KorAP: Find »[drukola/base=holba & drukola/pos=verb]« with Poliqarp

<1 ...40 41 42 ...73 >

1,824 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227

se ridice până ajunse aproape în genunchi pe patul de spital. A trebuit să-l culce cu forța, ca să nu-și smulgă tuburile. Îl privea cum își revine, de la oră la oră, ca într-un film scandinav deprimant. Uneori se holba la ea, chibzuind dacă era comestibilă sau o amenințare. O dată, o izbucnire de sexualitate animalică, uitată într-o clipă. Alteori, ea era o crustă pe care încerca să și-o curețe de pe ochi. Se uitase la ea cu privirea aceea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
suficient de largă pentru a permite trecerea sunetului. Și fiecare strigăt al fratelui ei cerea ceva ce pentru Karin rămânea de nedeslușit. Era din nou așa cum fusese când Karin îl văzuse pentru prima oară, când avea patru ani și se holbase de pe palierul de la etajul al doilea la boțul de carne înfășurat într-o pătură de un albastru-deschis, pe care părinții ei îl târâseră după ei până acasă. Prima ei amintire: stătea în capul scărilor, întrebându-se de ce se oboseau părinții

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
Ridicară amândoi din umeri. —Nimic. E important, spuse ea. Dar ei negară că ar fi știut ceva. Duane Cain, care dădea înapoi ca racul pe coridor, o strigă: —Ai cumva idee ce s-a întâmplat cu The Ram? Ea se holbă la el, încurcată. Sacrificii ca-n Vechiul Testament. Ritualuri cu animale 1. —Voiam să zic, mașina lui a fost total bulită? Știi, am putea... Am putea să ne ocupăm noi de ea, dacă vrei. Poliția o interogă din nou. Vorbise cu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
și simplu alături de el. Tubul cu ferestre îi fu scos din gât, lăsând cale liberă cuvintelor. Și totuși, Mark nu vorbea. Karin îl imita pe logoped, repetând la nesfârșit: Ah. Oh. Oo. Mu mu mu. Tu tu tu. Mark se holba la gura ei mobilă, dar nu voia s-o imite. Zăcea pur și simplu în pat mormăind, un animal prins sub o baniță, temându-se că ființele vorbitoare or să-l reducă la tăcere pentru totdeauna. Oscila între docilitate și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
Mistery, spunând: —Știi ce, Mark? Cu o educație ca a noastră? Avem noroc că a mai rămas ceva din noi. — A rămas, încuviință fratele ei, ceva. Karin țâșni în picioare, înăbușindu-și un strigăt cu o palmă peste gură. Se holbă la el. El se cufundă pur și simplu între cearșafuri, ascunzându-se până avea să treacă pericolul. —Doamne, Mark. Ai vorbit. Poți să spui chestii. —Doamne, Doamne. Mark. Doamne, spuse el. Apoi tăcu. Ecolalie, o numise doctorul Hayes. Imitație. Îngână

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
Știi, ca și cum am fi acum o sută cincizeci de ani. V-ați mira dac-ați ști ce întreabă oamenii. Karin uitase cât de amețitor de lipsită de noimă putea fi existența. Mark zăcea pe marginea patului, un faraon de piatră, holbându-se la gura complicată, mobilă a lui Bonnie. Temându-se să se oprească din vorbit, ea trăncănea înainte despre corturile care încadrau ieșirea de pe I-80, despre goana simulată a bizonilor, despre stația Pony Express în mărime naturală și despre

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
ei o cercetau întruna pe Karin, transformând fiecare cuvânt într-o certitudine. Se apropie de Mark, încurajându-l cu o mână și oprindu-l cu cealaltă. Gata, Marker? Arată-ne ce stofă ai. Începem. Unu, doi, am pantofi...? El se holba la ea, cu fălcile căzute, fascinat. —Hai, drăguțule. Concentrează-te! Începu din nou să cânte: Unu, doi, am pantofi... —Noi. Silaba ieși afară, un mormăit grav. Lui Karin i se tăie răsuflarea în fața acestei prime dovezi că undeva în adâncuri

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
într-un val de înțelegere. Buzele sale se închiseră în jurul unei grimase pline de speranță. — Mă vede pe mine! — Domnul să aibă-n pază luna, îl asigură Karin, refrenul acela vechi. Și...? Dar fratele ei rămase nemișcat, lipit de scaun, holbându-se la o creatură necunoscută științei a cărei siluetă apăruse brusc la orizont, în amurg. Într-o după-amiază, Karin stătea lângă Mark, reamintindu-i regulile jocului de dame, când o umbră se mișcă pe tablă. Când se întoarse, văzu o

