1,090 matches
-
comică, mi-a arătat câtă noimă încape chiar și în întâmplările care nu par să aibă vreouna. Spun că situația era comică „în felul ei“ deoarece, dacă ar fi fost în felul meu, mi s-ar fi părut cu siguranță idioată. În nici un caz haioasă. Le-am întrebat pe două domnișoare de la un stand cu cărți universitare dacă aveau idee unde se găsea toaleta de pe acel etaj, și dânsele, cu o expresie încrâncenată, de persoane care aveau niște motive mari să
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2131_a_3456]
-
și trupe motorizate, arăta întotdeauna spre Răcăciuni. Belea ochii, se punea pe urlat și cred că-n clipele alea chiar vedea umplându-se dealurile cu tancuri, tunuri și trupe. După ce a început să ne scoată și noaptea la exercițiile lui idioate, visam, ca-n ziua Z, invazii masive dinspre Răcăciuni, la care noi răspundeam cu ce aveam, cu niște amărâte de puști și baionete.“ În mașină suntem patru bărbați. Unul susține că Răcăciuni a fost declarat oraș. „Ce fel de oraș
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2131_a_3456]
-
puteam să-l iert însă în acea seară erai tu. Era ușor să iau lucrurile în glumă împreună cu ceilalți, după cum le era placul. Dar nu cu tine. Iar că tu nu ai simțit-o, iată latura gravă a acestei povești idioate. Nu era vorba de „vanitate rănită“. Dar se crease o comu niune din care eu eram exclus, chiar sub ochii mei, fie și pentru câteva minute, și această comuniune fusese stabilită cu tine și cu acordul tău. Evident, există întotdeauna
Castele în Spania: cronică de familie: 1949–1959 by Petre Sirin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1370_a_2888]
-
ești mai loial și mai ferm decât mine, că mă iubești mai mult, că eu ți-am pricinuit nenumărate pocinoage mai grave la prima vedere decât toate acestea... Pentru aceste motive și altele încă pe care le știu, această poveste idioată nu va avea în mod practic consecințe în ceea ce privește rela țiile noastre, totul va merge ca înainte, și este bine că va fi așa. Dar totuși acest lucru există și rămâne, chiar dacă nu pune nimic în discuție, ca și cealaltă poveste
Castele în Spania: cronică de familie: 1949–1959 by Petre Sirin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1370_a_2888]
-
se agață“ de lucrul rămas valabil în marasm, ci ca cel care îl verifică din perspectiva plinătății. Oricum însă - din prea plin sau cam prea puțin - mi-e dor de tine. Restul sunt socotelile mele personale. Govora e un loc idiot peste măsură, chiar față de stan dardul localităților balneare. Vile inestetice, peisaj mediocru, oameni bă trâni și bolnavi. Frig, ploaie. Starea mea fizică - aceeași - nu-mi permite planuri eroice, de pildă să înfrunt intemperiile ca să merg să văd mânăstirile din regiune
Castele în Spania: cronică de familie: 1949–1959 by Petre Sirin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1370_a_2888]
-
de polițiști. Publicul elvețian nu poate suporta "duritatea" scenei, în care bietele vaci (animale atât de iubite în această țară, un veritabil simbol național) sunt masacrate fără milă. Mulți își acoperă fața cu mâna. Îmi aduc aminte de o comedie idioată, văzută acum câteva luni în București, în care Jim Carrey, omul cu fața de latex, juca rolul unui polițist cu dublă personalitate. Jim era pus în situația de a trage cu un revolver enorm în capul unei vaci care îi
Fals jurnal de căpşunar by Mirel Bănică [Corola-publishinghouse/Memoirs/1440_a_2682]
-
oamenilor, total anapoda, în contradicție cu tot ceea ce te obișnuiește Occidentul. Mă limitez la un exemplu: mă găseam într-un autobuz supraaglomerat, iar aparatul de radio al șoferului era calat pe frecvența unui post de radio FM idiot, dar complet idiot, la microfonul căruia sporovăia un soi de maimuță veselă; debita glume și invita la "concurs" ascultătorii într-o limbă română impregnată cu anglicisme prost formulate, scuipate rapid printre dinți. Tema unuia dintre concursuri era "Câștigă 200 de euro să-ți
Fals jurnal de căpşunar by Mirel Bănică [Corola-publishinghouse/Memoirs/1440_a_2682]
-
căminele studențești din Galați, mă găsesc iarăși într-o situație (aproape) asemănătoare. Oare ceva nu este în regulă cu viața mea? Am construit un proiect greșit de carieră? Lipsă de șansă? Asta ar fi explicația cea mai simplă, cea mai idioată și mai la îndemână, în care nici eu însumi nu cred. Din păcate, nu-mi pot da mie însumi un răspuns. Și trebuie să ies rapid din această stare de legumă topită în supă canadiană. (Pasaj adăugat ulterior: am încercat
Fals jurnal de căpşunar by Mirel Bănică [Corola-publishinghouse/Memoirs/1440_a_2682]
-
