3,598 matches
-
folosit până acum, plante exotice importate aici, nu ne dau guvernarea de care avem nevoie; ele ne zvârleau unii împotriva altora în lupte sterile, ne împărțeau prin ură, în timp ce națiunea se păstra în cea mai buna parte indiferentă, dezgustată și inertă în fata Statului... Cum o va face? Printr-o operă de educație care va modifica principalele defecte ale formației noastre, va înlocui actuala dezorganizare printr-o organizare și va integra națiunea, întreaga națiune, în Stat, prin ajutorul unui nou statut
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
familia, are nevoie de un "cap coordonator, de un centru de viață și de acțiune". Șeful Statului, spune el într-o cuvântare din 10 februarie 1935, radiodifuzată pentru alegerile prezidențiale, a încetat de a mai fi un președinte decorativ și inert, devenind "un adevărat Șef al Statului, călăuza activă a națiunii, responsabil pentru destinele sale". Cel mai bun, pentru a împlini o asemenea înaltă funcțiune, "nu este necesarmente cel mai virtuos, nici cel cu mai mult talent, nici cel mai cult
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
puse mâna pe el, strecurându-l între călcâi și bocanc. Gestul acela - absolut inutil, de vreme ce era înconjurat de cei care intenționau să-l omoare și, practic, îl considerau deja mort - reuși însă să-l facă să treacă bariera dintre resemnarea inertă și hotărârea de neclintit. Trebuia să fugă, să scape de bestiile acelea asasine! Din clipa aceea, cu inima bubuindu-i în piept, își adună toate simțurile, nădăjduind că soarta îi dădea o șansă la viață. 12 Pornit în urmărirea calului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
viață. 12 Pornit în urmărirea calului, Waltan căuta să reziste durerii pe care i-o cauza rana. Săgeata îl lovise în marginea omoplatului stâng și îi ieșise cu vârful prin piept, găurindu-i osul brațului, astfel că mâna îi atârna inertă; totuși, la fiecare mișcare a calului simțea în braț junghiuri înfiorătoare. Observase deja în urma lui norul de praf ridicat de urmăritorii săi, iar acum nu se mai uita îndărăt, și pentru că durerea cauzată de rană nu-i mai dădea voie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
sfârșită, gâfâind, scoase ultimul țipăt de disperare și, renunțând să mai reziste, rămase zăcând sub el. Nu mai striga. Ținea ochii strânși, iar pieptul i se ridica și cobora tumultuos. Părul bogat, castaniu și unduitor, se răsfirase prin iarbă. Rămăsese inertă; trupul îi era scuturat de mâinile brutale ale burgundului, care, respirând greu deasupra ei, îi ridica rochia și se pregătea să o pătrundă. Văzând scena aceea, care sigur nu era nouă pentru el, Balamber, deja tulburat de frumusețea tinerei fete
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
frunzele arbuștilor din jur. încruntat, Balamber gândea febril. Se întoarse spre tânăr, observând: — Te ostenești degeaba; n-o să reușească. Nu-i adevărat! îi răspunse ea repede, lipindu-se și mai tare de fratele ei și strângându-i cu căldură mâna inertă. E foarte robust și sunt sigură că s-ar vindeca dacă ar primi ajutor. — Ajutor? Și unde-ai vrea să-l duci? Ea râse scurt, sarcastic. — Doar n-o să-ți spun, mă crezi proastă? Tonul ei se îndulci însă imediat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
să umble printre femeile întinse pe jos, cercetându-le fără grabă și schimbând din când în când păreri în dialectul lor. Unele dintre prizoniere se retrăgeau, târându-se spre pereți, altele nu aveau nici măcar puterea să o facă și rămâneau inerte, lăsând ca lumina violentă a torței să le lumineze chipul și ca bărbații aceia să le smulgă cu brutalitate păturile, ca să le poată cerceta mai bine. Una, totuși, strigă și începu să se lupte cu furie, iar Sebastianus înțelese că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
cu o voce pierdută: — Oh! Dumnezeule mare! Fixând-o cu ochi metalici, ironici și pătrunzători, și strâmbându-și gura într-un zâmbet crud, barbarul lăsă coama femeii și îi arătă trupul chinuit, plin de pământ și de sânge, care căzuse, inert, descompus, pe marginea pavajului. — Flavia?... Tu cauți ea? o întrebă cu un accent aspru și gutural. Hippolita simți că i se oprește inima în piept. Nu, nu putea fi așa! Nu era adevărat! Acel chip cu gura larg deschisă, cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
alergă disperat spre ușile de sticlă. Craig avu impresia că Nickson îi aruncă o privire rece, cercetătoare când trecu pe lângă el. Apoi dispăru pe ușă. Agitația dispăru odată cu el. Se așternu tăcerea. Anrella stătea în picioare, cu capul plecat, brațele inerte, în apropierea unui fotoliu. Părea în stadiul cel mai avansat al epuizării nervoase. Merse încet spre fotoliu și se prăbuși în el. Privi în sus în cele din urmă și spuse cu o voce plată: - Îmi pare rău, Les. Îmi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85100_a_85887]