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
interpretă drept indignare. Ei, bine. Și tu m-ai ajutat, în felul tău. Ai fost aici în fiecare zi. M-ai plimbat, mi-ai citit și așa mai departe. Nu știu ce vrei. Dar primesc cu recunoaștere. —Recunoștință, spuse ea. El se holbă la ea, încurcat. —Ai spus „recunoaștere“. Voiai să zici „recunoștință“. El se încruntă. Am folosit singularul. Semeni mult cu ea, știai? Poate că nu ești chiar la fel de drăguță. Dar semeni al dracului de tare. Un val de vertij se prăvăli

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
revină mai mult înainte să plonjeze înapoi în accident. Dar se gândi că asta l-ar putea zgâlțâi și l-ar putea readuce în simțiri. Într-un fel, și-ar dovedi și ea autoritatea. Strânse în mână hârtia și se holbă la ea. Își miji ochii de la diferite distanțe, apoi i-o dădu înapoi. —Spune-mi ce scrie. —Mark! Știi să citești. Chiar azi de dimineață i-ai citit terapeutului două pagini. —A naibii să fie ea de treabă. Ți-a

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
adusese Karin de-acasă. —Căcat! Nici măcar n-am portofel ca să pun chestia asta. N-am card de asigurări sociale. N-am nici un căcat de act de identitate cu poză! Normal că nu sunt nicăieri. O să-ți aduc portofelul mâine. Se holbă la ea, cu fața în flăcări. —Cum ai să intri la mine-n casă, după el? Când ea nu răspunse nimic, umerii îi căzură. Mă rog, presupun că, dacă te pot opera pe creier fără ca măcar să-ți dai seama, probabil

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
a rămas la fel de sexy ca un canal pentru adulți, chiar și în rochia lungă până la glezne. Așa că n-o contrazice. De fapt, toată costumația e destul de sexy, mai ales boneta demodată. Îl înveselește să stea lângă ea și să se holbeze, în timp ce ea desenează mici felicitări sau chestii din astea. Drăcovenii cu „Multă sănătate“ pentru străinii din saloanele vecine. Ilustrate cu nou-născuți în coșulețe pe care să le trimită legiuitorilor din Washington. Stă aproape de ea, ajutând-o, colorând înăuntrul conturului cu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
mult mai tare decât chestia asta ca să mă păcăliți. Barbara face pachet animalul urlător și-l bagă la loc în mașină, iar Karin pornește motorul ridicol de patru cilindri. Nefericita potaie se învârte în cerc pe locul din dreapta, scâncind și holbându-se la Copia Karin. Mark înjură tot ce mișcă. Nu mă mai stresați. Să nu mai veniți niciodată în fața mea cu chestia asta. Mai târziu, când e din nou singur, toată treaba îl face să se simtă un pic cam

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
consolare. Îți zic eu care-i probabilitatea, spuse ea. Cineva să-ți iasă întâmplător în față pe un drum de țară pustiu? Zero. Dar există o chestie care ar face ca probabilitatea asta să fie mult mai ridicată. El se holbă la ea, de parcă încă un Schluter ar fi început să delireze. —Jocuri de societate, îi spuse ea. Poliția avea dreptate. Vântul se întețise, odată cu lăsarea serii. Daniel se chirci, legănându-și capul în semicerc. Fusese coleg de școală cu toți

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
mult. Dar sunt la ani-lumină una de alta. Weber își făcu de lucru cu ochelarii lui antici cu rame metalice. Își mângâie creștetul capului cu început de chelie. Mark își pipăi inconștient căciula. —Ea e singura? întrebă Weber. Mark se holba la el, fără să răspundă. Vreau să spun, mai e cineva care să nu fie ceea ce pare? —Doamne, doar ești doctor, nu? Ar trebui să știi că nimeni nu e „Ceea Ce Pare“. Se aplecă, uitându-se printre ghilimelele pe care

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
Mark mi-a spus că adevărata lui soră era mult mai solidă. —Nu mult. Își îndreptă cureaua. Am slăbit câteva kilograme. De la moartea mamei. Am... muncit la mine însămi. Am luat-o de la început. —Te pricepi bine la mașini? Se holbă la el de parcă leziunile cerebrale ar fi fost endemice. Apoi, o înțelegere vinovată se strecură în ochii ei. —Incredibil. Am încercat să învăț de la el într-o vară, acum câțiva ani. Încercam să impresionez... pe cineva. Mark nu mă lăsa

