2,290 matches
-
pot oferi indicații. O soluție propriu-zisă nu există. „Realistul care lovește cu piciorul piatra are dreptate să spună că ea este reală, dacă el folosește cuvântul «real» ca opus lui «nonreal». Replica lui răspunde întrebării «Este real sau este o halucinație?», dar nu îl infirmă pe idealist, care nu este împiedicat de obiecția lui. Ei par să fie în continuare în dezacord. Deși solipsistul are dreptate atunci când tratează expresia «mă dor dinții» ca fiind pe un plan diferit față de expresia «Pe
Gânditorul singuratic : critica și practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2719]
-
Blaga (cel din Lauda somnului) foiesc jivine respingătoare întreținând coșmarul: "Buhele fierb în văgăuni adânci. / De-atâta vreme nu mai știe nime / Că-i miez de noapte pururi și s-aud / Șoareci rozând în pustiime" (Orpheos). Iarăși ca la Blaga, halucinații, iluzionism magic, dolorism și panică; priveliști din "vremuri imemoriale" irită ochiul, înfricoșând pe cel "singur în absolut". Aproximări despre Ce este pustia? viziuni diversificate într-un text ori altul vorbesc prin adițiune, oarecum profetic: În Pustie nu se poate naște
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
patetice. Acesta era visul nostru / să deschidem un pension pentru fluturi; / și din naivitate nici nu știam / că o mulțime de lume se gândise / mai înainte la asta". Candide Proiecte primăvăratice denunță fondul himeric, fantast al celui care abandonându-se halucinației, invocând harfa, clavecinul, viola și cornul, se confruntă cu teluricul. Sedus de orizonturi sans rivages, Mihai Ursachi practică programatic aventura (intelectuală, etică, metafizică); iscoditorul se proiectează repetat în oglinzi deformante opunând sordidului, profanului și rutinei o detașare specifică, travestită în
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
relevată mistic (...), într-o fracțiune de secundă" e valorificată "cu luciditate în clipa fără durată a creației". Cu propriile-i cuvinte, visul ar fi compatibil cu anumite convenții. Pentru că poetul oniric nu descrie visul, el nu se lasă stăpânit de halucinații ci, folosind legile visului, creează o operă de artă lucidă, cu atât mai lucidă și mai desăvârșită cu cât se apropie mai mult de vis (...). Creația literară onirică, la fel cu cea picturală conchidea Dimov -, nu este un decalc, filmarea
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
forțe obscure", cu "fluide și străfulgerări". Într-o banală ulcică "de pământ ars" "sălășluiesc sufletele / strămoșilor stând în prag, gata să-și ia zborul odată / cu noi". Întoarceri afective ca acestea, în modul lui Sadoveanu și Blaga, sunt mai degrabă halucinații line. Unei ființe iubite, poetul i se adresează transtemporal "în bătaia lunei" motiv de efuziuni, în fapt de tristeți existențiale: Înfățișarea ta, o insulă cosmică, mai multe. Tu o insulă... Îmi faci semn cu capul, îmi zâmbești: insesizabil zâmbet. Ești
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
42]. Indicele terapeutic al digitalicelor este mic, toxicitatea mare acestor substanțe explicând posibilele efecte adverse: anorexie, tulburări digestive (grețuri, vărsături, diaree), cefalee, diferite aritmii ca de exemplu bradicardie sinusală, bloc atrioventricular, extrasistole ventriculare, fibrilație ventriculară, sedare, cefalee, tulburări psihice (delir, halucinații), reacții neurotoxice manifestate sub forma agitației, tremorului sau convulsiilor. Se pot manifesta și efecte adverse de tip endocrin: ginecomastie, sindrom amenoree-galactoree. Trebuie menționat că printre reacțiile adverse ale Deslanozidei, medicament care se administrează intravenos, se numără vertijul și paresteziile. Digitalicele
MOTRICITATEA – O ABORDARE FIZIOFARMACOLOGICĂ by BOGDAN-ALEXANDRU HAGIU () [Corola-publishinghouse/Science/1758_a_92281]
