1,830 matches
-
pună în lumină două moduri de a concepe puterea și, implicit, două atitudini ideologice, reflectând, la scară redusă și cu un tezism deformant, o tensiune existentă la vârful piramidei. Potrivit unei mențiuni a scriitorului, din Am fost și cioplitor de himere (1994), personajele nu ar fi două persoane istorice deosebite, ci unul singur, dictatorul contracarat de propria lui virtualitate, de „umbra” lui posibilă. Cele două atitudini exprimă ideologia comunismului autoritar, brutal, opresiv, stalinist și ideologia comunismului „cu față umană”. În optica
POPESCU-7. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288928_a_290257]
-
cu iz filosofic. Componenta mai interesantă a scrierilor lui P. este, în cele din urmă, memorialistica. Cu o detașare ce se vrea deplină, cu asumarea francă a subiectivității, fostul înalt demnitar rememorează în Timpul lepros (1992), Am fost și cioplitor de himere și în Elefanții de porțelan (1997) fapte, evenimente, resuscită situații în care fusese implicat, portretizează personalități istorice de prim rang, românești și străine, construind astfel un foarte subiectiv tablou de epocă, în care persistă intenția de a surprinde în comportamente
POPESCU-7. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288928_a_290257]
-
ciclopului, București, 1981, vol. III: Marșul cariatidelor, București, 1982; Muzeul de ceară, București, 1984; Vitralii incolore, București, 1985; Cenușa din ornic, București, 1988; Insomnia dragonului, București, 1989; Timpul lepros, București, 1992; Ieslea Minotaurului, București, 1993; Am fost și cioplitor de himere. Convorbire realizată de Ioan Tecșa, București, 1994; Eclipsă în Cetatea Soarelui, București, 1996; Elefanții de porțelan, București, 1997; Focul de paie, București, 1999; Pasajul, București, 2002; Omul zăpezilor, București, 2003. Repere bibliografice: Poantă, Modalități, 22-25; Barbu, O ist., 109-113; Bălan
POPESCU-7. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288928_a_290257]
-
o veritabilă vocație a „umbletelor”), a lui Brâncoveanu și a lui Ștefan Cantacuzino, mistuiți de propriile lor ambiții, a lui Dimitrie Cantemir, producător de gesturi irecuperabile. Aceștia - și mulți alții lângă ei: Toma Cantacuzino, pildă de nerecunoștință și cultivator de himere, serdarul Barbu Cornea, „tâlharul cel mare” - au adesea un sfârșit care confirmă premonițiile cronicarului. El are însă și știința ridiculizării subțiri (îi persiflează pe uneltitorii neperformanți, țesători ai unor „sfaturi vrednice de râs”, „deșarte” și „vrednice de batjocuri”), prin bagatelizare
POPESCU-19. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288940_a_290269]
-
lunecând între degete” și poate fi citită ca document liric al trezirii din iluzii a unei generații: „Corabie, se depărtă tinerețea/ de mine / [...] și toate/ amintirile mele fluturând în înfrângeri albastre.” Domină confesarea dezamăgirii, a însingurării și dezolării după mari himere risipite: „Odată, spre Cythera vântu-i purtase./ Morții curenți submarini/ singuri i-aduc înapoi./ Nude catarge. Scheletul văzduhului mort i-nsoțește. Singuri și-alături se-ntorc./ Țărmii de aur dispar...”. În Histriana poeta, mult abundentă odinioară, adoptă formula epitafului lapidar și astenic
PORUMBACU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288980_a_290309]
-
scoase de pupeze. Într-o atmosferă stranie, mai apăsătoare decât cea din teatrul lui August Strindberg, piesa adună - într-un chip amintind de Luigi Pirandello, dar și de alți dramaturgi care, de la Shakespeare, întruchipează scenic, alături de personaje presupuse reale, și himere ale închipuirii unora dintre ele - făpturi teratologice grotești, incarnări ale nebuniei diabolice. În afara unor texte ca acestea, al căror centru dramatic e plasat într-un spațiu de regulă închis, antologiile de teatru ale lui P. conțin și piese cu subiecte
POPESCU-8. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288929_a_290258]
-