americane. Oameni foarte prietenoși, joviali, generoși. Dar - nu știu cum să mă exprim - puerili, infantili, de-o simplitate vecină nu cu noblețea, ci cu naivitatea. Purtători ai acelei mentalități mic-burgheze, mărginite, autosatisfăcute, autosuficiente, kitschofile. Oameni care râd în hohote la cele mai idioate gaguri. Pragmatism, simț practic, gadgeturi, ingeniozitate, inventivitate și dollars, dollars, do llars. Totul măsurat, evaluat, apreciat, definit în dollars. La televizor aveam impresia că nu se vorbește decât despre dollars. Și totul la scară mare - macro, mega, super. Totul copleșitor
Toamna decanei: convorbiri cu Antoaneta Ralian by Radu Paraschivescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/592_a_1297]
-
pesimistă. Dostoievski nu are neamuri - ca prăvăliașii din Obor -, nu are nici rude de sânge, ca aristocrații de pe Loara. Pentru ca rasa dostoievskiană să dispară ar trebui să se stingă lumea. Ori lumea nu se stinge. Cu posedații, cu sfinții ei idioți, cu precocii, cu adolescenții ei, cu casele ei mortuare - ghețarul nostru hrănește și menține familia de spirit, singura adevărată, a atoatenăscătorului, chiar dacă un Fiodor Mihailovici nu va mai apărea. 25: Crowhurst plutește încet spre sud, lăsând de o parte Africa
Supraviețuirile 6. În jungla unui bloc de gheață by Radu Cosașu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2292_a_3617]
-
cu aceeași grijă, ca să nu-l trezesc, sandvișurile, mâncându-le în întuneric; așteptam Kievul, a sosit, am auzit multe vociferări, în rusă, de afară, a durat mult până am plecat, eu începând - ca prostul, ca lașul deodată liniștit, ca micul idiot ieșit întreg dintr-un adăpost după încetarea alarmei - să mă joc cu două cuvinte: „Babi Yar, Babi Yar”, transformându-le în: „Bebi iar? Bebi iar... iar ești bebi?” (De câte ori mă joc cu silabele, mă fac bine). Dimineața, T. - parcă-l
Supraviețuirile 6. În jungla unui bloc de gheață by Radu Cosașu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2292_a_3617]
-
iar a mîncat !“) și se înciuda că mama nu era promptă, cum ar fi fost în cazul lui, și o certa numai de formă și apoi o lua liniștită să o spele. Soră-sa făcea fel și fel de lucruri idioate, care-l enervau cumplit ; nu mai departe de ieri o prinsese cum, murdară ca de obicei pe la gură de găinaț, începuse să pupe zidul din camera mare și - proasta ! - încerca apoi să prindă ca pe niște muște urmele pe care
Tinereţile lui Daniel Abagiu by Cezar Paul-Bădescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/612_a_1368]
-
vadă ai mei, totuși, ce fac) și, după ce trecea faza „romantică“, din camera părinților se auzeau împușcături, scrîșnituri de roți sau pumni împărțiți, totul acompaniat de muzica specifică oricărei scene de acțiune. Iar eu mă ofticam că, din cauza unui sărut idiot, ratasem faze pe care a doua zi, la școală, toți colegii aveau să și le povestească. Cu timpul, mi-am dezvoltat o întreagă strategie de distragere a atenției : cînd cei de pe ecran erau pe cale să o facă, eu îmi pierdeam
Tinereţile lui Daniel Abagiu by Cezar Paul-Bădescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/612_a_1368]
-
jos. Tot ea și-a dat jos, pe sub pătură, și chiloții. La fel am făcut și eu. N-a fost mare filozofie să intru în ea, dar, o dată ajuns acolo, am rămas nemișcat, neștiind ce mai trebuia făcut. / Ce expresie idioată, „să intru în ea“, de parcă aș fi intrat cu totul, ca în povestirea din O mie și una de nopți cu femeia gigantică. Dar există, oare, expresii mai fericite ? „Să o pătrund“ sună și mai ridicol (mă și văd cu
Tinereţile lui Daniel Abagiu by Cezar Paul-Bădescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/612_a_1368]
-
bine! Prostule! mormăie Ion, lovindu-și genunchii cu palmele. Cel mult, Brîndușa poate fi retrogradată pe post de șef de secție, oricum, cu două trepte mai sus ca tine. Cînd dracu' ai să te înveți minte?!... Și-apoi, gluma ta idioată cu cabana combinatului și cu femeile de-acolo... Acum, c-a aflat prim-secretarul, s-ar putea să se deschidă o anchetă de toată jalea. Și nu e bine? Nu! Că tu n-ai ce cîștiga. Ba dimpotrivă: ți-ai
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
un basm (de câte ori nu trăiesc, în lumea materialismului dialectic, situații aidoma celor din basme!), ceea ce citesc dimineața, cu o mulțime de adnotări și de caiete individuale controlate, se năruie până la ora de seminar [politic], când mă ghemuiesc în banca mea, idioată și lașă de mai mare rușinea, seminar în cursul căruia dl Coadă de Topor îmi pune întrebări la care aș fi în stare, totuși, să răspund, dacă n-ar trebui s-o fac cu un vocabular complet anchilozat. II Miercuri
