1,628 matches
-
localul ăsta era mult mai mare Înainte, zise Sam. Se pare că au vândut o parte din el antreprenorului de pompe funebre de alături. Mă tot gândesc ce ciudat e că un restaurant chinezesc se transformă În magazin de pompe funebre. Mă Întreb dacă nu cumva moare omul și după două ceasuri vrea s-o ia de la capăt. Vorbele astea o făcură pe Ruby să se Înece de râs. Atâta au râs și au sporovăit, că trecu o groază de vreme
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2001_a_3326]
-
a unuia care știe să ia măsurile fără centimetru. Își făcea meseria repede. Ea era atât de slabă, încât ar fi fost suficient un sicriu de fetiță, restul era lemn irosit. O priveam, cu ochii lui, al omului de la pompe funebre, care trebuia să se îngrijească de ea. Mă simțeam pe neașteptate foarte aproape de acest bărbat necunoscut. Eram pe aceeași lungime de undă, doi bărbați care aveau un gând comun. Siluete în fața unui mister. A sa mai practică decât a mea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
primele semne ale unei degradări care se făcea simțită. Instinctiv, mi-am privit brațele, să văd dacă pielea mea nu se pătase de aceleași umbre. Dar corpul meu luminat de zori era neatins. Când s-a întors, bărbatul de la pompele funebre își ținea ochelarii pe creștetul capului. În lumina rece, cămașa albă strălucea sub reverul negru al hainei. Nu era singur, adusese cu el un băiat. Au pus sicriul pe jos, în fața camerei. Bărbatul bătu la ușă și se ivi în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
aer de mireasă de țară, o țărancă sfântă, bună de dus în procesiune. Poate îi dăduseră cu ceva pe față, ceară sau cremă, obrajii Italiei luceau puțin și tocmai lucirea aceea o sărăcea. — Lipsește un pantof, zise omul de la pompele funebre. M-am întors în piațetă și am găsit pantoful de culoarea vinului cu tocul foarte înalt și subțire care îi căzuse din picior cu o noapte înainte. I l-am pus. Am privit tălpile gemene, înnegrite de cine știe ce drumuri. Mi-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
o reclamă pentru meseria lui. Prin gesturile lui apăsate părea să-și invite semenii să aibă răbdare, în vederea inevitabilului final pe care el îl rezuma laconic. Nu se așezase nimeni lângă noi. Începeam să apreciez avantajele călătoriei cu mașina pompelor funebre și n-aș fi putut dori un tovarăș mai bun decât bărbatul acela care își ducea furculița la gură fără să miște capul sau să-și aplece gâtul. Eu luasem o salată de fructe și o bere. Beam direct din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
cruci care se deschideau în evantai. Mașina pe care o găsisem în piațetă plecă ridicând un nor de praf. Am coborât și am urinat cu spatele la cimitir, ascuns de carul funerar, am lăsat o pată întunecată pe pământ. Funcționarul de la pompe funebre se întoarse însoțit de un bărbat puțin mai scund, îmbrăcat cu o pereche de pantaloni albaștri de muncitor. Și-au spus ceva înainte de a se despărți. Funcționarul veni spre mine: — Se închide la apusul soarelui, trebuie să căutăm un preot
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
apusul soarelui, trebuie să căutăm un preot. Sicriul fusese deja depus, pământul scos zăcea adunat într-o grămadă. Anteriul preotului flutura, iar fumul din cădelniță venea spre noi. Șchiopul nu se mișcase, își aștepta recompensa. Îl găsise bărbatul de la pompe funebre și acum stătea acolo cu o expresie îndurerată, ca și cum ar fi intrat și ea în prețul cu care căzuserăm la învoială. Își ținea greutatea corpului pe piciorul mai lung. Rămăsese și paznicul cimitirului. Coborâseră împreună sicriul și nu fusese o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
expresie îndurerată, ca și cum ar fi intrat și ea în prețul cu care căzuserăm la învoială. Își ținea greutatea corpului pe piciorul mai lung. Rămăsese și paznicul cimitirului. Coborâseră împreună sicriul și nu fusese o treabă prea ușoară. Omul de la pompe funebre își scosese haina și doar când terminase și-o pusese din nou. Avea fruntea acoperită de o transpirație murdară, acolo unde se lipea praful mișcat de vânt. Fusese o muncă a mușchilor care ajutase însă spiritul. Mă simțeam liniștit, învăluit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
