1,748 matches
-
descrierea legănului Arilor, și prin urmare nu pe ea se pote pune basa unui studiu care să hotărască originea Arilor”5. Fiind aproape aleatorii prin precaritatea intermedierii, asemenea citări sunt de cele mai multe ori lipsite de posteritate, abolesc cu morga erudiției frisonul descoperirii, al surprizei față de o alteritate dispusă radial și simultan pe coordonate distincte (geografia Asiei, temporalitate a Antichității, orizont religios și filologie asiatice), și chiar posibilitatea unei construcții. Abia la un personaj prea puțin cunoscut ca Teodor Iordănescu găsim o
Întotdeauna Orientul. Corespondența Mircea Eliade – Stig Wikander (1948-1977) by Mircea Eliade, Stig Wikander () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2332_a_3657]
-
căldură deseori, pentru tatăl lor, să-i fie bine în lumea de dincolo, și nu înțelegeau exact că n-au să-l mai vadă niciodată ; cum amorțeau uneori și îi dureau oasele pe dinăuntru, cum închideau ochii cu junghiuri și frisoane ; cum a murit Victor, băiatul din vagonul de lângă ei, care avea doar cu doi ani mai puțin decât Cristi, însă n-a rezistat ; și cum l-au îngropat lângă calea ferată, pentru că nu era chip să-i poarte trupul pe
Zaraza by Andrei Ruse () [Corola-publishinghouse/Memoirs/864_a_1839]
-
a lungul peretelui opus. Însă cu fiecare mișcare se apropia de noi. S-a zbârlit când jetul de lumină l-a prins încă o dată. Nu-mi dădeam seama de unde venea sâsâitul. Când încetă să sâsâie întreaga făptură fu cuprinsă de frisoane. Conform lui Robby ziceam: - A căcat ah căcat ah căcat. S-a întors spre mine, de data asta cu insolență. Îmi venea până la brâu și n-avea o formă anume - un dâmb. Acoperit cu păr și încâlcit cu crenguțe și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
și, cum mai avem o jumătate de oră până să urcăm în autocar, mai fac un tur al împrejurimilor. Ochiul video, de cealaltă parte a străzii, clipește ironic. Mă gândesc la Berlin, ultima haltă a traseului, și resimt din nou frisoanele liniei de sosire. 14 iulie 2000, vineri Berlin VASILE GÂRNEȚ: În tren, spre Berlin, către ultima gară a Literatur Express-ului, Friedrichstrasse, unde vom ajunge la 18.39 (precizia cifrelor la nemți). Jessica Falzoi, „roșcata” din stafful german, îmi oferă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
de posteritate acestui patchwork de parabole în care morala reduce anecdoticul la aproape nimic. Mă aflu adică în situația melomanului nevoit să judece o operă muzicală numai după libret. Luată ad litteram, fără vibrațiile execuției, Scriptura ne parvine despuiată de frisoanele în clar-obscur pe care o sută de oratorii și recviemuri având ca subiect patimile lui Isus, o mie de Fra Angelico, Rembrandt, Caravaggio sau Rouault le-au introdus printre rânduri și care acompaniază cu ritmuri de farandolă episodul regilor magi
Candid în Ţara Sfântă by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Memoirs/905_a_2413]
-
le-a părut probabil foarte binevenit cititorilor lui Epicur, ai lui Platon ori ai lui Aristotel, raisonneuri un pic cam plicticoși și necântând la violoncel. Într-un parlez-moi d'amour nu-i loc pentru bătaie de cap. Un maximum de frisoane pentru un minimum de ecuații: formula kleenex. Sau Margot. Un truc infailibil. Eu sunt, așadar, acela care trebuie să-mi schimb ochelarii. Evangheliile nu incită la o critică a stilului ci la o întâlnire interioară. E diferența dintre scrib și
Candid în Ţara Sfântă by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Memoirs/905_a_2413]
-
