KorAP: Find »[drukola/base=hun & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...40 41 42 ...58 >

1,445 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555

Reția, aproape de Augusta. Soțul meu era un libert, muncea ca tâmplar într-un sat. Mi l-au omorât sub ochi câinii ăștia și de copiii mei nu mai știu nimic. îi ascunsesem într-o pădurice când am aflat că veneau hunii. cine știe, poate sunt încă vii... poate... Tăcu o clipă. Sebastianus o văzu cum înghiți, își mușcă buza și își șterse cu mâna o lacrimă. Totuși, suspinând din nou adânc, Lidania își făcu curaj și reluă cu o voce fermă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
te mai osteni. Răspunsul ți-l poți da și singur, mă gândesc. — Nu e nici o cale de scăpare? Lidania dădu să-i răspundă, dar în momentul acela ușa se izbi de perete și în lumina unei torțe un grup de huni năvăli, cu larmă, în încăpere. Sebastianus, care reușise să se ridice puțin pe coate, văzu că prin ușă nu pătrundea nici un fir de lumină, ceea ce arăta clar că era noapte adâncă. Reflexele mișcătoare ale torței luminară câteva colțuri ale încăperii

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
Multe capete se ridicară, iar Sebastianus înțelese că era înconjurat de zeci de femei ce-și găsiseră care cum putuse un culcuș, îngrămădite pe lângă tăciunii ce stăteau să moară în vatră, singura mângâiere în acel loc al durerii. Erau trei huni. Făcându-și lumină cu torța pe care o ținea unul dintre ei, începură să umble printre femeile întinse pe jos, cercetându-le fără grabă și schimbând din când în când păreri în dialectul lor. Unele dintre prizoniere se retrăgeau, târându

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
făcea pentru ea, ci pentru a-și apăra fata. Copila se agăța de ea și striga: — Nu! Ajunge! Nu mai vreau! Nu mai vreau! Și își striga cu disperare mama, care, până la urmă, îi fu smulsă totuși din brațe. în vreme ce hunul care o înhățase pe fată se îndrepta repede spre ușă, târând-o de un braț și de păr, mama, rămasă în genunchi în întuneric, izbucni într-un plâns isteric, sfâșietor. Sebastianus dădu să se ridice, însă Lidania îl opri, proptindu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
de păr, mama, rămasă în genunchi în întuneric, izbucni într-un plâns isteric, sfâșietor. Sebastianus dădu să se ridice, însă Lidania îl opri, proptindu-i o mână în piept: — Stai! îi porunci în șoaptă. Vrei să te omoare? Cei doi huni rămași în încăpere se apropiară de ei. Flacăra torței lumină mai întâi chipul femeii, apoi și pe Sebastianus, dar imediat se îndepărtă, proiectându-se asupra fetei de lângă ei, căreia îi dezvălui trăsăturile frumoase și aristocratice. Hunul ce ținea torța avea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
te omoare? Cei doi huni rămași în încăpere se apropiară de ei. Flacăra torței lumină mai întâi chipul femeii, apoi și pe Sebastianus, dar imediat se îndepărtă, proiectându-se asupra fetei de lângă ei, căreia îi dezvălui trăsăturile frumoase și aristocratice. Hunul ce ținea torța avea fața plină de cicatrici și fără un ochi. Spuse câteva cuvinte pe un ton care putea să fie de apreciere și întinse o mână să mângâie obrazul fetei. Ea făcu un pas îndărăt, fixându-l cu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
marea surprindere a lui Sebastianus, începu să-i împroaște pe cei doi cu un șuvoi de insulte chiar în limba lor, agitându-și o mână ca să-i facă să plece de acolo. Sebastianus, care cunoștea și el puțin din dialectul hun, nu putu să înțeleagă mult, dar citi în acea explozie de mânie jigniri care singure ar fi fost de ajuns pentru ca bărbații să pună fără ezitare mâna pe Lidania și să o supună la cele mai crude torturi. în schimb

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
își trecu o mână prin părul lung, cu un gest obosit și, fixându-și prietena, îi mulțimi. Lidania ridică din umeri. — N-ai pentru ce. Dacă noi nu ne ajutăm între noi... Stupefiat, Sebastianus o întrebă: — Văd că știi limba hunilor mai bine ca mine. Ce le-ai spus, de fapt, celor doi? Ea se lăsase din nou pe jos lângă el și începu iar să-l ude pe gât. — Că ea trebuie să mă ajute din ordinul lui Mandzuk și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
de mine, ceea ce mă tem că o să se întâmple curând, dacă nu mă ia unul dintre prietenii lui, o s-o sfârșesc în mijlocul lor, făcu, dând din cap. Toate cele pe care le vezi aici, chiar și ea, sunt la dispoziția hunilor - și sunt din aceia pentru care nimic nu contează, înțelegi? Sau chiar a servitorilor lor, cum sunt cei trei care au intrat ceva mai înainte. Brusc, se ridică. — Acum trebuie să plec, spuse. Ești sigur că nu vrei să mănânci