-
mâinile îi tremurau. Se alarmă, temându-se că s-ar putea trăda. Se lipi mai tare de iarba grasă pe care se întinsese, înconjurat de cele șapte gardiene ale sale. Piatra avea doi țoli1 în diametru, doi țoli de piatră inertă. Totuși conținea în masa ei atât de multe din speranțele lui, încât simți că tremură, înfiorat de frică. Treptat, se liniști totuși și se puse să-i aștepte pe băieți. În fiecare sâmbătă, de când începuse școala, cu o lună în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85100_a_85887]
-
ar fi luptat cu un bărbat, Craig se aruncă deasupra ei și o răsuci. Cu o singură mișcare sincronizată trase din buzunar un căluș pe care și-l pregătise. Îi luă cam un minut să i-l lege peste gura inertă. Ceva mai degajat acum, dar fără mișcări inutile, Craig își scoase poalele cămășii din pantaloni și desfășură frânghia trainică pentru rufe din jurul taliei. Își începu acțiunea de legare, pe când femeia se porni să gemă ușor. Avu nevoie de puțin mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85100_a_85887]
-
toboganului și înghițit de această cetate silvestră. Se priviră îndelung, față în față. Bătrânul reglându-și respirația și pulsul, Jordan Augenstein von Saxa așteptând senin într-un jilț domnesc la care fuseseră adaptate roți mari cu spițe. Picioarele și coapsele inerte erau înfășate într-un halat arăbesc din păr de cămilă. Pe bustul gol și costeliv era o duzină de lipitori mari și grase. Trupul lui Jordan era atât de stafidit, încât bătrânul se gândi dacă această activitate are menirea de
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1748]
-
inimă? Dar contrazicerea dintre cele două cuvinte din fraza ei scurtă rămâne totuși. Și prea doza cu grijă ceea ce-mi spunea, ca să se fi contrazis și în fond. Când mi-a dat mâna, mi-a lăsat-o atât de inertă într-a mea, încît nu știam ce-i mai puțin nedelicat: să i-o țin mai departe, ori să i-o las. În sfârșit, și-a retras-o, cu un "ta revedere" încet, aton. În curând voi avea patruzeci de
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
negru, cu o tablă de marmură deasupra, îi strivea pieptul mort! În jurul marmurii grele, câteva fire de iarbă... De atunci, senzația de funebru pe care mi-o dă, în momente de o stranie luciditate, pământul, lutul, piatra, toată materia asta inertă, idioată, inamică, și mila pentru tot ce trăiește și încearcă în zadar să ascundă moartea sinistră a planetei, vietăți și plan-te, șubrede, nesigure, trecătoare. După epoca romantică - epoca realistă, serioasă, la Viena, cu femeia aceea subțire și înaltă, cu
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
în cerdac, în dreptul geamului ei. Constelațiile se mutau pe cer cu stupida lor indiferență. Comparam, cu sentimentul unui regret sfâșietor, zilele trecute, când viața triumfa în ea, cu ziua de azi, când natura o aruncase la pământ, aproape strivită, aproape inertă. Imaginația, scăpată din frânele voinței, desfășura vertiginos faptele posibile, și care, din posibile, deveneau sigure. Vedeam la capăt pe Adela murind, mă înduioșam asupra vieții ei stinse, mă înduioșam încă și mai mult asupra mea. De la o vreme, am băgat
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
dintre cele două noțiuni apare și în cartea lui Roland Barthes Fragments d'un discours amoureux, ed. du Seuil, 1977. pus la muzeu?"), iritată de excesele profesorale ale partenerului, de mania analitică, de tirania "observației" ce o transformă în obiect inert, o expune. Cel de-al doilea răspuns, ocolind și el "cuvîntul teribil", definește ceva mai precis sentimentul: "o nesfârșită prietenie pasionată". Emil cântărește greutatea cuvintelor, precizează nuanțele, evită prin diluare condensarea excesivă. Oricum, fragmentată, parțială, disimulată, declarația sa de dragoste
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
începutul care își disimulează sfîrșitul: "senzația de funebru pe care mi-o dă, în momentele de stranie luciditate (s. și n.n. - de unde perversiunea lucidității: infiltrarea sentimentului morții în clipele cele mai intense ale vieții) pământul, lutul, piatra, toată materia asta inertă, idioată, inamică și mila pentru tot ce trăiește și încearcă în zadar sa ascundă moartea sinistră a planetei, vietăți și plante, șubrede, nesigure, trecătoare". Fobia aceasta față de materia inertă are o corespondență precisă în biografia erotică a naratorului, fiind provocată