Este în această pictură de caractere o pornire pătimașă, disimulată îndeobște sub scepticism ironic, divulgată în accentele de sarcasm. Schițele și nuvelele, alunecând spre melodramă, pendulează între real și ireal. Protagonistul e de obicei un visător, suflet romantic, fascinat de himere, întotdeauna înfrânt în contactul cu realitatea, care îi spulberă orice iluzie. Ar putea să pară curioasă o afirmație a criticului care - admirator al lui Émile Zola - își mărturisește „fanatizmul” pentru „naturalizm” și pentru „adevăr”. Însă crezul lui literar este tocmai
RACOVIŢA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289083_a_290412]
-
Postanje, dan i druge pesme, 1994, Mladost Don Kihota, 1996, Lestve za nebo, Krusevac, 1997; Anghel Dumbrăveanu, Tristia, Krusevac, 1970, Bunari Srbije, Belgrad, 1993 (în colaborare), Dijamant tame, 1993, Ne Nikiti Staneskuu!, 1993, Seoba, 1993, Strasni sud, 1993, Ravnoteza, 1993, Himera, 1993, Rosa canina, 1993, Danijelu Turci, 1993, Unisono, 1993, Pomicanje zvezda, 1993, Zaseda traje, Krusevac, 1998, Munjevito uzvraćen dar, Krusevac, 1998; Nichita Stănescu, Nereci, Krusevac, 1971, Dozivanie imena, Timișoara, 1973, Jedino moj zivot, Belgrad, 1984, Pesme odabrane i neobjavljene, Belgrad
PUSLOJIĆ. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289071_a_290400]
-
vă iau de picioare și vă rotesc/ deasupra capului/ și se face o aureolă de țipete/ deasupra capului meu”), fiind de fapt „ascunsul prinț al unui adevăr”. Este histrion cu pielea prăfuită și dinți de nichel, se joacă de-a himera leilor bătrâni, aleargă toată viața „între rege și gropar”, „printre zeii de lemn”, obosiți și burduhănoși, este Laios profet, Oedip, dar mai ales Hamlet. E pehlivan, „rege al destinelor intermediare”, călăuză în exod ca Moise, bolnav de aer, tremurător și
MUGUR. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288267_a_289596]
-
de trecere, senectute și extincție. Melancolia împuținează lumina, docta puella își pierde grația și aparține trecutului, intertextualitatea își diversifică orizontul referințelor, „mainimicul” devine terorizant, „scurtele proze” nu mai au aura oniricului, o mecanică absurdă se instalează în ritmul curgerii cotidiene. Himera poemului hrănește textul cu virtualitatea sa perpetuă, un jurnal face inventarul iluziilor spulberate, iar accentul pe temporalitate (chiar din titluri: Sâmbătă de februarie, Duminică de ianuarie, Joi de februarie, Luni de noiembrie ș.a.) intensifică concretețea stării agonice. Coerența universului poetic
MOLDOVAN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288227_a_289556]
-
Ideograme ale mainimicului, F, 1994, 1; Nicolae Oprea, Arta poetică a răbdării, „Calende” 1994, 4-5; Ion Mureșan, Noul sezon elegiac, TR, 1994, 49; Borbély, Xenograme, 103-105; Pop, Pagini, 236-239; Marin Mincu, Un „tratat de oboseală”, CNT, 1999, 42; Tudor Cristea, Himera poemului, CNP, 1999, 9-10; Mircea A. Diaconu, Fețele poeziei, Iași, 1999, 152-154; Milea, Sub semnul, 136-142; Andrei Bodiu, Spre un ideal al clarității?, OC, 2000, 4; Alexandru Vakulovski, De la creier de aur la cadavru în descompunere, APF, 2000, 6; Gheorghe
MOLDOVAN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288227_a_289556]
-
să îndrepte lumea mistificată, obosită, despiritualizată și stearpă. Pentru a defini exact personalitatea lui mai trebuie invocat un personaj: Saint-Just, simbolul dreptății, spiritul necruțător, omul cauzelor cinstite. Teoretic vorbind, aceste persoanje nu au cum trăi împreună. Don Quijote fuge după o himeră, Don Juan zboară de la o femeie la alta și nu poate sta locului, nu are rădăcini, în timp ce Saint-Just stă locului și aplică neîndurător legea morală. Mandarinul valah intră și iese din pușcăriile politice ale secolului său, face apologia virilității și
PANDREA-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288654_a_289983]
-
înțelegere a psihologiei infantile și totodată vocația pentru perceperea mitico-magică a universului, într-o rostire caldă, muzicală, incantatorie. Cu Lemn de sticlă (1982) această percepție se traduce în recuperarea purității și a candorii, a puterii de a mai crede în „himere” și, deopotrivă, în construirea unui univers cristalin și transparent (sintagma titulară a cărții nu se voia doar o alăturare șocant-suprarealistă), dominat de lumină. Aer, cer, zbor, aripă, ninsoare se instituie în cuvinte-cheie, metamorfozând și diafanizând teluricul: „Ninsoarea iarăși podidește cerul
