2,559 matches
-
Discursul este articulat în prisma rezultatelor muncii de laborator, fiind acoperit abia ulterior de referințe culturale din câmpul teologiei, fenomenologiei, existențialismului, hermeneuticii sau esteticii. H.-G. Gadamer a salutat în lucrările sale târzii relația de conivență între presupozițiile filozofice ale hermeneuticii sale fenomenologice și gândirea personalistă a lui Michael Polanyi 1. Creștin practicant 2, M. Polanyi și-a adus un aport filozofic nu lipsit de semnificații pentru teologia creștină aflată într-un divorț polemic cu ideologia iluministă. Conștiința focală versus conștiința
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
al omului religios. Efortul teologiei de recuperare gramatologică a sensului creației în lumina revelației nu poate fi susținut fără acceptarea circularității credinței, rezemată numai pe rațiuni practice: „Cred, Doamne, ajută necredinței mele” (Mt. 9,24). Un alt câștig adus de hermeneutica fenomenologică este relevarea unei evidențe pierdute în modernitate: în lectura unei opere diseminată în timp, intenția auctorială „originară” nu poate fi recuperată fără medierea tradiției 1. Semiotica Scripturii, mai ales, trebuie disciplinată prin supunerea interpretării la canoanele tradiționale ale comunității
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
în lectura unei opere diseminată în timp, intenția auctorială „originară” nu poate fi recuperată fără medierea tradiției 1. Semiotica Scripturii, mai ales, trebuie disciplinată prin supunerea interpretării la canoanele tradiționale ale comunității căreia Scriptura i-a aparținut mai întâi: Biserica. Hermeneutica Bibliei nu este nici o operă de „demitologizare”, nici o reproducere în ediție anastatică a textului originar. Tradiția patristică i-a recunoscut atât pe autorii scrierilor sacre, cât și pe interpreții acestora ca pe niște făpturi finite, inspirate de Dumnezeu, dar, în
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
31), practicată ad modus recipientis, exegeza Scripturii, a rătăcit prin labirintul kerygmei exigența mult mai dificilă a chenozei, uitând că „înțelepciunea lui Dumnezeu nu stă în cuvânt, ci în putere” (1Cor. 4,20). Andrew Louth ne reamintește că într-o hermeneutică autentică nu textualitatea Scripturii este scormonită de curiozitatea descentrată a interpretului, ci Autorul sempitern al revelației este convocat să dea un răspuns. Modelul unei asemenea întâlniri între vizibil și invizibil nu poate fi decât Euharistia, ea însăși perpetuată de tradiția
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
Cuvântul (Le Verbe) - spune J.-L. Marion - nu se rostește în nici o limbă, pentru că el depășește limbajul însuși, de vreme ce, Cuvânt în carne și oase, El se dăruiește într-un mod indisolubil ca locutor, semn și referent”3. Biserica a centrat hermeneutica biblică pe experiența liturgică a Euharistiei, prin care adevăraților ucenici ai Domnului „li se deschid ochii” (Lc. 24,31) pentru a putea cunoaște (connaître) adevărul Cuvântului lui Dumnezeu. Alegoria nu este decât un efect al acestei strategii de unificare a
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
experiența liturgică a Euharistiei, prin care adevăraților ucenici ai Domnului „li se deschid ochii” (Lc. 24,31) pentru a putea cunoaște (connaître) adevărul Cuvântului lui Dumnezeu. Alegoria nu este decât un efect al acestei strategii de unificare a lecturii Scripturii; hermeneutica culminează în Euharistie; una asigură celeilalte condiția de posibilitate: intervenția în persoană a referentului textului ca centru al sensului său, al Cuvântului, dincolo de verba, pentru a le reapropria ca «cele despre Sine, ta peri eautou» (Lc. 24,27)”1. Denunțul
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
resursele tradiției ecleziale. Adevărul mărturisit de creștini poartă straiele umilinței, deși ele descoperă rațiunea (logos) de a fi a întregii creații. Imunizarea inteligenței în fața virusului mortal al vanității este condiția recuperării practicilor spirituale ale tradiției, între care exegeza alegorică și hermeneutica liturgică a Scripturii. După o cuprinzătoare propedeutică intelectuală, care deconstruiește raționalitatea iluministă și restaurează demnitatea conceptuală a tradiției, Andrew Louth evocă dimensiunea liturgică implicată în practicile cognitive ale comunității creștine originare. Biserica nu poate evoca credința ca simplă via regis
