1,131 matches
-
ungea barba cu miere de albine. De multe ori, Fevronia se trezea dormind cu furca sau cu coasa, Înfășurate-n pături, În timp ce Nicanor trudea deja În curte sau era plecat pe câmp. Altă dată se trezea cu patulînconjurat de sârmă ghimpată și cu Nicanor stând de strajă alături, Îmbrăcat În haine militare, rămase de pe vreme evacuării, ținând În mână o pancartă pe care scrise combinând grafia chirilică cu cea latină: „NIMIK NOU PЭ ФRONTUL DE RĂSĂRIT“. Mai rău era atunci când sârma
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
și cu Nicanor stând de strajă alături, Îmbrăcat În haine militare, rămase de pe vreme evacuării, ținând În mână o pancartă pe care scrise combinând grafia chirilică cu cea latină: „NIMIK NOU PЭ ФRONTUL DE RĂSĂRIT“. Mai rău era atunci când sârma ghimpată despărțea patul lor În două: acesta era semnul că bărbatul era nemulțumit de blânda sa consoartă, arătând că Între el și ea se afla acum o graniță oarecum asemănătoare cu cea care despărțea satul lor de cel vecin. Intervenea atunci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
repeadă să-i sfâșie, scoțând un scheunat jalnic, se strecurau În găurile săpate de șobolani și iepuri pe sub temeliile șurilor și ale caselor. Stolurile păreau că izvorăsc de undeva de pe graniță, de sub zăpada ce acoperea arăturile. Privind rândurile de sârmă ghimpată și stâlpii frumos vopsiți În trei culori, spuneai că a sosit vremea lui Anticrist; invazia ciorilor era doar un semn că Într-adevăr acest timp e pe aproape. Unii povesteau că ar fi văzut bulgării de pământ arat zvârcolindu-se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
ajungând la Cernăuți. Profitând atunci de ninsoare, Întoarse caii și făcu drumul Îndărăt. Trecând peste graniță, lângă un stâlp de telegraf, Îl revăzu pe Ippolit, Întors cu spatele la el, mulgând lapte Într-o găleată din halatul său alb, Întins pe sârma ghimpată. În tot acest timp, tovarășii nu stătuseră cu mâinile În sân. Umblau noaptea, prin viscol, din casă În casă În casă, lămurind bătrânii și femeile să se Înscrie la colectiv. Îi Însoțea Însuși Increatul, iar Ippolit, cu părul uns cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
astea între două vârste, care au doar jumătate sau o treime din anii lui. Domnul Whittier, cu unghiile vopsite în negru. Cu un inel de argint vârât printr-o nară uriașă de om bătrân. În jurul gleznei un tatuaj reprezentând sârmă ghimpată se zărește deasupra marginii papucului de carton. Un inel masiv decorat cu un craniu se bălăngăne larg în jurul unui deget rigid și subțire ca un vreasc. Domnul Whittier clipește din ochii lui lăptoși, acoperiți de albeață, spunând: — Ce zici, nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
-
întunecată de sub pomete dispare. Ce spun o să sune groaznic, zice Tovarășa Lătrău. Degetele ei dau drumul pielii, și jumătatea de față revine la pungile lăsate și ridurile întunecate. Am văzut poze cu oamenii ăia din lagăre, în spatele gardurilor de sârmă ghimpată, spune ea. Scheletele alea vii. Și întotdeauna m-am gândit: ăștia ar putea purta orice. Contele Calomniei întinde brațul spre ea, să-i culeagă cuvintele pe banda argintie a reportofonului. Tovarășa Lătrău îi dă piersica Baronesei Degerătură... Care zice: — Ai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
-
în satul pe care îl tot pândește de ani de zile. Aleargă cu ochii închiși, aleargă, și când îi deschide se trezește la marginea pădurii. În fața ei se întinde un câmp nesfârșit. La numai doi pași, un gard de sârmă ghimpată, o clădire uriașă cu un turn până la cer, în vârful clădirii niște ciuperci uriașe. Se uită uluită, se apropie de gardul de sârmă. Dincolo de gard stă înțepenit un bărbat. Înaintează fără să înțeleagă de ce face acest lucru. În trupul ei
by Ana Luduşan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1103_a_2611]
-
gard, bărbatul de dincolo se apropie, lumina din ochii acestuia se prelinge în trupul ei ca o miere, soarele scapătă în noapte și întunecă trupul bărbatului. "Acesta e Dumnezeul Mariei", își spune Sandei în timp ce stă cu mâinile încleștate pe sârma ghimpată și se uită fascinată la arătarea din fața ei. Trăsăturile bărbatului se deslușesc tot mai greu în lumina difuză a amurgului. Stă cu mâinile încleștate pe gardul de sârmă și se gândește la Maria, la zborul ei planat prin pădure, așa
by Ana Luduşan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1103_a_2611]
-