-
să apară tulburări cerebeloase, nistagmus, diplopie. Mexiletina (Mexitil®), antiaritmic asemănător structural Lidocainei și cu mecanism de acțiune similar, eficient în tratamentul aritmiilor cu focar ectopic, poate avea reacții adverse asupra aparatului digestiv (greață, vomă), cardiovascular (hipotensiune, bradicardie), sistemului nervos (convulsii, halucinații, nistagmus, ataxie, parestezii) și mușchilor striați - secuse musculare. Propranololul este un antiaritmic utilizat pentru tratarea aritmiilor atriale, tahicardiilor supraventriculare și a sindromului Wolf- Parkinson-White. Nu este lipsit de reacții adverse, cea mai gravă fiind bronhoconstricția. Alte posibile efecte nedorite sunt
MOTRICITATEA – O ABORDARE FIZIOFARMACOLOGICĂ by BOGDAN-ALEXANDRU HAGIU () [Corola-publishinghouse/Science/1758_a_92281]
-
gutei. Este contraindicată asocierea cu acidul acetilsalicilic, deoarece scade biodisponibilitatea dar în schimb crește incidența reacțiilor adverse. Cu Piroxicam ca substanță acivă este disponibil și medicamentul Feldene®, cu administrare enterală și parenterală, care pe lângă reacții adverse gastrointestinale, poate induce halucinații, cefalee, parestezii sau vertij. Feldene se găsește în farmacii și sub formă de gel sau unguent, preparatele topice fiind cocepute pentru ameliorarea inflamației și durerii din afecțiuni degenerative (osteoartrită) și musculoscheletale, în special postraumatice (tendinite, tenosinovite, periartrite, entorse, luxații), dar
MOTRICITATEA – O ABORDARE FIZIOFARMACOLOGICĂ by BOGDAN-ALEXANDRU HAGIU () [Corola-publishinghouse/Science/1758_a_92281]
-
treptat ecourile altor discursuri venite din teatru, precum cele ale lui Artaud, Kantor sau Genet. Comentând modelul balinez, Artaud își mărturisește fascinația pentru o formă dramatică în care vede, de la bun început, un teatru al apariției fantomelor, un teatru „al halucinației și al spaimei”, unde gesturile actorului-dansator par „dictate de altundeva”. Iar Artaud observă că, în mod paradoxal, tocmai materialitatea corpurilor, a costumelor, a culorilor, a mișcărilor și a sunetelor este ceea ce face din teatrul balinez un teatru al Manifestării invizibilului
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
Încă din finalul Hoeforelor, Oreste simte cum nebunia îi dă târcoale. Spiritul lui rebel, pe care nu-l mai poate controla, îl poartă deja pe cărări necunoscute, cele ale unei nebunii ce-l duce în pragul morții, cele ale unor halucinații în care i se năzărește că vede femei asemănătoare Gorgonelor, fantome existente doar în imaginația lui bolnavă și pe care doar el le vede. Și asta înainte de a fi înconjurat, în Eumenidele, de supranatural, căci aici eriniile se materializează, apar
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
închid în ele o egală prezență a invizibilului și a forțelor sale ambivalente. Ca și fantoma, vedeniile ce bântuie delirul sunt deopotrivă capcană și adevăr. Că fantoma care se arată ori că imaginea din vis au același statut ca și halucinațiile apărute în crizele de nebunie o atestă numeroase tragedii; un fapt rămâne totuși neclar: delirul este cel ce naște viziunea fantomei sau viziunea fantomei provoacă delirul? Închipuirile zămislite de delir în Oreste a lui Euripide, acea mania socotită boală (nosos
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
față de înșelătoria care îl va duce la pieire pe Aiax). Or, această capcană nu e lipsită de legătură cu o anumită formă de eidolon a lui Dionysos însuși, care poate lua, de pildă, înfățișarea unui taur (când apare astfel în halucinațiile lui Pentheu, e destul de greu să deosebim aparența mincinoasă de adevăr). Bineînțeles, în finalul piesei, Dionysos apare plutind în văzduh, în toată splendoarea lui de făptură divină, trădată de strălucirea eidolon-ului său. Dar concluzia corului ne va avertiza în privința surprizelor
