1,213 matches
-
de a media dialogul autor-cititor, ajutându-l pe cel din urmă să descopere sensurile criptate ale mesajului poetic, mai ales că, "în secolul XX (deci în modernitate, n. n.) alteritatea nu este nici dialogală, nici reflexivă, proiecție metaforică a subiectului (...), iar interioritatea trebuie ghicită, ea pierzându-și transparența, drapată în falduri grele de fum, ea nu poate fi de fapt captată. Ce a rămas din experiența romantică a căutării comuniunii absolute este doar faptul că celălalt poartă, dacă nu semnul minus, cu
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
de exteriorul sufocant și reconsturind o lume nouă în interiorul său, guvernată de lumina credinței și a dragostei. Noua lume este creată la nivel stilistic prin renunțarea la cuvinte și prin îndepărtarea de metafore. Vidul stilistic reconstruiește un alt fel de interioritate, în care dominantă este puterea imagistică a sugestiei: "Cine-a numit/ Auriu/ Această culoare/ A extazului frunzelor,/ Această triumfătoare/ Țară a nimănui/ Dintre viață și moarte,/ Această beatitudine/ Învăluind în vegetala-i lumină/ pământul,/ Cu mireasmă de fructe/ Dezgolite pe
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
Stând nemișcată,/ Cu ochii închiși și fața în pernă,/ În timp ce liniștea asurzitoare/ Mă va trezi tot mai plin/ Ca să încep,/ Ca pe-o dimineață de toamnă,/ Ziua eternă". (În dimineața de după moarte) 3.1.2.2. Un alt fel de interioritate În munca sa de a recepta o operă literară, cititorul, la fel ca autorul, înțelege informația transmisă, trecând-o prin filtrul propriu, și reconstruind-o apoi într-un mod unic și diferit de un alt potențial cititor. Deconstrucția prin reconstrucție
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
cu greu" poate fi citit și "În timp ce prin cerul greu/ O frunză tot cade mereu"142. Ne aflăm, totodată, după cum am spus, într-o etapă creatoare care este marcată de prezența vidului stilistic, exprimat prin lipsa aproape completă a metaforelor. Interioritatea nouă promovată de Ana Blandiana se exprimă, la nivel ideatic, prin uterul dătător de viață, primul mormânt al omului, după cum aceeași poetă îl vedea în poemul Mama, al unui volum anterior. De data aceasta, Gemenii, care, sub o altă formă
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
cazul de față Ana Blandiana, își subminează textele prin excesul de sensibilitate. Îi rămâne interpretului sarcina de-a le reciti astfel încât părțile disipate, obținute din procesul deconstructivist, să se-adune într-o formă omogenă, coerentă. Reconstrucția înseamnă centrarea spre zona interiorității, neignorând forțele și legile exteriorității. Prima secțiune, Introducere în deconstrucția canonului, este constructul teoretic, eșafodajul fără de care aflăm din mărturisirile Alinei-Iuliana Popescu lucrarea nu ar fi putut să înceapă. E o călătorie temerară printre definițiile și clasificările făcute, de-a
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
1.1.2. Metafore deschise 183 3.1.1.3. Metafore opace 192 3.1.2. Etapa poetică a demetaforizării sau volumele 195 reconstrucției 195 3.1.2.1. Absența metaforei 195 3.1.2.2. Un alt fel de interioritate 209 3.2. Ana Blandiana vs Ileana Mălăncioiu 239 două modele de poetică a deconstrucției 239 3.3. Poezia interzisă 264 3.3.1. Culoare politică și cenzură 264 3.3.2. Duplicitate lingvistică 283 Concluzii 298 Anexe 310 [ANEXA
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