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
pentru puțin, totuși. — De ce? Ce vrei să spui? Continuând să-i ungă trupul, îi spuse întunecată: — Nimic... lasă că știu eu. — Spune-mi: Balamber... ce fel de om e? Odetta ridică din umeri: — Ce vrei să-ți spun? E un hun, nu? Dar imediat ce o să-l vezi o să-l recunoști, nu te teme: are mereu mijlocul încins cu o eșarfă verde cu auriu. Sebastianus revăzu, pe calul său negru, magnificul războinic care, cu o zi mai înainte, se găsea în fruntea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
te teme: are mereu mijlocul încins cu o eșarfă verde cu auriu. Sebastianus revăzu, pe calul său negru, magnificul războinic care, cu o zi mai înainte, se găsea în fruntea bătăliei. Așadar, destinul îl făcuse să-l întâlnească chiar pe hunul ce organizase asasinarea lui Waldomar. Ori era vorba, poate, de un alt Balamber? Se prea poate, la urma urmei. Dar, nu: își amintea de istorisirea Fredianei despre un emisar hun lovit de un trăsnet. La drept vorbind, ea îl considerase

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
bătăliei. Așadar, destinul îl făcuse să-l întâlnească chiar pe hunul ce organizase asasinarea lui Waldomar. Ori era vorba, poate, de un alt Balamber? Se prea poate, la urma urmei. Dar, nu: își amintea de istorisirea Fredianei despre un emisar hun lovit de un trăsnet. La drept vorbind, ea îl considerase mort, dar, în graba cu care fugise de acolo, se prea poate să se fi înșelat. Ar mai fi vrut să o întrebe pe Odetta și multe altele, dar, biruit

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
și Ardarich, gepidul. în acesta din urmă, mai ales, Atila părea să-și pună pe deplin încrederea, până într-acolo - cel puțin, așa se spunea - încât să nu ia nici o hotărâre importantă înainte de a-i fi auzit părerea. Gepizi și hunii, împreună, călcaseră Rinul prin trădarea lui Reinwalt, îi copleșiseră pe burgunzi într-o luptă ușoară și devastaseră într-un mod cumplit Vesontio. Acolo drumurile lor se despărțiseră, căci, lăsându-i pe gepizi să termine jaful, Balamber plecase cu războinicii săi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
căci găsea întotdeauna modul de a-și aranja concubinele gravide cu vreun războinic din suita sa, încurajându-le, eventual, cu un dar generos. Firește, un bărbat trebuia să aibă o soție, ba chiar mai mult de una, era datoria oricărui hun să nască fii care într-o bună zi i-ar fi lărgit clanul și i-ar fi făcut cunoscut numele, însă până în acel moment el nu se ocupase decât să se pună în lumină în ochii seniorului său, care îl

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
care își împunse calul, coborî de pe stâncă și se apropie de Inisius, care continua să se învârtă în sensul acelor de ceasornic, împreună cu catârul său, în încercarea zadarnică de a-l opri și de a i se urca pe spinare. Hunul apucă animalul de căpăstru și îl ținu pe loc, ajutându-l pe călugăr să încalece. Chemă un războinic și-i porunci să se ocupe de el, apoi se îndreptă către capul coloanei. Cărarea era suficient de largă încât să poată

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
atât pentru bunuri, cât pentru viețile lor și pentru onoarea soțiilor și copilelor lor. Dacă tu... Nu! strigă o voce din spatele lui Balamber. Se auzi un zgomot de ramuri și frunze și îndată silueta secată a lui Inisius apăru alături de hun. Nu-l asculta! strigă. Eu ți-am spus adevărul; și-o să poți vedea curând cu ochii tăi. Eu însumi am văzut cum treceau femei împodobite cu bijuterii și dedate la plăceri și animale de povară cu saci plini de bijuterii

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
fior de repulsie. Balamber nu răbdă prea mult intervenția sâcâitoare al lui Inisius; fără măcar să-l privească, printr-un gest violent al brațului, îl împinse departe de el, iar acesta se prăvăli pe cărare. Un zâmbet ironic apăru pe chipul hunului. — Cum vezi, îi spuse abatelui, am cine să mă informeze despre toate. Așa că deschideți poarta aia, înainte ca războinicii mei să o deschidă cu forța. Cu un gest măsurat, dar sever, Canzianus întinse degetul către Inisius, care tocmai se ridica