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
gust, de la recepție și consideră că a luat micul dejun. Se îndreptă spre spitalul Bunul Samaritean după indicațiile pe care le primise și urcă la Neurologie. Asistenta doctorului Hayes îl conduse imediat pe Weber în birou, încercând să nu se holbeze la acea personalitate faimoasă. Neurologul părea destul de tânăr ca să fie fiul lui Weber. Un ectomorf greoi, cu o piele iritată, care-și manevra corpul ca pe un aparat moștenit. —Vreau doar să vă spun ce onoare ne faceți. Nu-mi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
ei. Weber se strecură în cameră, închizând ușa după el. Mark stătea cu spatele la ei, luptându-se cu telefonul. —Alo? Cine e? Urmă o tăcere șocată. Doamne! Unde ești? Unde-ai fost? Weber îi aruncă o privire lui Gillespie. Îngrijitoarea se holba la el, intuind nu doar cine sunase, ci și implicarea lui Weber. Ochii ei îi puneau întrebări. Veni rândul lui să-și ferească privirea, vinovat. Vocea lui Mark se spărgea și se înmuia, salutând întoarcerea din morți a unei persoane

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
o dată. —Ai dreptate, îi spuse ea lui Mark. Ai perfectă dreptate. Nimeni nu-l văzuse pe adevăratul Weber. Nici publicul din studioul de la New York, nici ei trei. Mark renunță să mai măsoare camera în lung și-n lat ca să se holbeze la ea. Ce dracului știi tu? Probabil că ți-ai băgat coada în chestia asta. Tu l-ai adus aici. Poate că ăla e adevăratul doctoraș, iar doctorașu’ cu care ne-ai dat nouă pe la nas e un escroc. Barbara

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
mâna ca să-i maseze umerii. El împietri, ca un motănel scărpinat între ochi. Docil, Mark se așeză la loc și deveni atent. Noi semănăm mai degrabă cu niște recife de corali, citea Weber. Ecosisteme complexe, dar fragile... Cei trei se holbau la reprezentația necunoscutului în cămașă de mătase. Weber spuse povestea unei femei de patruzeci de ani, pe nume Maria, care suferea de ceva care se numea sindromul Anton. Am stat la taclale cu ea în casa ei din Hartford, impecabil

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
cu împlinirea profeției și alte alea. Și n-ai vrut să împarți pâinea cu noi. Păi, n-ai de unde să știi pe unde a fost chestia aia. De ce te-ai mai obosit să vii? N-ai făcut decât să te holbezi la enoriași și să fluturi bilețelul ăla de parcă era cine știe ce mandat. Cum să-i explice? Dacă există într-adevăr un înger păzitor care se ascunde pe undeva, refuzând să se arate, pretinzând că Dumnezeu m-a îndrumat la tine, atunci

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
s-o ajute să-l supravegheze pe Mark, mai ales noaptea, când situația se agrava. Ea-și pierduse dreptul de a-l vizita când voia. Într-o seară proastă, se oferise să stea în celălalt dormitor al lui. El se holbase la ea atât de sălbatic, că se întorsese speriată la Daniel. A doua zi, Karin îl sună pe Tommy Rupp, creierul, dacă se putea spune așa, al celor trei Muskrateers. Îl putea tolera pe Rupp la telefon. Orice, doar să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
văzu cum se uita în toate părțile, încercând să atragă atenția prietenilor lui, căutând o confirmare pe care nici unul dintre ei nu i-o putea oferi. Sub cupola unei crizanteme uriașe, se întoarse și-o surprinse pe Karin în timp ce se holba la el. Și cât dură acea străfulgerare, ochii lui găsindu-i pe ai ei, din el se ivi o foarte vagă urmă a unei legături de sânge. Și tu te simți pierdută aici, nu-i așa? La sfârșitul lui iulie

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
momente de criză? Mai întâi, când a murit Cappy, apoi mama, iar acum... E cam ciudat cum se tot întoarce în viața mea. De fiecare dată când încerc să vorbesc cu cineva despre micul meu mesaj din ceruri. Ea se holbează la el ca la un pluton de execuție. Vinovată de toate capetele de acuzare. Dar după aceea pune placa obișnuită, ca să tragă de timp. Te urmărește? Ce tot spui? Începe să plângă, la un pas de a-și recunoaște vina

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
Pulpa... Îl întrebă despre proiectele noi. Când se simți în siguranță, îl trase de limbă. Ceva mare și nou, chiar lângă Farview? Cu el, franchețea mergea cel mai bine. Nu încercă să se ascundă; niciodată nu făcuse asta. El se holbă la întrebarea ei cu o uimire ce amenința să se transforme în dorință. — Unde Dumnezeu ai auzit chestia asta? Aici discutăm despre o afacere ultrasecretă, donșoară! —Oraș mic. De-aia își petrecuse toată viața adultă încercând să scape de el

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]