1,784 matches
-
de gând. Cum putea el ști că nu exista nici un martor? La întrebarea aceasta m-am oprit. Ei bine, și de ce să nu fi existat nici un martor? I-aș putea afirma că am un martor. Aș putea chiar cere cuiva (Gilbert, Perry?) să declare că a văzut ce s-a întâmplat. La urma urmei, oricine ar fi putut să vadă, și aproape că și văzuse. Asta l-ar scoate din minți de spaimă. De ce să nu-l șantajez pe Ben, ca
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
fi nedrept față de Lizzie să-i cer să fie martoră sau chiar să ajute la salvarea rivalei ei. Iar James, mă rog, James cu judecățile lui morale mă punea în încurcătură. Așa încât va trebui să mă descotorosesc de aceștia doi. Gilbert și Peregrine s-ar putea să-mi mai fie de folos un timp. Și, desigur, Titus... La acest punct am început să reflectez și să mă întreb dacă nu cumva estimasem greșit rolul lui Titus în raport cu Hartley. Își va găsi
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
mă blamam pentru acest lucru. Separat de preocuparea mea legată de Hartley, mă angajasem față de băiat, care fusese absolut „un dar picat din ceruri“. Rămânea de văzut în ce măsură voi putea juca față de el rolul de „tată“. Îmi dădusem seama că Gilbert, ba chiar și Peregrine, vedeau relația mea cu Titus în cu totul altă lumină. Cât timp stătusem și meditasem, ploaia contenise și, printre maldăre butucănoase de nori plumburii, soarele reușea să se strecoare și să strălucească peste o lume udă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
timp stătusem și meditasem, ploaia contenise și, printre maldăre butucănoase de nori plumburii, soarele reușea să se strecoare și să strălucească peste o lume udă leoarcă. Pajiștea mustea de apă, stâncile arătau ca niște bureți. Îi auzeam de sus pe Gilbert și pe Lizzie strigându-și unul altuia, primul din pod, unde inspecta tavanul, iar ea din baie, unde ștergea podeaua inundată. Când a apărut Titus, am hotărât să ieșim afară, pentru a evita întreruperi și a ne asigura intimitatea. Mă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
am nevoie de tine... Titus își zgândări cicatricea, apoi o apăsă cu degetul ca să-i oprească zvâcnelile. Abia atunci mi-a trecut prin minte că Titus ar putea să se gândească la ambiguitatea relațiilor noastre, care-l frapase și pe Gilbert. Era posibil ca Gilbert, cu glumele lui grosolane, să-i fi vârât cine știe ce năzbâtii în cap. Nu-mi pusesem întrebarea ce-ar putea gândi Titus, în bună măsură pentru că-i făurisem în mintea mea un nimb de inocență, generat de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
Titus își zgândări cicatricea, apoi o apăsă cu degetul ca să-i oprească zvâcnelile. Abia atunci mi-a trecut prin minte că Titus ar putea să se gândească la ambiguitatea relațiilor noastre, care-l frapase și pe Gilbert. Era posibil ca Gilbert, cu glumele lui grosolane, să-i fi vârât cine știe ce năzbâtii în cap. Nu-mi pusesem întrebarea ce-ar putea gândi Titus, în bună măsură pentru că-i făurisem în mintea mea un nimb de inocență, generat de suferințele lui Hartley. — Nu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
Hartley. Se ridica din nou dificultatea cum să fac să-i parvină scrisoarea. Nu voiam să risc să-mi ratez apariția în scenă, predându-i-o eu însumi. Nu voiam nici să-i cer lui Titus s-o ducă, iar Gilbert, pe care l-am sondat, mi-a spus că se teme. Cât despre James, Lizzie sau Peregrine, nu țineam să afle nimic despre chestiunea în speță. M-am gândit la un moment dat s-o trimit prin poștă, într-un
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
neputință și deznădejde, care mă vlăguia până la leșin. Îl auzeam pe James coborând scările în urma mea. Se părea că se întâmplase ceva cumplit pe drum. Prima persoană pe care am văzut-o a fost Peregrine, în picioare lângă mașina lui Gilbert, privind în direcția turnului. Pe urmă am văzut-o pe Lizzie, revenind cu pași împleticiți spre casă, sprijinită de brațul lui Gilbert. Lângă turn, se afla o mașină și un grup de oameni care se uitau la ceva aflat pe
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