NOVAC-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288489_a_289818]
-
lui Mircea Demetriade ca director la „Revista poporului”. Colaborează și la „Convorbiri literare”, „Epoca”, „Luceafărul”, „Masca”, „Evenimentul”, iar după primul război mondial la „Universul” și „Propilee literare”. Este autorul volumelor Spleen (1891), Rondele (1892), Sonete. 1888-1916 (1916), Dacia noastră (1919), Himere (1927) și Pantheea (1927). În 1932 este decorat cu ordinul Meritul Cultural în grad de cavaler. Ins jovial și de o robustețe remarcabilă, O. cultivă în poezie un decadentism programatic. Imaginația sa se complace în scene de un fantastic macabru
OBEDENARU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288502_a_289831]
-
interioare, alegorizate de „Dacia hibernală”, de Veneția, Roma și „Byzanțiu”. O. a scris un poem dramatic, Astrela, și a lăsat libretul unei „opere feerice”, Sabaru. SCRIERI: Spleen, București, 1891; Rondele, București, 1892; Sonete. 1888-1916, București, 1916; Dacia noastră, București, 1919; Himere, București, 1927; Pantheea, București, 1927. Repere bibliografice: Polit [Ștefan Orășanu], Alexandru Obedenaru, București, 1891; Chendi, Pagini, 576-580; G. M., Sărbătorirea poetului Alexandru Obedenaru, DMN, 1934, 10 027; N. Davidescu, Din poezia noastră parnasiană, București, 1943, 67-71; Ciorănescu, Lit. comp., 240-243
OBEDENARU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288502_a_289831]
-
ilustrată”, „Ramuri”, „Revista copiilor și tinerimii”, „Neamul românesc literar”, „Vieața nouă”, „Solia”, „Adevărul literar și artistic”, „Lumina literară”, „Arta”, „Rampa”, „Flacăra”, „Căminul nostru”, „Scena”, „Viitorul” ș.a. În 1909 publică primul volum de versuri, În umbra iubirii, urmat de Poezii (1911), Himera (1914), Cireșul înflorit (1916). A murit foarte tânăr, de tuberculoză. În poezia lui O. se identifică tatonările specifice unui moment de trecere de la tradiționalism la un așa-zis modernism ponderat, rezonanțe eminesciene, macedonskiene și, posibil, bacoviene întâlnindu-se într-o
ORESTE. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288570_a_289899]
-
fragmente din operele unor clasici ai literaturii universale: Ovidiu, Ronsard, Goethe, Schiller, Byron, Lamartine, Heine, Baudelaire, Edmond Rostand ș.a. În volum a publicat doar versiunea la Hermann și Dorothea de Goethe. SCRIERI: În umbra iubirii, București, 1909; Poezii, București, 1911; Himera, București, 1914; Cireșul înflorit, București, 1916; Zile de purpură (în colaborare cu Ion I. Pavelescu), București, [1916]. Traduceri: Goethe, Hermann și Dorothea, București, 1912. Repere bibliografice: Ion Scurtu, Talent și modestie - un poet rar: d. Oreste, „Seara”, 1911, 512; George
ORESTE. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288570_a_289899]
-
Scurtu, Talent și modestie - un poet rar: d. Oreste, „Seara”, 1911, 512; George I. Stratulat, Un mare clasic, „Biblioteca modernă”, 1911, 9-11; G. Bogdan-Duică, „Poezii”, „Românul”, 1912, 88; A. Naum, „Poezii”, AAR, memoriile secțiunii literare, t. XXXIV, 1911-1912; Ion Foti, „Himera”, UVR, 1915, 2; Mihail Săulescu, „Cireșul înflorit”, RP, 1916, 209; Dragoș Protopopescu, „Cireșul înflorit”, „Naționalul”, 1916, 149; Al. T. Stamatiad, Poetul Oreste, „România”, 1918, 319; Chendi, Schițe, 101-105; Lovinescu, Scrieri, IV, 517-518; Lovinescu, Ist. lit. rom. cont., III, 225-227; George
ORESTE. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288570_a_289899]
-
Georg Heym, Poezii, pref. Thomas Kleininger, București, 1986; Georg Trakl, Poezii, pref. Mihai Mangiulea, București, 1988, Poeme - Dichtungen, ed. bilingvă, București, 1991, Opera poetică, I-II , Chișinău, 2001; Rainer Maria Rilke, Rugăciunile, București, 1998, Ceaslovul, București, 2000; Gérard de Nerval, Himerele, București, 2000; Guillaume Apollinaire, Alcooluri. Bestiarul. Vitam impendere amori, pref. Ioan Es. Pop, București, 2002; Arthur Rimbaud, Opere, pref. Livius Ciocârlie, Iași, 2003. Repere bibliografice: Constantin Dumitrache, „Rugăciunile” lui Rilke, R, 1999, 6. G.Dn.