în materie de estetică el avea niște gusturi așezate: "Levantul este o răscruce de drumuri unde totul trece: religii, armate, imperii, mărfuri, dar fără ca ceva să se miște", îi scria el unui prieten, de la Beirut în 1930. Amatori de noi frisoane, continuați-vă drumul! Iar ghicitul în stele, care prevede totul și nu împiedică nimic, își are pe deplin locul în această urzeală. Așa ca marele indianist francez Sylvain Lévi (1863-1935), delegat al Alianței Israelite Universale aflat în misiune de studii
Candid în Ţara Sfântă by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Memoirs/905_a_2413]
-
niște moșnegi vorbăreți, zânele deretică, împărătesele mătură prin casă. Viziunea animistă din spatele încăpățânării bobului (subliniată la nivel morfologic de adverbul iară) se dezvăluie din atitudinea calmă a împărătesei confruntate cu așa un incident. Nici măcar sarcina apărută din senin nu provoacă frisoane, mentalul tradițional este familiarizat cu puterea germinativă din afara umanului. „Mama însăși nu face decât să primească pruncul”. Credințe nenumărate ne informează că femeile rămân însărcinate prin simpla apropiere de anumite locuri: stânci, caverne, copaci, râuri. Sufletele copiilor pătrund în pântec
Președinți cu nume terminat în ”escu” ai României by Nicolae Mavrodin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91585_a_92806]
-
provoacă degradarea împărăției, într-un basm din colecția D. Stăncescu. Rele ale contingentului se abat succesiv asupra regatului (lăcuste, epidemii, războaie) pentru a indica amestecul nefast al copilului special în dimensiunea ordinară. Natura ei aparte este anticipată încă de la naștere, frisonul fiind cauzat de întruparea cifrei 13, considerată o „putere generatoare, bună sau rea”, „cheie a unui ansamblu parțial și relativ”. Sursa ghinionului este identificată prin poziția nefirească a somnului și astfel mezina va fi alungată din mundan: „Toți dormeau ca
Președinți cu nume terminat în ”escu” ai României by Nicolae Mavrodin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91585_a_92806]
-
unor personalități nescutite de capricii restrictive. Să spunem lucrurilor pe nume: mai mult ori mai puțin frigide față de literatură. Să rămânem tot la Noica, care, într-un eseu dedicat lui Cantemir, spune un lucru care e menit să ne dea frisoane și să trimită la un ipotetic colț, cu genunchii pe grăunțe, pe omul de cultură român: Dacă prin imposibil ar dispărea România din lume, atunci nici măcar o filă întreagă din istoria culturii europene nu s-ar rupe". Suntem o cultură
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1450_a_2748]
-
relațiilor noastre cu durata și cu implicațiile fatalmente inevitabile ale acesteia. Reiau constatarea că avem un cult al noutății exorbitant, că ne lăsăm biciuiți de toate ofertele noutății, adesea fără discernământ. Ne lepădăm de tot ce a fost cu un frison al unei aventuri chique, precum un sport nou ori un joc de societate inedit. Am refuzat ideea de istorie literară de autor. Respingem cu aceeași decizie pripită critica având ca obiectiv producția literară în mers, critică propriu-zisă, făcând grimase pentru că
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1450_a_2748]
-
de spirit cu care veneam, în septembrie 1976, la facultate la București. Ca să scriu și să mă afirm. Nu-mi este frică de acest cuvânt, "afirmare". Dintotdeauna am avut această dorință înnăscută, să mă "afirm". Prima dată când am simțit "frisonul" afirmării în mine a fost la grădiniță (grupa mare? grupa mijlocie?), când am făcut din plastilină o căprioară și educatoarea a pus-o într-o vitrină, în dulap, ca să se uite și alți copii la ea pentru că i se păruse
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1450_a_2748]
-