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
practica exegetică și mistagogia Liturghiei. Pentru a cântări „măsura bună, îndesată, clătinată și cu vârf” a judecății Cuvântului, interpretul trebuie să accepte afilierea la Trupul mistic al Bisericii. Este concluzia asumată și de autorul Deslușirii Tainei. Într-o admirabilă logică hermeneutică dusă până la capăt, discursul profesorului Andrew Louth a primit confirmarea finală prin asumarea vocației mistagogice a preoției într-o tradiție fidelă deopotrivă catolicității și ortodoxiei. Viguroasa apologie filozofică în favoarea tradiției ecleziale și a recuperării adevărului narativ și liturgic al teologiei
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
fără să primescă neapărat aceleași explicații teologice. Pentru a proba diversitatea uimitoare a formelor de asceză în creștinismul antic este suficient să parcurgem câteva texte literare fondatoare și extrem de influente pentru întreaga tradiție monahală a Bisericii de mai târziu. Nici o „hermeneutică a suspiciunii” (care se naște numai dintr-o estetizare excesivă a îndoielii carteziene) nu ar putea fi aplicată celebrelor Apophthegmata Patrum (popular denumite Patericul), redactate la mijlocul secolului al V-lea1. „Zicerile Părinților deșertului” ilustrează cu asupra de măsură flexibilitatea conceptului de
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
să tolereză varietatea și amestecul. Incapabil de sinteze majore, timpul nostru distilează cocktailuri. Ceea ce contează este consumul brut, iar nu neapărat calitatea digestiei. Cei care mai revendică ortodoxia unui canon cultural, formativ pentru istoria umanității, trebuie să se justifice în fața hermeneuticii suspiciunii. Elitele angajate într-un proces de legitimare simbolică a unor valori universale - cum sunt fie liderii religiilor Cărții, fie campionii liberalismului secular - sunt chemate la un permanent exercițiu de autointerpretare. Respectul față de trecut și grija față de viitor, precum și nostalgia
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
sunt oportunitatea unui dialog onest, nu un răgaz pentru o șuetă. Sedusă de postura oficial recunoscută de „regină a științelor”, în Occident teologia medievală a renunțat să mai fie cu adevărat profetică și autocritică, preferând construcția de sisteme metafizice în locul hermeneuticii Scripturii, sau refugiul în sentimentalismul pietist în absența unei deconstrucții conceptuale a idolatriilor politice și culturale. În Răsărit, teologia n-a perceput decât foarte târziu miza modernității și a secularizării, răspunzând fie printr-un vis totalitar (e.g. a treia Romă
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
Avem în față una dintre cele mai serioase și mai atente discuții teologice asupra ideologiilor sociale ale modernității din ultima jumătate de veac2. Arheologia: model și metodătc "Arheologia \: model și metodă" J. Milbank are meritul de a fi propus o hermeneutică a modernității care nu suferă de retorica disculpării. Chiar de la început, cartea aliniază un program ambițios. Peste patru sute de pagini dense, scrise cu veleități de estet și orchestrate cu precizie geometrică, discută principiile ontologiei comunitare de la Duns Scotus la Gilles
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
în Imperiul roman - mai ales în Asia Minor, în orașe precum Pergam sau Efes - care poate au furnizat imaginarului colectiv al lumii de atunci termenul analogic pentru ceea ce însemna ekklesia apostolică.) Dar nici în acest punct Weber nu face distincția hermeneutică între cauză și ocazie, lăsându-se fascinat de modelul determinist. Captive aceleiași greșeli metodologice (i.e. reductivismul), explicațiile lui K. Marx și M. Weber privind geneza modernității diferă substanțial, solicitând o lectură complementară. Dacă Marx separă mecanismele economice de codul juridic
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