nefirescul. În traiul de zi cu zi, cîteodată sub înfățișări ciudate, absurdul se înfiripă. Și cum ar putea fi altfel într-o existență împăienjenită de uniformitate, în care indivizii, supuși presiunii unui context mortificant, își pierd treptat prospețimea și conturul interiorității. O dezlegare ar fi: evadarea. Numai să nu se producă prea tîrziu, cînd anormalitatea își va fi desăvîrșit lucrarea destructivă. Celula de bază, așa-zicînd, a teatrului lui Constantin Popa este apartamentul. Apartamentul de bloc, acest spațiu al depersonalizării. Unde să
[Corola-publishinghouse/Science/1484_a_2782]
-
o societate de genii ca un ochi imens de insectă unde fiecare celulă vede totul fără a fi obligată să schimbe informații cu o alta. Să ne gîndim puțin dacă avangardele nu mizează totul pe ceea ce Jacques Bouveresse numește “mitul interiorității”, iar John Barth “glorificarea experienței interioare” și dacă exterioritatea, așa cum apare ea de pildă În La Pensée du dehors a lui Foucault nu Înseamnă altceva decît nebunia și adevărul unui subiect destituit În dimensiunea sa socială pentru pregnanța celei vital-individuale
[Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
observăm că ne investim întreaga existență în nașterea și menținerea unei imagini imanente, ce nu poate fi depășită de privirea altora către ceea ce ne-ar place să credem că suntem. Marele dușman al imaginii ca mod de-a fi este interioritatea; de aceea tot efortul marketingului de a constitui pseudo-interiorități, șabloane pentru existențe de-a gata. Stratul de imagini al lumii este unul al aparenței ce se dorește tot, luptând să prindă în el marea majoritatea a indivizilor, care-și vor
„Citeşte-mă pe mine!”. Jurnal de idei by Viorel Rotilă [Corola-publishinghouse/Science/914_a_2422]
-
corp material, de care depinde existența mea fizică, ca viață. El este Însă perisabil În timp și, dincolo de această uzură este supus permanent unor riscuri vitale (accidente, boli etcă. Sufletul Însă nu-l percep material. Îl intuiesc ca prezență În interioritatea mea, În planul conștiinței mele. Neavând caracter material, nu-i pot atribui perisabilitate, ci continuitate. În mod egal, eu simt că sufletul tinde permanent să se desăvârșească, să se proiecteze dincolo de trup și de lume. Calitatea de a fi transcendent
[Corola-publishinghouse/Science/2266_a_3591]
-
celălalt, la fel cum Orfeu o dorea, o căuta, o aștepta pe Euridice. Dorul nu este numai un sentiment al așteptării, ci și o tendință, o aspirație profundă a spiritului, de refacere a unității persoanei prin Întâlnirea reciprocă În planul interiorității sufletești cu celălalt. În felul acesta, dorul devine o aspirație a completării, a plenitudinii reciproce a două persoane În planul interior al acestora. Este semnificativ faptul că moartea, care suprimă existența fizică, corporală, ca prezență obiectivă În lume a unei
[Corola-publishinghouse/Science/2266_a_3591]
-
de prezentificări care se derulează În planul conștiinței, Întrucât conștiința reprezintă și oferă dublul cadru de a fi posibil al unei realități factice interioare, ca Întindere și ca durată. A fi prezent, Înseamnă a te surprinde pe tine Însuți În interioritatea ta sau, altfel spus, a lua cunoștință despre tine altfel decât ca trup. Opusul prezenței este absența. Ea implică sau conduce către singurătatea exterioară (a fi singur prin absența celorlalțiă sau la Însingurarea interioară (a fi lipsit de sine sau
[Corola-publishinghouse/Science/2266_a_3591]
-
prin aceasta legat În mod direct de un loc (spațiuă și un moment (timpă bine precizat. Trebuie ca acest eveniment să fie reprezentat În câmpul conștiinței mele ca o dublă trăire, obiectiv-externă, În lume, prin trupul carnal, și subiectiv-afectivă, În interioritatea mea sufletească. Orice prezență fiind o Întâlnire, În sensul de „a-fi-Împreună-cu”, presupune, așa cum am spus câteva etape, și anume; aă Așteptarea unei Întâlniri cu un loc, un obiect, o persoană. Este o etapă de pregătire care poate fi planificată anterior