ceilalți, cu binele și răul, cu viața și cu moartea, cu dorința de a lăsa o urmă și cu frica de a dispărea în neant fără urmă. Scrisul este cutremurare, iar actul scrierii, cel puțin pentru mine, este impregnat de frisonul riscului, al necunoscutului. Uneori mă simt un mesager care transportă un mesaj din care nu înțelege nimic sau foarte puțin, dar care știe că destinul său este acesta: de a duce cu orice preț la destinație mesajul. Când spun în
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1450_a_2748]
-
sinucide, cu siguranță. În aceste condiții aș pune să se facă un cimitir numai pentru cei fără identitate, cimitir pe lângă care cetățenii ceilalți, cei onești, să treacă cu pas ferit, să vorbească în șoaptă, cu teamă. Brrrr! Dar mă iau frisoanele când văd ce dictator monstruos zace în tine? Asta nu-i nimic. Întâi îi voi lua poporului pâinea și îi voi da cartea. Apoi îi voi lua cartea și îi voi da pâinea. Voi verifica prin serviciile mele secrete când
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1450_a_2748]
-
spune și frică descreierată. Descreierată fiindcă nu are nici punct de plecare precis, nici leac. Emil Cioran spunea că aceste clipe de frică nemotivată se apropie cel mai mult de însăși existența omului. Căutarea bruscă a sensului vieții, febrilitatea nervoasă, frisonul psihic stârnite de întrebarea: cât valorează viața mea? Această întrebare tăbăra imperativ asupra lucrurilor de rând, se întrezărea fugar din clipele cât se poate de „normale“. Nu sufeream de foame, nici nu umblam desculță, iar seara mă culcam în așternutul
Regele se-nclină și ucide by Herta Muller () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2149_a_3474]
-
de agenți de securitate. Frânturi de fraze în engleză zboară prin aer. Am înțeles, zona a fost transformată în platou de filmare pentru un producător american cu buget respectabil. Impresionantă însă este vederea acelei mini-invazii rusești, un déjà-vu ca un frison rece. Sentiment acut că istoria se poate repeta la un moment dat. 04 mai 2000 Din cauza englezei mele aproximative, singurul lucru pe care îl înțeleg dintr-un fel de "spot publicitar" despre gunoierii din Londra (de altfel, extrem de bine realizat
Fals jurnal de căpşunar by Mirel Bănică [Corola-publishinghouse/Memoirs/1440_a_2682]
-
a început ploaia și a trebuit să spargem rîndurile și să mergem la casele noastre. N-am făcut-o și am preferat să mă plimb pe străzi, cu o tipă. Apă șiroind prin păr, bluză udă și devenită transparentă, mici frisoane de frig care se cereau rezolvate cu îmbrățișări - a fost mișto, ce mai ! Ploaia aceea - aveam să aflu apoi - fusese radioactivă ; era prima zi de Cernobîl. Cenaclul „Flacăra“ Ca și manifestațiile, Cenaclul „Flacăra“ era un bun prilej pentru a fi
Tinereţile lui Daniel Abagiu by Cezar Paul-Bădescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/612_a_1368]
-
era un frig de-ți clănțăneau dinții. Ce s-o mai lungesc ? - pînă spre seară făcusem o febră de 42 de grade. Asta am văzut cînd am ajuns acasă și mi-am luat-o. Pînă acasă, în autocar, avusesem niște frisoane groaznice, care se lăsaseră cu o criză de spasmo filie de toată frumusețea, prima din viață : mai întîi mi-au amorțit degetele, am făcut ceea ce în lim baj medical se numește „mînă de mamoș“, apoi brațele cu totul și, în
Tinereţile lui Daniel Abagiu by Cezar Paul-Bădescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/612_a_1368]
-
și care a făcut ca emisiunea să fie, în ciuda moderatorului, foarte interesantă. Nu vă așteptați la niște faruri călăuzitoare ale culturii românești, de tipul Paler, Paleologu & Co. De data aceasta, numele invitatului nu este făcut să trezească în noi cine știe ce frisoane, fiindcă nu ne spune nimic: Robert Ribciuc. Cine e Robert Ribciuc? Este un tânăr care a fost medaliat cu argint în 1994 la Olimpiada Internațio nală de Matematică și care a absolvit Universitatea de la Harvard în 1999. Pentru cei care