și diferență”. Așa cum am sugerat deja, între proiectul modern și cel postmodern există o certă continuitate: arta suspiciunii are aceleași contururi atât în opera lui Marx, cât și în scrierile lui Nietzsche. În același timp, un alt climat intelectual afectează hermeneutica suspiciunii: nu patetica dorință a savantului de a descoperi „ultimul adevăr”, ci plăcerea meschină de-a confirma pretutindeni absența chiar a posibilității unui astfel de adevăr. Legitimarea paradigmei postmoderne se poate face în limbajul dublu al istorismului și al ontologiei
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
britanic recunoaște inevitabila mediere lingvistică a oricărui tip de cunoaștere. Conceptul de „narativitate” îi permite lui Milbank să integreze „explicația” și „comprehensiunea” într-un cerc hermeneutic complet. Conflictele generate de medierea lingvistică a cunoașterii impun recursul de ultimă instanță la hermeneutică. Caracterul indecidabil al anumitor propoziții științifice nu ține doar de limitele unui travaliu epistemic, ci și de barierele de comunicare. Un argument puternic în sprijinul acestei idei îl propun avocații „gândirii slabe”1. Numeroși teoreticieni relativiști au subliniat componenta retorică
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
Marcion, realitatea tragică a umanității la un set bine armonizat de istorii pioase. „«Întreruperea» istoriei de către Hristos și mireasa Sa, Biserica, este cel mai important dintre evenimente, interpretându-le pe toate celelalte”.3 Istoria nu este decât pretextul unei infinite hermeneutici teologice. Milbank introduce aici opera lui Augustin, unul dintre primii gânditori care au meditat asupra sensului istoriei la sfârșitul unei epoci, mai precis la apusul Antichității clasice 1. Lucrarea Civitas Dei este un rechizitoriu drastic la adresa culturii politice romane, văzută
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
lume ce și-a pierdut simțul pentru întrebările ultime (înlocuind clasica interogație întemeietoare „de ce mai degrabă ceva decât nimic?” prin întrebarea cu pseudovaloare de răspuns: „de ce nu?”), teologia poate să redobândească o funcție critică printr-o subtilă alianță cu filozofia hermeneutică. La ce pot fi bune o mulțime de răspunsuri date unor întrebări care nu s-au pus încă? Insistența lui Heidegger, în plină epocă nihilistă, asupra „sfințeniei întrebării”, își are cu siguranță tâlcul ei, de care teologia contemporană n-ar
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
engl.: B. Battershaw, Burns & Oats, Londra, 1963. Ratzinger, Joseph, Introducere în creștinism: prelegeri despre Crezul apostolic, Editura Sapientia, Iași, 2004. Rémond, R., Religie și societate în Europa, trad. rom. de G. Sfichi, Editura Polirom, Iași, 2003. Ricœur, Paul, Eseuri de hermeneutică, trad. rom. de V. Tonoiu, Editura Humanitas, București, 1995. Rose, Gillian, Dialectic of Nihilism: Post-Structuralism and Law, Blackwell, Oxford, 1984. Rouselle, A., Porneia. On Desire and the Body in Antiquity, Blackwell, Cambridge MA, 1988. Schifirneț, C. (ed.), Națiune și Creștinism
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
teologico-politic: un argument” reprezintă sinteza dintre un material inedit și eseul de întâmpinare publicat sub titlul „Neopășunismul bovaric”, în revista Idei în dialog III (Martie 2006), nr. 18, pp. 33-35. • „Canonul confesiunii apostolice” a apărut inițial cu titlul „Confesiunea apostolică, hermeneutica Scripturii și limbajul teologic al Ortodoxiei”, în volumul colectiv îngrijit de T. Baconksy și B. Tătaru-Cazaban (ed.), Dumitru Stăniloae sau paradoxul teologiei, Editura Anastasia, București, 2003, pp. 307-370. • „Gâlceava dintre «metodă» și «adevăr»” a apărut inițial cu titlul lărgit, ca
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
Duhul adevărului 59 Darul discernământului 62 Premisele Crezului 65 Gramatica și lexicul Ortodoxiei 71 Ortodoxie: posesie ori participare? 77 III. Gâlceava dintre „metodă” și „adevăr” 82 Pariul sincerității 82 Întrebătorul acestui veac 83 Fântânile carteziene 86 Cascadele empatiei romantice 90 Hermeneutica fenomenologică 94 Topologia paradoxului 97 Traducerea dialogului 99 Vocația peratologică a matematicilor 102 Perspectivismul epistemologic 107 Michael Polanyi (1891-1976) 113 Conștiința focală versus conștiința subsidiară 114 Cunoașterea tacită 117 Rațiunea crucificată și „arhivele tradiției” 121 Denunțul plictisului 126 Cheia alegoriei
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
