1,322 matches
-
de animale sălbatice cum sunt: lupi, mistreți, vulpi, căprioare, iepuri, veverițe, salamandre si altele. Abrupturile calcaroase golașe adăpostesc vipere cu corn, iar în ape se află păstrăvi. În peșteri întâlnim specii de animale mici nepericuloase pentru om, precum și urme de fosile ale animalelor care au trăit demult, cum ar fi ursul de peșteră, hiena de peșteră și altele. În ultimul timp Munții Aninei încep să-și capete faima binemeritată în ceea ce privește practicarea turismului, fapt favorizat printre altele și de a anumită echipare
Munții Aninei () [Corola-website/Science/306122_a_307451]
-
Apuseni, ea aflându-se în județul Bihor, în imediata apropiere a localității Chișcău, comuna Pietroasa, la o altitudine de 482 m. Interiorul se distinge prin diversitatea formațiunilor de stalactite și stalagmite existente, ca și prin cantitatea impresionantă de urme și fosile ale ursului de cavernă - "Ursus spelaeus" - care a dispărut în urmă cu 15.000 de ani. Pe lângă acesta au mai fost descoperite și fosile de capră neagră, ibex, leu și hienă de peșteră. La intrarea în peșteră se află un
Peștera Urșilor () [Corola-website/Science/305547_a_306876]
-
Mastodontul" și "Căsuța Piticilor", "Draperiile din Galeria Urșilor"," Portalul", "Pagodele" și ultima sală, "Sfatul Bătrânilor", iluminată cu lumânări. Temperatura în peșteră este constantă de-a lungul anului (10 °C), iar umiditatea se menține la 97%. Numele peșterii se datorează numeroaselor fosile de "urși de cavernă" ("Ursus spelaeus") descoperite aici. Peștera era un loc de adăpost pentru aceste animale, acum 15.000 de ani. La bătrânețe, ca multe alte mamifere (ex. elefantul african) ursul de peșteră se retrăgea să moară în același
Peștera Urșilor () [Corola-website/Science/305547_a_306876]
-
sau Galeria Hipodrom, ca o galerie de metrou. Galeriile s-au dezvoltat pe patru nivele, dintre acestea cel inferior este activ, pe aceasta pârâul subteran o modelează continuu prin acțiunea ei corozivă și erozivă , iar celelalte trei nivele superioare sunt fosile. Galeriile principale sunt:Galeria Activă, Etajul I, Etajul II, Galeria Albă, Galeria Roșie, Galeria cu Lacuri. Galeriile laterale sunt: Galeria 7 Noiembrie, Galeria 1 Mai, Galeria Moravek, Galeria Mikulaș, etc. Un lucru specific pentru Peștera Vântului o constituie meandrele, care
Peștera Vântului () [Corola-website/Science/305633_a_306962]
-
punct de vedere istoric: aici se găsesc câteva dintre cele mai importante monumente de arhitectură și arheologie din țară. Tot în Țara Hațegului a fost realizată una dintre cele mai ambițioase amenajări hidroenergetice din țară. Zona este cunoscută și pentru fosilele de dinozauri găsite aici. Țara Hațegului se află în Transilvania, la întretăierea acestei provincii istorice cu Banatul și Oltenia. Strict geografic, Țara Hațegului se suprapune peste depresiunea omonimă, mărginită, la sud, de Munții Retezat, la est și nord-est, de Munții
Țara Hațegului () [Corola-website/Science/305695_a_307024]
-
de televiziune au difuzat în ultimii ani mai multe documentare consacrate acestor dinozauri de dimensiuni reduse. Primele cercetari asupra dinozaurilor din zona Hațegului au fost facute de baronul Franz Nopcsa (1815-1904), după ce sora sa, Elek Nopcsa, a descoperit în 1895, fosilele unor reptile în jurul castelului familiei din Sânpetru. Cercetarile au fost reluate abia în anul 1977 de către paleontologul Dan Grigorescu, de la Facultatea de Geologie a Universității din București. În prezent, se cunosc zece specii diferite de dinozauri din Țara Hategului, alaturi
Țara Hațegului () [Corola-website/Science/305695_a_307024]
-
