1,669 matches
-
se aude zburând nici o salamandră, pentru că-mi țin urletul, și mă apropii de tine cu un surâs atroce. — Draga mea, Sophia mea, Îți spun eu cu grația felină cu care știe vorbi numai șeful secret al Ohranei. Vino, te așteptam, ghemuiește-te lângă mine În beznă, și așteaptă - iar tu râzi, zgribulită, lipicioasă, savurând dinainte vreo moștenire sau vreo pradă, vreun manuscris al Protocoalelor pentru a-l vinde țarului... Cum știi tu să ascunzi În spatele acelui chip de Înger natura-ți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2111_a_3436]
-
stupid, sunt sigură că te iubesc de-adevărat. Te iubesc chiar dacă ești stupid. Asta nu te-ntărește?“ Timp de două zile n-am mai abordat subiectul, iar altminteri, ea a fost mai tot timpul plecată de-acasă. Seara o vedeam ghemuită Într-un colț, luîndu-și note, cocoloșind foaie după foaie. Ajunși la munte, copilul s-a tot vânturat de colo-colo pe pajiște, Lia a pregătit cina și mi-a spus să mănânc, fiindcă eram slab ca un cui. După cină mi-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2111_a_3436]
-
sosesc“. Aceea era deci avangarda, care pregătea ceva În vederea ritului. Dacă nu erau mulți, mai puteam să-i ocolesc și să ajung la statuia Libertății. Înainte ca Ei să sosească, cine știe de unde, și câți, pe același drum. Am stat ghemuit mult timp, urmărind licăririle felinarelor În biserică, alternarea periodică a luminilor, momentele de intensitate mai mare sau mai mică. Calculam cu cât se depărtau de statuia Libertății și cât putea ea să rămână În umbră. La un moment dat am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2111_a_3436]
-
mi-o Încadra ca pe-o iluzie optică, o fluorescență a vreunuia dintre ecranele lui puse vraiște, dar era de-ajuns să mă mișc puțin din loc, că ecranele Își schimbau formatul, luna nu mai era, se dusese să se ghemuiască printre niscaiva coaste metalice, dihania o sfârtecase, o digerase, o făcuse să dispară În altă dimensiune. Tesseract. Cub tetradimensional. Acum vedeam printr-o arcadă o lumină mișcătoare, chiar două, roșu și alb, care pâlpâiau - desigur, vreun avion căutând aeroportul Roissy
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2111_a_3436]
-
soseau primele contingente, cu pumnii ridicați, cu drapele, o agitare de arme pe ferestruicile mașinilor sau de pe camioane. De-a lungul drumului, lumea Îi acoperise deja pe partizani cu flori. Deodată cineva a strigat „Ras, Ras“, și Ras era acolo, ghemuit pe aripa din față a unui camion Dodge, cu barba zburlită și cu smocuri de păr asudate ieșindu-i din cămașa descheiată la piept, și saluta mulțimea râzând. Alături de Ras, coborâse din Dodge și Rampini, un băiat miop care cânta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2111_a_3436]
-
școală din colțul pieței mari Îl zărise pe Jacopo În dric, cu trompeta sub braț, cu ochii țintă În infinit, și-i făcuse un semn de admirație. Jacopo intrase În casă, nu vrusese să mănânce, nici să povestească nimic. Se ghemuise pe terasă și Începuse să cânte la trompetă, ca și cum i-ar fi pus surdină, suflând Încet ca să nu tulbure liniștea acelei sieste. Tatăl său ieșise după el și fără răutate, cu calmul cuiva care cunoaște legile vieții, Îi spusese: „Cam
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2111_a_3436]
-
sos bolognez și pâine cu usturoi, combinația lui preferată. În cameră răsuna jazul lui Keith Jarrett, dat mai tare decât i se permitea lui, observă malițios. Urcară scările într-o viteză demnă de Grand National. În biroul lui, Jack stătea ghemuit la calculator, uitându-se la modelele de format pentru noul ziar. Ben trase câinele înapoi, înghițindu-și dezamăgirea. Tatăl lui își adusese de lucru pentru acasă. Vreun înger păzitor al adolescenților îl bătu pe Jack pe umăr și îl făcu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]
-
chestiile astea, își zise Jack sever, în timp ce deschidea ușa de la intrare, unde îl izbi o aromă de șorici afumat. Chiar dacă Francesca Tyler urma să se căsătorească cu altcineva săptămâna viitoare. Văzând-o pe Louise cuibărită pe canapea, cu Wild Rover ghemuit lângă ea, încadrată de Ralph și Ben, care încercau să joace Monopoly, o alegere riscantă cu Ralph, dat fiind că întotdeauna își uita proprietățile, Jack simți că i se rupe inima. Un pahar de vin? îi propuse Carrie, a cărei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]
