KorAP: Find »[drukola/base=intelect & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...40 41 42 ...165 >

4,125 matches

Corola-publishinghouse/Science/84931_a_85716

imaginarului / 126 2.3.3. Idolii baconieni și cenzura totală / 129 2. 4. Cenzura metodică a imaginarului / 138 2.4.1. Francis Bacon și necesitatea unei noi metode / 139 2.4.2. Cenzura metodică carteziană reprezentată de Reguli despre îndreptarea intelectului / 144 2.4.3. Între Discurs asupra metodei și Meditații. De la o pragmatică a metodei la o cenzură totală / 147 2. 5. Meditațiile carteziene și cenzura metafizică / 150 2.5.1. Meditationes de prima philosophia și reforma metafizică a imaginarului

[Corola-publishinghouse/Science/84931_a_85716]
raționalității a făcut ca o parte importantă a operei lui Aristotel să fie reconsiderată din perspectiva creștinismului. În 1215 a fost interzisă predarea Fizicii și Metafizicii la Universitatea din Paris, iar în 1263 Albert cel Mare deschide polemica privind unitatea intelectului. De asemenea, numeroasele propoziții pe care le condamnase bulele papale și care au fost trecute la index arată cum s-a încercat să cenzureze toate conceptele care depășeau limita raționalului. Principalele probleme ale căror dezvoltare determină o nouă modalitate de

[Corola-publishinghouse/Science/84931_a_85716]
atare. Abélard atunci când analizează problema lăsată deschisă de Porfir identifică trei direcții principale de analiză: "Prima problemă era următoarea: au genurile și speciile o adevărată subzistență? Cu alte cuvinte, ele semnifică realități existente într-adevăr, sau nu există decât în intelect"87. Se încearcă identificare statutului ontologic al universaliilor: Se va pune pur și simplu întrebarea: "genurile și speciile există sau nu?""88. Cea de-a două problemă se referă la existențiale, dacă au corporalitate sau nu: "aceste realități subzistente sunt

[Corola-publishinghouse/Science/84931_a_85716]
ajuns la ideea unei teoretizări pneumatice a sufletului, în care fantasma capătă o putere deosebită. Această teorie fantastică dublează atacul direct asupra concepției creștine privind liberul arbitru au constituit premisele războiului dintre Thomas d'Aquino și averroism. Concepția privind unitatea intelectului nu doar că elimină ideea independenței individului, dar este și premisa unei viziuni unitare asupra lumii, prin care fiecare dintre participanți la existență poate influența manifestările acesteia. Ajuns în cultura occidentală odată cu operele aristotelice, Averroes era considerat ca fiind cel

[Corola-publishinghouse/Science/84931_a_85716]
operele aristotelice, Averroes era considerat ca fiind cel mai mare interpret al acestora, astfel încât numele său în perioada scolastică a rămas de Comentatorul, așa cum cea a lui Aristotel a fost de Filosoful. Principala sursă de conflict a fost problema unității intelectului care a fost susținută în spațiul european de către adepții averroismului, opinii sintetizate de Siger din Brabant 125. Câteva dintre consecințele de neacceptat sunt următoarele: în primul rând pierderea identității sufletului prin integrarea acestuia în sufletul universal care ar fi avut

[Corola-publishinghouse/Science/84931_a_85716]
sufletul universal care ar fi avut drept rezultat uniformizarea sufletului nemuritor. "Căci dacă este sustrasă oamenilor diversitatea intelectuală, care pare să fie singura dintre părțile sufletului care rămâne după moarte, nu rămâne nimic din sufletele oamenilor afară de substanța unică a intelectului"126. Astfel se ajunge la cea de-a doua componentă privind această problemă, inexistența liberului arbitru și implicit dispariția răsplății și a pedepsei corespunzătoare. Cea de-a treia problemă este aceea a unui animism natural. Sufletul individual, făcând parte din