rolului pozitiv al normelor în cadrul negocierilor internaționale și prin atragerea de partea sa a reprezentanților realismului (neorealismului) și liberalismului (neoliberalismului). Pentru a ilustra originile constructivismului în relațiile internaționale, este necesar să se evidențieze aportul a patru mari curente de gândire "hermeneutica obiectivă" kantiană, "hermeneutica subiectivă" lingvistică, teoria critică, pragmatismul și prezentarea a patru concepții constructiviste în relațiile internaționale: modernistă, lingvistică, radicală, critică, derivate din curentele de gândire descrise mai sus23. Constructivismul poate fi considerat că își are originile în operele lui
Euroarmata şi apărarea României. Analiză de epistemologie constructivistă privind politica de securitate şi apărare comună a Uniunii Europene by Constantin Manolache () [Corola-publishinghouse/Science/1432_a_2674]
-
normelor în cadrul negocierilor internaționale și prin atragerea de partea sa a reprezentanților realismului (neorealismului) și liberalismului (neoliberalismului). Pentru a ilustra originile constructivismului în relațiile internaționale, este necesar să se evidențieze aportul a patru mari curente de gândire "hermeneutica obiectivă" kantiană, "hermeneutica subiectivă" lingvistică, teoria critică, pragmatismul și prezentarea a patru concepții constructiviste în relațiile internaționale: modernistă, lingvistică, radicală, critică, derivate din curentele de gândire descrise mai sus23. Constructivismul poate fi considerat că își are originile în operele lui Immanuel Kant unde
Euroarmata şi apărarea României. Analiză de epistemologie constructivistă privind politica de securitate şi apărare comună a Uniunii Europene by Constantin Manolache () [Corola-publishinghouse/Science/1432_a_2674]
-
apoi dezvoltat de către neokantieni la sfârșitul secolului al XIX-lea și începutul secolului al XX-lea. Kant credea că deși cunoașterea poate spune ceva despre realitatea obiectivă, ea trebuie să fie "redusă la domeniul fenomenelor sau ceea ce apare în conștiință" ("hermeneutica obiectivă" kantiană)25. Neokantienii au continuat gândirea lui Kant, afirmând că a cunoaște înseamnă impunerea a priori a formelor umane de gândire despre structurile naturii și apoi transmiterea acestora de la natură la cultură. De pildă, la sfârșitul secolului al XIX
Euroarmata şi apărarea României. Analiză de epistemologie constructivistă privind politica de securitate şi apărare comună a Uniunii Europene by Constantin Manolache () [Corola-publishinghouse/Science/1432_a_2674]
-
Simmel (1955), Alfred Schutz (1962), Peter Berger (1965), Thomas Luckmann (1966) au accentuat pe natura intersubiectivă a cunoașterii comune și pe natura interpretată a realității sociale, dezvoltate pe conceptul "construcția socială a realității". Neokantianismul, privit ca o concepție obiectivă a hermeneuticii, se preocupă cu domeniul rațiunii, nevoia de a înțelege conștiința. Neokantienii, prin programul de dezvoltare a constructivismului în științele sociale, au declanșat versiunea modernistă a constructivismului în relațiile internaționale, prin intermediul lingvisticii moderne ("hermeneutica subiectivă" lingvistică). Acest program se bazează pe
Euroarmata şi apărarea României. Analiză de epistemologie constructivistă privind politica de securitate şi apărare comună a Uniunii Europene by Constantin Manolache () [Corola-publishinghouse/Science/1432_a_2674]
-
Neokantianismul, privit ca o concepție obiectivă a hermeneuticii, se preocupă cu domeniul rațiunii, nevoia de a înțelege conștiința. Neokantienii, prin programul de dezvoltare a constructivismului în științele sociale, au declanșat versiunea modernistă a constructivismului în relațiile internaționale, prin intermediul lingvisticii moderne ("hermeneutica subiectivă" lingvistică). Acest program se bazează pe întoarcerea de la conștiință la limbaj și de la hermeneutica obiectivă la cea subiectivă. Condus de Martin Heidegger (1962) și Ludwig Wittgenstein (1953), acest curent de gândire s-a opus pozitivismului și a argumentat ideea
Euroarmata şi apărarea României. Analiză de epistemologie constructivistă privind politica de securitate şi apărare comună a Uniunii Europene by Constantin Manolache () [Corola-publishinghouse/Science/1432_a_2674]