fosilifere, actual protejate. Astfel lângă Piatra Neamț sunt sunt rezervațiile Agârcia - localizată la o altitudine de 400 m pe versantul drept al pârâului Doamna și Cernegura - localizat în dreapta râului Bistrița pe unul dintre versanții dealului Cernegura (852 m altitudine). Fauna marină fosilă găsită aici este foarte bogată, acoperind toate nișele ecologice disponibile - de la apele de litoral până la cele mai adânci zone propice vieții. "Mănăstirea Daniil Sihastrul Tărcuța" - Este mănăstire de călugărițe. Complexul construit din lemn este înființat în anul 2000, fiind situat
Munții Tarcău () [Corola-website/Science/306305_a_307634]
-
și brahiopode. Fauna de cefalopode are afinități cu cea din restul domeniului alpin european, dezvoltată în aceeași faciesuri și în Himalaya, dovedind unitatea paleogeografica a întregului domeniu. Cu resturile sale de fauna devoniana, reprezintă singurul punct din România care conține fosile paleozoice. Acestea se găsesc în șisturile argiloase, transformate în filite și în calcare cenușii devoniene. Aici au fost identificate 30 de forme fosile, dintre care 22 sunt brahiopode, urmate de briozoare, moluște, crustacei și ostracode. Asociația din Dealul Bujoarele e
Munții Măcin () [Corola-website/Science/306314_a_307643]
-
vocabularului, care este strâns legat de factori culturali, rata de pierdere variază în funcție de contactele pe care le au vorbitorii cu culturi străine lor. Din cauza acestui postulat, metoda de datare a limbilor propusă de Swadesh a fost comparată cu determinarea vârstei fosilelor pe baza dezintegrării radioactive a carbonului-14, care este constantă. Prin examinarea a 13 limbi (în majoritatea lor indo-europene) care dețin atestări scrise dintr-o perioadă lungă, pe baza listei Swadesh de 100 de cuvinte s-a calculat o rată de
Listă Swadesh () [Corola-website/Science/306446_a_307775]
-
este situat în sud-vestul statului federal Dakota de Sud. El constă dintr-un ținut badlands (ținuturi rele), si o regiune de preerie neprielnica pentru agricultură, care este declarată în anul 1939 parc național. Ținutul este bogat în fosile provenite în special de la căi. porci, oi și rinoceri preistorici că și urme ale civilizației umane cu o vechime de pește 11.000 de ani. Pentru 11.000 de ani, aceste ținuturi au reprezentat câmpurile de vânătoare ale amerindienilor. Vestigiile
Parcul Național Badlands () [Corola-website/Science/313130_a_314459]
-
of Nature" (1802), el descrie apariția vieții din organisme minuscule ce trăiesc în mâl, ca apoi să ajunga la diversitatea cunoscută astăzi. În 1796, Georges Cuvier publică rezultatele descoperirilor sale privind diferențele dintre speciile de elefanți de astăzi și cele fosile. Demonstrează că mamuții și mastodonții erau specii diferite de orice animal existent astăzi, ceea ce conduce la o lungă dezbatere privind posibilitatea dispariției speciilor. În 1788, James Hutton descrie procesele geologice care au loc gradual pe o lungă perioadă. William Smith
Istoria gândirii evoluționiste () [Corola-website/Science/314483_a_315812]
-
astăzi, ceea ce conduce la o lungă dezbatere privind posibilitatea dispariției speciilor. În 1788, James Hutton descrie procesele geologice care au loc gradual pe o lungă perioadă. William Smith elaborează harta geologică a Angliei și studiază succesiunea straturilor de rocă, examinând fosilele descoperite. În 1811, Georges Cuvier și Alexandre Brogniart realizează, independent unul de celălalt, studii de istorie geologică a regiunii din jurul Parisului, pornind de la succesiunea stratigrafică a rocilor. Toate aceste lucrări au condus la determinarea vechimii Pământului. Cuvier face apel la
Istoria gândirii evoluționiste () [Corola-website/Science/314483_a_315812]
-
independent unul de celălalt, studii de istorie geologică a regiunii din jurul Parisului, pornind de la succesiunea stratigrafică a rocilor. Toate aceste lucrări au condus la determinarea vechimii Pământului. Cuvier face apel la "teoria catastrofelor" pentru a explica dispariția speciilor relevate de fosile. Studiul fosilelor cunoaște un progres substanțial la începutul secolului al XIX-lea. Prin anii 40' harta cronologică a erelor geologice începe să se contureze, astfel că, în 1841, John Phillips definește 3 mari astfel de perioade, caracterizate printr-o faună