o expresie de fericire pe față, un soldat bătrân își înfășoară mâna în părul Mariei și o înșfacă târând-o după el, îi vede doar picioarele dispărând în tufișuri, băiatul din Clădirea Albastră, privirea lui de dincolo de gardul de sârmă ghimpată, trupurile celor care o violau, respirația puturoasă, senzația că o spintecă în bucăți, pianul geme, cântă singur în peșteră, își vede trupul zăcând lângă trupurile Mariei și mamei, două trupuri uscate, al ei înecat în sânge și în durere, leșinul
by Ana Luduşan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1103_a_2611]
-
mazării cu slănină, iar gradatul bătrâior dispăru într-o bună zi, lăsând, lângă patul lui Iuga, pușca lui veche. Invalizii din spitalul de la Klosterholtzen deveniră, apoi, pacienții unui lagăr de prizonieri nemți, pe care îi străjuiau un gard de sârmă ghimpată și soldățoi anglo-americani, nepăsători, molfăind tot timpul sugiucul acela american, numit mai târziu ciunga, și ațintind spre orice Friț, care dădea să le să vorbească, puști-mitraliere, cu o cadență de tragere nemaivăzut de rapidă. Tot mai sfioase în fața leșioasei dimineți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
bălos, până când, rău-mirositorul și grețosul lichid îi deveni familiar. Bău și iar bău, până când, din străfundurile de cuget, îi veni amintirea și porunca de a se transfera lângă soldați în zdrențe, flămânzi de moarte, dezagregându-se între rețele de sârmă ghimpată, unde viața nu are însemnătate. Începu să lălăie singurul marș pe care îl prinsese de la invalizi sufocați sub pături și sub tifon pătat de sânge și de iod, neînțelesul, de către ceilalți, Erbsen mit Speck. Ceilalți bețivi îl lăsară cu bâiguielile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
schimbarea săptămânală în dormitoarele servitorilor, a covoarelor de pelin adunat de pe Bărăgan, menite să preîntâmpine înmulțirea nesuferită a purecilor. Gonea cu aceleași vânjoase lovituri de mătură pe argații despuiați de căldură care, noaptea, prin găurile făcute în gardul de sârmă ghimpată, băgau clandestin parașute rămase fără de lucru din fosta fabrică textilă, dispuse să se ofere doar pe o votcă și pe o sacoșă de cartofi, sustrași din hrana porcilor crescuți în dependințele de la Sans-Souci. Atenția mărită către mine! zbiera imprevizibila Svetlana
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
felinar tot pot să-i fac, din fier forjat, la slujbă, c-acuși îi vine la ușă cu semănatul tanti cu coasa. Ajung la groapa cu apă pe care mă dădeam cu balia, sar peste gârlă, pe burtă, pe sub sârma ghimpată, mă opresc să respir acolo unde ridicasem căsuța din lăzi de bere, intru în grădina lui Zagan, pe unde-s cele două tufe de soc. Când se cocea, mă mozolea Tărcănița pe față și pe păr cu bobițele terciuite și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
-
și strânge brațele peste piept. - Lasă... Tu? - Eu îs obosit, abia mă târâi, încă nu m-am dezmembrat, am hălăduit prin Budapesta. - Iar? - Da, am ieșit, ca de obicei, prin fundul grădinii, de-a bușilea, m-am zdrelit în sârma ghimpată și m-am trezit în orașul vechi. Știu drumul cu ochii închiși! - Fiecare cu Budapesta lui... Mai dă-mi vin. S-a ridicat dintr-odată: - Uită-te în jur, uită-te... tu nu vrei nimic de pe-aici? Am casa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
-
Ne-am continuat drumul, mergând oarecum la întîmplare, până ce tufele de mărăcini au început să se îndesească. Atunci ne-am văzut nevoiți să renunțăm. Orbecăind, nimeream în mărăcini tot timpul. Încotro ne îndreptam, ne loveam parcă de garduri de sârmă ghimpată. Nu mai puteam nici să ne orientăm, așa că ne-am întors și ne-am oprit pe o fâșie de iarbă neatinsă de foc ca să așteptăm dimineața. Deodată, începu să se lumineze. Răsărea luna. Priveliștea deveni în clipa următoare de-a
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
invadat amintirile. Dintr-odată, atunci, am început să înșir vorbele ca un om care are febră... "Eu știu acum bine ce este o grotă. E o închisoare fără ziduri, unde nu e nevoie de gardieni, nu e nevoie de sârmă ghimpată. Tăcerea s-a dovedit un gardian mult mai conștiincios. Ea nu poate fi nici coruptă, nici escaladată. Ea nu doarme și nu poate fi tăiată cu cleștele. Și cine vede tăcerea? Cel izolat într-o grotă va muri nevăzut de
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
papaia, și avea un acoperiș de tablă dat cu vopsea argintie care avea nevoie de reparații. Curtea era aproape goală, cu excepția arbuștilor de papaia și a unui rând de belșițe ofilite din fața casei. În spatele casei, lipite de gardul din sârmă ghimpată care împrejmuia proprietatea, se aflau locuințele servitorilor și un garaj rudimentar. Era greu de găsit un loc potrivit pentru pândă, dar, în cele din urmă, Mma Makutsi ajunse la concluzia că, dacă parcau chiar după colț, pe jumătate ascunși de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2039_a_3364]
