1,453 matches
-
de taxiurile care treceau în viteză, de asiaticii sau latino-americanii care se perindau prin fața lui, de autobuzele umplute la refuz și de agenții de livrări chinezi care alergau pe bicicletele lor pline de marfă. Era atât de obositor totul. Ușor iritat, se hotărî că o plimbare pe jos până la școala unde urma să se țină recitalul îi va face bine. Își consultă harta și își dădu seama că drumul era oarecum lung, dar simți că trebuia să facă ceva să-i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2103_a_3428]
-
Kadesky. - Ați putea să îmi arătați un act de identitate, domnule? - Eu? întrebă producătorul. - Da, domnule. Aș vrea să văd permisul dumneavoastră de conducere. - Vreți să îmi vedeți actele iar? Vi le-am arătat acum câteva zile. - Domnule, vă rog. Iritat, bărbatul își băgă mâna în buzunarul de la șold și își scoase portofelul. Numai că nu era portofelul lui. Se uita cu ochii măriți la un portofel uzat, ca piele de zebră. - Stați puțin, eu... Eu nu știu ce e cu ăsta. - Nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2103_a_3428]
-
nu vă spune nimic despre ea. Pe cine ar atrage oare un personaj că dansa? La capul ei, telefonul sună strident, făcând-o să tresară brusc din somn. Lăură, puțin cam adormita, întreba fericită: -Răspund eu, sau vorbiți voi? Tatăl iritat se ridică, ridică receptorul în timp ce comentează: -Ar trebui să-i las să sune. La ora asta e doar vreun nebun. Lăură asculta cu răsuflarea parcă tăiată, vocea rece, impersonala de la capătul firului: -Da, se rezolvă, mâine. Discutăm la
AGENT SECRET, LAURA by LUMINI?A S?NDULACHE () [Corola-publishinghouse/Journalistic/83482_a_84807]
-
privire la fel de precisă ca mâna unui trăgător de elită care nu ratează niciodată. Este Udi, care se grăbește spre casă, dornic să se joace puțin cu Noga, Udi, cu o plasă de portocale în mână, vitamina C pentru gâtul ei iritat, iar eu mă arunc orbește asupra hainelor care își pierduseră deja orice identitate, încerc să bag piciorul tremurând prin mâneca unei cămăși, iar el mă așază pe fotoliu, fața lui se alungește de tristețe, mă îmbracă așa cum faci cu un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
-
autoritară, gravă, înlătură orice suspiciune. Draga mea, spune surprinsă, nu credeam că vei ajunge astăzi, cum se mai simte soțul tău? Eu spun, este încă internat, trebuie să mă întorc la el, iar ea mă concediază cu un gest ușor iritat, colegii mei au întotdeauna foarte puțin respect pentru obligațiile de familie. Vii mâine, întreabă ea, încă nu știu, depinde de felul în care va evolua starea lui, dar, în clipa în care ies de acolo, mă cuprinde teama, de data
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
-
a întâmplat, credeam că ai adormit. Trebuie să știu dacă Noga a mâncat de dimineață, murmur eu emoționată, iau telefonul cu un gest brutal, dar la mama nu răspunde nimeni, iar la școală nu îndrăznesc să sun, și Udi spune iritat, de fiecare dată când te simți bine, cauți până în fundul pământului după un nou motiv de îngrijorare, iar eu mă înfurii, acesta chiar nu este un motiv de îngrijorare scornit din fundul pământului, ba e chiar de deasupra lui, la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
-
misterios, acum că sunt aproape de ele, le pot observa frumusețea, ieri fusese și el la fel de aproape, aproape de mirosul ei, un miros foarte ciudat, nu plăcut, de interior, la fel ca mirosul fetiței. Ce are pulsul meu, ce spune, întreb eu iritată, dar ea mă ignoră, îmi apasă degetele și ascultă, ai dormit bine în timpul nopții? întreabă ea deodată, iar eu sunt surprinsă, de multă vreme nu mi se mai pusese o întrebare atât de prietenească, am dormit bine, doar că tot