UMBRE PE ECRANUL TRANZIŢIEI by CEZAR PAUL-BĂDESCU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/579_a_1033]
-
audă de un accident nefast intervenit în viața sa. După multe investigații, se preconiza că Valentin ar avea o tumoră pe creier. Certitudinea avea să se pronunțe după ultima investigație. Mergând cu capul aplecat, dusă pe gânduri o cuprinsese deodată frisoanele disperării și o mare slăbiciune. Trebuia să înfrunte toate acestea singură. I se păru deodată că toate lucrurile au contururile șterse. Părea că toate zidurile se prăbușesc peste ea. Nu îi venea să mai vorbească cu nimeni. Aștepta ca și cum ai
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
în pantofiorii cu care stătuse încălțată atâtea ore. Stomacul se răzvrătea neavând în acel moment nici o posibilitate de a-l potoli. Își adună toată energia pozitivă, ridică repede capul și privi cu fermitate înainte. După ce coborâse din tren o cuprinseră frisoanele temerii, a căutării unui loc de muncă, a unui adăpost pe acest teritoriu străin unde voia să realizeze ceea ce pierduse. Rămăsese pe loc câteva momente privind trecătorii care intrau și ieșeau din incinta gării. Necunoscând limba 135 acelui stat încerca
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
aparență. Tot trecutul ei devenise o amintire care mai răbufnea în noapte sau în zori de zi. Tresărea la gândul că ar mai putea retrăi încă o dată trecutul. Era chinuită de ceva bolnăvicios, avea un tremur nervos și chiar avea frisoane în tot corpul. Simțea săgeți ce i se înfingeau ritmic în inimă, iar undeva în sufletul ei, în străfundul lui, aluneca ceva ce o chinuia fără milă, fără cruțare, lăsând amintirile s-o doară, să se așeze rând pe rând
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
el; vei învăța de la mine tot ce trebuie, apoi vom urca masa și scaunele pe pat, să putem valsa pe muzica lui Strauss; cînd n-o să mă mai calci pe picioare, vom elibera patul..." Brrr! mă cutremur eu, scuturat de frisoane. Mă cutremur de fiecare dată cînd ceva îmi amintește de Doamna Ana, și nu știu dacă pentru că, după aproape opt luni, mi-a hotărît brusc să nu ne mai vedem, sau pentru că-n mîinile ei nu mă simțeam decît o
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
faptele contează acum; vorbele sînt apanajul impostorilor. Intru în curtea combinatului și grăbesc pasul spre clădirea Serviciului dezvoltare. Viscolul a stat. Mai suflă din cînd în cînd vîntul, umed și rece, pătrunzînd adînc în corp, făcîn-du-mă să fiu scuturat de frisoane scurte și puternice. "Asta-i, îmi zic, pupăza a fost pînă acum. Colacul de peste ea va fi o gripă de toată frumusețea. Tot zicea Livia odată c-ar vrea să-i fiu bolnavul ei de onoare..." Livia!... Parcă sună rece
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
cât listele Împreună cu banii, sau În casu contrar măcar albe astfeliu, după cum leau primit”. Graba recuperării fiind mare, șeful mai adăugase: „De resultat Îmi veți raporta până În 24 ore”. Iată-i pe cei cinci Încurcă-lume care Îi vor fi provocat frisoane prefectului: „1) I. Atanasiu (3 liste); 2) Zaharia Giurcăneanu (3 liste); 3) Nastase Darie (3 liste); 4) Mihai Atanasiade (3 liste) 5) Căpitan Lupașcu (1 listă)”. Această adresă Îi urma alteia din 12 noiembrie același an, semn clar al unei
Momente istorice bârlădene, huşene şi vasluiene by Paul Z ahariuc () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1744_a_92269]