NEMES. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288418_a_289747]
-
literar. Afirmarea este legată de „Colecția povestirilor științifico-fantastice”, unde i-au și apărut câteva dintre povestirile și nuvelele emblematice care vor intra în componența cărților sale de proză SF: Întâlnire cu meduza, Nopțile memoriei (1973; Premiul Uniunii Scriitorilor), Adevărul despre himere (1976), Figurine de ceară (1978), Semnul licornului (1980), configurând un profil distinct în spațiul românesc al genului. Premiate la cel de-al treilea concurs național de literatură SF, din 1973, povestirile O falie în timp și Figurine de ceară, incluse
OPRIŢA-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288558_a_289887]
-
1978), Semnul licornului (1980), configurând un profil distinct în spațiul românesc al genului. Premiate la cel de-al treilea concurs național de literatură SF, din 1973, povestirile O falie în timp și Figurine de ceară, incluse ulterior în Adevărul despre himere, reprezintă veritabile arte poetice ale prozatorului. Dar dacă narațiunile din Nopțile memoriei justifică o integrare canonică în genul SF, cele din Adevărul despre himere nu se înscriu în această limitare generică. Lirismul unor povestiri ca Steaua cronicarului, Labirintul sau O
OPRIŢA-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288558_a_289887]
-
din 1973, povestirile O falie în timp și Figurine de ceară, incluse ulterior în Adevărul despre himere, reprezintă veritabile arte poetice ale prozatorului. Dar dacă narațiunile din Nopțile memoriei justifică o integrare canonică în genul SF, cele din Adevărul despre himere nu se înscriu în această limitare generică. Lirismul unor povestiri ca Steaua cronicarului, Labirintul sau O falie în timp anticipează asimilarea procedeelor prozei SF (și disocierea de ele), mai târziu sever marcată de romanul Pasărea de lut. Baladă cu fotografii
OPRIŢA-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288558_a_289887]
-
sever marcată de romanul Pasărea de lut. Baladă cu fotografii mișcate (1976), semn că scriitorul urmărește „să facă inoperantă distincția dintre genul «special» și literatura «obișnuită»” (Florin Manolescu). Etapă de tranziție sau nu spre un univers mai cuprinzător, Adevărul despre himere atestă cota estetică a creației lui O., acuratețea scrisului său, proeminentă cu deosebire la nivelul simbolurilor, puritatea construcției. Majoritatea nuvelelor și povestirilor din acest volum sunt proiecții simbolice: obsesii, fantasme, neliniști, himere ale lumilor interioare. Un toast pentru Proteu figurează
OPRIŢA-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288558_a_289887]
-
nu spre un univers mai cuprinzător, Adevărul despre himere atestă cota estetică a creației lui O., acuratețea scrisului său, proeminentă cu deosebire la nivelul simbolurilor, puritatea construcției. Majoritatea nuvelelor și povestirilor din acest volum sunt proiecții simbolice: obsesii, fantasme, neliniști, himere ale lumilor interioare. Un toast pentru Proteu figurează „o falie în timp”, o stare de somnie a conștiinței („Femeia îl privi mirată, apoi pricepu că el vorbea de dincolo de luciditate, aproape scufundat în somn”), care egalizează timpurile și reperele convenționale
OPRIŢA-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288558_a_289887]
-
1983; Premiul Asociației Scriitorilor din Cluj-Napoca). Din seria povestirilor, Ucronia de la Tapae, de pildă, aparține ambelor domenii și poate fi citită atât ca proză SF, cât și ca proză de evocare istorică. Aplicând unei teme istorice laitmotivul culegerii Adevărul despre himere, al ieșirii din timp (ucronia), și prelucrându-l în registrul SF, scriitorul realizează un lapidar poem epic despre geneza națională, conotat însă cu un sens ironic, polemic în momentul apariției - 1976 - în raport cu naționalismul exagerat al ideologiei oficiale, care își va
OPRIŢA-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288558_a_289887]