realistă a lui Eugen Barbu arată, gorkian, ce rămâne din om când se află la limita existenței. În mizerie, sub apăsarea lipsurilor, viața, instinctele (sexualitatea, foamea, setea, rivalitățile) colcăie cu mai multă disperare, cu un fel ciudat de vitalitate amplificată de amenințările morții. Fenomenul este studiat și înfățișat similar în Groapa lui Eugen Barbu și, mai târziu, în Șatra (1968) lui Zaharia Stancu. Elementaritatea vieții se
Viața ca o panoramă by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/9253_a_10578]