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
-
văd mișcarea acelui picior în alergare, ce pare lipsit de coordonare, nu îi va ajunge niciodată, dar ce importanță are asta, important este că aleargă cu toții, că sunt liniștiți, numai el, fotograful, el nu aleargă, își mai aprinde o țigară iritat, înțelegi, mă presează el, iar eu întreb, ce anume ar trebui să înțeleg? Viața noastră nu cunoaște restricții, spune el, aceasta este singura modalitate prin care putem trăi împreună, nu mă întreabă niciodată unde am fost, eu nu o chestionez
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
-
mai așteptă un moment înainte de a vorbi. ― Pe loc repaus. (Mușchii se relaxară, se rupseră rândurile) îmi pare rău că nu am avut timp să vă pun la curent înainte de plecarea de pe Gateway, dar... ― Locotenente? Era Hudson. Gorman îl privi iritat. Nu-și terminase prima frază și fusese întrerupt. Dar se așteptase. Îi cunoștea pe membrii acestei secțiuni de asalt, din auzite cel puțin. ― Da, ce dorești, Hicks? Interlocutorul său înclină capul spre cel de lângă el. ― Mă numesc Hudson, locotenente. El
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85118_a_85905]
-
Compania dumitale gândul de la beneficii din colonia asta, îi spuse lui Burke. ― Clădirile sunt aproape intacte, iar asigurarea va rambursa restul. ― A, da? Și pe coloni? interveni Ripley. ― Nu știm până acum ce s-a întâmplat cu ei, răspunse el iritat. Clădirea era glacială. Sistemul de climatizare nu mai funcționa de la oprirea centralei electrice și nu ar fi putut înfrunta frigul provocat de toate ferestrele sparte și găurile din pereți. Ripley se pomeni că era totuși asudată. Era la fel de vigilentă ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85118_a_85905]
-
nu vedea nimic. Aidoma unui val care urcă pe nisipul plajei, nevăzut dar perceptibil în miezul nopții. Femeia își regăsi și glasul și microfonul. ― Adună-ți oamenii, Gorman! Ordonă-le să iasă de acolo, imediat! Locotenentul îi aruncă o privire iritată. ― Eu nu primesc ordine de la dumneata, doamnă. Eu știu ce am de făcut. ― Tot ce se poate, dar nu știi ce se va întâmpla. La nivelul C, pereții sălii supranaturale se însuflețiră.. Gheare, în stare să sfâșie metal, ieșiră din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85118_a_85905]
-
vezi că mai sunt și alte soluții, protestă el. ― Aiureli! ― Aia e, aiureli, aprobă Vasquez. Aici am ajuns. ― Poate că n-ai văzut ultimele episoade bătrâne, întări Hudson. Dar infanteriștii au luat-o pe coajă. ― Ascultă, Burke, declară Ripley, foarte iritată. Ajunsesem la un acord. Cred că am dovedit exactitatea raportului meu, sau că am câștigat, cum vrei să spui. Am venit aici pentru a obține confirmarea declarațiilor mele și a descoperi motivele întreruperii comunicațiilor între Acheron și Pământ. Acum aveți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85118_a_85905]
-
în hipersomn. Pensionare anticipată. Zece ani de infanterie și după care viața ca lumea și venituri confortabile, cică. Niște căcănari, recrutorii ăștia. Pensionarea o s-o fac pe bolovanul ăsta afurisit. Nu e drept, bătrâne! ― Ne scutești, cinci minute? făcu Vasquez, iritată. El o privi. ― A, păi îți vine ușor. Armata e viața ta. Ție-ți place să te plimbi pe biloaiele astea prăfuite împușcând tot ce mișcă. Eu însă m-am angajat cu gândul la pensie. Zece ani de tras, iau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85118_a_85905]