-
UN IDIOT MINUNAT 1 Un descendent al lui Napoleon Era întro duminică spre sfârșitul lunii martie. O dată cu apariția primelor flori gingașe de prun, florile albe de magnolie din grădină s-au deschis și ele. Takamori stătea ghemuit în pat, ca o broască țestoasă, și se bucura de căldura culcușului, când îi răsună în urechi vocea nemiloasă a surorii sale mai mici, Tomoe, care striga de jos: Nu mai lâncezi atâta! E ora zece. Tocmai mă sculam, răspunse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
bătut atâta drum până-n Japonia... și în seara asta era iar singur. Încotro s-o ia? N-avea unde să meargă. N-avea nici măcar unde să doarmă în noaptea aceea. A fost alegerea lui. Câine-san, îi strigă el câinelui bătrân, ghemuit la picioarele lui. Nici câine-san n-are unde dormi, ca și mine. Când a pornit iar, câinele s-a urnit și el, împleticindu-se, în spatele lui. Tușea întruna. — Non, non, câine-san. La revedere! Bătrânul câine și-a înălțat capul și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
Să nu faci zgomot, îl preveni femeia în șoaptă. Mă duc să-ți aduc ceva de mâncare. A urcat iar treptele, ca un șobolan, la fel de repede cum le coborâse și dusă a fost. Cu sufletul la gură, Gaston s-a ghemuit pe ciment, cuprinzându-și genunchii cu brațele și așteptând în tăcere, neavând curajul nici să respire. Potaia cea bătrână îi lingea mâinile. Gaston și-a ridicat privirile spre cerul plin de stele sclipitoare. I se părea că visează că este
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
gură. — Uite! L-a mâncat! — Zău că da. Cele trei femei se uitau la el ca la o maimuță de la grădina zoologică, care încearcă să se radă cu un aparat de ras electric. Gaston a dat o bucățică și câinelui ghemuit lângă el. — E câinele tău? Cum îl cheamă? — Napoleon. Gaston n-avea un motiv anume să-i spună câinelui Napoleon, dar s-a gândit că n-ar fi rău să-i dea numele ilustrului strămoș. — Nici eu... nici câine-san... nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
mâna ta. Endō băgă pistolul în buzunar și își aprinse o țigară. Întorcându-se spre Gaston, îl întrebă: — Fumezi, străine? Gaston clătină din cap mâhnit. La flacăra roșie a brichetei se zări, pentru o clipă, trupul mătăhălos al lui Gaston ghemuit într-un colț, ca un urs, și profilul pe jumătate îngropat în mâini. Deși cam nătăfleț, realiza totuși în ce situație se afla. Gaston a închis ochii și dincolo de pleoape au început să se deruleze o mulțime de imagini. Femeile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
revedere, îi șopti Takamori, încet, păsării. Era duminică dimineață. Pe floarea albă de magnolie din grădină s-a mai oprit un greieraș, vrând parcă să anunțe, prin zbaterea aripilor gingașe și a trilurilor lui, căldura insuportabilă a după-amiezei. Takamori stătea ghemuit în așternut, ca un pui la grătar. Visa nori de vată pe cerul albastru și aer proaspăt de munte. I se păreau atât de aproape, încât avea senzația că dacă întinde mâna ajunge la ei. Pe munte urca anevoie Gaston
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
fie niciodată nevoie să le spun oamenilor că am simțul umorului sau că semăn puțin cu Renée Zellwegger (dar numai dacă fac botic și Îmi Îngustez foarte, foarte mult ochii) sau că ador nelipsitele plimbări la țară și să mă ghemuiesc În fața unui foc de lemne. Nu că n-ar fi toate adevărate, dar ce minunat e, ce noroc pe mine că nu mai trebuie să dau explicații, să mă descriu sau să mă prefac că sînt altfel decît În realitate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1966_a_3291]
-
nu mai trebuia să merg la culcare simțindu-mă singură. Dar erau momente În care Îl priveam și fierbeam de furie. Uram faptul că eram silită să mă uit la Familia Simpson, cînd tot ce-mi doream era să mă ghemuiesc undeva, cu o carte. Mă călca pe nervi faptul că eu păream a fi singura care trebuia să-și bată capul ce să mîncăm la cină, ca să nu mai vorbesc de gătit. Per ansamblu, aș zice că momentele plăcute le
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1966_a_3291]
-