[Corola-publishinghouse/Science/84931_a_85716]
în raport cu adevărul rațional, științific. Această luptă între averroism și reprezentantul gândirii scolastice clasice reprezentat de Thoma d'Aquino reprezintă una dintre ultimele încercări de a păstra o viziune simplă și rațională asupra sufletului subliniind componenta teleologică. În sprijinul perspectivei unității intelectului sunt și cele cincisprezece probleme sintetizate de către Albert cel Mare128, care reprezintă sursa pentru doctrina oficială a bisericii. În 1270, pornind de la textul lui Thomas d'Aquino și cel al lui Albert cel Mare, Etienne Tempier, episcopul Parisului, dă un

[Corola-publishinghouse/Science/84931_a_85716]
componentă ontică, natura. Cum ne raportăm la aceasta a devenit la un moment dat problema centrală a discursului perioadei medievale. Din acest punct de vedere s-a ridicat problema cunoașterii în sensul în care există unitate în ceea ce privește cunoașterea (problema unității intelectului analizată în capitolul anterior) astfel încât, indiferent de subiectul acesteia, ea este unică, sau dimpotrivă există două modalități diferite prin care să putem cunoaște într-un fel pe Dumnezeu și altfel natura. Trecerea de la teologia axată doar pe ideea de Dumnezeu

[Corola-publishinghouse/Science/84931_a_85716]
care cunoașterea devine o formă doar a acțiunii subiectului asupra obiectului este eliminată perspectiva pur teologică a revelației în cadrul cunoașterii naturii. Cunoașterea se poate realiza prin acțiune independentă a subiectului și în limitele capacităților sale, iar obiectul nu poate interveni: "Intelectul nu înregistrează pasiv datele lumii sensibile; având activitate proprie, el prelucrează în sinteze noi datele simțurilor, cu ajutorul ideilor apriorice, constituind judecățile și raționamentele"130. Un alt element foarte important este cel prin care se atribuie cunoașterii un rol predictiv 131

[Corola-publishinghouse/Science/84931_a_85716]
cunoaște și reflexia lor ca semne ale demiurgului"134. Consecințele acestei atitudini nu numai că susține ideea analizei naturii, dar o și consideră ca obligație a "drept credincioșilor": "că legea pretinde reflexia asupra celor ce există și strădania lor pentru intelect rezultă limpede din mai multe versete ale Cărții Domnului"135. Conform acestui mod de a privi adevărul se poate vorbi despre o superioritate a adevărului rațional față de cel revelat și astfel zicala filosofia ancila teologiae, capătă noi valențe. Într-adevăr

[Corola-publishinghouse/Science/84931_a_85716]
a privi realitatea. Imaginile asupra lumii ce s-au succedat au creat imposibilitatea de a avea o viziune holistică asupra universului. Limitele epistemice ale fiecărui dintre noi arată că știința se face cu ajutorul imaginației și a fantasticului. Aceste forme ale intelectului uman sunt singurele care pot realiza o imagine holistică asupra lumii. Prin intermediul lor se dezvoltă imaginarul, pierzându-se legăturile cu imediatul. Știința se dezvoltă în limitele imaginarului perioadei, iar în momentul în care acesta și-a epuizat potențialul și modul

[Corola-publishinghouse/Science/84931_a_85716]
mediul intelectual este Francis Bacon. Cenzura sa nu este un scop în sine ci este o etapă necesară pentru a ajunge la crearea unei noi lumi științifice prin introducerea metodei inductive. Este etapa care are drept scop purificarea minții, pregătirea intelectului pentru știința adevărată. Cunoașterea dată de științe, anterioară lui Bacon, este considerată de acesta insuficientă pentru a te apropia de adevărata natură (cum numește filosoful englez lumea formelor naturale). Fostul imaginar devine ineficient în a explica realitatea și trebuie renunțat