-
nerăbdătoare. Mai e unul. O gură de aerisire desena un dreptunghi sumbru pe perete. Newt descuie grila de protecție și o deschise. Ea se apleca deja pentru a plonja în conductă când Ripley o reținu. Copilul îi aruncă o privire iritată. ― Știu ce fac. ― Sunt convinsă, Newt. Dar acuma n-o să mai fii prima. ― Am fost mereu prima. ― Fiindcă nu eram eu cu tine și că toți monștrii de pe Acheron nu erau pe urmele tale. Se duse la Gorman și schimbă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85118_a_85905]
-
fel care arăta că e obișnuit cu asta. — Te conduc, a spus pe cel mai politicos ton. Unde stai? I-am spus șoferului, care făcu o pauză, apoi spuse surprins: —Sunteți sigură, domnișoară? Absolut. Uite, i-am spus lui Sebastian iritată, nu trebuie să mă conduci neapărat. Mă descurc. Probabil că nu avem același drum. —Ești sigură? Vreau să spun... Vocea i s-a stins.Taxiul ticăia în spatele nostru. Aș fi vrut să insiste și mi-am ieșit și mai mult
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2162_a_3487]
-
vestimentară a trimișilor speciali. Stătea la distanță și se uita în jurul lui. — Asta ar fi chestiunea, este? zise el indicând Planeta plutitoare. Pentru care am venit, vreau să spun. Chestiunea se întâmplă să fie sculptura domnișoarei Jones, spuse Joe puțin iritat. Aș aprecia dacă ai vorbi despre ea cu mai mult respect, tinere. Tu nu știi cine sunt eu? a spus Tony Muldoon, nevenindu-i a crede. Nu-ți permit să-mi vorbești așa. Venele de la gâtul lui Joe se umflară
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2162_a_3487]
-
la gură. — Ce miros ciudat, a spus, mormăind. Ah, pe gât cu el. A băut whisky-ul dintr-o înghițitură și s-a uitat împrejur, zâmbind. Apoi, paharul i-a picat din mână. Ah, pentru Dumnezeu, James, a zis Belinda iritată. Uite ce dezastru ai făcut aici! Sticla spartă murdărea podeaua de lemn din jurul picioarelor lui James. Își coborî capul parcă pentru a se uita la asta. Apoi capul i s-a răsucit și a scos un sunet ca și când nu ar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2162_a_3487]
-
spuneam, dragii mei, despre o apariție minunată și total neașteptată, după cum singuri vă veți convinge de îndată și... - Da’ spune odată, omule! S-a găsit mamă ori tată, soră, frate, altceva? Aici nu a venit nimeni, îl întrerupse Eugen, vizibil iritat. - Ia-mă ușor că spun tot, omule! rosti doctorul Grigore, zâmbind cu satisfacție și privind complice la Ofelia, obișnuită cu șicanele pe care cei doi prieteni și le făceau reciproc. Fotografia pacientului nostru a ajuns la postul zonal de televiziune
TAINICELE CĂRĂRI ALE IUBIRII by Marian Malciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91752_a_92809]
-
dar... uite așa zic eu, că trebuia să vorbească cu mine. - Da, bine, mami! Ești bine, da? - Ce întrebare și pe tine! Da’ ce? Ce-ți veni să mă întrebi? Mă știai bolnavă? - O, nu! Doamne ferește. Te-am simțit oarecum iritată, încercă Iuliana să o liniștească. Hai, nu te supăra pe mine, mami! - Ei, asta-i bună! Cum să mă supăr pe tine, fata mamei? Unde este restaurantul acela...? Cum îi spune? - La o grădină de vară, în apropiere de Casa
TAINICELE CĂRĂRI ALE IUBIRII by Marian Malciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91752_a_92809]
-