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
incertitudinea cu privire la identitatea lor. Când Elena îi spune lui Menelau cine este, acesta o invocă pe Hecate pentru a o implora să-i trimită fantome (phasmata) favorabile. Elena protestează, susținând că nu este câtuși de puțin o vedenie nocturnă (o halucinație a nopții, o năzărire de vis), dar Menelau nu poate fi convins, el se îndoiește de propria percepție și se întreabă dacă nu cumva și-a pierdut mințile. Să fi căzut oare într-un delir halucinatoriu, sursă a unor năluciri
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
care „cumplita grozăvie a nopții” se desfășoară în toată amploarea și oroarea ei este Macbeth. Macbeth sau omniprezența nopții. Noaptea întâlnirii cu vrăjitoarele, noaptea gândurilor asasine și a crimei făptuite cu sânge rece, noaptea fantomelor, a somnambulismului, a nălucirilor, a halucinațiilor obsesive, „noapte impură” prin excelență, care alungă somnul și face cu neputință odihna. O noapte pe care, la sfârșitul primului act, Lady Macbeth ar dori-o atât de „de nepătruns”, încât să ascundă privirilor rana deschisă de tăișul pumnalului. O
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
Banquo, acesta nu crede nici o clipă în realitatea lor, întrebându-se dacă și el, și Macbeth n-au mâncat cumva vreo plantă cu puteri malefice („the insane root”), care să le fi luat mințile, ori dacă nu sunt victimele vreunei halucinații provocate prin cine știe ce farmece vrăjitorești. Dificultății de a decide între apariție efectivă și vedenie i se adaugă și dificultatea de a cântări valoarea de adevăr a discursului lor. Macbeth nu știe dacă să se încreadă sau nu în spusele enigmatice
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
nedefinit. „Is this a dagger?” („Să fie oare acesta un pumnal?”) N-ar putea fi doar o năzărire, o vedenie, o creație pur mentală („a dagger in the mind”), înșelătoare, zămislită de un creier aflat în plin delir, bântuit de halucinații? Și totuși ea are o formă, ca tot ceea ce este consistent, tangibil: „in form as palpable”. Cât de real îi pare, așadar, acest pumnal închipuit, pe care Macbeth sfârșește prin a-l compara cu un pumnal adevărat, gata oricând să
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
soi de fantomă, o moartă vie, rătăcind noaptea prin palat cu ochii deschiși, deși este cufundată într-un somn adânc? Lady Macbeth doarme și nu doarme, trăiește și nu trăiește. Dincolo însă de toate aceste corespondențe între aparițiile propriu-zise și halucinațiile plăsmuite de o minte bolnavă, scena ospățului rămâne momentul în care Macbeth trece cu adevărat prin experiența înfricoșătoare a întâlnirii cu Gorgo. În scena ospățului, spectrul lui Banquo, care clatină din cap precum Comandorul din Don Juan, rămânând tăcut în
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
neapărată nevoie de încrederea oarbă (faith) a celorlalți. Magiciana „trezește” efectiv la viață statuia, iar aceasta, parcă înviată din morți, „încetează să mai fie o piatră”. Un suflu eliberator ascuns înăuntrul ei o scoate dintr-un somn asemănător cu moartea. Halucinație sau pură realitate, momentul însuflețirii statuii („it appears she live”) dobândește o asemenea putere de fascinație, dar răspândește și o asemenea teroare, încât Paulina se grăbește să nege orice amestec diavolesc în operația magică de convocare a fantomei, acea fantomă
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