cumplit pe drum. Prima persoană pe care am văzut-o a fost Peregrine, în picioare lângă mașina lui Gilbert, privind în direcția turnului. Pe urmă am văzut-o pe Lizzie, revenind cu pași împleticiți spre casă, sprijinită de brațul lui Gilbert. Lângă turn, se afla o mașină și un grup de oameni care se uitau la ceva aflat pe jos. Mi-am spus că o fi avut loc vreun accident de circulație. Peregrine se întoarse spre mine și i-am strigat
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
ceva care suna cam așa: — Ar fi trebuit să nu-l scap din mână... Apoi se așeză pe jos. Peregrine îmi spunea ceva, dar am pornit să alerg spre turn, trecând pe lângă Lizzie, care se așezase pe o stâncă, în timp ce Gilbert, în genunchi alături de ea, o susținea. M-am alăturat grupului de curioși. Erau străini și se uitau în jos la Titus, care zăcea chiar la marginea de unde începe iarba. Dar nu fusese lovit de o mașină. Se înecase. Nu pot
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
o depărtare de multe mile, unde a fost dizolvat în milostivul anonimat al incinerării. ISTORIE Capitolul șase Câtăva vreme mai târziu, timpul s-a scurs pentru mine ca printr-o plasă de amărăciune, remușcări dureroase și hotărâri dictate de ură. Gilbert a trebuit să se întoarcă la Londra, să joace într-o piesă la televiziune. Lizzie a rămas, și începusem să mă obișnuiesc cu fața ei nefericită, congestionată de plâng. Peregrine a rămas și el, dar ursuz, aproape mânios; îmbrăcat în
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
că era un lucru absurd. Dar dacă n-a fost James și, după cum susținea el, n-a fost nici Ben, atunci cine încercase să mă asasineze? Eram impresionat de jurămintele lui solemne, deși nu le puteam crede. Să fi fost Gilbert, înnebunit de o tainică gelozie din cauza lui Lizzie? Sau Rosina, răzbunându-și copilul pierdut? Poate că existau mai mulți oameni care aveau motive să-mi dorească moartea. Freddie Arkwright? De ce nu? Mă ura, și se găsise la ferma Amorne când
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
pe Lizzie, și să-i expediez pe vecie, întocmai cum i-aș fi ferecat împreună într-o ladă pecetluită și i-aș fi cufundat în mare. În timp ce mă întorceam spre casă, m-am uitat automat în cotețul de câini, unde Gilbert instalase cu atâta grijă coșul menit să ferească scrisorile de ploaie. Am văzut o scrisoare în coș. Am luat-o. Era de la Hartley. Am vârât-o în buzunar. Lizzie a ieșit prima, cărându-și sacul de voiaj și plângând. A
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
unicul leac era moartea. Amândoi fuseseră răpuși din viața mea. Casa era ciudat și lugubru de tăcută. Mi-am dat seama că de multă vreme nu mai fusesem singur în ea. Ce de-a mai vizitatori se perindaseră pe aici! Gilbert, Lizzie, Perry, James, Titus. Pungile de plastic, cu comorile lui, cu cravata, butonii de cămașă și poemele de dragoste ale lui Dante, zăceau încă într-un colț al bibliotecii, ca un câine uitat. Mi-am adus aminte de cuvintele lui
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
renunțat să mai beau whisky. Detesc băutura asta Am colindat prin casă, intrând în fiecare cameră. M-am urcat până și în pod și m-am uitat la gaura din tavan. Stăruia încă o pronunțată pată de umezeală. Lizzie și Gilbert așezaseră două găleți sub gaură. Gălețile erau pline vârf de apă, dar le-am lăsat neatinse. Am cercetat casa de parcă într-adevăr căutam ceva, și în tot acest timp țineam în mână scrisoarea de la Hartley. În cele din urmă m-
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
suportate și acceptate ca o cale de eliberare, ca și perspectiva Operei din Sydney reflectată în apă? Oare unde-și petrecuse noaptea Rosina înainte de acea hidoasă zi când am dus-o pe Hartley înapoi. Mi-am amintit de spusele lui Gilbert că auzise o voce de femeie în casă, când se dusese să predea scrisoarea. Rosina îmi declarase că are de gând să-l „consoleze“ pe Ben. S-ar fi putut ca aceste cuvinte să fi fost doar o glumă batjocoritoare
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