domnișoară Iuliana, a decis Eugen cu vocea-i fermă, care nu suporta îndoială ori refuz. - Păi... Nu se poate, dom... - Am zis. Timpul se consumă repede, nu uitați! - Da..., așa este! Vin imediat, domnule doctor, rosti Iuliana, destul de nedumerită și iritată în aceeași măsură. „Ce-și imaginează omul acesta? Nu sunt în secția lui sămi spună mie ce să fac și că timpul se consumă... Hm! Stăm noi de vorbă imediat, domnule!” Iuliana traversa holul uriaș cu pași repezi și apăsați
TAINICELE CĂRĂRI ALE IUBIRII by Marian Malciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91752_a_92809]
-
tu, fata mea? L-am examinat bine și eu nu mă înșel, preciză Luiza cu hotărâre. Am destui ani de experiență și pot înțelege multe, dacă vrei să știi.. - Da? Și ce ai mai înțeles în plus? întrebă Iuliana destul de iritată. - Hm! Uite am înțeles că este foarte bine intenționat cu privire la Iustin și... - Este foarte normal, îi reteză Iuliana fraza. Este medic. Asta este datoria lui... - De acord, fata mea, dar știi bine că alți doctori abia se uită... Alții așteaptă
TAINICELE CĂRĂRI ALE IUBIRII by Marian Malciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91752_a_92809]
-
de comunicat în legătură cu starea celorlalți pacienți, spune-le imediat! - Nu sunt, domnule doctor! V-aș fi sunat imediat. - Da, bine, mulțumesc! puse Eugen capăt unui dialog pe care Ofelia ar fi dorit să-l canalizeze în interesul său personal. Ușor iritat, el închise cu năduf telefonul și formă imediat alt număr, cerând scuze colegului Nistorescu, cu promisiunea că va dura doar două minute convorbirea. - Alo! Sărut mâna! Ați plecat deja. Îmi pare rău că nu am putut fi acolo... Cum se
TAINICELE CĂRĂRI ALE IUBIRII by Marian Malciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91752_a_92809]
-
chiar subțirică, dar cu părul brunet, ușor ondulat..., tot ca al dumneavoastră lăsat... - Hm....! I-ai făcut portretul în oglindă? - De ce spuneți asta, doamna doctor? - Păi..., ai văzut-o toată numai comparând-o cu mine, dragă? o întrerupse Laura, destul de iritată. Lasă-i! Nu mai am nevoie de portrete... „A ales-o să-mi semene mie..., dar s-a nimerit brunetă. Iartămă, Doamne, dacă greșesc! Mă doare enorm sufletul, mă dor inima și trupul... Să fie el? Să fie răul atât
TAINICELE CĂRĂRI ALE IUBIRII by Marian Malciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91752_a_92809]
-
vârsta ei... Ce asemănare formidabilă! Mulți care te vedeau..., aduți aminte ce ne povestea mama! Te întrebau: cum te cheamă, fetiță? Te supărai și făceai așa de urât, că se speriau... - Gata, Iulia! Este de ajuns, încheie Iustin discuția, ușor iritat. Câți anișori ai tu, fetiță drăgălașă? Vrei să-mi spui? se întoarse el spre copila care-i privea mirată, cu același zâmbet ghiduș. - Eu am..., am doi ani și nouă luni... și fac tlei ani pe ulmă... Marian Malciu - Ei
TAINICELE CĂRĂRI ALE IUBIRII by Marian Malciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91752_a_92809]
-
și el bine poziționat etc. Fără acestea nu se poate intra pe post. Ar fi mai simplu dacă echipa din regie ar avea experiență de teren și ar ști cât de dificil este să gestionezi o discuție cu o persoană iritată, care a acceptat cu greu să dea un interviu în direct și este nevoită să aștepte. De multe ori însă, colegii din regie respectă șablonul jurnalului și nu acceptă să decaleze o știre sau două pentru a-ți ușura situația
TRANSMISIUNEA ÎN DIRECT by ANA-MARIA NEAGU () [Corola-publishinghouse/Journalistic/861_a_1560]