a lui Prospero. Remember, cuvântul fantomei bătrânului Hamlet, răsună și aici, pronunțat de un glas acuzator; tot ca în Hamlet, Alonso și însoțitorii lui își trag săbiile din teacă, săbiile lor neputincioase în prezența acestei voci fără trup, a acestei halucinații fără substanță. Nu lipsește nici criza de nebunie în care împricinații se avântă în urmărirea fantomelor pentru a se război cu ele. Să ne amintim că Prospero însuși, vorbind despre forța magiei sale, evoca puterea de a provoca o stare
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
semne că Alonso a văzut o fantomă, că a zărit-o pe Gorgo? Încercând să descrie vedenia care l-a făcut să înlemnească, regele va repeta de câteva ori cuvântul monstrous, singurul pe care-l socotește capabil să-i califice halucinațiile din clipele când i se păruse - methought, din nou același cuvânt-cheie- că aude valurile și vântul vorbind, că aude voci invizibile rostind numele lui Prospero. Iar acest nume trezește în el - așa cum întâlnirea cu stafia tatălui său trezise în Hamlet
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
va înfățișa dinaintea lui Alonso în veșmântul său de duce, regele se va confrunta, într-adevăr, cu dificultatea de a-și da seama dacă are de-a face cu o fantomă sau cu un om viu, dacă e victima unei halucinații sau dacă tot ceea ce se întâmplă e real. Deși Prospero se grăbește să-l îmbrățișeze pentru a-i dovedi că este cu adevărat el, principele Milanului, și că trăiește, îndoiala din mintea și din sufletul lui Alonso nu se va
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
explicat? Nu întâmplător, cuvântul rostit de Cymbeline atunci când prezicătorul își încheie interpretarea va fi același methought („așa s-ar părea...”), cuvânt împrumutat încă o dată din vocabularul asemănării, cuvânt esențial în definirea aparițiilor efective din vis. Miracol sau înșelătorie, apariție efectivă, halucinație a melancolicului, a nebunului sau a îndrăgostitului, iluzie fabricată, toate aceste forme ce populează în teatru spațiul dintre vis și realitate rămân, aidoma fantomelor, în zona indeterminabilului: substanțial sau nesubstanțial?Vizibil sau invizibil?Corp sau non-corp? Forța iluziei se întemeiază
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
în orice caz, dacă fusese vorba despre un vis, acesta avusese o „încărcătură de real” atât de mare și atât de înfricoșătoare prin însăși senzația de realitate pe care o produsese, încât ar fi putut să fie socotit o pură halucinație, manifestarea unei stări delirante, învecinate cu nebunia. Pentru umbrele moderne ca și pentru cele antice, întâlnirea cu fantoma se plasează întotdeauna la intersecția dintre experiența morții, cea a visului și cea a nebuniei; tot aici, la aceeași răspântie, se află
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
faptul că referința teatrală se înscrie chiar în centrul acestei multiplicări de dubluri. Jocul dublurilor îi dă realității din teatru un statut de realitate indeterminabilă, de figură care este și, totodată, nu este ceea ce reflectă, ceea ce reprezintă. Trăsătura esențială a halucinațiilor din scena azilului constă tocmai în apartenența lor la acest spațiu intermediar între a fi și a nu fi. Iată cum reapar marile întrebări shakespeariene: „A fi sau a nu fi?”, „Cine-i acolo?”, „Cine umblă pe acolo?”, întrebări cărora
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
înseamnă să montezi piese, ci să ajungi, printr-un soi de proiecție materială, reală, la tot ceea ce s-a sedimentat în spirit de-a lungul timpului, la tot ceea ce este tenebros, ascuns”. Teatrul Jarry va apela, în consecință, la „toate halucinațiile susceptibile de a fi obiectivate”. La acele halucinații care dau poate o formă, un trup fantomelor lăuntrice ca și imaginilor din vis. La acele „halucinații alese ca principal mijloc dramatic”, pentru concretizarea cărora Artaud se gândește la „o anumită putere
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]