-
Foarte devreme. Erau în clasa a noua, aveau 15 ani, sistemul i-a repartizat la liceul Ibrăileanu; internatul, mai la deal, în Copou, școala de construcții numărul 6. Un perimetru împrejmuit cu plăci de beton și patru rânduri de sârmă ghimpată, o cazemată din colivii suprapuse. Internatul: ziduri gri, netencuite, gratii, obloane, piatră și fier forjat. Toate casele au suflet, puiul mami. Eu dorm la margine, tu dormi la perete. Noaptea, când este liniște, pune urechea și ascultă, nu orice pământ
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
aș fi înjosit în mod dramatic. Chiar și într-o zi însorită cum era asta, biroul meu avea un aspect întunecat, deprimant. Biroul din metal verde-oliv avea mai multe margini în care te puteai agăța decât un gard din sârmă ghimpată și singura lui virtute era că se asorta cu linoleumul tocit și cu draperiile murdare, în timp ce pereții aveau o tentă galbenă de la câteva mii de țigări. Intrând în birou, după ce furasem câteva ore de somn în apartamentul meu, și zărindu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1917_a_3242]
-
pe H. să cheme ambulanța, doar că tocmai în momentul ăla întreg gâtlejul, cu tot cu corzile vocale, a luat-o la vale prin cervix. Mi-am adunat de pe podea corzile vocale dintr-o baltă de sânge - erau două, ca niște sârme ghimpate - și am încercat să le răsucesc în formă de cuvinte, de litere. Voiam să scriu HELP !, doar că după un secol de răsucit și dezrăsucit mi-a ieșit cu totul alt cuvânt. Toma. Am ajuns. Ușile automate de la intrarea principală
Poveşti cu scriitoare şi copii by Ioana Morpurgo () [Corola-publishinghouse/Imaginative/801_a_1775]
-
unul va trebui să urmărească reflectarea modului de producție, altul procesele de reificare, sublimarea refulării, codurile semantice ale sexului, metalimbajele trupului, nerespectarea rolurilor în politică și în viața privată. În fine, Lotaria deschide mapa, începe să citească. Gardul de sârmă ghimpată se desface ca pânza de păianjen. Toți urmăresc în tăcere, voi și ceilalți. Vă dați seama imediat că ascultați ceva ce n-are nici un punct comun nici cu Ițindu-se de pe coasta abruptă, nici cu În afara localității Malbork, nici chiar cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]
-
bicicletă, ieșeam cu coltucul de pâine în mână la joacă, tramvaiele mă ocoleau când alergam după minge, aceasta era copilăria mea, prietene, aproape de Dunărea cucerită zilnic împreună cu Grasu, Fane, Titel, Laurențiu și Virgil Țărână, în timp ce tu te strecurai pe sub sârma ghimpată din Zagna, ca să vii seara în Brăila la cinematograf, unde rula filmul Scaramouche, pe care-l vedeai de 10-20 de ori, gratis, împreună cu ceilalți fugari: Gagu, Fați, Dădârlad, Niftode, Mutu, Cuprian și Tomaida, cu toții în clasa a V-a, repetenți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
slabi, ochelarii mi-au luat toată forța tinereții, s-a râs de mine și eu am plâns de mine, nu am putut să văd decât până la vârful mâinii, dar știam durerea zagnaților înconjurați de trei rânduri de garduri din sârmă ghimpată. Îi știam și pe Căpcăunu și pe Mutu, cel cu nimbul de culoarea Lunii, pe care-l ascundea rușinos sub șapcă și pe Niftode, bolnav de boala porumbului, cu spatele știulete uriaș, de la omoplați în jos, pielea îi era acoperită
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
frumusețea nopților cu Lună chiuleam de la școală, la fel când le aduceam carnetele cu note falsificate și ne băteau tot timpul, pentru că existam. Așa eram noi și nu puteam fi altfel în lumea care se întindea până la gardul din sârmă ghimpată și de la școală până la foișorul din nord, cu santinela fioroasă sau până la păduricea de salcâmi cu coroanele frânte de Globul lunar. Și, cum vă spuneam, continua Satelitu, ar încăpea vreo două veșnicii și ceva cât ne-am suportat suferința, de parcă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
în neant. Lumea nu avea timp să se uite la niște pârliți de repetenți, așa că ne-am luat tălpășița. Priviți strigă Tomaida moare Căpcăunu! Și într-adevăr, o reptilă uriașă se zbătea să ajungă la fântâna cu cumpănă din afara gardurilor ghimpate dinspre Siret. Luna lipsea de acasă. Reptila se târa și gemea. Poalele negre ale hainei lăsară dâra lor murdară de zborurile după zmeiele și parașutele noastre, mâinile zgâriau cu ghearele pământul proaspăt arat, închipuindu-și că e spatele de știulete
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]