mișca ritmic, încărcând pământul și descărcându-l. Durerea mai exista încă, dar surdă, potolită de oboseală. Rămânea chipul inexpresiv al șchiopului cu ciuful lui de păr blond, ca o ceapă dezgropată și abandonată pe un strat. Fraternul om de la pompe funebre parea să se simtă în pace cu sine însuși, își terminase treaba până la apus. Pe burtă, împreună cu respirația, vibra catarama aurită a curelei sale. Fusese o zi lungă. Aruncă o privire în sus, precisă ca o tăietură de cuțit, transversală
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
unde nu se mai vedea nimic. Poate că nu era el, poate era un vizitator curios. Dar eu l-am iertat, Angela, și în același timp îl iertam pe tatăl meu. Nici o cruce nu semnala prezența Italiei. Omul de la pompe funebre hotărâse împreună cu paznicul cimitirului să fie pusă o placă funerară simplă, fără podoabe, care oricum nu ar fi fost gata mai devreme de zece zile. Îmi întinse un carnețel cu pătrățele și un pix. Ce vreți să fie scris? Am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
și un pix. Ce vreți să fie scris? Am scris doar numele ei, găurind hârtia cu vârful pixului. Nu mai era nimic de făcut, priveam cu toții groapa acoperită, așteptând ca cineva să se hotărască să plece primul. Omul de la pompe funebre își făcu cruce și se mișcă. Încet, șchiopul îl urmă. Nu aveam gesturi de făcut, nici gânduri speciale. M-am gândit că într-o bună zi mi-aș fi amintit de momentul acela și l-aș fi umplut cu ceva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
gest cu care s-o salut și nu am găsit nimic mai bun de făcut decât să-mi murdăresc gura. Am scuipat, și apoi, cu dosul mâinii, am șters ceea ce îmi rămăsese pe buze și pe limbă. Omul de la pompe funebre plătise cu cecurile mele tot ceea ce fusese de plătit și acum se întorcea. Îl așteptam în fața cimitirului închis. Stăteam sprijinit de zid și priveam povârnișul punctat de luminile imobile ale locuințelor și traversat de acelea în mișcare ale mașinilor. I-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
secțiuni istorice din literatura spaniolă, în cazul de față Colocviul câinilor, ultima din cele douăsprezece Nuvele exemplare ale lui Cervantes; martor și confesor tăcut al tribulațiilor lui Augusto, Orfeu, confirmându-și încărcătura simbolică de animal psihopomp, e și autorul discursului funebru în chip de epilog care încheie romanul și-i imprimă cea mai puternică marcă de transcendență, în directă legătură cu Despre sentimentul tragic al vieții la oameni și la popoare, care, în mod semnificativ, a fost publicat în acealași an
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
pulsație a transcendenței uitate sau omise, pe care numai reculegerile în deznădejdea rece din biserică (unde-l întâlnește și pe don Avito Carrascal, cel pedepsit, în Dragoste și pedagogie, pentru hybrisul său intelectualist), rugăciunile finale ale lui Augusto și meditațiile funebre ale câinelui Orfeu o recuperează sau măcar o reamintesc. Și o mai propune și structura tainică a rimanului: nu știu dacă s-a remarcat că această narație romanescă sau rimanescă, alcătuită, după cum se poate ușor vedea, din treizeci și trei de capitole
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
structura tainică a rimanului: nu știu dacă s-a remarcat că această narație romanescă sau rimanescă, alcătuită, după cum se poate ușor vedea, din treizeci și trei de capitole, trimite la structura celor trei părți ale Divinei Comedii, iar Prefața, Post-prefața și discursul funebru epilogal al lui Orfeu se grupează și ele într-un soi de triadă didactică și cvasi-apologetică. În cele două aripi introductive se lansează marele echivoc al paternității reale a romanului: cine l-a scris de fapt? Întrebarea ne-o punem
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
în semn de recunoștință pentru cei treisprezece duros ai pensiei de văduvie. — Ce grozăvie, Doamne Dumnezeule! — Lucruri care nu sunt scornite, pe care nu e posibil să le scornești. Adun acum mai multe date despre tragicomedia asta, despre farsa asta funebră. M-am gândit mai întâi să fac din ele un vodevil; gândindu-mă însă mai bine, m-am hotărât, așa cum și-a pus Cervantes cunoscutele nuvele în Quijote-le lui, s-o introduc oricum într-un roman pe care-l scriu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
acum, adio! Și s-a risipit în ceața neagră. Am visat apoi că muream și-n chiar clipa când visam că-mi dădeam duhul, m-am trezit cu un fel de apăsare în piept. Iată istoria lui Augusto Pérez. Discurs funebru în chip de epilog Se obișnuiește ca la finalul romanelor și după moartea sau căsătoria eroului sau a protagonistul, să se ofere informații despre soarta de care au avut parte celelalte personaje. Nu vom urma aici tradiția nici ca să furnizăm