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
cele mai intense ale vieții) pământul, lutul, piatra, toată materia asta inertă, idioată, inamică și mila pentru tot ce trăiește și încearcă în zadar sa ascundă moartea sinistră a planetei, vietăți și plante, șubrede, nesigure, trecătoare". Fobia aceasta față de materia inertă are o corespondență precisă în biografia erotică a naratorului, fiind provocată de amintirea morții primei iubite în adolescență și de imaginea pământului care o acoperă. Apropierea îndrăgostită capătă astfel semnificația unei dezvăluiri a secretului existenței, posedarea celuilalt - un gest extrem
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
dragostea oarbă. Locul privirii îl ia aici pipăitul, obiectul erotic are în primul rând o prezență tactilă. Chipul femeii nu mai prezintă de aceea o importanță deosebită, el poate fi, dimpotrivă, hidos, monstruos, fapt care-i subliniază calitatea de materie inertă, de imagine vidă. Amorul "organic" din acest caz funcționează după principiul mecanic al reproducerii fotografice: imaginea este și de această dată "goală", în fața obiectivului aflîndu-se "femeia-femelă", după cum spune, nemenajîndu-și cuvintele, Ibrăileanu, "mai goală decât o femeie goală". Spre deosebire de aceste imagini
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
asta? Are un gust deă — Au fugit! a exclamat doamna Silsburn ducându-și mâna la gât. Doamna de onoare s-a uitat la ea: — Exact, așa încât acum vă puteți relaxa. O să trăiți mai mult așa. Doamna Silsburn s-a prăbușit inertă pe canapea. De fapt, chiar lângă mine. Eu căscam ochii la doamna de onoare și sunt convins că și ea făcea același lucru. — Se pare că atunci când s-au întors, l-au găsit în apartamentul lor. Așa încât Muriel și-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2217_a_3542]
-
se uscau pe cerul gurii și picau mute În gâtlej. Pălăvrăgeala oaspetelui Îi anihila voința. Mașa Încerca să-i țină piept, să-l contrazică, dar puterile o părăseau. Mâinile Îi deveneau tot mai grele, ca niște bucăți de piatră. Pleoapele inerte. Iar buzele parcă se transformaseră În două suluri de pâslă zgrunțuroasă, care atunci când se mișcau scoteau un foșnet tare neplăcut. - În trup, sufletele sfârâie ca niște clătite-ntr-o tigaie, adăugă pe un ton ce se voia voios vizitatorul. O
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
agitau din mâni, strigau după ajutor, unii căutau să se desprindă de scaunele În care se așezase trupul lor bicisnic, dar din pricina vitezei și a necredinței lor, sufletul le devenise atât de greu, Încât erau ca niște bucăți de plumb inerte. Obsedată de aceste imagini, gospodina casei nu se Întreba nici despre ce fel de omenire sau Dumnezeu Îi vorbea Extraterestrul. Ei Îi era suficient să știe că nimeni nu mai crede În nimic. Ce fel de lume mai era și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
implorându-l să nu mai cadă în abateri și de palma aspră și grea a tatălui său. Privi o secundă în jur. Colegii lui neputincioși fugind din calea bestiilor, fete lovite cu pumnul peste gură, pline de sânge, eu rămas inert la podea, Erjika încremenită de frică, nereușind să ascundă sticla în sarafan, horcăiala portarului care nu-și revenea în simțiri, țipete de groază, praf ridicat pretutindeni și nici un profesor sau pedagog care să le vină în ajutor... Nu pot, mamă
Anonim pe ringul adolescenţei by Liviu Miron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/252_a_500]
-
Cine eram eu să o pot ține legată de mine la nesfârșit doar ca să-mi satisfacă un capriciu? Ar fi trebuit să mă bucur pentru ea, dar golul ce avea să-mi crească în suflet, mă făcea să mă simt inert, plutind pe o mare de griji și neliniști. Mă ținea de mâini scuturânu-le ușor de parcă ar fi vrut să o rog să rămână cu mine, dar dacă mintea mea percepea iar denaturat lucrurile și visam la cai verzi pe pereți
Anonim pe ringul adolescenţei by Liviu Miron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/252_a_500]
-
împărat. Statuile care-l înfățișau pe Galba fuseseră distruse, iar patru centurioni care încercaseră să le apere fuseseră bătuți de soldați și aruncați în închisoare. Nici un legat, nici un comandant - și cu atât mai puțin legatul consular Ordeonius Flaccus, fricos și inert - nu încercase să-i potolească pe soldații răzvrătiți. Se lăsase seara, când o mare mulțime se strânse în fața reședinței lui Vitellius, care tocmai își terminase cina. Mulți intrară, cerând cu glas ridicat un alt împărat. Îl luară pe Vitellius așa cum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]