Istoria gândirii evoluționiste () [Corola-website/Science/314483_a_315812]
-
de celălalt, studii de istorie geologică a regiunii din jurul Parisului, pornind de la succesiunea stratigrafică a rocilor. Toate aceste lucrări au condus la determinarea vechimii Pământului. Cuvier face apel la "teoria catastrofelor" pentru a explica dispariția speciilor relevate de fosile. Studiul fosilelor cunoaște un progres substanțial la începutul secolului al XIX-lea. Prin anii 40' harta cronologică a erelor geologice începe să se contureze, astfel că, în 1841, John Phillips definește 3 mari astfel de perioade, caracterizate printr-o faună specifică: Aceasta
Istoria gândirii evoluționiste () [Corola-website/Science/314483_a_315812]
-
Jean-Baptiste de Lamarck, unul dintre fondatorii paleontologiei, propune teoria sa privind transmutația speciilor. Această "teorie a catastrofelor" presupune perindarea a 32 de catastrofe însoțite de o nouă geneză, cu acumulare de caracteristici genetice. Ajunge la această concluzie în urma studiilor asupra fosilelor în succesiunea straturilor geologice, încercând să armonizeze noile date furnizate de geologie cu creaționismul. Astfel, Lamarck nu credea că toate ființele provin dintr-un strămoș comun, considerând ca cele mai simple forme de viață au apărut prin abiogeneză. Acesta consideră
Istoria gândirii evoluționiste () [Corola-website/Science/314483_a_315812]
-
Vestigii ale istoriei naturale a creației", ce s-a bucurat de o deosebită audiență, mai ales prin controversele generate. Aici era susținut un scenariu al originii sistemului solar, dar și ale vieții pe Pământ. Mai mult, era subliniat faptul că fosilele dovedesc o evoluție continuă a speciilor de animale, ajungând până la cele recente și la om. Ideile privind transmutația speciilor erau asociate cu materialismul radical al Iluminismului și au fost vehement combătute de gânditorii conservatori. Georges Cuvier atacă ideile lui Lamarck
Istoria gândirii evoluționiste () [Corola-website/Science/314483_a_315812]
-
domeniul anatomiei. Principalii exponenți ai acestei perioade au fost Andreas Vesalius și William Harvey, care au făcut apel la experiment și observație minuțioasă în domeniul fiziologiei, și naturaliști ca Linnaeus și Buffon, care încep să realizeze clasificarea diversității vieții, studiul fosilelor, dar și dezvoltarea și comportamentul organismelor. Microscopia a dezvăluit lumea până atunci necunoscută a microorganismelor, punând bazele teoriei celulare. În secolele al XVIII-lea și al XIX-lea, științe ca botanica și zoologia au devenit discipline științifice. Lavoisier și alți
Istoria biologiei () [Corola-website/Science/314484_a_315813]
-
temporală (istorică) și mai târziu avea să conducă la ideea de evoluție. În jurul anului 1800, contribuțiile lui Georges Cuvier și ale altor naturaliști aduc progrese importante în anatomia comparată și în paleontologie. În scrierile sale, Cuvier argumentează detaliat faptul că fosilele descoperite în urma săpăturilor sunt mărturiile unor specii demult dispărute și că cele actuale prezintă unele modificări, în opoziție cu teoriile fixiste de până atunci. Fosilele descoperite de Gideon Mantell, William Buckland, Mary Anning și Richard Owen conduc la ideea că
Istoria biologiei () [Corola-website/Science/314484_a_315813]
-
importante în anatomia comparată și în paleontologie. În scrierile sale, Cuvier argumentează detaliat faptul că fosilele descoperite în urma săpăturilor sunt mărturiile unor specii demult dispărute și că cele actuale prezintă unele modificări, în opoziție cu teoriile fixiste de până atunci. Fosilele descoperite de Gideon Mantell, William Buckland, Mary Anning și Richard Owen conduc la ideea că a existat o epocă a reptilelor, chiar anterioară celei a mamiferelor preistorice. Toate aceste descoperiri au captivat atenția publicului și au îndreptat atenția către studiul