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
prin ceața luminii CEAȚĂ Prefață Post-prefață I II III IV V VI VI VIII IX X XI XII XIII XIV XV XVI XVII XVIII XIX XX XXI XXII XXIII XXIV XXV XXVI XXVII XXVIII XXIX XXX XXXI XXXII XXXIII Discurs funebru în chip de epilog TREI TEXTE DE UNAMUNO DESPRE CEAȚĂ I. O întâlnire cu Antonio Pérez II. Pirandello și cu mine III. Istoria Ceții CUM SE FACE UN ROMAN Prefață Comentariu CUM SE FACE UN ROMAN Toate aceste date se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
vedea pielea obrajilor, galbenă ca pergamentul încrețit. L-au înmormântat Duminică, pe la patru după amiază. Caretele cu armăsari frumoși, conduse de birjarii care l-au stimat și i-au rămas datori până azi robele cusute pe veresie, închipuiau cortegiul carului funebru din spatele căruia Marcu înjura de „lapte”, și de „buric” cioclu de pe capra înaltă care băga parcă dinadins dricul în băltoace. A continuat apoi iar lanțul Duminecilor, toate, toate la fel, în casa văduvei. Laura nu mai râdea și nici mâna
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
să fie zgâriat de zidul sau de balustrada scării. Prudența lor îmi pare neverosimilă. Coșciugul cuprinde numai piele și ciolan, și nu carne grea și multă, după cum s-ar putea greșit înțelege, privind mutra îngrijorată a domnului director de la pompele funebre. „Nu se poate împlini o carte despre carne, susținu cu vehemență Ferdinand Sinidis, dacă nu închizi în ea și femei de calibrul Albertinei. „Când sosise din Olanda cu scufiță și încălțată cu saboți, adusese de pe țărmurile Țărilor de Jos, un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
și sleită de foame: moartea, întruchipată în domnul cu obrazul de culoare pământie, venit în vizită cu hainele și cu pălăria gris, rigid și implacabil, în fața expunerilor de motive în favoarea unei scurte amânări, apoi: uluitoarea apariție a directorului de pompe funebre, care condolează în frac, luând în același timp și măsura mortului, sunt numai câteva imagini puternic conturate din alcătuiri susținute în întregime de substanța realismului cutremurător, precum și de lirismul pur, ce le dă de altfel o amploare unică. Iubita lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
huiduieli. Shaw Îl privi scrutător. — Unde locuiești, domnule Wells? — În Mornington Crescent. — Și eu mă Îndrept În aceeași direcție. Dacă dorești, putem merge Împreună. În foaier, Gosse se Întâlni cu Norris, care tocmai se Încheia la palton. Avea o expresie funebră. — Ce afacere proastă, spuse Gosse. — A fost oribil. Erau amândoi, În mod inconfortabil, conștienți că, fără să vrea, contribuiseră la umilirea prietenului lor. — Dacă știam că galeria are să se comporte atât de detestabil, nu mai ceream ieșirea autorului la rampă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
curând, sub forma prânzului organizat pentru ziua aceea (ceea ce, acum, Îi apărea ca un act de nebunie sfidătoare la adresa zeilor) tocmai pentru a schimba impresii despre Guy Domville. Nimic nu ar fi putut fi mai puțin binevenit, dar, ca și funebrul dineu organizat pentru actori cu o seară Înainte, trebuia Îndurat. Primul sosit fu William Norris. Îi strânse mâna și Îl privi neliniștit și trist. Dragul meu, spuse el, vreau să Îți spun o vorbă despre seara de ieri și apoi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
ocol, să-i vizitez pe părinții unei în Oberaußem? Mama încă mai suferea acasă, dar se ducea la Köln cu autobuzul ca să facă raze, mereu raze. La Berlin, toată toamna și iarna am făcut, la comanda unei firme de pompe funebre, diverse măști mortuare din ghips. Cu asta am putut să câștig ceva bani care mi-au ajuns ca să-mi găsesesc la Kaufhaus des Westens sacoul negru pe măsură, în plus o pereche de pantaloni Stresemann cu dungulițe fine, o cravată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
dată am citit chestia aia cu figuri atât de frumoase: care-ți pune picioroange sau te Îmbracă În copil sau În biciclist. Nici nu știi ce-am am mai râs. Cine-ar fi zis că don Formento, june poponar și funebru, dacă așa ceva o fi existând pe lume, știe să-și râdă așa de bine de-un neghiob. Toate cărțile lui sunt cu adevărat de sanchi: tu-mi trimiți Imnuri pentru milionari, iar băiețașul, plin de respect, Odele pentru directori; tu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1894_a_3219]