am bucurat să constat că nu mă sinchisisem nici un pic, ba chiar am încetat să mă mai gândesc la acest lucru. Când am intrat pe ulița satului, primul lucru pe care l-am văzut a fost Volkswagenul galben al lui Gilbert, parcată în față la „Leul Negru“. — Charles! Lizzie m-a zărit venind și mi-a alergat în întâmpinare. L-am văzut pe Gilbert hlizindu-se în ușa cârciumii. Ce rol aveam eu în piesa asta? M-am pomenit simțindu-mă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
intrat pe ulița satului, primul lucru pe care l-am văzut a fost Volkswagenul galben al lui Gilbert, parcată în față la „Leul Negru“. — Charles! Lizzie m-a zărit venind și mi-a alergat în întâmpinare. L-am văzut pe Gilbert hlizindu-se în ușa cârciumii. Ce rol aveam eu în piesa asta? M-am pomenit simțindu-mă relaxat și zâmbind asemenea unui actor care visează că nu-și poate aminti replicile, dar știe că va reuși să le improvizeze. — Hello
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
Ce rol aveam eu în piesa asta? M-am pomenit simțindu-mă relaxat și zâmbind asemenea unui actor care visează că nu-și poate aminti replicile, dar știe că va reuși să le improvizeze. — Hello, Lizzie, uite-l și pe Gilbert, ce plăcere! — Charles, arăți foarte slăbit și palid. — Mă bucur să aud asemenea complimente, am fost bolnav. — N-ar mai fi trebuit să stai la pat? — Nu, mă simt bine. Ce surpriză să vă văd pe amândoi aici! — Bună, scumpul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
arăți foarte slăbit și palid. — Mă bucur să aud asemenea complimente, am fost bolnav. — N-ar mai fi trebuit să stai la pat? — Nu, mă simt bine. Ce surpriză să vă văd pe amândoi aici! — Bună, scumpul meu Charles? exclamă Gilbert apropiindu-se de mine. Fața lui frumoasă, stingherită, foarte ridată avea expresia de iminentă desfătare, nervoasă și vinovată, a unui câine care a făcut o poznă. Dacă l-ai fi atins ușor cu mâna, ar fi sărit și ar fi
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
cu mâna, ar fi sărit și ar fi lătrat. — Charles arată foarte rău. — Sper că nu-i ceva molipsitor? — Nu, nu. Noi stăteam afară, mă informă Lizzie. E destul de cald la soare. Ce plăcut! — Ce să-ți comand, Charles? întrebă Gilbert. Nu, nu, te rog, așază-te, tu ești convalescent, eu o să aduc băuturile. Vrei puțin cidru, sau e prea dulce pentru tine? — Nu, e foarte bun, mulțumesc. Lizzie, ce minunat e să te văd, și arăți superb. Așa cum am mai
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
telefonat. Sunteți în trecere? Iartă-mă că nu vă invit să locuiți la mine, dar în momentul de fa]ă nu mă prea simt în stare să primesc musafiri. Nu, nu, în scurt timp o luăm din loc pe autostradă. Gilbert trebuie să se întâlnească cu cineva la Edinburgh. Știi, e vorba de piesa aceea care se va prezenta la festival... — Nu mai spune! — Oh, Charles, Charles, iubitule, m-ai iertat, nu-i așa? Pentru ce să te iert, Lizzie? Mă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
așa? Pentru ce să te iert, Lizzie? Mă rog, m-ai iertat, nu? — Da, dacă-i necesar, dar habar n-am despre ce-i vorba. Ce-ți mai place s-o faci pe misterioasa! Ah, uite-l pe dragul de Gilbert cu băuturile. Lizzie și Gilbert veniseră pur și simplu să-și capete dezlegarea. Se așezară, uitându-se la mine și zâmbindu-mi, ca doi copii așteptând să li se dea certificatul de iertare, cu care s-o zbughească apoi în
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
iert, Lizzie? Mă rog, m-ai iertat, nu? — Da, dacă-i necesar, dar habar n-am despre ce-i vorba. Ce-ți mai place s-o faci pe misterioasa! Ah, uite-l pe dragul de Gilbert cu băuturile. Lizzie și Gilbert veniseră pur și simplu să-și capete dezlegarea. Se așezară, uitându-se la mine și zâmbindu-mi, ca doi copii așteptând să li se dea certificatul de iertare, cu care s-o zbughească apoi în goană, zburdând și fluturându-l
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
simțit bătrân; probabil că îmbătrânisem, în mod semnificativ, de când venisem la mare. O pierdusem pe Lizzie, dar când, cum? Poate că ar fi trebuit să pun mâna pe ea de la bun început. Sau poate că îl îndrăgea într-adevăr pe Gilbert, ori viața alături de Gilbert i se părea mai bună. Sau poate că o speriasem prea tare, în chip profund, când o expediasem cu James. Lizzie opta acum pentru o viață ușoară, pentru fericire, pentru lipsa de spaime; nu puteam s-
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]