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
loc. Dădu să se întoarcă spre ai săi ca să le dea ordine și să-i pună în mișcare, dar Canzianus întinse brațul și-l opri. Fusese soldat în tinerețe și știa bine ce ar fi însemnat să-i lase pe huni să intre în sihăstrie. Nu! Așteaptă: dacă animalele și bunurile lor le vreți, ei o să ți le dea de bună voie. O să strângă tot ce au și o să le aducă aici. — A, da? Mă iei de prost? Cu siguranță, o să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
să vorbească... Și pe urmă, fecioarele... copile frumoase care... Izbindu-l cu piciorul în față, Balamber îl trimise încă o dată în praful drumului. Nemaiputând să-l suporte, îi spuse aspru lui Khaba: — Ce mai aștepți? Omoară-l pe câinele ăsta! Hunul nu se lăsă rugat; îl țintui cu un picior pe Inisius, ca să-l țină în genunchi, și trase sabia din teacă. — Nu! strigă abatele, întinzând din nou brațul. Tânărul său confrate fu străbătut de un tremur. Vorbind către Balamber, Canzianus

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
în plâns și, acoperindu-și fața cu mâinile, cu capul plecat pe genunchi, se văită printre lacrimi: Nu! Nuuuuu! Blestematule mândru! N-o să încetezi niciodată să cauți să fii cel mai bun. Blestematule!... Blestematule!... Uitând practic de Balamber și de huni, Canzianus i se adresă pe un ton părintesc, arătându-i imaginea pe care o ținea în brațe Simplicius. — Nu te teme, Inisius, frate... în chipul Domnului nostru Isus Cristos poți găsi ca întotdeauna ajutor și odihnă, numai s-o vrei

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
ceafă, se îndreptă, palid la față, întreg trupul îi încremeni, apoi se aruncă la pământ și porni să se rostogolească și să se zbată, scrâșnind din dinți, azvârlind din picioare și mârâind ca un câine turbat. Stupefiați de zvârcolirile lui, hunii din jur se traseră îndărăt, fixându-l cu teamă și scârbă, în vreme ce Simplicius, cu degetele încleștate pe imaginea sfântă, rostea, cu glas scăzut, o rugăciune înfrigurată. Chiar și Khaba, care încă strângea sabia în mână, se dădu un pas înapoi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
Gomerius îl apăsa cu toată greutatea corpului pentru a-l împiedica să-și facă singur rău în timp ce se zvârcolea, îi făcu semnul crucii pe frunte, apoi începu să-i mângâie fața și să-i vorbească blând, sub privirile înspăimântate ale hunilor dimprejur. Nu dură mult. Foarte curând, respirația lui Inisius deveni mai puțin gâfâită, încetă să mai scurme pământul cu picioarele, iar ochii săi își recăpătară, în sfârșit, vederea. Puțin după aceea, stors de vlagă, călugărul adormi în brațele confratelui său

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-i spusese abatele; desigur, dacă zeul lui îl alesese după ce-l supusese la atâtea încercări dure, alesese bine, fiindcă în omul acela, în soldatul acela găsise un luptător magnific, care acum se lupta pentru El, la fel cum un războinic hun ar fi apărat în luptă stindardul propriului mingan. Dar, dacă era așa, cum trebuia să înțeleagă el însuși experiențele prin care trecuse? Era, oare, și pentru el o misiune? — Ce facem atunci? îl întrebă Odolgan, venind lângă el. Balamber se

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
se citea acum pe chipul abatelui se datora pur și simplu faptului că înțelesese că acel punct delicat nu fusese încă lămurit; însă Balamber se întrebă dacă nu cumva - întrucât luptase în armată și avusese, cu siguranță, contact cu mercenarii huni - bătrânul călugăr nu era în măsură să-i înțeleagă dialectul; într-adevăr, sprâncenele lui Canzianus se încruntau deja, neliniștite, prevestind un protest energic. Ei și: cu atât mai rău! — Femeile lăsați-le în pace! Pe toate! Am vorbit limpede? Luați

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
Pe toate! Am vorbit limpede? Luați, în schimb servitorii și câțiva oameni mai robuști ca să facă muncile din tabără și să încarce carele și duceți-i jos. — Dar... izbucni Canzianus, renunțând să mai ascundă că înțelegea, chiar dacă doar sumar, limba hunilor. Sunt oameni ca toți ceilalți, creaturile lui Dumnezeu care... Balamber îl întrerupse pe un ton dur: — Trebuie să te mulțumești cu atât, călugărule. Nu-ți forța norocul. Canzianus nu putu să se stăpânească: — Și dacă ești tu acela care-ți

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]