[Corola-publishinghouse/Science/84931_a_85716]
ce, prin vechimea lor, opresc înaintarea cunoașterii. Obiecte de cult sunt privite și din altă perspectivă, putând descoperi că ele sunt niște teorii fantastice, niște năluci fără legătură cu realitatea. Idolii sunt noțiuni false, fantasme care "au pus stăpânire pe intelectul omenesc"44. Ei intervin între om si adevăr, îndepărtându-l pe acesta de cunoaștere. Dublul sens al idolilor este perfect surprins prin rolul lor: ei sunt vechi rămășițe ce ne opresc de la cunoașterea reală și totodată fantasme ce ne îndepărtează

[Corola-publishinghouse/Science/84931_a_85716]
pe care trebuie să-l realizăm este de a-i defini identificând caracteristicile lor fundamentale. Idolii sunt noțiuni false care au fost construite artificial și care se interpun și opresc cunoașterea: "Idolii și noțiunile false care au pus stăpânire pe intelectul omenesc și s-au înrădăcinat adânc într-însul, nu numai că au năpădit spiritele oamenilor așa încât adevărul abia poate să pătrundă, dar chiar dacă îi este dat și îngăduit să pătrundă, vor reveni și vor tulbura înnoirea științelor, afară doar dacă

[Corola-publishinghouse/Science/84931_a_85716]
acele imagini numite categorii se dirijează imaginea în anumite direcții. A doua etapă constă în cenzura noțiunilor particulare. "Noțiunile speciilor inferioare" nu sunt la fel de periculoase ca și categoriile pentru că impactul acestora este redus. Noțiunile particulare nu au același impact asupra intelectului și asupra dezvoltării științei. Limbajul comun chiar dacă creează o imagine importantă asupra realității, nu reușește să realizeze o imagine imuabilă. Lumea științifică când folosește limbajul comun îi cunoaște limitele și nu îl acceptă ca atare. Imaginarul comun de multe ori

[Corola-publishinghouse/Science/84931_a_85716]
simplă și a fost realizată astfel încât să acopere toate direcțiile cunoașterii omenești. Idolii tribului (idola tribus) "își au izvorul în însăși natura omenească, (...) în genul omenesc"54. Omul nu poate ajunge la cunoașterea adevărului nici prin simțuri și nici prin intelect, deoarece ceea ce percepem și gândim nu poate cuprinde universul în infinitatea sa: "Căci este fals că simțurile omului sunt măsura lucrurilor; dimpotrivă, toate percepțiile, fie ale simțurilor, fie ale minții, sunt pe măsura omului și nu pe măsura universului"55

[Corola-publishinghouse/Science/84931_a_85716]
infinitatea sa: "Căci este fals că simțurile omului sunt măsura lucrurilor; dimpotrivă, toate percepțiile, fie ale simțurilor, fie ale minții, sunt pe măsura omului și nu pe măsura universului"55. Acești idoli au apărut ca urmare a posibilității reduse a intelectului de a judeca totalitatea informațiilor din univers. Posibilitatea de a introduce totalitatea infinită a existenței între limitele rațiunii umane pare a fi redusă, astfel că eroarea poate să apară din imposibilitatea asimilării holistice a universului. Nu mai putem considera că

[Corola-publishinghouse/Science/84931_a_85716]
acea posibilitate de a privi realitatea ca imagine a subiectivității este eliminată. Omul nemaifiind măsură a universului trebuie să fim sceptici cu acele cunoștințe și de aceea cunoștințele care nu sunt pe măsura noastră sunt asimilate în mod eronat de intelect. Microcosmosul uman nu mai este considerat în legătură directă cu macrocosmosul și nici o copie fidelă a acestuia, astfel, cunoașterea de sine, nu mai duce, în cazul acesta, la cunoașterea universului în toate manifestările sale. Limitările intelectului sunt periculoase pentru că omul

[Corola-publishinghouse/Science/84931_a_85716]
în mod eronat de intelect. Microcosmosul uman nu mai este considerat în legătură directă cu macrocosmosul și nici o copie fidelă a acestuia, astfel, cunoașterea de sine, nu mai duce, în cazul acesta, la cunoașterea universului în toate manifestările sale. Limitările intelectului sunt periculoase pentru că omul nu acceptă aceste limitări, el încercând să depășească posibilitățile de cunoaștere proprii. Prin intelect sunt definite la modul general posibilitățile de cunoaștere omenești. Bacon găsește șapte feluri în care intelectul este supus erorii: 1. Intelectul are