[Corola-publishinghouse/Science/2266_a_3591]
-
dintre un Eu și un Tu ca o relație bazată pe iubire. Iubirea este sentimentul prin care Îl primești pe celălalt În tine, iar celălalt, la rândul său, te primește În el. Se stabilește, În felul acesta, o stare de interioritate reciprocă În care două Euri diferite se Întâlnesc, fără Însă a se confunda. Ele se susțin, se completează reciproc. Dar pentru ca relațiile lor să fie durabile, este nevoie de un al treilea, de un El la care, atât Eu, cât
[Corola-publishinghouse/Science/2266_a_3591]
-
ex meis, M.T. Ciceroă. Littré Îi dă următoarea definiție: „Cel care este interior și esențial”, sau „Ceea ce este În adâncul sufletului. Sentimentul intim al conștiinței sau, pur și simplu, simțul intern”, În fine, „nevoia unirii intime”. Intimitatea este relația de interioritate reciprocă care se stabilește Între persoane. Prin aceasta ea depășește, adâncește și completează Întâlnirea. Întâlnirea este o relație strict exterioară, sensibilă, Între persoane. Intimitatea este o relație interioară, sufletească, care se stabilește Între două persoane. Întâlnirea rămâne un fapt empiric
[Corola-publishinghouse/Science/2266_a_3591]
-
intimitatea este o relație subiectivă, interioară, o experiență sufletească. În cazul intimității, Eu Îl simt pe celălalt În mine și concomitent am sentimentul că, la rândul meu, și Eu sunt În celălalt. În morala creștină, acest aspect al intimității, al interiorității reciproce este afirmat adesea de Iisus, care spunea „Eu sunt În Tatăl și Tatăl este În mine” (Ioan, Ev. 14, 10Ă. Această relație de intimitate este realizată prin iubire și adevăr. Tot Iisus le spune ucenicilor săi: „Nu sunt singur
[Corola-publishinghouse/Science/2266_a_3591]
-
relație de intimitate este realizată prin iubire și adevăr. Tot Iisus le spune ucenicilor săi: „Nu sunt singur căci Tatăl este În mine” (Ioan, Ev. 13, 32Ă. Intimitatea, În spiritul moralei creștine, este comuniunea prin iubire dintre două persoane. Această interioritate reciprocă descoperă adevărul, imaginea autentică interioară a Eului celor două persoane (D. Stăniloaeă. Intimitatea nu este numai faptul de a-l simți pe celălalt, ci și de „a-fi-Împreună-cu-celălalt-În-interior”. Din aceste considerente, intimitatea este acordul interior dintre două persoane, o relație
[Corola-publishinghouse/Science/2266_a_3591]
-
În sensul că Eu mă recunosc În Tine și că Tu te recunoști În Mine. Este efectul unei intimități de durată, a unui acord care va remodela identitatea celor două persoane. Se șterge, se dizolvă oare identitatea personală, În cazul interiorității? Nu. La Început, fiecare face concesii ceiluilalt, favorizând astfel iubirea. Apoi, urmează acordul reciproc, dintre cele două Euri, un acord al identității fiecăruia. După o lungă perioadă de intimitate, impresia care se degajă este de unificare a celor doi. De
[Corola-publishinghouse/Science/2266_a_3591]
-
este actul de intimitate sufletească În cursul căruia pacientul cu probleme psihice se deschide psihoterapeutului prin intermediul cuvântului. Este tot o formă de confesiune, dar sufletească, nu morală, ca În cazul spovedaniei. În această situație, rolul psihoterapeutului este ca, pătrunzând În interioritatea pacientului său, să descifreze problemele acestuia, conflictele, complexele, psihotraumatismele și să le lichideze printr-un act de cooperare inteligibil-explicativă cu pacientul, de clarificare, restabilind astfel starea de echilibru sufletesc a acestuia. Remarcăm, din cele de mai sus, că toate exemplele