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
de curând, crede-mă! — De ce nu mi-ai spus asta până acum? Fiindcă erai atât de drăguță și de senină și de fericită, de-aia! mă tânguiesc. Și fiindcă n-am vrut să-ți distrug buna dispoziție cu problemele mele idioate. — Vai, Bex. Suze mă privește în tăcere - apoi își pune un braț în jurul meu. Spune-mi... ce ai de gând să faci? Trag aer în piept adânc. — Am să-i spun lui Elinor că renunț la nunta de la New York. Și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
la maxim spre burta ei. — Bex, du-te odată! Nu pot să cred. De ce naiba pun raionul de bebeluși exact în fundul magazinului, la un kilometru de ușă? Pe bune, ce rost au toate etajele astea ticsite cu tone de țoale idioate, farduri și genți, care nu interesează pe nimeni? După ce urc și cobor pe vreo șase scări rulante, în sfârșit îl găsesc și mă opresc, cu limba ieșită de un cot. Mă uit în jur, nedumerită, la toate lucrurile astea, de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
de câteva ori, și nu știu de ce, am dintr-o dată capul foarte ușor. — Becky, tocmai a intrat Robyn, spune Kirsten. Dacă vrei să vorbești cu ea... În nici un caz. Nu mai am nici cea mai mică încredere în telefoanele astea idioate. — Spune-i, te rog, zic, încercând să fiu calmă, că vreau să trec pe la ea. Spune-i să mă aștepte. Vin cât pot de repede. — E urgent? — Da. Foarte. Sediul firmei lui Robyn se află într-o clădire somptuoasă, chiar
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
și eu așa! Am glumit și eu... — Becky, eu nu sunt persoana care vreau să fiu. Nu cred că am fost vreodată persoana care am vrut să fiu. Am fost orb. Am fost obsedat prostește de tot felul de lucruri idioate... Haide! spun, strângându-i mâna a încurajare. Ești Luke Brandon! Ești un om de afaceri de succes, ești frumos și bogat... Nu sunt persoana care trebuia să devin. Și problema e că nu știu cine e persoana asta. Nu știu cine și ce vreau
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
care te măriți a apucat să te vadă la volan? — Da. — Și tot mai vrea să te ia de nevastă? — Da! zic supărată. Pe bune. Azi mă mărit. Nu cred că chiar e cazul să mi se amintească niște teste idioate de la școala de șoferi, de acum o mie de ani. Mergem? spune tati plin de tact. Salut, Clive. Îmi pare bine să te revăd. Ieșim în stradă și, în clipa în care ajungem lângă mașină, mă uit înapoi spre casă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
Sfiosu... Auzi, Didi Sfiosu ! Bună ziua, sînt Didi Sfiosu, consilier la președinție. Du te și te împușcă ! Ca să fiu corect cu Marinescu, trebuie să spun că nu el a născocit numele astea, ci doar le-a preluat (abandonînd unele și mai idioate) din romanul inspirator. Romanul se numește Ciocoii noi cu bodyguard și e scris de Dinu Săraru în genul ăla de proză mănoasă, irepresibilă, în care metaforele se tot împreunează împotriva naturii și proliferează ca metastazele. Oricît am încercat, n-am
Bunul, Răul și Urîtul în cinema by Andrei Gorzo () [Corola-publishinghouse/Memoirs/818_a_1758]
-
Unii oameni încep să nu mai semene a oameni normali și devin adevărate brute cu chip omenesc. Îmi amintesc de un sergent instructor din batalionul nostru pe nume Biberi - o mână de om, mic de statură, dar pătimaș în modul idiot de a și bate joc de oameni! Cum ajungeam la locul de instrucție, cea mai mare plăcere a lui era să adune teteriștii și să muștruluiască pătimaș oamenii cu carte (învățători, profesori, contabili, ingineri) vând să pară mai ceva decât
CĂLĂTOR... PRIN VÂLTOAREA VREMII by ALEXANDRU MÂNĂSTIREANU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/560_a_1263]
-
Isaia, furios. Nu mă mai joc!" L-a apucat bâzdâcu'! Aista-i întreg la minte?! Mi-i teamă, nea Isaio, se tânguie Cupcici. Zău așa... Am prunci... Am fătuci... Salcia... Prepeleacu... De... de știam... nu... nu mă mai băgam... Ești idiot, măăă?! răbufnește Isaia furios. Și ce credeai măăă?! Credeai că mergem la cules de fragi și mure?! De ce te-ai băgat de te știai slab de țâțână?! Numa' tu mi-ai adus căcatu-aista pe cap! se întoarce el acuzator spre
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
Cârpă! Eu n-am... Eu n-am semnat... Am pus deștu... Eu... eu nu știu carte... De cade unu, îi trage pe toți după el, se frământă Isaia. Nea Isaio, nu suflu! Mormânt! se jură cu mâna pe inimă. E idiot! spune Isaia exasperat. Ăstuia de-i dai două palme, te-a vândut cât ai zice pește. De-l cauți în izmene... Câteva clipe Isaia tace, apoi, ca prin farmec, schimbă tonul și devine calm, înțelegător: La urma-urmelor, nu vrea omul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]