[Corola-publishinghouse/Science/84931_a_85716]
copie fidelă a acestuia, astfel, cunoașterea de sine, nu mai duce, în cazul acesta, la cunoașterea universului în toate manifestările sale. Limitările intelectului sunt periculoase pentru că omul nu acceptă aceste limitări, el încercând să depășească posibilitățile de cunoaștere proprii. Prin intelect sunt definite la modul general posibilitățile de cunoaștere omenești. Bacon găsește șapte feluri în care intelectul este supus erorii: 1. Intelectul are tendința de a considera că este în realitate mai multă ordine decât există. Ordinea și egalitatea din intelect

[Corola-publishinghouse/Science/84931_a_85716]
universului în toate manifestările sale. Limitările intelectului sunt periculoase pentru că omul nu acceptă aceste limitări, el încercând să depășească posibilitățile de cunoaștere proprii. Prin intelect sunt definite la modul general posibilitățile de cunoaștere omenești. Bacon găsește șapte feluri în care intelectul este supus erorii: 1. Intelectul are tendința de a considera că este în realitate mai multă ordine decât există. Ordinea și egalitatea din intelect este surprinsă în legi și reguli care sunt atribuite naturii, astfel "el născocește paralele, corespondențe și

[Corola-publishinghouse/Science/84931_a_85716]
Limitările intelectului sunt periculoase pentru că omul nu acceptă aceste limitări, el încercând să depășească posibilitățile de cunoaștere proprii. Prin intelect sunt definite la modul general posibilitățile de cunoaștere omenești. Bacon găsește șapte feluri în care intelectul este supus erorii: 1. Intelectul are tendința de a considera că este în realitate mai multă ordine decât există. Ordinea și egalitatea din intelect este surprinsă în legi și reguli care sunt atribuite naturii, astfel "el născocește paralele, corespondențe și relații care nu există"56

[Corola-publishinghouse/Science/84931_a_85716]
intelect sunt definite la modul general posibilitățile de cunoaștere omenești. Bacon găsește șapte feluri în care intelectul este supus erorii: 1. Intelectul are tendința de a considera că este în realitate mai multă ordine decât există. Ordinea și egalitatea din intelect este surprinsă în legi și reguli care sunt atribuite naturii, astfel "el născocește paralele, corespondențe și relații care nu există"56. 2. Dacă intelectul adoptă o opinie atunci atrage toate lucrurile în ea pentru a o sprijini. Datorită acestui comportament

[Corola-publishinghouse/Science/84931_a_85716]
de a considera că este în realitate mai multă ordine decât există. Ordinea și egalitatea din intelect este surprinsă în legi și reguli care sunt atribuite naturii, astfel "el născocește paralele, corespondențe și relații care nu există"56. 2. Dacă intelectul adoptă o opinie atunci atrage toate lucrurile în ea pentru a o sprijini. Datorită acestui comportament apar superstițiile. Cu acest comportament sunt încă o dată eliminate ipotezele ca mijloc de cunoaștere. Odată surprinsă o ipoteză, avem tendința de a observa în

[Corola-publishinghouse/Science/84931_a_85716]
mai puternice, iar ipoteza va fi aprobată chiar dacă există anumite îndoieli în legătură cu aceasta. Aici Bacon precizează un element foarte important pentru inducție: probele negative ar trebui să fie mai puternice. Printr-o singură probă negativă putem elimina o ipoteză. 3. Intelectul este atras spre neobișnuit, spre "acele lucruri care izbesc și pătrund deodată și brusc în minte"57. Această atracție spre neobișnuit îl face pe om să recurgă la presupoziții fantastice și să elimine studierea metodică a realității. 4. "Intelectul omenesc

[Corola-publishinghouse/Science/84931_a_85716]