[Corola-publishinghouse/Science/2266_a_3591]
-
dar și prin sentimentele afișate de terapeut față de subiectul său. Cuvântul Își depășește, ca semnificație, rolul pe care-l are de obicei În comunicarea interpersonală. Cuvântul, În actul reparator terapeutic, este consolare, reparație, suport moral, Încurajare, având ca scop recrearea interiorității persoanei, ajutând-o să-și redobândească curajul și Încrederea În forțele Sale, puterea de a suporta și de a depăși limitele suferinței. În cazul oricărei terapeutici, cuvântul este suportul care redă valorile morale pierdute. El este cel care Înlocuiește deznădejdea
[Corola-publishinghouse/Science/2266_a_3591]
-
plan sufletesc și spiritual. Este un act de transcendență, o depășire a umanului limitativ și o unire cu divinitatea. Ea este o experiență ontologică și spirituală unică. Prin rugăciune Eu intru În relație cu divinitatea, pe care o primesc În interioritatea mea. Această Întâlnire dintre om și Dumnezeu este un act de unire mistică, care mă deschide, mă eliberează interior. Ea are un efect moral și spiritual purificator. Se poate vedea din cele de mai sus că orice act de intimitate
[Corola-publishinghouse/Science/2266_a_3591]
-
interpersonale stau sentimentele de atracție, simpatia, sau sentimentele de respingere, antipatia. Prin acest aspect, esențial În relațiile interumane, Psihologia Morală dovedește calitatea de a explica Într-un fel particular acest tip de relație, dincolo de aspectele sale exterioare, intrând În sfera interiorității umane. Preferința interpersonală, dincolo de aspectele legate de experiența personală, mai are și o altă dimensiune. Eu sunt atras de anumite modele ideale sau, mai exact, de anumite persoane care reprezintă pentru mine modele idealizate, către care tind și cu care
[Corola-publishinghouse/Science/2266_a_3591]
-
Această din urmă formă de asociere se desface după realizarea scopurilor care au determinat-o. Prietenia adevărată are un sens profund psihologic și moral. Ea este apropierea și deschiderea mea către celălalt prin reciprocitate. Pentru G. Madinier, ea este o „interioritate reciprocă”. Spre deosebire de prietenie, camaraderia are În principal o conotație exterioară. Ea este o Întovărășire de circumstanță. Este un „a-fi-Împreună” Într-o anumită Împrejurare, mai mult sau mai puțin stabilă, și pe o durată mai mare sau mai mică de timp
[Corola-publishinghouse/Science/2266_a_3591]
-
din cetate, identitatea se mai păstrează numai prin speranța reîntoarcerii. Este o experiență sufletească dublă: afectivă și temporală. Rămâi legat, atașat de locurile și timpul pe care le-ai părăsit. Gândindu-te la ele și dorindu-le păstrezi cetatea În interioritatea ta sufletească, ca pe o ultimă insulă a speranței, a Încrederii revenirii acasă. Exilul, ca și alte forme de plecare din cetate sunt, În mod paradoxal, situații Închise ale vieții. Dacă viața În cetate Îți impune anumite constrângeri pe care
[Corola-publishinghouse/Science/2266_a_3591]
-
realitatea, cu experiențele lumii exterioare, cufundându-se În sine. Se poate vedea, din cazurile de mai sus, că suferințele psihomorale se raportează atât la Întindere-spațiu, cât și la durată-timp, În planul conștiinței persoanei umane. Persoana le simte și trăiește În interioritatea sa, dincolo de experiența propriu-zisă a nebuniei, considerată ca boală psihică. Suferința psihomorală transferă problemele alteralității În planul conștiinței. În acest caz, alteralitatea, ca schimbare a naturii persoanei umane este resimțită sub două aspecte, care vizează atât spațiul, cât și timpul
[Corola-publishinghouse/Science/2266_a_3591]