a dorit dintotdeauna să se căsătorească, dar cum nu credea că va găsi vreodată fata potrivită, inima Îmi bătea atît de puternic, că abia Îl mai auzeam. Desigur, am spus da. 5 Am luat un taxi pînă acasă, sărutîndu-ne și ghemuindu-ne unul În celălalt pe bancheta din spate, În vreme ce eu Îmi țineam mîna ridicată, ca să-mi admir inelul de logodnă. Mă simțeam atît de ciudat să port un inel pe degetul acela, un inel atît de frumos Încît voiam să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1966_a_3291]
-
Cafeină? Care e treaba cu substanța asta? Mă hotărăsc să mă Întorc pe internet de Îndată de termin de vorbit cu Dan, și, În fond, o cană nu are cum să-mi strice.) Îi aduc ceaiul, mă așez și mă ghemuiesc lîngă el, zîmbind plină de Înțelegere la vederea expresiei de surpriză care i s-a Întipărit pe chip. — Știu că visai la weekenduri minunate În Europa, Încep eu pe un ton blînd, și știu că am decis să așteptăm un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1966_a_3291]
-
prostuț, sigur că vă doresc distracție plăcută, răspunde ea. Mult după ce taxiul a dat colțul și a dispărut din raza lor vizuală, Linda și Michael rămîn În stradă, strîns Îmbrățișați, Încă În stare de șoc. Dan și cu mine ne ghemuim În mașină și ne zîmbim. Discutăm În șoaptă despre reacția celor doi și despre copilașul care va veni pe lume. Îmi dau seama că sînt oameni cărora le trebuie timp să se acomodeze cu statutul de bunici, mai ales cînd
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1966_a_3291]
-
nu ești la maternitate. După aia, m-am trezit cu ei aici. — Aici? Aici, unde? În sala de nașteri? Preț de-o clipă oribilă, m-am gîndit că fusesem atît de „dusă“ Încît cei doi ar fi putut să stea ghemuiți Într-un colț al sălii de nașteri, urmărind operația de cezariană, iar eu n-aș fi avut habar. O, Doamne, ce-o fi mai rău? Ca socrii tăi să aibă o privire de ansamblu asupra vaginului sau măruntaielor tale? — Nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1966_a_3291]
-
În locul ăla bla, bla. — OK, deci rămînem doar noi patru. Cu atît mai bine. Măcar n-o să fim nevoiți să-l suportăm pe Andy. — Slavă Domnului. — Eu ce pot să aduc? Fă tu budinca, ce zici? — Perfect. Ne vedem joi. Ghemuită lîngă Dan, pe canapea, mă gîndesc că-mi iubesc prietenii. Gregory Își ia ceva de băut, iar Trish Își azvîrle pantofii ca să se trîntească pe canapeaua de vizavi. Îmi place la nebunie că-i pot pofti la masă și că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1966_a_3291]
-
mai vorbim de faptul că ar fi puțin probabil să găsim cazare pentru ultimele două săptămîni din august, În sudul Franței. Toate locurile sînt probabil ocupate de mult. Copleșită de frustrare și dezamăgire, Încep să plîng. — Of, scumpo. Dan se ghemuiește lîngă mine și mă ia În brațe. Știu că nu e ce speram noi, dar Încă ne mai putem distra. Cine știe, poate o să avem multe activități planificate și abia de-o să apucăm să-i vedem. — Lasă-mă să-i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1966_a_3291]
-
iau și pe Oscar cu mine și-o să putem discuta cum trebuie despre toate. — SÎnt OK, Trish. Nu e nevoie să faci asta. — Sigur că e nevoie, zice ea. De-asta există prieteni. Lisa și Trish stau una lîngă alta, ghemuite pe canapea, iar pe chip li se citește o tristețe infinită. Lisa mă sunase la nouă ca să vadă ce mai fac. Cum am putut să nu-i spun, cum putusem să-i ascund ceva atît de important? Așa că i-am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1966_a_3291]
-
În seamă. — Erai beată? La patru după-masă? După voce, Dan zîmbește, iar eu tare aș vrea să-l plesnesc. — Ce e, Dan? Umilința pe care o simt Întrece orice Închipuire. Nu mai vreau decît să scap de el, să mă ghemuiesc undeva, Într-un colț, și să plîng. — Am zis că poate ai dreptate și că ar trebui să vorbim. Poate În weekendul ăsta? Ezit o clipă. Dar, apoi, mă gîndesc la Lola, la ea și la Dan rîzÎnd, la Dan
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1966_a_3291]
-
Ne-a însoțit apoi, străbătând niște coridoare și odăițe în care stăpânea dezolarea, într-o sală pe care n-o mai văzusem. Ferestrele erau ceva mai mari decât niște ochiuri de pivniță, iar perdelele de pe pereți erau pe alocuri zdrențuite. Ghemuit într-un mic tron de piatră, drapat în alb și roșu aprins, ne aștepta episcopul, un omuleț cu nasul mare, cu un cap îngust și lunguieț pe care mai dăinuiau câteva smocuri cărunte; avea pielea atât de albă și de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]