Istoria biologiei () [Corola-website/Science/314484_a_315813]
-
schimbări evolutive pot avea loc în intervale scurte de timp. În 1980, Luis Alvarez și Walter Alvarez formulează ipoteza conform căreia dispariția dinozaurilor a fost cauzată de un impact cu un corp ceresc. Tot în acea perioadă, analiza statistică a fosilelor de organisme marine, publicată de Jack Sepkoski și David M. Raup, a condus către o estimare mai riguroasă a evenimentelor de extincție în masă care au survenit în istoria timpurie a Terrei. La sfârșitul secolului al XIX-lea s-a
Istoria biologiei () [Corola-website/Science/314484_a_315813]
-
sudul Munților Bihor. El se înalță în hotarul satului Buceș-Vulcan, la granița dintre județele Hunedoara și Albă. Acest masiv izolat, constituit din calcare jurasice albe, reprezintă resturile unei clipe calcaroase cu caracter recifal. Calcarele de aici păstrează numeroase urme de fosile, caracteristice pentru fauna de corali, care a generat straturi uriașe în marile calde ale erei mezozoice (Marea Tetis). Masă de calcar a muntelui se înalță de la bază cu aproximativ 300 m, versantul dinspre Pasul Buceș fiind extrem de abrupt. Pe platoul
Muntele Vulcan () [Corola-website/Science/314569_a_315898]
-
Are drept scop conservarea microreliefului spectaculos dezvoltat pe depozite de tuf dacitic si trovanți. "Rezervația paleontologică Golești" are o suprafață de 10,0 ha. Este situată în comuna Golești, sat Poienița în bazinul pârâului Sâmnic. Are drept scop conservarea numeroaselor fosile de vertebrate și, impresiuni ale unor frunze de plante (ulm, salcie, mesteacăn, tei, pin, molid) ce pot contribui la reconstituirea florei neozoicului. "Rezervația naturală Mlastina Moșoroasa" are o suprafață de 0,25 ha. Este situată în orașul Băile Olănești, la
Subcarpații Vâlcii () [Corola-website/Science/314563_a_315892]
-
este atestată în întregul teritoriu al României actuale. Au fost descoperite numeroase unelte din creme și din cuarțit în așezări din peșteri sau terase. De asemenea, erau utilizate și unelte din os. La Ohabă Ponor s-au descoperit urme osteologice fosile ale omului. S-au găsit complexe de locuire și adăposturi-paravan, în formă de arc, pentru protecția împotriva vânturilor, de 2 metri înălțime, ridicate din oase lungi și crengi, acoperite cu piei de animale și sprijinite, la baza, cu pietre. În
Preistoria pe teritoriul României () [Corola-website/Science/314605_a_315934]
-
Lemnul vechi care a scăpat degradării extinde timpul acoperit prin identificarea variațiilor care se potrivesc cu inelele având vârstă cunoscută a unor copaci actuali. Copacii pietrificați oferă paleoclimatologiei date care conturează detalii privind porțiuni relativ scurte ale unor perioade îndepărtate. Fosilele sunt datate prin datare radioactivă, margina de eroare fiind destul de mare. Inele pot oferi anumite informații privind precipitațiile și temperatura din acea epoca. Pentru o analiză a unei periode mai îndelungate, geologii extrag informații din straturile sedimentare. Sedimentele, uneori pietrificate
Paleoclimatologie () [Corola-website/Science/314004_a_315333]
-
din algele roșii ale coralilor furnizează informații importante privind temperatura apei de suprafață la latitudini superioare - acolo unde majoritatea metodelor tradiționale sunt limitate. Straturile sedimentare studiate sunt în special cele găsite pe fundul lacurilor și a oceanelor. Diferitele caracteristici ale fosilelor vegetale, animale, ale polenului și ale raporturilor izotopilor conțin informații utile. Studiul polenului, cunoscut ca palinologie, oferă dovezi privind abundență anumitor specii de plante, aceasta fiind un indicator al climei. Straturile de roci sedimentare conțin o imagine comprimata a climei
Paleoclimatologie () [Corola-website/Science/314004_a_315333]